Da' surpriza unde e?

Inchiputiti-va ca lucrati cu cineva un an de zile. Un an greu de tot cu multe probleme. Inchipuiti-va ca in anul asta greu tot dati din gura degeaba (de cele mai multe ori pentru ca ordinea de silabisire, tonul si contextul le gresiti voi). Inchipuiti-va ca de la un moment dat in anul ala incepeti sa vorbiti cu celalat fara perdea si sa-i ziceti lucrurile in fata (nu faceti asta la servici pentru ca dauneaza grav carierei si procentului de marire a salariului). Si dupa tot anul ala greu de tot, cand deja lucrurile incep sa se aseze spre bine pentru toata lumea va uitati la un grafic care masoara cat de bine a fost anul ce a trecut.

Unii ar vrea sa inteleaga. Pentru altii e clar ca ziua buna. Ai rezultatele, ai conflictele trecute, ai feedback-ul direct si indirect primit in timpul anului. Oamenii sunt aceiasi, ii stii deja. Singurul lucru care nu-si are locul in asta e surpriza. E ca si cum ai aruncat o tigare aprinsa intr-un butoi de pulbere si dupa aia iti sare inima din loc ca a explodat (unde mai pui ca ai din 5 in 5 metri afise cu NU FUMATI).

Pentru mine sa ma uit la panta unui grafic n-a fost fun. Pentru ca doar am reiterat ce am zis un an intreg degeaba. Surpriza n-a fost nici macar ca nu eram singurul. Pentru ca dupa un an atat de greu e imposibil sa fiu doar eu cel afectat. La fel de imposibil ca aratatul cu degetul in situatia asta. Toti am fost in aceasta ciorba si toti suntem de vina. Nici o surpriza aici.

Nici macar finalul n-a fost o surpriza. In cartile alea pe care le citesc si pe care ma incapatanez sa le aplic (desi stiu ca este absolut gresit si ca ma fac singur un exemplu de incompatibilitate) laitmotiv-ul e echipa. Adica noi. De la celalat am auzit de multe ori "hai sa-ti explic cum functionez eu". Niciodata insa nu m-a intrebat "cum functionezi tu", "cum iti este tie mai bine", "ce ai tu nevoie". De aici si panta ... (sper ca n-am stricat supriza)!