O zi grea

Nu imi plac zilele grele. E atat de simplu, nu le vreau, ma seaca de puteri, ma sleiesc de energie, la sfarsitul lor ma simt un om sfarsit. Azi a fost greu foarte greu. Am repetat in cap de zeci de ori cum si ce o sa zic, fraza cu fraza, ca o poezie. Am facut scenarii despre ce intrebari o sa fie, cine ce o sa zica. Pregatire in amanunt, ca la carte.

N-a iesit nimic. Cuvintele nu se urneau, nu mai veneau deloc, locul lor fiind luat de emotie. A fost greu sa abtin, sa nu ma dau de gol cat de mult imi pasa si cat de greu imi este. Nu emotional, nu emotional, asta era tot ce puteam sa imi zic in cap. Reactiile si intrebarile au fost altele, am simtit frustrare si resemnare, am simtit abandon si supriza.

Apoi au venit alte emotii, grele si cu tenta personala, care au aterizat tocmai azi de parca nu aveau o alta zi mai buna ca sa vina. M-au ravasit si imi venea sa plang de ciuda ca se poate intampla asa ceva. Am incercat sa ma adun si aproape am reusit.

Sfaritul chiar mi-a smuls un zambet, pentru ca a eluciat si mai bine surpriza. E incredibil cum poti sa fi inteles cel mai bine de cei de la care ma asteptam mai putin, de cei carora le-am subestimat capacitatea de a ma citi si de a ma intelege.

De maine o sa fie bine.