Da' surpriza unde e?

Inchiputiti-va ca lucrati cu cineva un an de zile. Un an greu de tot cu multe probleme. Inchipuiti-va ca in anul asta greu tot dati din gura degeaba (de cele mai multe ori pentru ca ordinea de silabisire, tonul si contextul le gresiti voi). Inchipuiti-va ca de la un moment dat in anul ala incepeti sa vorbiti cu celalat fara perdea si sa-i ziceti lucrurile in fata (nu faceti asta la servici pentru ca dauneaza grav carierei si procentului de marire a salariului). Si dupa tot anul ala greu de tot, cand deja lucrurile incep sa se aseze spre bine pentru toata lumea va uitati la un grafic care masoara cat de bine a fost anul ce a trecut.

Unii ar vrea sa inteleaga. Pentru altii e clar ca ziua buna. Ai rezultatele, ai conflictele trecute, ai feedback-ul direct si indirect primit in timpul anului. Oamenii sunt aceiasi, ii stii deja. Singurul lucru care nu-si are locul in asta e surpriza. E ca si cum ai aruncat o tigare aprinsa intr-un butoi de pulbere si dupa aia iti sare inima din loc ca a explodat (unde mai pui ca ai din 5 in 5 metri afise cu NU FUMATI).

Pentru mine sa ma uit la panta unui grafic n-a fost fun. Pentru ca doar am reiterat ce am zis un an intreg degeaba. Surpriza n-a fost nici macar ca nu eram singurul. Pentru ca dupa un an atat de greu e imposibil sa fiu doar eu cel afectat. La fel de imposibil ca aratatul cu degetul in situatia asta. Toti am fost in aceasta ciorba si toti suntem de vina. Nici o surpriza aici.

Nici macar finalul n-a fost o surpriza. In cartile alea pe care le citesc si pe care ma incapatanez sa le aplic (desi stiu ca este absolut gresit si ca ma fac singur un exemplu de incompatibilitate) laitmotiv-ul e echipa. Adica noi. De la celalat am auzit de multe ori "hai sa-ti explic cum functionez eu". Niciodata insa nu m-a intrebat "cum functionezi tu", "cum iti este tie mai bine", "ce ai tu nevoie". De aici si panta ... (sper ca n-am stricat supriza)!

Pe asta n-o am in sistem

Sunt intr-o perioada in care fac pace sau cum ar zice cineva care ma cunoaste, frate tu nu faci pace ci ii pui pe aia de te-au enervat sa plateasca. Am facut pace cu ING. Iaca si povestea:

Dis de timineata, craiul a incalecat pe multi cai (diesel) si se duse la lacasul zanelor portocalii. La orele la care soarele de pe cer (ascuns de nori) lumina exact intrarea in lacas ca sa desfaca vraja celor 1000 de lacate (si a alarmei) tot ce gasi craiul nostru fu un leu, acest pazitor necuvantator atarnt deasupra intrarii. Trecura 15 minute pana cand veni prima zina si cu bagheta fermecata in forma de cheie deschise poarta taramului magic pentru muritorii de rand. Craiul ii ceru zanei sa ii inchida conturile si cardurile. Zana cea buna se dadu de 3 ori peste cap si se prefacu in muma padurii zicand ca nu se poate pentru ca unul din conturi a fost deschis la alte zane, tot portocalii si alea. Craiul insa avea un telefon fermecat cu care sunase inainte la zanele din call center de unde aflase ca exista o vraja prea minunata care se numeste transfer. Asa ca muma padurii se apuca sa dea in taste de zor si ca prin minune conturile s-au inchis (si tot ca prin minune asta s-a intamplat exact 1 zi inainte de plata comisionului anual de administrare).

Pe hartia fermecata pe care craiul o primi drept zalog la motivul renuntarii scria lipsa de utilitate. Cand craiul a zis ca el vrea sa scrie acolo comisioane prea mari, muma padurii redevenita zana intre timp a raspuns simplu: "Pe asta n-o am in sistem". Poate ca ar trebui ii zise craiul, si zana ii confirma ca nu este primul muritor care zice asta. Si pentru ca avem de-a face cu un crai razboinic, acesta refuza sa semneze hartia pana cand zana nu scrise cu mana adevaratul motiv si stampila. Dupa asta, craiul incaleca pe o sa (diesel) si se duse la servici.

Si lasand povestile nemuritoare deoparte sunt 3 lucruri cel putin interesante:
1) E a doua oara cand office-ul ING nu este deshis la timp (9:30) si trebuie sa astept sa vina cineva.
2) Mai era acolo un amarastean ca mine, dar care venise sa-si ia contractul de credit. Raspunsul a fost halucinat: Colega care se ocupa de contracte vine doar la 10:30
3) Lipsa dorintei de a ajuta un client (chiar si pentru ultima oara). E ca si cum ai intarata un caine nervos. Si daca faci asta ar fi bine sa te uiti inainte si sa te asiguri ca e in lant.

Politica

Nu imi place Iliescu. Parerea mea e ca a fost si va ramane nociv pentru tara asta, insa intodeauna i-am apreciat calitatile de om politic. Poate cel mai bun om politic al Romaniei de dupa 1989. Astazi insa cred ca a facut-o de oaie, l-a luat gura pe dinainte si a zis adevarul: Iliescu compara uniunea PSD-PNL cu alianta SUA-URSS împotriva Germaniei lui Hitler.

Bun, sa zicem ca Piratu' cel viteaz e Hitler. Atunci Ponta e Stalin? PNL-ul e SUA? Pai daca e asa, atunci e grav de tot:
- Aliatii l-au invins pe Hitler si Romania a stat 45 de ani sub comunism (1-0 pentru PSD in meciul cu Romania)
- Pe americani ii tot asteptam sa vina de 66 de ani. Sunt doar cativa care s-au ratacit pe aici (penalty contra PNL)
- Dupa pace a urmat un alt razboi de data asta intre aliati, mult mai crunt si opresiv (de ambele parti), E vorba de cel rece, si personal sunt satul de iarna. Sa inteleg de aici ca odata ce-l debarca pe Pirat si pe corsarii PDL-isti o sa inceapa razboiul rece intre PNL si PSD? Nu ca n-ar fi tipic pentru plaiurile noastre mioritice

Eu am invatat ca istoria nu minte. Si daca zambetul inconfundabil acestei intelepte babusca zice adevarul atunci tare mi-e ca o sa dam cu corabia asta de stanci pana cand o scufundam de tot. Si barci de salvare canci, ca le-a luat deja Hitler. Tot e bine ca macar o sa invatam sa respiram sub apa ...

Despre principii

Principiile sunt pacatoase, unealta diavoleasca. Sincer ar trebui interzise prin lege, biserica ar fi bine sa le infiereze mai ceva ca prostitutia si omuciderea. Principiile tin prea mult de liberul arbitru, de filosofia interioara a fiecaruia dintre noi. Cum sa ti le raportezi la cel de langa? Cine alege care este adevarul universal si sistemul de valori care guverneaza patetica existenta a gulerelor albe? Piei drace!

In ultimul timp m-am gandit mult la asta. Prea mult si prea incoerent. Si am primit feedback, de unde am vrut si de unde nu, legat de principiile mele de viata si cum se alinieaza ele la ceea ce fac. Aici e subtilitatea de fapt, cum le aliniezi cu ceea ce faci … si de aici iese si dilema. Poti sa acepti filosofia cealalta, opusa diametral credintelor tale interioare, nevoii tale de igiena a ratiunii? Cred ca poti, insa nu fara sa te coste, fara sa te consumi. Am decis, pentru mine cel putin, principiile dauneaza grav sanatatii. Si oricat de sanatos ar fi sa faci ceea ce-ti place e mai sanatos sa platesti facturile.

E ca o poveste interesanta. In momentul in care mi-am relaxat credintele, in momentul in care am acceptat inaceptabilul, atunci a intervenit relaxarea si detasarea emotionala pe unele zone. Si implicit am putut sa ma focusez spre a salva atat cat pot din moralitatea mea (si asa indoielnica) si rezultatele au aparut. Au fost chiar mult mai bune odata cu renuntarea la a privii in viitor. E simplu, iti ti capul in pamant si te focusezi pe urmatorul pas. Atat, nimic mai mult. Pentru ca atat ti se cere, atat se vrea de la tine in realitate. Declarativ e altceva, e fum …

Azi a fost prima zi cand m-am gandit la renuntarea asta la principii si am zambit. Nu pentru ca stiu ca e doar una temporara ci pentru ca mi-am adus aminte de Mefisto si a lui replica de final … „Dar arbitrii?”. Cam asa e si cu principiile. Nu conteaza cine joaca in teren, conteaza doar ce vrea arbitrul…

Educatia celor 4 bani

Ieri am incheiat definitiv conturile cu Vodafone. Adica m-am dus sa-mi ridic banii de pe ultima factura in minus. La caserie totul bine si frumos, dau factura veche, numarul cererii de rambursare si buletinul. Sunete de taste, 5 minute, semnez o hartie si vin si banii. Venisem pregatit de acasa sa dau rest exact. Cand ma uit la suma de pe tejghea lipseau 4 bani. Le zic asta, si mai mult in sila imi arunca o moneda de 5 bani. Le multumesc frumos, le dau inapoi 1 ban si plec.

Acum iarasi o sa zica lumea ca sunt chitros, insa imi este foarte greu sa-mi inchipui situatia asta intr-o tara civilizata. Imposibil as spune. Nu stiu de exemplu cum fac austriecii de au intodeauna monezi pregatie si iti dau restul pana la ultimul cent. Sau americanii. Culmea este ca niciodata nu mai iau maruntul respectiv inapoi. In Romania, de fiecare data la rest se va rotunji in defavoarea ta. In cel mai bun caz, daca suma este mare vei primi o bomboana sau o lama de ciunga. Aici e diferenta de educatie ... si tot de asta am ajus sa platesc si 9,76 RON inh Billa cu cardul.

Si ca sa inchei intr-o nota optimista de la Petrom am primit in ultimul timp restul pana la ultimul ban. Cum necum si-au rezolvat problemele cu maruntii :).

Analiza pe text (partea 2)

Cand eram mic am mers cu masina la Brasov si am ramas impresionat de cat de frumoase, curate si bogate erau satele din zona Sibiului. Tata si-a calcat pe mandria lui de oltean si mi-a zis ca omul sfinteste locul. Nu stiu de ce dar lucrul asta mi-a ramas ars in creier.

Am avut noroc sa invat si sa cresc intr-o companie care era condusa de un baiat cu parul cret care il avea pe vino-incoa. Pentru el as fi mutat muntii ca sa nu-l dezamagesc. De la el am invatat ca daca ai principii sanatoase si le aplici zi de zi nu o sa ai niciodata nevoie de bici. Un simplu te rog frumos ii va face pe oameni sa mute muntii. Mai tarziu am inteles ca asta se numeste leadership si ca fara un astfel de om care sa fie inspirational nu prea poti si fi intradevar o companie mare. A fost o onoare sa lucrez pentru el.

„It is not allways about the people, even if we are succesful through them” . In momentul in care am citit asta mi s-a rupt filmul de tot. E contrar a tot ceea ce cred eu, se bate cap in cap cu sistemul de valori pe care il stiu si imi dau seama ca principiile mele si valorile „oficiale” sunt la ani lumina de ceea ce se asteapta de fapt de la mine. Si tot atunci imi dau seama ca asemanarile dintre doua prenume se opresc la buletin.

Am fost suparat aseara. Foarte suparat. Apoi am iesit la bere si pentru a nu stiu cata oara in viata mea omul cu parul cret a stiu ce si cum sa zica ca sa ma faca sa fiu ok cu mine. A stiut sa faca asta si ca amic si ca fost manager. Si ce ramane in urma comparatiei din capul meu e regretul ca nu le poti avea pe toate …

Analiza pe text (partea 1)

Cea mai misto parte a unui anual review este feedback-ul primit de la colegi. Ieri mi-a fost livrat, punct cu punct, si uneori a fost de-a dreptul halucinant. De exemplu: “Lives to build a team and apply management by the book instead of living to create software”, adica in traducere libera “Traieste ca sa creasca o echipa si sa faca management ca la carte in loc sa traiasca ca sa creeze software”. Reactia mea a fost „E de bine sau de rau?”. Raspunsul a fost o alta intrebare: „Tu ce crezi?”. Am fost sincer si am zis ca nu stiu … „De rau” a venit confirmarea.

Ei de aici pentru mine a inceput analiza si intorsul pe toate partile. In primul rand eu nu traiesc pentru nici unul din lucrurile de mai sus. Ar fi pur si simplu trist daca as face-o, si imi pare sincer rau de cei care gasesc in afirmatia de mai sus mosorul ce invarte firul vietii (asta e luata dintr-o compunere din clasa a patra). Sunt infinit de multe lucruri mult mai importante pentru care sa traiesi.

Hai insa sa las filosofia si sa ma mut din zona de figurat in cea concreta. Deci e de rau ca imi place sa aplic management-ul ca la carte. Alternativa e sa creezi software facand management dupa cum te taie capul, sau dupa cum zice tanti Geta Bioenergeta la emisiunea de pe B1. Cartile de management sunt inutile si ar trebui sa citesc carti despre cum sa creez software. Bun … eu tind sa fiu de alta parere, mai ales ca daca ma uit la o alta inventie corporatista materializata intr-un sondaj anonim intre angajati la partea aia care incepe cu „manageru’ meu” se vede ca am citit niste carti ceva mai bune. Comparativ vorbind…

De 10 ani de cand muncesc ca sa creez software am trecut prin multe roluri, insa un lucru a ramas constant. Intodeauna efortul de creatie a fost unul colectiv, in care o echipa a transformat idei in linii de cod si mai apoi in software. Dezvoltatori, designeri, testeri, oameni cu manager in titlu au lucrat impreuna ca sa faca asta. Sigur, am fost si Feti Frumosi care faceau intr-o zi cat altii in 3 si care atunci cand au si-au dorit sa faca lucrurile singuri si nu ca echipa au devinit „super stars”. Doar ca in alta galaxie … Am facut suport si testare, am scris cod si am fost leader de echipa, am crescut oameni si sper ca am reusit sa construiesc echipe. Am facut toate astea ca sa pot crea software, si intodeauna am facut ceea ce rolul pe care il aveam o cerea ... si uneori mai mult. Ca sa parafrazez un citat celebru din industria in care lucrez, rolul unui manager este sa mute mobila din loc pentru ca oamenii cu adevarat creativi sa fie productivi … adica sa creeze software. Si da, si asta am citit-o undeva, nu am inventat-o eu, deci se pune la categoria management by the book. Si e vorba de o carte foarte foarte buna ...

Cred sincer ca cel mai important lucru pe care un manager trebuie sa faca este sa construiasca o echipa si sa-i asigure contextul propice ca ea sa faca ceea ce trebuie. Absolut nimic nu poate sa fie mai important sau mai critic decat asta. Cred la fel de sincer ca in lumea asta sunt oameni care situ sa faca lucrurile mai bine ca mine, si de asta incerc sa aplic zi de zi ceea ce ei au invatat si fac. Fara lucrurile astea nu cred poti sa faci software, sau cel putin eu nu vreau sa lucrez intr-o echipa in care fundatia si peretii sunt mai putin importante decat acoperisul …

In final pot sa zic doar atat: daca as stii cine a zis asta despre mine l-as ruga sa-mi dea citatul asta ca recomandare pe linked in. Pentru ca la mine in carte e de bine …

O zi grea

Nu imi plac zilele grele. E atat de simplu, nu le vreau, ma seaca de puteri, ma sleiesc de energie, la sfarsitul lor ma simt un om sfarsit. Azi a fost greu foarte greu. Am repetat in cap de zeci de ori cum si ce o sa zic, fraza cu fraza, ca o poezie. Am facut scenarii despre ce intrebari o sa fie, cine ce o sa zica. Pregatire in amanunt, ca la carte.

N-a iesit nimic. Cuvintele nu se urneau, nu mai veneau deloc, locul lor fiind luat de emotie. A fost greu sa abtin, sa nu ma dau de gol cat de mult imi pasa si cat de greu imi este. Nu emotional, nu emotional, asta era tot ce puteam sa imi zic in cap. Reactiile si intrebarile au fost altele, am simtit frustrare si resemnare, am simtit abandon si supriza.

Apoi au venit alte emotii, grele si cu tenta personala, care au aterizat tocmai azi de parca nu aveau o alta zi mai buna ca sa vina. M-au ravasit si imi venea sa plang de ciuda ca se poate intampla asa ceva. Am incercat sa ma adun si aproape am reusit.

Sfaritul chiar mi-a smuls un zambet, pentru ca a eluciat si mai bine surpriza. E incredibil cum poti sa fi inteles cel mai bine de cei de la care ma asteptam mai putin, de cei carora le-am subestimat capacitatea de a ma citi si de a ma intelege.

De maine o sa fie bine.

Opt plus

S-a intamplat saptamana trecuta. Dupa mai mult de opt ani. De la kituri la senior product manager 100 de metri garduri in cateva secunde. Sau in opt ani si ceva. Cand am intrebat-o ce o sa faca acum a glumit frumos: senior product manager, junior housewife. Apoi, caracteristic, a trecut la lucruri serioase: o sa-mi caut ceva.

E greu sa faci pasul asta. si stiu pentru ca acum doi ani eram acolo. Si a trebuit sa fiu pissed off ca sa imi caut altceva si sa plec. Ma intreb cat de nervos ar fi trebuit sa fiu ca sa plec pur si simplu...

Imi pare rau ca s-a intamplat asta, pentru ca imi pasa. Si nu dau nici negru sub unghie pe o sigla si un nume ci imi pasa de oamenii care au fost acolo si de cei care au ramas. Si stiu ca pentru cei care raman e o pierdere.

Iar dupa opt ani si ceva sa te rupi asa e greu. Si e nevoie de curaj, mult curaj. Ceva ce nu i-a lipsit niciodata.

Bafta multa mai ... junior housewife, viitor senior product manager :)

Sclavie

Ne vedem foarte rar, la un pahar de bere … doua ore. Nu l-am mai vazut de un an jumatate si am reusit cu greu sa ne gasim dupa aproape doua luni de amanari ce pareau nesfarsite. Era sa nu-l recunosc, cu cateva kilograme bune in plus, cu parul mai rar si fata pamantie. Ochii i-au ramas la fel dar sunt ascunsi de multe vanisoare sangerii ce nu sunt altceva decat o prelungire normala a unor cearcane adanci. Deja ma simt vinovat ca e cu mine la bere si nu e acasa.

Am inceput cu Salut, cum mai esti? Primele cuvinte au fost: nu mai pot, sunt un sclav. Am cerut berea si apoi incet ca intr-o piesa proasta am inceput sa vorbim. I-am zis de ultimul meu an, ca a fost cam prost, ca am cam dat-o in bara. A zambit si pentru un moment l-am recunoscut. Mai ce-ti place sa te mai plangi! Da … el este, il stiu de mult a ramas la fel. Ma bucur ca inca mai simti, a continuat. Eu chiar nu mai pot.

De doua luni lucreaza fara pauza. A lucrat si de sarbatori, ca in Martie trebuie sa termine proiectul. E sclav, un sclav destept care odata era pasionat si entuziast, plin de idei ce vroiau sa schimbe lumea. Acum are o familie, un apartament, un teren si multi multi bani de dat la banca. In franci elvetieni. Si o sotie care este bugetar.

Ma simt prins intr-o comedie neagra, din care nu pot iesi. Am vrut sa vand terenul, dar nu il cumpara nimeni. Ma cac pe el de vis frumos de a avea o casa pe pamant. Am devenit sclavul visului asta, si muncesc ca sa am din ce plati ratele si sa traim. Sa plec n-am curaj, in plus am incercat anul trecut si nu merita, nu era nici macar un ban in plus. Freelancing-ul e dus, am nevoie sa dorm … cand naiba sa mai muncesc in plus?

De data asta nu seful lui a omorat pasiunea. Si nici un proiect prost. Ci grija zilei de maine si investiiile proaste. Care o sa-l urmareasca o viata. Arunca totul la gunoi, vinde ce mai poti si pleaca, i-am zis. Nu pot sa pierd tot ce am muncit! E enorm, mult prea mult.

Nu i-am mai zis ca plec iarasi in Peru. Nu am vrut sa mai intorc odata cutitul in rana. Era deja prea adanca. I-am urat noape buna, si i-am spus sa se uite in oglinda dimineata. Acolo o sa gaseasca ce pierde cu adevarat. Si pun pariu ca ce o sa vada valoreaza mai mult decat un apartament la bloc si visul unei case pe pamant!