Azi am auzit-o pe cea mai tare dintre toate. E regina frazelor, e intruchiparea perseverentei de manager, e visul corporatist de eficienta si productivitate. "Adica i-ai alocat timp sa faca cercetarea aia, dupa ce a venit cu rezultatele preliminare". Fraiere, strici environmentu', se duce naiba toata cultura asta munca, cum naiba sa-i dai cuiva timp ca sa faca asa ceva. Adica ce, daca si-a sacrificat omu' catvea uichienduri ca sa porneasca ceva, sa vada de unde sa apuce lucrurile si acum trebuie sa investeasca serios in asta tu ii dai din timpul de munca? Mare greseala, mare ... e ca si cum te-ai astepta sa aiba o viata.
De fapt nu e decat un pamflet patetic ce am scis mai sus. In nici un caz cei din generatia mea nu muncim intr-o cultura in care extra mile-ul din timpul personal este recompensat, munca nebuneasca se traduce in involvment si lipsa unei alte laturi a vietii e pura pasiune profesionala.
Orice asemanare cu persoane reale se exclude. Vorbim exclusiv de persoane imaginare, pentru ca o persoana reala ar trebui sa aiba mai mult bun simt ca sa inteleaga absurditatea situatiei.
Acum cativa ani am trait un proiect nebunesc, doi ani de stres nebun, 10 weekenduri la rand si un produs de zeci de miloane de dolari facut de mai putin de 10 oameni. Pentru mine a culminat cu un cancer a carui operatie am amanat-o cu o luna ca sa termin proiectul. Astazi mi-am dat seama ca la un moment dat printre rascruci si poteci am luat-o din nou, tras incet de firul din mosorul meu intern catre aceasi nebunie. Si totusi mai am mandria de a zice ca invat din greseli! Oare asa e? Cred ca o sa-mi raspund singur la asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu