Zen

Asta cu saritul din lac in put e tare misto. Adica e mult mai tare decat aia cu cioara de pe gard pentru ca dupa ce ai dat vrabia ai ramas ca prostu’ cu ochii in soare. Cu lacu e altfel, mai inotai, mai dadeai de o barca asa pe acolo, mai mancai un pastravior. In put e cam intuneric si stai sa calci apa de nebun sa nu te’neci asteptand sa coboare galeata.

De felul meu sunt un pic masochist, si cand stau si ma uit in urma la cate am facut pana acum mai ca ma apuca durerile de cap. Niciodata n-am fost prea rabdator sau maleabil (asta ca sa nu zic ca sunt cam incapatanat si berbec), dar nu lucru mi-a fost clar: nu ma dau batut decat atunci cand am invins :). Cam asa e viata mea, m-am dat batut dupa ce am caftit cancerul ca vai de mama lui, am plecat de la fostul loc de munca cand am simtit ca nu prea mai am ce sa invat si ca m-as cam plafona, i-am aratat eu motocicletei ce pot, vorba aia praf am facut-o (si am trait sa povestesc asta), ce sa mai invingator pe linie …

Pana si asta cu invinsul e cu 2 fete. Culmea este ca niciodata nu m-am putut detasa de o situatie pana cand nu am simtit ca e gata, ca nu mai sunt fete de intors, lucruri de incercat, metode de a-l apuca. As putea zice ca am invins sau am fost invins, ambele perspective ar putea fi adevarate in functie de unde privesti. Cand te uiti din interior si este liniste, cand iti dai seama ca nu mai merita sa insisti in lupta cu un munte care nu se poate clinti pentru ca nu vrea, atunci esti zen si realizezi ca ai terminat un capitol, ca poti sa treci mai departe. De prea multe ori am simtit pe nervii si sanatatea mea ce inseamna sa incerci sa fi vant in lupte demne de Don Quijote pentru a nu evolua si a invata ca nu merita. De fiecare data sunt insa uimit cum realizarea asta vine intodeauna dupa o lupta, de parca as fi uitat experientele interioare. Si daca muntii nu se misca nici la cutremure, si daca morile de vant nu sunt spulberate de furtuni, atunci nu inseamna ca eu trebuie sa fiu cel care sa se lupte cu ele.

Un singur lucru nu mi-a lipsit niciodata insa. Determinarea si dorinta de a-mi respecta promisiunile si cei care ma cunosc stiu ca spun multe, uneori prea multe. Ce nu stiu insa cei care ma nu prea ma cunosc e ca nu uit ce am zis, chiar daca prin zgomotul de vorbe unele dintre ele n-au fost luate in serios.

In incheiere, un lucru pe care l-am invatat azi. Niciodata sa nu ai pretentia sa judeci un om daca tu la randul tau nu esti in stare sa fi judecat dupa acelasi criteriu. Prea des, mult prea des, unii dintre noi uita ca cea mai scurta cale de a primi ceva ce vrei incepe cu a oferi…