Dupa un mic dejun copios si eliberarea cameri am facut pasi spre autocar. Care a venit conform punctualitatii peruane cu exact 2 ore si 45 de minute intarziere. La fix, limba pe limba la ceas, nu alta. Acum nu ca as fi fost eu in graba, dar autocarul minune urma sa faca un drum foarte greu prin Canon del Pato traversand Cordiller Nera pana la Pacific. Si sa ma debarce in Cimbote de unde sa iau un autobuz spre Trujillo. Acum eu mi-am luat o marja de siguranta de 4 ore ca pot sa mai prind autobuz, da vezi cum fuse si se duse jumatate din ea?
Dupa ce terminam de urcat bagajele, mult mai multe ca oamenii, o intreb pe senora de la bilete daca mai ajungem. No te preocupe, urmat de multe cuvinte in spaniola din care am inteles ca senor sofer de cocha e un Michael Sumacher andin, care zboara cu Mercedesu' pe drumu' de munte cel mai greu din tot Peru. No te preocupe! Adevaru adevarat e ca sunt io stresat. Pai soferu arata a fi meserias tata. Vorbeste la celular si da cu spatele ditamai Mercedesu. Acu' ca autocaru asta nu mai are nici macar o piesa de mertzan in el imi e clar. Gloria si-a trait-o in 1980, dar e ok ca tot de atunci sunt si cauciucurile. Slickuri frate, aderenta maxima. Pacat ca nu are drumu asfalt ca atunci se vedea adevarata valoare.
Asta e acum, ma urc in autocar si ma uit la cei de langa pentru incurajare. Nu se pune, ca-s singul gringo, si cel mai cuidat si necredincios ca-s singurul care nu ma inchin. Cel putin nu inca :). Usor, usor cat sa nu se demzembreze mertzanu o luam la goana pe drum pana ce ajungem in canion. N-am cuvinte sa zic cat de frumos a fost (si nici net suficient de bun cat sa pun pozele pe picasa) da o sa ma credeti pe cuvant. Mi-a fost o frica vecina cu moartea de vreo 5-6 ori, si ma intrebam ce naiba mai ramane din noi daca cadem, ca erau mai mult de 300 de metri. Spectaculos si periculos, 2 in 1 mai ceva ca samponu cu balsam. Rollercoster pe un drum unde te intrebi daca nu cumva autocarul e mai lat ca drumul da nu poti sa inchizi ochii de frumos ce este. Ca sa sumarizez: 392 de poze, toate intr-o zi si astea facute pe jumatate iesit pe geam. Genial si de repetat exprienta.
Dupa ce trecem in sfarsti muntii am ajuns in no man's land (am uitat cum se numea puebloul cu pricina) si ne oprim la baie (ca era nevoie mare dupa asa un drum) si sa mancam. Eu am luat un mate de coca si m-am uitat la 15 minute din Real-Barca. Eu si tot restul de locuitori (10 adica) din no man's land. Din pacate n-am apcat sa vedem tot meciul ca a trebuit sa plecam, oprind pe ici pe colo ca sa mai ridicam un andin ratacit ce voria sa ajunga la oras.
Episodul ce m-a facut sa ma simt ca acasa a fost la intrarea in districtul Cimbote (n-au pic de imaginatie astia, au un oras, hopa si districtu' cu acelasi nume … nu ca la noi cu judetele). Politia ne trage pe dreapta. Meseriasu' de langa sofer se tine tare, nu da spaga. Politia cere actele, si ii zice ca nu-s bune. El face pe prostu' si nu da nimic. Politatiu se enerveaza si mai tare, urca in masina si se apuca sa ne numere, doi la prefectura, doi la primarie ...Ce e pe acte nu e in mertzan mancat-as. Pana la urma se duce politaiu cu meseriasu la secitie, si dupa spaga de rigoare o luam din loc. Meseriasu avea o fata de jumulit mai ceva ca taximetristii daltonisti din Bucuresti.
Pana la urma se termina cu bine. Am ajuns in Cimbote (orasul despre care se zice ca mai curand castigi la loto decat sa scapi nejefuit daca esti turist) si m-am urcat in autocarul de Trujillo. Tot Mercedes da mai nou. Si tot el unico gringo de la bord.
In Trujillo m-am hotarat ca vreau la mare, asa ca am negociat cu taximetristul si acum sunt in Huanchaco, pe malul Pacificului si beau o bere rece.
Si cateva poze:
Next stop: Pentru 3-4 zile chill, ma invart prin zona sa fac o baie, sa vizitez orasul colonial (centrul Trujillo), Chan Chan, Huaca del Sol , Huaca del Luna si daca am timp poate sa invat sa fac si surf … (ca sa pot sa ma antrez mai apoi pe Dambovita).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu