O stiti pe aia cu aventura pana la capat ca altfel nu e frumos? Eu n-o stiam, si nu credeam ca drumul spre casa o sa fie cel putin la fel de interesant si aventuros ca tot ceea ce am facut pana acum :). Ma pregatisem de 3 zboruri simple, cu ceva somn daca se poate si atat.
Prima faza a fost in Arequipa. Aveam avion la 1, un zbor de 1 ora pana in Lima, KLM pleca la 8. Perfect, aveam 6 ore de buffer pentru a nu pierde avionul, ce naiba se poate intampla cand inmultesti cu 4 si nu cu 2,5 bufferul necesar. Pai se strica avionul care trebuia sa vina de la Lima, si pleci la 4 juma si zbori 1 ora jumatate ca trebuie sa te invarti in aer ca n-ai unde ateriza. Ok, dupa spume de nervi si vreo 2 emapanadas in Arequipa am ajuns cu avionul in Lima. Iau bagajul, fuga la check-in la KLM ca sa fac drop off la bagaj.
La ghiseul de lasat bagajele este o junioara in training, asa ca dureaza vreo 15 minute sa gaseasca aeroportul de destinatie (i-am soptit codul OTP pana la urma, cand nu se uita trainerul, nu de alta dar tare vroiam sa am si bagaj acasa) si pana la urma m-am ales cu sticker-ul magic Lima-Amsterdam-Bucuresti. Totul bine, dau sa ies cand pe mine si pe inca un tip de langa ne agata 2 baieti cu ecusoane ca vor sa ne vada pasapoartele. Ok, dam pasapoartele, urmeaza ca vor sa vada si bagajele. Asa ca ne luam amadoi rucsacii si ne ducem fiecare intr-o camera, unde ne mai asteptau inca unii. Noroc ca politatiul mai al naibii (care vorbea engleza) a nimerit la vecinu ca era mai gringo si nu stia deloc spaniola.
Dupa ce am desfacut TOT bagajul, inclusiv borseta cu cosmetice mi-au zis sa ma dezbrac. Ok baieti! M-am descaltat tinandu-mi respiratia (dupa 1 luna de mers pe jos e de inteles de ce) si m-am dezbracat in chiloti. Impresionati de bocanci, mi-au multumit asa ca m-am imbracat la loc, si mi-am facut din nou bagajul, dupa care am fost escortat la loc sa-mi las bagajul. Eu am scapat usor, colegul de suferinta a ajuns la 10 minute dupa ce trebuia sa plecam, noroc ca astia de la KLM sunt baieti giugiuc si l-au asteptat.
Am zis ca gata, de acum n-are ce sa se mai intample, ca doar ajung in Europa, civilizatie, alea alea. Am ajuns la Schipol la timp, am trecut de controlul cu caini (cred la toate zborurile din America de Sud e asa) si dupa o cafea si un pic de cascat gura prin duty free am ajuns la poarta D18. De unde trebuie sa plece avionul spre Bucuresti (ca asa scrie pe bilet si pe frumoasele monitoare din aeroport). Acolo insa era o mare mare adunatura de musulmani (si cand zic mare ma refer la un avion plin) care primeau apa si mancare pentru ca zborul lor fusese anulat, sau amanat (n-am inteles sigur) si ei nu vroiau sa schimbe poarta. M-am dus ca omul la baie si acolo sa vezi fericire, coada mare la chiuvete pentru ca nu mai e mult si apune soarele asa ca toti barbatii musulmani, cu mic cu mare se spala pe maini, pe fata si … pe picioare. Am zis sa nu-i umilesc sa ma descalt si eu :). Acum stau langa poarta sa vad ce o sa se intample, iar baiatul de langa mine deja deruleaza caseta cu chemarea la rugaciune. Tot ce mai lipsesc sunt covorasele, dar pun pariu ca sunt si alea pe undeva prin bagajul de mana :).
Sa vedem ce o sa fie si cine cedeaza pana la urma. Ne mutam noi sau schimba ei poarta … s-a lasat cu remiza, ne-am mutat si noi si tribul :) rezultatul 45 de minute intarziere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu