Ce se intampla cand nu ai chef de citit

In vacanta mi-am adus multe carti de citit, dar nu am chef deloc de ele. Sunt tot un fel de munca doar ca ma amagesc singur ca ma vor face mai destept si intelept, ca voi stii mai multe daca le voi citi ... In esenta nu am chef sa le mai citesc, si in contrapartinda m-am trezit uitandu-ma la cateva poze facute anul acesta ca sa ai pierd timpul. M-am oprit la cateva dintre ele, nu cele mai nici cele mai inspirationale, ci degraba cele care mi-au sarit in ochi si m-au facut sa zambesc. Si cum e Craciunul si nu vreau sa zambesc singur o sa le pun aici cu precizarea ca toate sunt instantanee din Roma.

De acasa ...

E cel mai calduros craciun de acasa. Daca nu ar fi fost mirosul de cozonac, sarmalele si insiruirea de rude si prieteni ai fi putut jura ca nu e decat un peisaj de toamna murdara intr-un oras de munte. Imi lipseste zapada si albul copilariei care facea griul din jur sa para mai luminos si ascundea ternul peisaj de toamna sub o stralucire frumoasa. E aproape de neinchipuit ca am iesit afara in decembrie fara geaca de iarna si nu mi-a fost frig. Oricum voi plati pentru aceasta indecenta cu un inceput de raceala la fel ca in golden years. Macar asta nu s-a schimbat ...

Craciun, I has it ... or do I?

La spartul targului se trezeste frumoasa adormita de la ING

Pana la urma am primit 2 mailuri de ING. Primul a fost ca nu se poate. Al doilea a fost un pic mai bun. Ambele insa le pot considera o gluma proasta comparative cu alte oferte de pe piata. La ultimul am plusat si am zis ca nu mai vreau nici pensie privata de la ei. Partea interesanta acum vine: acum cateva luni am tot discutat cu un consultant de pensii si investitii, am un profil financiat facut la ei si cineva care vrea sa-si ia un bonus a citit mailul de la mine. Blink, blink, blink a facut beculetul.

A urmat un telefon venit prea tarziu (conturile mele sunt deja mutate). O domnisoara (scuzat sa-mi fie daca nu e asa, dar dupa voce nu parea o hoarca) a incercat sa ma convinga ca oferta lor e cea mai buna pe care mi-o pot face acum. Adica e la fel de buna ca si cea pentru un client nou. Gresit! Eu NU vreau sa fiu tratat ca un client nou, ci ca unul care a cotizat comisioane cativa ani. Monser, dupa stinta mea (si ASEu’ nu a excelat cu calitatea cursurilor de economie) exista un cost de achizite pentru clienti, un cost de retentie si cel mai important un lifetime value. Valoarea mea adica… Aparent nu prea au habar de asta si INGu’ nu reuseste sa inteleaga ca eu vreau sa fiu tratat ma bine decat un client nou, adica in termeni matematici mai mare sau egal. Egal a fost acum 1 an, de atunci pretentiile mele au crescut. La fel si lifetime value.

As vrea sa zic ca apreciez efortul lor dar as minti. Cu mine au gresit, si cel mai probabil ca fac asta cu multi altii. Am invatat cu cucuie in cap ca intodeauna trebuie sa tratezi un client nemultumit intr-un mod personal. Nu ii raspunzi cu mailuri standard. Il suni si clarifici problema. Dezamorsezi situatia, nu torni gaz pe foc. Daca nu ii poti oferi nimic la monentul respectiv il duci cu zaharelul. Eu nu nu cred ca exista nu pot, ci doar nu pot EU. Vorba unui prieten, tot ce trebuie sa faca ING-ul ca sa ai home bank gratis e un nenorocit de select in baza de date :).

Sunt sigur ca nu sunt cel mai important client ING. La fel cum sunt sigur ca nu sunt nici cel mai putin important. Insa deja am mai convins 2 oameni sa-si schimbe banca. Iar povestea mea, impreuna cu modul celor de la ING de a „trata” situatiile de acest gen lucreaza in defavoarea lor. La sfarsit vocea draguta din telefon mi-a zis ca spera sa ma intorc la ING si atunci sigur o sa fiu tratat ca un client nou. Am stat sa ma gandesc daca nu cumva m-a injurat de fapt.

Si ca sa incerc sa fiu cat de cat obiectiv, ING ramane una din bancile bune din Romania. Este cu cateva clase peste BCR, BRD si Raiffeisen. Dar mai au de lucru, si s-au culcat pe o ureche ca sunt creme de la creme. Iar cand o sa se trezeasca s-ar putea sa se uite in ceafa altora. Si ca sa intelegeti de ce, va zic scurta poveste a unui amic: Cei de la BCR i-au marit dobanda la un depozit pentru ca a zis ca scoate banii de la ei si isi inchide contul. Dobanda la cei de langa era cu 0.5% mai mare. A obtinut in plus 0.5%. Asa ceva era de neimaginat acum 2 ani la BCR pentru orice suma mai mica de 10.000 euro. Pentru ING inca este …

Unde se ascundea adevarul

Azi l-am vazut pe tipul asta la TV. Era persoana importanta, invitat de vaza ce dezbate problema codului muncii. A celui nou, propus de sleahta de profesionisit in ale guvernarii. Dezbatrea slabuta, argumentele in pom, domnul Butunoiu tinea partea patronatelor ca orice om de afaceri de succes care se respecta. Toate pana la un punct in care acest sofisticat specialist in recrutarea resurselor umane a afirmata ca toti angajatii doresc sa muncesca cat mai putin si mai prost si sa fie platiti cat mai bine. A adaugat ca nimeni nu trebuie sa se simta jignit de afirmatia asta, pentru ca e purul si incontestabilul adevar.

Personal ma simt jignit. Si cred ca o mare parte din oamenii pe care ii cunosc ar fi la fel de jigniti. Si cred ca o si mai mare parte din cei care isi tocesc crierii si nervii prin tari straine se simt jigniti. M-am simtit atat de jignit incat l-am cautat pe net sa vad cine este si ce face. Supriza este mare, si sunt cateva lucuri pe care GB (asa se semneaza in prezentarea sa) ar trebui sa le stie:
- in Romania exista si oameni care vor sa aiba satisfactia unei munci bine facute
- imi este greu sa cred ca un expert in recrutare nu a inteles inca ca oamenii sunt diferiti si nu a intalnit pana acum persoane cu educatia muncii
- banii sunt un factor igienic, sa-ti placa ceea ce faci este "priceless"
- sunt oameni care muncesc enorm pentru ca sunt pasionati de ceea ce fac, si as adauga ca o fac pe bani mai putini decat ar putea obtine in alte parti

Adevarul absolut nu este niciodata general si nici subiectiv. Daca ar fi asa atunci uitandu-ma la GB si luandu-ma dupa impresia de la TV as putea generaliza toti specialistii in recrutare din Romania sunt praf. Si GB nu s-ar putea simti jignit de afirmatia mea ca doar e un adevar incontestabil. Si pentru ca "GB is fluent in English and French" ii zic atat: "Bro' if that's what ya thinks, don't waste ya' time and moolah on a PhD." Si daca nu e atat de fluent in English, ii spune je ca moolah ie sinonim cu coin, loot, lolly sau cash frate!

Punguta cu 12 euro de la ING

Pana mai deunazi eram client aIeNGi. Poetic, sublim vers. Acum serios, de 2 ani si un pic imi duc si-mi scot banii prin prima banca din Romania care a stiut cum sa se poarte cu clientii. Doua sunt lucrurile importante: a fost prima si timpul verbului. Mi-a placut mult la ei ca sunt low touch, au un sistem de e-banking bunicel si nu trebuie sa vad mutre acre la ghiseu pentru orice operatiune. In doi ani am ajutat si la salvarea planetei, singura data cand am folosit harti a fost la depunerea unor euro in cont (deh, asta nu se poate face prin automat).

De fiecare data cand am avut o problema au fost rezonabili de prompti, corecti si si-au platit greselile repede. Uitandu-ma in retrospectiva nu a fost nimic WOW, insa pentru tara asta era mare lucru sa nu-ti jupoi clientul, sa nu-l tratezi cu fundu' odata ce i-ai luat banii. Probleme au mai fost insa de fiecare data au fost rezolvate. Nici prin vis nu mi-a trecut sa imi doresc lipsa problemelor. Si daca stacheta este jos in cazul asta e pentru ca nu aveai de unde sa alegi.

Acum 1 an ING a avut o promotie. Home Bank gratis, web card gratis, 2 tranzactii gratis pe luna intre contul curent si webcard. Super am zis, si i-am sunat. Raspunsul a fost incredibil... sunteti client vechi si nu puteti beneficia de promotia asta. Adica chiar nu puteam, ca deja plateam Home Bank-ul si era IMPOSIBIL sa mi-l dea gratuit. Vorbim aici de 1 euro pe luna, 12 euro pe an, o suma enorma pentru ING.

Nu stiu care este costul de atragere al unui client nou pentru ei, insa cam toata literatura de specialitate spune ca e intre 5 si 10 ori mai mare decat cel de retentie. Unde mai pui ca nu eram un client nemultumit la momentul respectiv si ca balanta contului meu la momentul respectiv in plina criza nu era de ici de colo. Insa e clar ERA DE NECONCEPUT sa-mi faca o reducere de 12 euro in urmatorul an. Le dadea balanta peste cap, scadea profitul, se duceau naibii actiunile, ce sa mai, pica banca cu totul. Si nu ceream nimic mai mult decat sa fiu tratat la fel ca un client nou. Nimic in plus.

A trecut anul insa n-am uitat. Si azi le-am intors obrazul in cel mai firesc mod cu putinta. Mi-am mutat finantele la CitiBank pentru ca aveau o oferta foarte buna. Inainte de asta i-am sunat pe cei de la ING si i-am mai intrebat odata daca imi dau Home Bank-ul gratis. Raspunsul implacabil a fost ca NU SE POATE sa ofere ceva ce nu este in pachetul standard. Am sunat la Citi si azi a venit un reprezentat la mine si am incheiat contractele la o ceasca de Starbucks. Nu la banca, nu la ghiseu, n-am pierdut 1 ora in trafic. 12 euro. Nici un cent in plus sau in minus. Am zis ca le-am intors obrazul celor de la ING mai devreme? Am gresit ... voriam sa zic ca le-am batut obrazul. Ceea ce le-am intors a fost spatele!

Marile realizari

Cand stau sa ma gandesc la marile mele realizari imi dau seama ca sunt un om norocos. Am de unde sa aleg, sunt multe lucruri care m-au facut sa ma simt implinit si fericit, in general momente foarte frumoase obtinute dupa multa munca. Lupta cu cancerul de acum cativa ani m-a invata cat de importante si frumoase sunt lucrurile simple iar acum incerc din rasputeri sa nu uit (si nu prea reusesc).

Din perioada bolii am doua puncte definitorii la care ma raportez, lucruri incredibil de simple si normale insa ce pareau aproape imposibile la momentele respective. Lucruri pe care atunci, si de mult prea multe ori si acum, le iau de bune si uit sa ma mai bucur ca le pot face. E mai mult decat adevarat ca nu stii sa apreciezi ceea ce ai decat dupa ce vei pierde si e prea trist ca odata ce ai primit inapoi acelasi lucru timpul are tendinta de a te face sa uiti cat de important este.

Dupa operatia la limba a durat 5 zile pana sa pot sa beau primul pahar cu apa. Si cand spun beau ma refer sa pot sa o gust, sa-mi folosesc limba si muschii gatului ca sa inghit. In acele 5 zile am stat cu perfuzii, sonda, aminoacizi si apa pe care o turnam cu paharul in gura. Am incercat cu paiul dar a fost imposibil, asa ca aruncam apa in gura, imi tineam respiratia si dadeam capul pe spate. O parte din lichid ajungea pe gat in jos, restul iesea afara pe unde apuca. In a 5-a seara, la ora 9 si 21 de minute am reusit sa beau prima inghititura de apa. A fost minunat si nu m-am oprit pana ce nu am golit toata cana. Am simtit ca am castigat in sfarsit prima batalie dintr-un razboi lung. Si ca intodeauna prima batalie a fost cea mai grea.

Asa a fost cu cancerul meu, un rzboi lung si greu prin de batalii. Retrospectiv ultima dintre ele este o alta mare realizare. Din februarie pana in aprilie in timpul radioterapiei si chemoterapiei, am trait cu apa si supa, si foarte rar branza moale si mamaliga. Fiecare inghititura era un chin, am slabit 37 de kilograme si nu aveam energie nici sa merg pana in bucatarie. Si in tot timpul asta nu am visat fripturi, dulcuri sau bucate alese. Am visat sa pot manca un covrig, pentru ca langa IOB era o covrigarie si mirosul acela de paine si covrigi calzi era singurul care nu-mi facea greata. Primul covrig am reusit sa-l mananc in mai, si am avut nevoie de aproape 2 litri de apa ca sa-l pot inghiti. A fost minunat si savuros. A fost prima mancare solida, iar in ziua urmatoare m-am reintors la munca, desi mai aveam inca 3 sedinte de chemoterapie de facut.

Am uitat toate lucrurile astea. Am uitat cat de importante sunt in ciuda simplitatii lor si ce este mai rau am uitat sa ma bucur ca le pot face. Si cu toate astea, sunt foarte putine lucruri la care ma pot uita in urma si sa zic ca au fost la fel de importante sau greu de realizat ca prima inghititura de apa si primul covrig. Cate din lucrurile simple si banale din viata noastra sunt de fapt incredibil de grele si le luam de bune? Iar pentru cei care cred ca "mie nu mi se poate intampla asa ceva", credeti-ma pe cuvant: e cea mai mare minciuna din lume! Va zice Stan Patitul :). Asa ca atunci cand credeti ca nu aveti de ce sa fiti fericiti ... bucurati-va de lucrurile simple!

Supravietuirea speciei

- Auzi mah, astia sunt idioti cu inchiderea spice shopurilor. Pana mea unde e libertatea de a decide ce fumez! E o ingradire ordinara si jegoasa pentru cativa mucosi!
- Lasa mah ca nu e chiar asa, trebuie sa protejam copii, ca nu e normal sa aiba spice shop langa scoala!
- Haide bah ma lasi! Da tac'su ce pana mea pazeste. Sa-l invete sa se fereasca!
- Mah, esti idiot. Tu nu auzi ca au murit deja cativa din cauza asta?
- Frate, asa le trebuie, daca sunt prosti. Io daca n-am minte si ma apuc de fumat ca-mi place asta e ... da sa fiu atat de prost incat sa nu citesc o eticheta n-am scuze bah!

Mi s-a parut foarte interesant discutia asta dintre doi adolescenti, care dincolo de freza electrocutata, hainele de gay si atitudinea de jmecher exprimata prin interjectii chiar pareau sa aiba un IQ rezonabil. Chiar mi-a adus aminte un pic de Darwin atat din cauza asemanarii izbiotare dintre cei doi si o anumita specie de cimpanzeu cat si din asemanarea situatiei descrisa cu legea selectiei naturale.

Ca ne place sau nu natura are grija de zestrea noastra genetica si supravietuiesc cei mai puternici. Ori, in ziua de azi capacitatea intelectuala este mult mai legata de supravietuire decat a fost vreodata. Adica, oricat de morbid ar suna asta: daca esti destul de prost sa ajungi la spital sau la cimitir ca ai fumat nu stiu ce ciuperca poate ca nu meriti sa supravietuiesti.

Sincer acum, daca ratiunea este incapabila sa invinga dorinta de teribilism, daca dorinta de a trai nu este in stare sa-ti pondereze viciile, daca capacitatea de a gandi nu este suficienta pentru a te intreba ce pot pati daca faci asta, atunci ar fi bine ca zestrea ta genetica sa ramana doar a ta. Nu de alta, dar de ce sa fi atat de egoist incat sa-i faci cadou copilului tau niste gene pe care nici macar pentru tine nu s-au dovedit suficiente pentru a supravietui?

Lista de Craciun

Tragi line, si incepi sa arati cu degetul. E mult mai simplu sa te plangi si sa dai vina pe oricine altcineva din jurul tau. Pe colegul care nu te-a ajutat, pe situatia din tara, pe grobienii din trafic sau pe moldoveanul care a castigat la Loto in locul tau. Aici apare insa maturitatea de a te aseza in fata oglinzii atunci cand arati cu degetul.

Primul vinovat de cum a mers anul asta sunt eu, si am o lista incredibil de lunga de greseli:

Prima este ca m-am lasat tarat intr-un vartej de nemultumire si incoerenta de gandire. Nu am primit ceea ce ma asteptam sa primesc, lucrurile nu au mers asa cum am vrut eu si m-am comportat ca un copil razgait care nu primeste ceea ce vrea.

A doua este ca n-am situt cum sa comunic eficient. Cam deriva din prima daca stau sa ma gandesc mai bine, dar am mai avut momente emotionale in care am stiut sa ma stapanesc si sa duc lucrurile la bun sfarsit. M-am enervat prea des din cauza diferentelor dintre realitatea cotidiana si asteptarile mele personale, am uitat sa ma uit la lucrurile bune si sa le zic ca atare focusandu-ma prea mult pe probleme.

A treia este ca am vrut prea mult de la prea multa lume. E o meteahna veche asta cu a seta "the bar high" atat pentru mine cat si pentru cei din jurul meu. Cand vrei prea mult ai sanse mari sa sfarsesti prin a fi dezamagit, iar cand astea se aduna e usor sa intri in amestecatura de nervi si emotie. Si nu intodeauna daca te astepti la mai putin vei primi mai putin. Trebuie sa stii cum sa ceri, iar eu n-am stiut sa fac asta.

Am cerut prea mult de la mine, si mi-am repetat aproape toate greselile vechi. Am uitat sa am si o viata si mi-am lasat gandurile sa fie legate de munca prea mult, am trait pasional momente impersonale si m-am implicat emotional intr-un proiect greu care mi-a tocit pur si simplu nervii.

Topul il inchei cu cea mai importanta greseala. Nu am mai avut un Stop Doing list pentru ca am avut prea multe pe lista de to do. M-am focusat pe ce am de facut si mi-am uitat pe parcurs greselile si mai ales promisiunile pe care mi le-am facut. M-am intors mental acolo unde eram acum cativa ani, inainte de fisticul norocos si nu-mi place drumul pe care sunt, il simt ca este gresit.

Mai am 3 saptamani pana la Craciun si am nevoie de linistea aia de atunci ca de aer. Am nevoie sa ma regasesc pe mine, cel de dupa, omul care stia sa se bucure de viata fara sa fie incruntat, sa-mi fac un altfel de to do list unul care sa ma faca sa simt ca ma intorc pe drumul bun. Si neaparat sa nu repet greselile de anul asta.

O viata muncita

Azi am auzit-o pe cea mai tare dintre toate. E regina frazelor, e intruchiparea perseverentei de manager, e visul corporatist de eficienta si productivitate. "Adica i-ai alocat timp sa faca cercetarea aia, dupa ce a venit cu rezultatele preliminare". Fraiere, strici environmentu', se duce naiba toata cultura asta munca, cum naiba sa-i dai cuiva timp ca sa faca asa ceva. Adica ce, daca si-a sacrificat omu' catvea uichienduri ca sa porneasca ceva, sa vada de unde sa apuce lucrurile si acum trebuie sa investeasca serios in asta tu ii dai din timpul de munca? Mare greseala, mare ... e ca si cum te-ai astepta sa aiba o viata.

De fapt nu e decat un pamflet patetic ce am scis mai sus. In nici un caz cei din generatia mea nu muncim intr-o cultura in care extra mile-ul din timpul personal este recompensat, munca nebuneasca se traduce in involvment si lipsa unei alte laturi a vietii e pura pasiune profesionala.

Orice asemanare cu persoane reale se exclude. Vorbim exclusiv de persoane imaginare, pentru ca o persoana reala ar trebui sa aiba mai mult bun simt ca sa inteleaga absurditatea situatiei.

Acum cativa ani am trait un proiect nebunesc, doi ani de stres nebun, 10 weekenduri la rand si un produs de zeci de miloane de dolari facut de mai putin de 10 oameni. Pentru mine a culminat cu un cancer a carui operatie am amanat-o cu o luna ca sa termin proiectul. Astazi mi-am dat seama ca la un moment dat printre rascruci si poteci am luat-o din nou, tras incet de firul din mosorul meu intern catre aceasi nebunie. Si totusi mai am mandria de a zice ca invat din greseli! Oare asa e? Cred ca o sa-mi raspund singur la asta.

Pasaport de afara

Mult timp i-am admirat neconditionat pe cei din vest, indiferent din ce parte a oceanului au venit. Intre timp am invatat din greseli. Cred cu tarie ca mie si implicit generatiei mele le lipsesc vreo 50 de ani de educatie democratica, iar dupa cum merg lucrurile nu facem decat sa adunam in continuare la asta. O sa ziceti ca n-au cum sa ne lipsesca 50 de ani. Pai cam au, ca sunt parintii si bunicii nostri care n-au avut nici ei parte in totalitate de educatia asta.

Imi aduc aminte atunci cand eram mic mic ca era o vanzatoare batrana la o alimentara comunista. Era rupta din peisaj pentru simplul motiv ca era amabila si zambea. Era evreica, si toata viata fusese educata de familie sa inteleaga importanta clientului. Si chiar si intr-un regim in care clientul nu conta isi folosea educatia asta, pentru ca ii era nativa, normala.

De aici si fascinatia asta cu vestul. Sincer cred ca daca stema de pe pasaportul meu ar fi fost alta as fi fost privit altfel in propria mea tara. Nu as fi avut nevoie sa fiu mai destept, sau mai educat, sau mai citit. Doar sa nu scrie Romania. In ultimii 5 ani, de cand am inceput sa ma mai coc la cap si eu, am vazut multe exemple de greseli, ineptii, fuck-upuri imense, discursuri si prezentari fara noima care erau pur si simplu elogiate sau trecute cu vederea pentru ca cei carora apartineau veneau de afara. Am vazut conationali care si-au "luat-o" pentru lucruri mult mai putin importante.

Tare sunt curios cand o sa intelegem ca tara in care te-ai nascut nu tine loc de creier si ca daca scrie Deutschland sau USA pe pasaport nu esti atotstiutor?

De neclintit

E un sentiment incredibil de puternic sa fi de neclintit. Adica ce poate fi mai aproape de nemurire, de a fi zeu? Esti drept, stai ca un munte si nu te misti orice s-ar intampla in jurul tau, si faci asta pentru ca poti si stii ca inauntrul tau tu ai dreptate, lucurile sunt exact asa cum le simti si le gandesti tu, nu exista nici un alt raspuns adevarat pentru simplul motiv ca nu se poate.

E un fel de betie a gandirii. Nu mai conteaza aproape nimic din jur pentru ca orice s-ar intampla esti in centrul lumii si tot restul se invarte in jurul tau. Se invarte nebuneste, e drept, dar nebunia e frumoasa si adevarul e cel pe care tu il stii si il vezi.

Exista un singur lucru pe care nu-l suporti. Sa te schimbi. Si nu vrei sa faci asta, nu exista motivele ca sa iti doresti lucrul asta pentru ca nimic nu te poate da jos din varful muntelui, cel putin nu atata timp cat tu ai dreptate. Ai muncit enorm sa ajungi acolo, un efort supraomenesc si acum stai acolo sus cu ochii intredeschisi ca sa nu te orbeasca soarele in timp ce contemplezi de sus tot ceea ce ai reusit sa construiesti in jur. Lumea e a ta.

Te imbeti cu succesul asta si nici macar o data nu-ti trece prin suflet sau minte gandul ca nu este etern. Ar trebui sa fie, pentru ca a fost prea greu si pana si vesnicia pare prea putin. Si cand zi de zi te uiti in oglinda si te vezi zeu, dupa un timp incepi sa uiti ca poti gresi sau ca nu ai dreptate.

Pe cei mai fericiti dintre noi starea asta ii tine putin. Am simtit-o cand am citit pe fisa de la IOB diagnosticul de vindecat. Am avut nevoie de 2 accidente de motocicleta si inca cateva dusuri reci ca sa realizez ca nu sunt nemuritor si ca va trebui sa ma schimb (de preferat in bine). Partea fun este ca dusuri reci sunt destule. Tot ce e nevoie e sa se termine vara ca sa le simti cu adevarat cat de inghetate sunt.

Cum sa Web ...

Nu am venit cu asteptari foarte mari la conferinta asta. Zic asta pentru ca TEDx-ul de anul asta a fost dezamagitor de-a dreptul si deja ma gandeam ca oricum ai da-o conferintele din Romania nu prea au sanse sa fie bune. Pot sa zic insa ca asta a fost o conferinta super, iar unii dintre prezentatori au fost de-a dreptul mind blowing, adevarati artisti. Nu o sa scriu despre organizare, ci despre cativa oameni incredibili si o sa ma limitez la Top 3.(da stiu ca poza e nashpa si ca e pe fond alb ...)

O sa incep cu Mark Randall care a fost de-a dreptul inspirational. Sincer e cea mai buna prezentare pe care am vazut-o in viata mea, a reusit sa tina sala fara rasuflare, sa se joace cu emotiile si mintea celor din sala. Rock Star. Aplauze. Emotie.

Urmatorul in lista preferintelor e Christian Heilmann. Un adevarat geek si in aceiasi masura si un show man, pasionat de ceea ce face, code writer si envaghelist. Adica excat genul de om pe care nu vrei sa-l pierzi. Ca si un fun note a facut un demo intr-o pauza si organizatorul a venit si l-a rugat sa termine dupa 20 de minute pentru ca trebuia sa continue conferinta. Era deja un mob de geeks care se uitau la un om care stia sa vorbeasca in timp de scrie cod. Si sa faca asta foarte foarte bine.

Pe locul 3 este Alex van Someren, un "very cool brit" nascut in Boston. Funny dar foarte serios, un om cu "mult noroc" cum se auto caracterizeaza insa cu mult mai mult decat atat.

Am avut si o supriza extrem de placuta cand l-am vazut pe Vladimir Oane. Sincer nu-mi venea sa cred ca e roman (mda asta zice multe despre parerea mea despre noi...) si cred ca in cativa ani va fi un om de mare impact pentru generatia si generatiile viitoare.

Si cum nu puteam sa zic numai de bine (doh ...) trebuie sa mnetionez ca pannel-ul de ieri, care putea sa fie foarte foarte interesant a fost complet stricat de Victor Kapra care "vorbeste" engleza cu accentul si expertiza gramaticalo-lexicala a unui russian junkie.

Thumbs up pentru conferinta asta!

Alba neagra cu timpul meu

In calendarul pe care-l port in buzunar (metamorfozat in smart phone-ul care imi conduce viata) sunt cateva bucati de timp blocate cu comentariile "work life balance"si "please respect this". Cat de aiurea poate sa fie asta?”, da-oncolo de treaba “ am auzit azi ...

Al naibii de aiurea am zis acum 1 an, cand la un training am vazut pentru prima oara asa ceva. Acum imi dau seama ca am ajuns exact acolo si titlul trainingului mi se pare si mai enervant. “Take back your life”.

Intrebarea mea retorica este alta: Unde naiba s-a dus si cand? Pai daca la ora 1:00 noaptea eu stau si raspund la mailul e clar unde s-a dus …

3 d(in) 1

De curaj nu ducem lipsa :). Dupa un an de criza mai putin de jumatate din companiile care au participat in 2008-2009 la Hewitt au repetat istoria si anul acesta. Anul trecut am fost numarul 1 din Romania, si asta a fost o realizare extraordinara. Anul asta am ramas in top, dar am coborat 2 locuri. Am ramas insa  prima companie din IT ceea ce demonstreaza 2 lucruri:
- Lucrez in cel mai misto loc din IT-ul Romanesc
- Avem mai mult curaj decat altii :)

E greu sa ramai pe locul 1, e foarte greu mai ales intr-o perioada in care moralul acestei generatii se numara in biletele de avion doar dus. Dar sunt convins ca fiecare dintre noi a invatat ceva din greselile anului trecut si doar de noi tine ca la anul sa fim din nou sus de tot, pentru ca acum 1 an tot noi am fost cei care am fost vinovati de succes. Asa ca hai sa ne suflecam manecile si sa vedem ce avem de facut ca fim cel mai misto loc in care poti sa lucrezi in Romania.

Despre intelepciune (sau de ce astept sa scriu) ...

Viata e plina de lectii, iar eu vorbesc prea mult :), in special cand sunt nervos. Si cum ma madresc profund cu moto-ul lui Beigbeder si nu vreau sa devin idiot, am ales sa astept declick-ul si sa scot din mine sub forma de cuvinte amestecate intr-un notepad si aruncate pe blog. Ca asa a iesit Zen.

Scriu asta acum pentru ca vreau sa demonstrez o lectie foarte importanta pe care am invatat-o greu de tot, cu urme de cucuie in cap: "Speak when you are angry and you will make the best speech you'll ever regret". Cuvintele astea nu sunt ale mele (as fi vrut eu sa fiu atat de inteligent si spiritual), si va las pe voi sa gasiti rezonata dintre ele, autorul lor si incercarea mea de ieri :).

Zen

Asta cu saritul din lac in put e tare misto. Adica e mult mai tare decat aia cu cioara de pe gard pentru ca dupa ce ai dat vrabia ai ramas ca prostu’ cu ochii in soare. Cu lacu e altfel, mai inotai, mai dadeai de o barca asa pe acolo, mai mancai un pastravior. In put e cam intuneric si stai sa calci apa de nebun sa nu te’neci asteptand sa coboare galeata.

De felul meu sunt un pic masochist, si cand stau si ma uit in urma la cate am facut pana acum mai ca ma apuca durerile de cap. Niciodata n-am fost prea rabdator sau maleabil (asta ca sa nu zic ca sunt cam incapatanat si berbec), dar nu lucru mi-a fost clar: nu ma dau batut decat atunci cand am invins :). Cam asa e viata mea, m-am dat batut dupa ce am caftit cancerul ca vai de mama lui, am plecat de la fostul loc de munca cand am simtit ca nu prea mai am ce sa invat si ca m-as cam plafona, i-am aratat eu motocicletei ce pot, vorba aia praf am facut-o (si am trait sa povestesc asta), ce sa mai invingator pe linie …

Pana si asta cu invinsul e cu 2 fete. Culmea este ca niciodata nu m-am putut detasa de o situatie pana cand nu am simtit ca e gata, ca nu mai sunt fete de intors, lucruri de incercat, metode de a-l apuca. As putea zice ca am invins sau am fost invins, ambele perspective ar putea fi adevarate in functie de unde privesti. Cand te uiti din interior si este liniste, cand iti dai seama ca nu mai merita sa insisti in lupta cu un munte care nu se poate clinti pentru ca nu vrea, atunci esti zen si realizezi ca ai terminat un capitol, ca poti sa treci mai departe. De prea multe ori am simtit pe nervii si sanatatea mea ce inseamna sa incerci sa fi vant in lupte demne de Don Quijote pentru a nu evolua si a invata ca nu merita. De fiecare data sunt insa uimit cum realizarea asta vine intodeauna dupa o lupta, de parca as fi uitat experientele interioare. Si daca muntii nu se misca nici la cutremure, si daca morile de vant nu sunt spulberate de furtuni, atunci nu inseamna ca eu trebuie sa fiu cel care sa se lupte cu ele.

Un singur lucru nu mi-a lipsit niciodata insa. Determinarea si dorinta de a-mi respecta promisiunile si cei care ma cunosc stiu ca spun multe, uneori prea multe. Ce nu stiu insa cei care ma nu prea ma cunosc e ca nu uit ce am zis, chiar daca prin zgomotul de vorbe unele dintre ele n-au fost luate in serios.

In incheiere, un lucru pe care l-am invatat azi. Niciodata sa nu ai pretentia sa judeci un om daca tu la randul tau nu esti in stare sa fi judecat dupa acelasi criteriu. Prea des, mult prea des, unii dintre noi uita ca cea mai scurta cale de a primi ceva ce vrei incepe cu a oferi…

Trei povesti de plecat din tara...

E un trend nou la cei ce pleaca, acum nu mai fug de foame ci de scarba, de lipsa unei perspective, si nu mai cauta salarii ci conditii decente, o tara educata si servicii sociale. Multi am ajuns la limita de suportabilitate si nu tin minte sa fi auzit mai des expresia „ma cac pe ia de tara” (scuzati cuvintele urate)
Am trei povesti din Romania de azi, mai exact din Romania de saptamana asta:

O femeie la volanul masinii pe o strada cu sens unic. Din fata, pe contrasens vine un BMW cu flash-uri. Femeia nu vrea sa se dea la o parte. Gibonul din BMW se da jos, incepe sa urle si ameninta ca o bate. Nimic anormal pana aici pentru Bucuresti, doar suntem in jungla si asta e comportamentul primatelor din seria 5. Femeia suna la politie iar raspunsul este cel putin ametitor: „Doamna asta e un incident minor, nu ne deplasam pentru asa ceva”. Ale dracului salarii de tablagii platite din impozitele noastre. Daca nu se lasa cu o crima nu merita frate …

Un barbat la volan, pe soseaua Panduri, un tablagiu in intersectie ce se crede dirijor la Ateneu. Banda de drept inainte, doua masini de la RCS&RDS fac stanga drept in fata dirilorului cu cascheta (a se citi obligatoriu drept inainte). Barbatul se opreste in dreptul politistului si ii zice. Rutierul ii face semn sa se miste si printre dinti de un alb imaculat „Hai da-i drumul ca altfel iti dau amenda ca blochezi intersectia”. Pe banii nostrii.

Bagdazar-Aresine, cel mai mare spital de neurochirurgie din Romania. O femeie este operata si dupa 2 zile de la operatia incepe sa-i curga prin sonda o substanta ciudata. Normal, zice medicul de garda, "n-am mai avut … sa punem acolo sa se lipeasca, ce vroiati sa facem, sa nu va operam? Daca erati mai grasa nu aveati problema asta!”. Al naibii mers la sala, da-o darcu de salata. Baga junk food, haleste o ceafa cu cartofi prajiti ca sa fi gata de operatie. Ma uit la fluturasul de salariu la contributile de sanatate si ma ia ameteala cand ma gandesc cati PDL-isi trec de criza pe banii mei.

Acum 2 saptamani m-am intalnit cu un amic in metrou si mi-a zis ca sunt prea negativ pe blog, ca am uitat sa rad, asa ca inchei pe un ton pozitiv: "Da-o dracu de planeta, cine pleaca ultimul sa lase lumina aprinsa sa nu dea ENELu’ faliment!"

</Nationalism>

Citeam in newsweek un articol interesant despre “the rise of right” (pe romaneste cum castiga nationalismul capital politic) in Europa. Cica din ce in ce mai multe partide nationaliste reusesc sa intre in parlament in tari precum Italia, Ungaria, Elvetia, Austria, chiar si tarile scandinave. Ei bine la noi nationalismul e in letargie pura si mi se pare normal sa fie asa intr-o tara dezbinata in care din ce in ce mai multi oameni de valoare si care mai poseda o urma de educatie isi cauta linistea si normalitatea in alte parti. Ardelenii nu-i mai urasc pe ungurii, acum se muta in Ungaria ca acolo in sate au gaze, electricitate si asfalt. Vadim de abia mai intra in parlament, si cand o sa moara si senilii aia care-l mai voteaza e gata nationalismul la noi.

Ma uitam azi pe Euronews la marea de oameni cu lumanari in mana si lacrimi in ochi care au iesit pe strazi in Argentina sa-si prezinte omagiile si condoleantele fostului presedinte. Daca maine ar muri Basescu la noi ar fi chef nu doliu national, ar urla manelele la Vanghelie in sector mai ceva ca sirena lui Vasile Roaita.

Problema nu e disolutia extremismului ci mai curand disolutia sperantei in ceea ce inseamna tara asta, sau poporul asta. Cati dintre noi pot sa zica cu mana pe inima ca nu au pe cineva din familie sau dintre prieteni plecati din tara?

Erata

De la inceputul lunii si pana la inceputul saptamnaii, Rock FM a fost super. A fost doar muzica, si inca muzica buna de tot. Acum au inceput sa vorbeasca si sincer sa fiu nu ma intereseaza cand a fost lansat Borthers in Arms sau Dreamer, sau ce mostenire genetica are Ozzy. Toate comentariile astea inutile imi iau din timpul de muzica, care si asa e prea putin ...

Si nu sunt atat de carcotas incat sa zic ca nu vreau reclame. Sa fie si reclame, insa in rest as vrea doar muzica. Pentru aproape o luna am avut iluzia radioului perfect :)

Radio cu amintiri

De doua saptamani cand merg cu masina imi aduc aminte de adolescenta pentru ca a aparut ROCKFM . In afara de dimineata devreme cand Guerrilla inca reuseste sa ma faca sa nu schimb postul stau si ma trezesc cantand in gura mare TNT, Sweet Child of Mine, Poison sau Runaway. Nu stiu cat o sa tina, dar playlistul lor e balsam ...

Ironie mult prea fina

Ieri, in fata la CityMall, nu m-am putut abtine in fata unei demonstratii evidente de incultura si prostie, si am exclamat "Doamne, cata inteligenta". Cocalarul fantastic care m-a facut sa zic asta s-a intors amenintator spre mine, si printre doua baloane de ciunga, m-a intrebat daca am ceva de comentat. I-am raspuns simplu: "Nu m-am adresat dumneavoastra, nu aveam cum sa zis asa ceva despre dumneavoastra". A zambit multumit de respectul pe care il impusese asupra mea si a raspuns: "Clar mah !, Haideti ba, d'aici sa mergem la etaj". Aveam perfecta dreptate, nu avem cum sa ma adresez lui sau haitei de colalari pentru ca sub suvitele alea pline de gel, nu exista nici o urma de inteligenta.

Uite criza ... nu e criza ...

Am fost acasa in weekendul asta. Sau mai bine zis am fost la cealata casa, aia de demult plina cu amintiri de copilarie si liceu. Orasul e la fel de gri ca in fiecare toamna, muntii nu se mai vad de ploaie, ce sa mai ... urat. In intampinare pe langa nelipsite gropi din asfalt si avionul din sensul giratoriu te astepta un panou pe care scrie mare mare mare: Reabilitarea Bulevardului 1 Decembrie 1918 cofinantat de UE ...

O sa sar peste partea cu prostia, ca intai torni asfalt si dupa aia scoti bordurile, si o sa ma focusez pe borduri. Alea vechi, vechi, vechi sunt din beton, de pe vremea cand eu eram copil (le-au schimabt prin 80 si ceva). Beton bordurile nu gluma, vopsite pe alocuri cu negru si galben, neciobite, tari ca piatra. Acum le-au scos si pun in loc unele chinezesti, si astea tot beton ... numa ca asta e un beton comunist mai nou si implicit un pic mai prost. Surpriza (sau mai bine zis lipsa de surpriza) vine cand vezi firma de unde vin bordurile. E a lu' Adriean, ala de ii zice lumea Bordura. Se schimba deja bordurile si trotuarele in 2 orase. Inutil sa zic ca e a doua oara in 5 ani cand refac trotuarele ...

Acum toate bune si frumoase, dar vorbim de un oras mic, mic, fara bani, cu multi asistati sociali, cu investitii ioc si locuri de munca atat de multe ca dau pe afara ... prin Italia, Spania, Franta si Anglia mai ales ... Acum daca stimabilul primar, sot de frunte al penalei (la propriu) doamne fost ministru al alergaturii si organizarii de concerte in Costinesti, vrea sa-l ajute un coleg de partid, eu ce pot sa fac altceva decat sa ma uit la parintii mei cum se duc constinciosi in fiecare an sa-si plateasca impozitele la stat. Nu de alta, dar nu putem sa lasam criza sa-l doboare pe Adriean Bordura.

Acum sa speram ca nu mai tine criza prea mult, ca la anu' se mai schima in inca un oras, da dupa aia gata, papat pe bot ... ca vin alegerile cu noi primari si daca ne coloram in galben, o sa luam benzina numa' de la Rompetrol, iar daca om vedea rosu in fata ochilor o sa ne asfalteze si straduta dintre blocuri printre trandafiri (doar pe hartie...)

Hai sictir ... sau mai bine hai sa ne caram naibii de aici ca de la anu' daca ies trandafirii o sa le dam 40% din bani sa-i fure!

Marile sperante

Din ’94 de cand am vazut pe video Use Your Illusions I+II la Tokyo astept concertul lui Guns, iar aseara s-a implnit visul. Acum ca de fapt a fost mai aproape de cosmar e doar o chestie de nuanta, insa cand am ajuns la intrare parca ma teleportasem intr-un film prost. In primul rand era vorba de o parte colocatarii de concert care la 30+ ani inca doreau sa-si retraiasca adolescenta in geci si pantaloni de piele. Era o mare discrepanta intre grupurile de Axel wannabe’s si managerul de langa mine care jumatate de seara a incercat sa discute la telefon bugetul de marketing, insa tot e bine ca a intrziat Guns 1 ora jumatate ca a avut omul timp de discutii. Oricum o intorceam nu se pupa deloc cu imaginea aia din capul meu de acum 16 ani.

Dupa vreo cateva beri pe jumatate apa a aparut si Guns, sau mai bine zis Guns tribute band pentru ca a fost vorba de o caricatura de trupa condusa de un Axel care de abia vorbea … de cantat nici vorba. De sonorizare nu mai zic nimic ca am prieteni care au boxe mai scumpe decat aveau aia la concert, si basul era mai slab decat la Kylie Minogue. La un moment dat s-a dat drumul la glume in jur, gen bagati CD-ul si plecati acasa ca mai bine e un playback, pe chitarist in cheama BackSlash?, pacat ca n-au venit in concert inainte sa moara, si alte comportamente de autoabaza perfect normale date fiind valentele muzicale ale celor de pe scena. Cand au masacrat solo-ul de chitara din November Rain deja a fost prea mult si tare ma batea un gand sa plec acasa, dar am rezistat cu eroismul pe care doar 16 ani de asteptare pot sa-l alimenteze.

Singurele clisee care au fost conforme cu visul meu au fost Sweet Child of Mine si Knockin’ on Heaven Doors. Macar pentru momentele astea a meritat sa ii vad. Acum stiu sigur ca a murit speranta ca vreodata sa se mai intoarca timpurile alea frumose. Tot ce mai ramane sa vad daca nu cumva mai am caseta aia video cu Tokyo …

Doua beri si o limonada

Se zice ca adevarul se gasteste pe fundul unui pahar de vin, insa cam acum o luna eu l-am vazut in galben auriul usor spritat al unei halbe de bere. A venit subit, ca o senzatie care te invaluie asa deodata fara sa bata sa usa sau sa te pregateasca. Nu a fost buldozer deloc, ci doar un deja vu de trairi pe care de data asta le-am inteles altfel, desi le mai traisem de cateva ori cel putin.

Acum nu pot sa neg ca n-au fost si alti catalisti in zona care sa agite un pic bulele din halba. A mai fost o bere si o limonada care venise cu masina, insa senzatia de bine de a revedea prieteni vechi s-a amestecat cu dorul de timpuri trecute si satisfactii consumate. Si pentru prima data in ceva vreme am inteles cuvinte cu adevarat radaciniile unor cuvinte si simtiri, ce inseamna sa fi cu adevarat inspirational, si cat de rar te intalnesti cu oameni care fac asta pentru ca asa s-au asezat fibrele in ei, fara efort, fara analize sau premeditari.

Stiu ca din cuvintele insirate limonada a crezut ca uneori ca gata, mediul corporatist m-a spalat pe creier macar pe anumite zone si ca o parte din scanteia aia misto, din frumusetea unor pasiuni a disparut in mine, si poate ca are un pic dreptate. Berea vecina a zis chiar ca nu exista loialitati fata de companii ci doar fata de oameni, si am realizat ca asta este adevarul gol golut. Iar istoria a ridicat pentru mine stacheta sus de tot in zona asta si in acest moment macar pe partea asta lucrurile sunt adecvate si arata bine. Ramane insa o zona de melancolie pentru ce ar fi putut sa fie si n-a fost, dar pentru asta va exista intodeauna bere si limonada in centrul vechi.

Capitalism

Sincer nu stiu ce as putea sa scriu despre linkul asta. E interesant, adevarat si altfel ...

Simtul omorului

Ati vazut vreodata un popa glumind in biserica? Eu unul nu, pentru ca religia e o treaba serioasa, de oameni evlaviosi si care se caiesc pentru pacatele lumesti cautand iertarea divina. Bisericile sunt intimidante si serioase, fara loc de gluma, cu picture si statui fara zambete sau suras. Nu e loc de umor acolo unde ai cruce, si sa nu care cumva sa te puna Aghiuta sa razi in timpul slujbei sau cand te inchini la preasfintele icoane sau moaste.

Am vazut in schimb preoti veseli, care stiu sa rada, sa zambeasca si sa glumeasca, si se folosesc de asta in viata de zi cu zi, si stau sa ma intreb de ce nu fac asta si atunci cand pastoresc activ si oficial trumele de inchinatori in ale crucii. Sincer, babele cred ca ar gusta o gluma din cand in cand, ce naiba ...

Apoi mi-am dat seama ca nu l-am vazut niciodata, in nici o ipostaza pe Dumnezeu zambind. Nici macar amar. Iar de umor nu se poate pune problema. Stiti vreo anecdota sau un banc misto din biblie? Undeva intre geneza si apocalipsa? Nu s-a strecurat nimic nimic printre prounci, pacate, rugaciuni si pilde?
Dumnezeu asta e perfect. Adica cel mai perfect, le stie pe toate si nimic nu poate sa-l mai suprinda. Asa ca de unde naiba sa aiba umor. E un batranel cu barba alba, incruntat non-stop care sta si da din cap a lehamite cand vede unde a ajuns lumea. E cam ... trist. Anticii il aveau pe Zeus, acel capo di tutti capi dupa care urmaritorii crucii l-au desenat pe Dumnezeu. Pacat, Bachus ar fi fost mult mai petrecaret si mai distrat, sa vezi ce haz de necaz am fi facut la inundatii daca era el Zeu'.

Imi e clar acum. Dumnezeu e mult prea perfect ca sa glumeasca. Si atunci stau si ma intreb, daca toate lucrurile urate si nemeritate pe care le-am vazut in viata mea (si lista e a dracului de lunga) nu sunt glume proaste ale celui de sus, de ce naiba il iertam noi pe el si mai mergem la biserica? ... Sunt arogant , nu-i asa? Tot e mai bine decat ...

(Si daca va intrebati de ce sunt doua posturi intr-o zi, asta a fost scris acum 2 zile)

(In)Decenta

Ce s-a intamplat la maternitatea Giulesti este cutremurator. Circul mediatic care a urmat insa este revoltator pana la punctul in care imi vine sa le indes microfoanle pe gat jurnalistilor si invitatiilor lor. Nu am vazut nici un pic de decenta in goana dupa senzational. O drama s-a transformat cu fiecare minut in titluri lacrimogene, cu ingerasi, dumnezei, cruci, eroi, apoi a ajuns sa fie un scapegoating legat de sistemul sanitar, asistente si ministrii, spitale vechi si vesnicul marinar vinovat de toate.

De mult nu am vazut atata nepasare si placere data de senzational ca acum. Peste tot vezi o placere perversa de a despica firul tragediei in patru si ecranul televizorului nu este in stare sa mascheze deloc empatia falsa a purtatoarelor de farduri si replicile idioate ale oficialilor sau specialistilor care cred ca au ceva de spus. Am auzit de zeci de ori cum un pompier a smuls cu dintii furtunele incubatoarelor ca sa poata sa scoata de acolo copii, insa numele i l-am auzit doar odata. Da cei care au fost acolo sa-i salveze sunt eroi, insa asta este job-ul lor zilnic: sa fie eroi, la fel cum job-ul celor de la televizor este sa faca audiente. Diferenta mare este ca primii au decenta... cei de la televizor nu fac alteceva decat sa vomite cuvinte si pareri ce sporesc senzationalul unei drame ce nu-si are locul intr-o lume civilizata.

Nu cred ca exista ceva in toata fatada asta care sa-i ajute pe cei care si-au pierdut copiii, si stiu ca atunci cand pierzi bucati din suflet ai nevoie de timp si liniste ca sa le plangi si ca sa inveti sa supravietuiesti. Nimic din ce face media nu ajuta, ba din contra rascoeste suflete care se zbat in agonie si durere, si sincer nu cred ca Basescu, Dumnezeu si toti cei care sunt pusi in lumina reflectoarelor au ceva de spus care sa poata sa faca diferenta acum. Intai de toate trebuie sa plangem in liniste, sa ne respectam durerea, si mai apoi sa vedem ce putem face ca astfel de lucruri sa nu se mai intample. Nu e nimic senzational in tragedia asta. E doar durere si tristete si disperarea unor parinti.

In momentele astea e nevoie de liniste. Si de bun simt. Umanitate e prea mult sa ceri, si inca n-am vazut nici un jurnalist care sa tina cont de ceea ce simt parintii. Umanitatea nu vinde publicitate iar bunul simt nu mai e demult acasa pe ecran. Si ieri seara imi venea sa-i sparg capul lui Vranceanu Firea... Si avea dreptate Boc. Asta nu e motiv de doliu national. Si biserica are dreptate sa nu le faca slujba, ca doar nu sunt crestini. Si Vasile din scara doi are dreptate ca asistenta e de vina. Toti au dreptate si tuturor le doresc ca macar o data in viata sa simta disperarea celor care si-au pierdut copii si sa vada cat de mult conteaza pentru ei, in acele momente cine are dreptate. Si daca as fi unul din acei parinti acum si as trece pe langa o biserica, mi-as face cruce de trei ori, si apoi i-as bate cu ea pe toti cei care au dreptate. Pentru ca macar as avea DREPTUL sa fac asta ...

Z++

Jesus Christ Superstar sau Zeu? E cam greu de ales intre cele doua imagini ce ar trebui sa învaluie ideea de putere si adevar absolut. M-as alatura grupului care tind spre prima optiune din motive de pura asemanare estetico-ezoterica, dar cred ca ar fi gresit oricum. Eu o sa-l numesc doar Z si o sa las in ceata absoluta pe cei ce o sa se intrebe de unde vine Z …

Pe Z il stiu de mai mult de un cincinal, si ca intodeauna mi-a influentat mult parerea despre lumea din jur. Ai zice ca e greu sa faca asta, ca doar are o samanta de introvertit in el, dar sincer e imposibil sa respiri acelasi aer cu el si sa nu primesti nimic bun si contagios, ceva ce sa nu te faca sa cresti, sa fi mai bun, sa inveti ceva nou. Nu stiu sa-i placa ceva fara sa fie pe dea-ntregul  pasionat de lucrul respectiv, fie ca e scrisul de cod sau masinile germane cu elice.

Mi-am facut deseori top 5-ul de oamenii cu care as porni la drum intr-un businiess de IT, si niciodata nu a coborat sub trei. E prea bun ca sa nu fie in acolo, si prea incapatanat ca sa o lase pe tanjeala si sa se strice singur. Probabil ca daca ar fi fost un pic mai stramb, daca ar fi lasat de la el atunci cand a avea principii dauneaza, ar fi fost mult mult mai sus decat acum. Insa igiena ideilor sale de viata e mult prea obsesiva pentru a face compromisuri.

Atunci cand a plecat prima oara am incercat sa-l aduc acolo unde eram eu, dar nu s-a putut. Apoi s-a plictisit cam jumatate de an intr-un loc in care era subutilizat si mai ales subevaluat. S-a intors la o pasiune mai veche pentru a pleca din nou, de data asta afara, in incapatanarea sa de a NU mai sta intr-o tara care ii ofera prea putine. Sincer are dreptate pentru ca merita mai mult decat poate primi aici, mai mult decat ii pot oferi amalgamul balcanico-mioritic de care ne izbim zilnic.

Cand mi-a zis ca pleaca din tara m-am gandit la incapatanarea lui, si la consecventa cu care a cautat sa faca asta de ceva timp incoace. Azi mi-am dat seama ca nu el este incapatanatul, ci noi suntem, cei care ramanem …

Obrigado Mr. Z!

Mica publicitate

Pierdut vara in 1997, inainte de a implini 18 ani. Daca o gaseste cineva il rog sa mi-o aduca inapoi pentru ca tare as vrea sa o mai pierd inca odata.

Cu dintii inclestati

Nervii nu sunt constructivi atunci cand vine vorba de socializare, chiar dimpotriva de cele mai multe ori sfarsesc lamentabil, fie printr-un imi pare rau fie prin a munci dublu ca sa reconstruiesti ce ai daramat. Pe mine m-au ajutat doar ca factor motivational interior, si nici atunci intodeauna, si cred sincer ca singura valoare pe care o au e cea de supapa.

In ultima vreme sunt nervos, cu capsa pusa cum s-ar zice si ma atac in special pe zonele sensibile. Acum incerc sa invat sa controlez iesirile si mai nou fac shut down, pentru ca la mine nervii sunt intodeauna amestecati cu rautate si e mare pacat. Prefer sa invat sa tac, sa las sa treaca, sa fiu nesimtit si sa nu raspund, nu pentru ca ar fi mai usor sa fac asta, ci pentru ca nu vreau sa sparg oale. Nu vreau efect de bumerang pentru ca inevitabil cioburile tot la mine ajung si e prea greu sa le pui la loc.

E foarte greu sa inveti sa taci si sa nu reactionezi, sa numeri pana la zece pana te calmezi. In ritmul asta o sa visez numeralele in spaniola pana la sfarsitul saptamanii.

Si ca intodeauna exista un catch 22. Nervii nu fug, nu dispar ci raman acolo. Si chiar daca pari calm, sau nesimtit, sau ignorat cred ca e infinit mai bine decat sa regreti ce ai zis la nervi.

Ce fac cand nu mai pot? E foarte simplu, imi iau jucariile si plec :), ca orice alt copil razgaiat de 30 de ani ...

Un pic de liniste

Azi am zambit la birou. Am zambit mult de tot, toata ziua, nu am avut sedinte, am trecut prin lista de lucruri de facut, am avut timp sa citesc cateva articole pe care le aman de vreo 3 luni si jumatate. Am cautat idei, mi-am cautat cuvintele in mailuri, mi-am gasit timp sa respir si sa gandesc.

Azi majoritatea colegilor mei erau plecati in team building, undeva afara din tara, fara net ca sa poata sa fie intruzivi, fara nelipsitul ai 5 minute? Azi am avut minute in sirag, toate pentru mine si ce aveam de facut. Am muncit o zi intreaga, fara pauze si intreruperi dese si am avut liniste.

Am zambit, pentru ca mi-am adus aminte despre ce a zis un om pe care il admir pentru perseverenta si inteligenta pe care o imbraca intr-un stil inimitabil: Mi-am luat concediu ca sa am timp sa muncesc….

Am avut o zi frumoasa

Jos de pe baricade

Azi pentru prima oara nu am mai inclestat dintii. Stiu ca directia care mi se aseaza in fata si impotriva careia am strigat din toti rarunchii va fi acolo. Orice am facut, oricat m-am dat cu capul de pereti ca sa incerc sa schimb lucrurile n-am reusit, ci dimpotriva am ingropat mai adanc ideile bune impachetate sub forma de atitudini negative. Pana azi am crezut sincer ca mie nu imi iese resemnarea niciodata, si azi s-a dovedit inca o data ca niciodata asta al meu e imediat dupa colt.

E prima oara cand aleg constient sa nu mai duc o batalie ce mi se pare importanta. Si nu aleg asta pentru ca nu am dorinta de a castiga sau pentru ca am pierdut speranta. Renunt pentru ca e fie prea devreme sa pot face ceva constructiv fie prea tarziu ca sa mai salvez ceva. Ce e trist e ca doar timpul va decide care este cazul.

Dezamagirea e mare, si tine in primul rand de mine, de felul in care m-am simtit azi si de renuntarea mea. Insa linistea pe care mi-a adus-o alegerea mea e incredibila. Azi, pentru prima oara in mult timp nu mi-am carat ideile, nelinistile, fricile si problemele cu mine acasa. Pot zice ca m-am resemnat si ca o sa fac tot ceea ce se cere de la mine ca lucrurile sa iasa bine. De acum incolo o sa ma limitez la asta si nu la ceea ce pot sa fac.

Povestea lui BeReDe

Timp de 7 ani am fost mort copt clientul bancii. Nu pentru ca am ales asta ci pentru ca eram obligat de politica companiei unde lucram. Si pentru ca timp de 6 ani n-au negociat decat pentru ei, angajatii printre care si subsemnatul a trebuit sa-si negocieze singur si uite asa m-am pricopsit cu un pachet de servicii pe care il plateam lunar si care includea in el si BRDNET. Ce sa mai era o placere sa faci o plata on line azi ca sa ti-o aprobe manual un operator a doua zi …

Povestea incepe cam dupa 6 luni de cand aveam pachetul asta cand ma trezesc ca cei de la BRD imi trag din cont 4 lei abonament BRDNET in plus de ce platisem deja la pachet. Pun mana pe telefon si sun la vocalis si o voce draguta imi raspunde ca e o greseala si se va repara pana la sfarsitul lunii. Totul bine si frumos pana aici, ai zice ca povestea s-a terminat. Ei na, dupa o luna o luam de la capat: nu tu banii inapoi in cont si repetam din nou toata povestea. Sun din nou, aceiasi placa. Ma enervez, le dau mail, nici un raspuns. Sun a 3-a oara si primesc raspunsul ca este o greseala de sistem si ca nu se poate face automat stornarea si ca e nevoie sa se faca manual. La sfarsitul lunii. Ii explic tipului de la telefon ca e deja a doua luna, ii dau numarul de caz si ii zic ca astept doua lucruri pana la sfarsitul saptamanii: banii in cont si sa nu se mai repete povestea.

Surpriza vine luni cand nu aveam banii bagati la loc. Acum daca nu as fi avut BRDNET nici ca vedeam asta, ca naiba se uita pe extrasele de cont. Asa ca trimit plangere prin fax la OPC cu numerele de caz atasate ca sa pot demonstra ca am incercat sa rezolv problema pe cale amiabila. Ii povestesc unui amic avocat istoria asta si ma invata omul sa sun la politie, la serviciul de infractiuni informatice si sa fac reclamatie. Cand m-a auzit ala de la politie la telefon a zis hai domnule ma lasi. I-am raspuns ca daca imi zice cum il cheama il las in scris. A zis ca o sa sune la BRD. Dupa 2 zile aveam banii in cont, si dupa inca 28 o hartie in posta prin care eram anuntat de catre OPC ca problema a fost rezolvata si BRD a fost amendata.
De atunci s-a mai intamplat povestea asta de inca 2 ori. De fiecare data mi-au dat banii inapoi in aceiasi zi, facand o tranzactie manuala. Nici macar nu a trebuit sa sun pentru asta. Si cand au rezolvat problema atat de bine au facut-o ca un an de zile de cand am renuntat la pachetul de servicii nu mi-au taxat BRDNET-ul.

Nu era mai simplu daca faceau asta din prima? Dupa 7 ani m-am mutat la ING. Cu care am avut probleme, chiar de mai multe ori. Insa de fiecare data au rezolvat problema, chiar daca nu imediat. Cand nu am putut folosi un feature din HomeBank si le-am dat mail ca nu merge, m-au sunat la ora 10 dimineata (desi mailul l-am trimis la 1 noaptea) si mi-au dat inapoi banii pentru ziua respectiva. Fara comentarii sau lamentari de genul e o problema tehnica. De asta si acum sunt clientul lor, pentru ca stiu ca vor gresi si pe viitor, insa au demonstrat pana acum ca stiu sa ma respecte si sa-si repare greselile.

Customer Care$

In a treia mea zi de munca seful meu de atunci mi-a zis: Clientul are intodeauna dreptate, chiar si atunci cand nu stie ce vrea! In urmatoarele 2 luni am invatat ca un ne pare rau, haideti sa vedem ce putem face, un pic de curtoazie si multa atentie valoreaza mai mult decat o rezolvare a unei probleme. Mult mai mult. Am avut clienti care au trecut de la alte produse care uneori erau mai bune pentru simplul motiv ca au putut vorbi cu o persona care i-a ajutat si mai ales i-a ascultat. Bineinteles ca modelul asta nu este scalabil, dar atentia si curtoazia sunt.

- As dori un raspuns in scris la sesizarea mea.
- Noi nu dam raspunsuri in scris pentru ca nu ne obliga legea, nu avem capital de stat.
- Nu m-ati anunat de modificarea de tarife
- Noi? Cum sa nu am scris pe site asta
- Dar puteti sa-mi trimieti un mail, oricum imi trimiteti factura detaliata
- Noi am considerat ca pe site este suficient, iar acum oricum ati aflat

In ultimii ani calitatea serviciilor cu clienti e in cadere libera. La fel si satisfactia. Imi aduc aminte cand aveam probleme cu semnalul la Connex, acum vreo 6 ani si cand mi se vorbea frumos, eram bagat in seamna, si mai mult am primit 2 luni abonament gratuit din cauza asta. Atunci ma simteam important, simteam ca contez, eram parte din tribul lor si n-as fi schimbat reteaua pentru nimic in lume. Eram vandut sufleteste pentru ca vedeam ca le pasa de mine si nu de cat de mare e factura mea …

Competitia in ultimul timp e doar in tarife si la nivel declarativ. Stiti ceva? As plati bucuros mai mult pe un abonament daca atunci cand as avea probleme as fi tratat cu atentie si nu lehamite, daca cei carora le dau bani si-ar cere scuze cand ar gresi si le-ar pasa suficient de mult incat sa incerce sa nu repete la nesfarsit aceiasi greseala. Acum Vodafone m-a alienat, portabilitate exista si mai mult decat atat singurul diferentiator pe care il au e pretul. Si surpriza, nu e in favoarea lor.

Am o lista lunga: BRD, Raiffaisen, RDS, Vodafone. Toti furnizori de servicii carora le pasa mai mult de costuri decat de clienti. Pierd pe toate planurile pentru ca sunt obtuzi si isi enerveaza clientii, pentru ca oamenii din suport nu sunt suficient de buni si de motivati ca sa le pese, pentru ca isi calca in picioare propria imagine. Da exista costuri de suport, si uneori sunt destul de mari. Insa exista beneficii enorme din a spune mie imi pasa de tine :)

De azi o sa incep Vendeta, o sa povestesc ce am patit pana acum. 2 povesti pentru fiecare post, una de asa nu, una de cum ar fi putut fi. Comparativ ca sa inteleaga toata lumea. Si stiu deja ce vor zice majoritatea: amice ai prea mult timp liber. Mare mare greseala, imi lipseste timpul insa ceea ce imi lipseste cel mai mult este respectul, senzatia de a simti ca sunt important pentru cei al caror business il imbogatesc cu banii mei. Sau pe care l-am imbogatit.

Romanian Dobitoc Systems ...

Tara asta e plina de jmecheri si baieti destepti. Individualisti au stiut sa devina pseudo capitalisti, baieti cu ochi albastii instruiti ca nimeni nu sufla in fata lor. Asta e cea mai grea mostenire pe care o avem, mai grea decat tendinta de manelizare. Ce turci, ce greci, care balcanici? Noi suntem mai tari ca toti suntem, tara tzepelor, a fraierilor, a cosumatorilor cu banii luati si fara minte.

Nu sunt eu cel mai corect om din lumea asta, dar nici nu sunt tepar. In prima garsoniera in care am stat am vrut sa-mi bag cablu legal si era sa ma linseze vecinii. Veneau baietii de la RCS o data la 6 luni si taiau cablul la intrarea in bloc. Venea vecinu de la 2 si il punea la loc. Politia dadea din umeri, nu de alta dar nu avea cum sa stie cine punea cablul la loc. Sora sectoristului de cartier statea la 3 …

M-am mutat si mi-am facut contract. Legal. Pentru care am asteptat 3 luni. Asta e, cererea mare, oferta cum vor ei. Am strans din dinti pentru mirajul tubului catodic. Cat de prost am fost. Apoi a urmat netul, si telefonul ca venea moka si mai ca nu-mi venea sa cred ca toate trei la un loc erau cat Romtelecom-ul mostenit de la fostul proprietar. Pe care m-am chinuit 3 luni sa-l reziliez, iar dupa inca 2 ani de la asta am fost anuntat ca cererea mea de post telefonic pentru fosta adresa a fost aprobata. Sase ani …

La mine e vorba de principii. RDS mi-a bagat pe sest 5 RON pe factura pentru telefonie. Cica taxa de mentenata lunara, zi boule merci ca pana acum a fost gratis. Io ca boul am zis sa mori tu! Uite ca nu vreau, ca nu mi-ai zis cu 30 de zile inainte in scris. RDS pac cu contractu’ in fata, eu pac cu legea. Ei pac ca ii doare la basca si ca n-am decat sa-mi reziliez, eu pac ca o sa fac asta + bonus exceptional o plangere la OPC. Ei pac ca nu vor sa-mi dea raspuns in scris ca nu sunt obligati (fraiere tu chiar crezi ca noi facem ce vrea clientu?) eu pac doua reclamatii scrise cu numar de inregistrare ca sa pot demnonstra catre OPC ca am incercat sa rezolv amiabil problema. Ce sa mai, pac pac ca intr-un western de prost gust.

Ce este enervat? Atitudinea lor. Se citeste pe fata lor: fraiere ai luat teapa. N-am auzit un ne pare rau, in schimb am auzit de cel putin 5 ori: ai semnat contractul? Toi cei cu care am interactionat erau demni urmasi ai lui Vlad Tepes. Nici macar un moment nu au lasat impresia ca ar dori sa rezolve problema. Ce pierdeau? 5 RON pentru o luna. Ce ar fi castigat? 5 RON pentru pentru cativa ani buni de acum incolo. Asa, cel mai probabil au castigat 5 RON o singura luna si au pierdut un client de telefonie, posibil si de cablu si net  si sper ca o amenda de la OPC. Stau si ma intreb daca Discovery chiar merita efortul.

Suntem multi, dar prosti. Suntem atat de prosti incat nici macar nu avem nevoie ca cineva sa ne puna un morcov legat de bat. Suntem atat de prosti incat suntem tratati ca atare. Azi le-am facut scandal in casierie, si cat am stat acolo sa ma cert cu contractele in fata in spatele meu s-au asezat cam 6 oameni care au auzit de ce ma certam cu ei. Unul incerca sa aduca inapoi un decodor digital, pentru ca in zona in care era el RDS nu transmitea HD, si omul a semnat fara sa stie … fraier. Restul de 5 au intrebat ce au de facut ca sa-si rezilieze contractul de telefonie. Luna viitoare, intre 1 si 5 ale lunii presimt ca o sa fie coada la contracte. Cine ajunge primul sa-mi tina si mie un loc in fata … la rezilieri.

What if flowers come in black and white?

Sunt capos si de multe ori imi asez cu grija ochelarii de cal mai ales atunci cand cred ca am dreptate. Insa ceea ce este mai rau este ca sunt pasional si emotiv si simt in interior o mancarime acuta pe care nu o pot ignora in a incerca sa nu repet greselile trecutului. Asta sunt si de multe ori nu imi face bine sa fiu asa, nici inauntru si nici pe dinafara la cum ma vad oamenii. Si daca de prima chiar imi pasa de a doua nu prea ma intereseaza atat de mult, pentru ca asta sunt si asa stiu sa traiesc.

Pentru mine florile sunt albe si negre. Cand te uiti la ele de sus o sa se vada gri, dar cand ajungi de aproape de foarte aproape trebuie sa fie albe sau negre. Asa sunt croit sa fiu si stiu ca e gresit. Dar cum unii cred in Dumnezeu, in bine si in rau asa cred si eu ca trebuie sa fie alb sau negru in punctele mici. Poti sa faci compromisuri ca sa ajungi la griul aceptat de toti, dar il faci combinand albul tau cu negrul celui de langa, insa nu altfel. Pentru ca indiferent daca ai dreptate sau nu, nu vei putea masura succesul sau ratarea daca nu vei putea descompune totul in alb si negru si sa alegi antiteza. Daca nu faci asta ajungi sa inoti la nesfarsit in nuante de gri un pic mai albe sau mai negre dupa gust.

Sapte ani plus, oricat de carcotas as fi fost, si am fost poate cel mai carcotas, ma trezeam sa merg la munca cu pasiunea asta a mea, si am tipat si am plans de nervi, si am fost suparat si am facut si un cancer, dar am simtit fiecare moment, l-am trait cu intesitate maxima, cu bucuria, placerea si pasiunea de a face ceea ce imi place. Si imi place sa cred ca am reusit sa fac lucruri bune chiar si asa incapatanat si carcotas cum am fost.
Asta incerc sa fac acum, sa imi aleg mai atent bataliile si sa nu pun eticheta de alb sau negru pe lucrurile mari ci pe puncte mici. Insa sincer imi e extrem de greu sa astept sa se intample lucrurile ca sa vad cat de gri sunt, mai ales cand de prea multe ori urmatoarea varianta de gri e tot un amestec de nuante nu de rosu si alb. Mi-ar placea sa pot sa tac si sa stau si astept in liniste, sa-i las si pe altii sa dea cu capul de toc, si sa-i doara. Sau sa nu-i doara pentru ca ei au avut dreptate de la inceput sau pentru ca eu nimerit nuanta de gri. Insa oricat de dulce ar fi succesul sau de amara ar fi ratarea e prea greu sa stau deoparte si sa nu-mi pese.

Il iubesc prea mult pe niciodata ca sa nu-l folosesc foarte des. Asa am zis cand am plecat dupa 7 ani, niciodata nu o sa mai imi las emotiile sa iasa si sa ma consume, ca o sa ma schimb sa nu imi mai doresc sa schimb lumea, ca nu mai vreau sa-mi pese atat de tare decat de mine. Am crezut cu tarie ca in viata poti iubi doar odata, si ca odata arsa flacara primei iubiri, odata ce radacinile pe care le-ai infipt s-au facut scrum o sa fie usor sa fac asta. Si uite ca niciodata asta e mincinos si un an de zile mai tarziu ma enervez la fel de tare si pasiunea arde la fel de rau si emotiile ar iesi cat de tare ar putea daca ar avea loc de ochelarii de cal. Si nu-mi face bine, si sa fiu al naibii daca o sa ma schimb, pentru ca ar insemna ca nu-mi mai pese, iar asta ar insemna ca dimineata ar deveni urata din momentul ala.

Tot e bine ca imi trece repede :). Ultima oara m-a tinut 7 ani …

Statistica nu minte …

Cand scrii totul este intr-o virgula. Titlul de mai sus e cel mai elocvent exemplu de folosire a limbii romane fara diacritice. Daca punem cu o virgula dupa Statistica ne ramane definitia din DEX a guvernului BOC. Iar can spunem minte ne referim la ingramadirea de neuroni, sau mai bine zis la lipsa unei miscari browniene vizibila intre sinapsele MF-ului romanesc. Iar MF pot fi initialele Ministerului de Finante, sau Multa Foame, sau Multi Fraieri (care platesc impozite) ...

Sa revenim la subiectul cu mintea. Daca doamne doamne i-ar da lui Vladescu si subalternilor sai macar mintea de pe urma ar putea sa se uite in urma si sa realizeze ca banii „salvati” prin scoaterea scutirii de la impozitul pe salarii de la programatori reprezinta 0,5% din bugetul cu iz de posete Louis Vuitton si pantofi Jimmy Chou al doameni Udrea de la MDRT pe 2010.

Cum am ajuns mai exact la cifrele astea. Pai exista un site al Institutului National de Statistica in tara asta, care are date statistice defalcate anual pe ramuri industriale, comert si servicii. Pana in  2005 cand s-a bagat cota unica nu ai cum sa faci calcule statistice pe cat „pierde” statul din scutirea de impozit pentru ca nu aveai destule date decat daca lucrai la Ministerul Muncii si part time la MF am luat datele care sunt publice si am facut niste calcule pentru perioada 2005-2007 (ca deh atat au pe site, 2008-2010 probabil ca o sa apara prin 2015). Daca tinem cont ca 2009 a fost an de criza si ca toata lumea tipa ca de abia acum au ajuns la nivelul cifrei de afaceri din 2007 putem sa extrapolam si sa zicem ca datele din 2007 sunt valabile si pentru 2010.

Cam ce vedeti in poza a iesit. Linia aia albastra de jos e evolutia „pierderilor”. Ca sa pot compara aceste minunate masuri eterogene am folosit indici raportati la 2005 (an de baza), pentru ca pe mine ma interesa trend-ul. Daca e sa luam in masuri absolute atunci sa stii ca Romania va economisi in acest an incredibila suma de 3.000.000 de euro prin aceasta masura. Va face asta lovind puternic intr-o industire care exporta aproape 600 de milioane anual, care la sfarsitul lui 2009 avea sub 250.000 de angajati si a carei rata de impozitare pe salarii la nivelul lui 2007 era de 24,97% fata de 32% cat era pentru restul lumii. Nu mai bag si indicii de productivitate a muncii in ecuatie ca o sa am pe constiinta o armata de bugetari care inca mai au bunul simt sa se sinucida de rusine.

Varianat optimista este daca toti ar trece pe PFA maine atunci statul ar ajunge sa primeasca 21,5% + cat mai vreau eu sa-i dau la sistemul de pensie :). Aritmetica mea imi zice ca e mult mai putin daca din ecuatie tai si banii pe care il platea angajatorul catre stat. De ce e optimista? Pai sunt bani mai putini dar macar raman in Romania.

Varianta pesiminsta e ca ne facem toti bagajele si plecam frumos peste mari si tari si ne luam si parintii, multi dintre ei acum pensionari cu 15% in minus, ca sa le citeasca seara copiilor povesti in romana. Nu de alta, dar pe langa limba materna(engleza sau franceza dupa caz) e bine sa invete copilul si o limba mai exotica...

Radem, glumim, dar nu parasim incinta?

Oamenii inteligenti stau la coada la plecat. Cand deschizi gura la Londra sa-ti pui o plomba o sa gasesti un destinst roman. Cam la fel sta treaba si prin spitalele din Franta si Belgia, e cam greu sa nu gasesti macar un medic roman scolit pe plaiuri mioritice si varsat in lumea din vest de mizeria si subzistenta impusa de acasa. Incredibil, senzational, in direct si in reluare, la captul lumii, la Tromso, unul dintre cei mai apreciati cercetatori universitari care este pe cercetare pe fonduri europene pe persoana fizica, a baut apa din Dambovita ceva mai bine de 20 de ani. E ok, ai putea spune ca sunt oameni care in tara erau schinguiti intr-un aparat bugetar, vegetativ prin definitie, unde valoarea este o crima iar ROI-ul e doar parte din expresia:”ROIu ma de la ghiseu, ce nu te-anvatat mata sa stai la coada?…”

Si acum lectia de istorie. Imediat dupa 90 au inceput sa plece din tara baietii aia mari care stiau sa dea in taste, fratii mai mari ai colegilor mei, fosti olimpici, baieti scoliti cu carti groase de matematica ce dormeau cu Titeica sub perna. Si au ajuns incet, incet pe la Microsoft, Oracle si IBM, mai tarziu pe la Google sau Amazon, firme de astea de doi lei care daca se pun cap la cap cumpara toata lumea si le mai ramane si de bacsis. Primii au plecat pentru o viata mai buna si o lipsa de perspective, restul de lehamite si scarba. Unii au plecat la burse, mai ales prin Franta, si s-au intors din spirit patriotic (care deobicei se trateaza cu multa multa lamaie ca sa nu ti se aplece …).

Si a venit Nastase multe case, care a facut primul lucru inteligent dintr-o guvernare vecina cu imbecilitatea. A scos impozitul pentru cei din IT. Pentru ca firmele de soft nu sunt swet-shopuri care lucreaza in loan (cel putin nu toate :)) si care sunt capabile sa creeze o bunastare aproape magica, cu un revenue pe cap de angajat mai mare decat casa din Zambacian. Bine a fost o jumatate de masura, ca doar nu am fi invatat ceva de la Irlanda, da macar a fost un inceput. Continuarea a fost ca noi facem fabrici de textile si taiem paduri …

Ati ghicit … acum m-au lovit cu impozitul. Cat de tare? Cam de 16%. Ce ma racaie este ca nu inteleg, sincer nu pot sa inteleg ce a fost in capul lor. Cati oameni sunt in situatia asta? Cateva mii, hai sa zicem 20.000. Cati bani o sa scoata din asta? 20.000*cat vreti voi sa treceti aici, tot e infim, raportat la bugetul de venituri. Da cu doua zecimale dupa zero la suta. Am numarat un pic peste 30 de oameni pe care eu ii stiu bine si sunt in situatia asta, si sincer nu stiu ce o sa faca. Cativa or sa treaca pe PFA sau contract in loc de angajati ca sa diminueze paguba, si deci uite cum s-au dus naiba toate contributiile de pana acum si o sa plateasca la stat 16% dintr-un profit pe care vor avea mare grija sa-l tina cat mai mic. Restul nu stiu, si inca n-am apucat sa vorbesc cu ei, probabil ca unii vor pleca de tot din tara, cu sotii si copii si banii lor, taxele si veniturile vor contribui la bunastarea altora, care au inteles mai bine ca trebuie sa incerci sa ajuti industriile care genereaza valoare, pentru ca insiruirea aia de unu si zero aduce in tara asta o gramada de bani.

Inchei cu ce am primit azi pe mess:”Frate eu nu vreau sa plec din tara, da nu vezi ca astia inisita!”. Cum s-ar zice cine dreacu pleaca ultimu sa stinga si lumina! Hai sictir ca trebuie sa ma apuc de facut update-uri ...

P.S: Am auzit o gluma buna azi, cum masori eficacitatea masurilor guvernului BOC. Te uiti cate CV-uri de programatori din Romania au fost modificate pe monster.com la doua saptamani dupa anunt!

Gri cu nuante tricolore

Ar fi interesant si mult mai simplu de ales daca florile ar fi in alb-negru. Insa daca vei lua verdele tulpinii unui mac si il vei amesteca cu sangeriul petalelor vei de de gri, si in functie de cat de zgarcit esti cu proportiile vei tinde spre una din extremele perfectiunii.

Cam tot asa e si cu alegerile din viata, cu senzatiile astea pe care le avem. Weekend-ul trecut, de 1 Mai muncitoresc am ajuns dintr-o mare intamplare in biserica stavropoleos. Nu am o relatie prea calda sau apropiata cu divinitatea, iar bisericile sunt pentru mine mai curand bucati de piatra asezate cu maiestrie decat lacase de cult, insa pentru prima oara dupa multi multi ani am asistat la o slujba intr-o biserica mica mica in care un cor de calugarite au reusit sa-mi inalte sufletul prin cantarea lor. M-as hazarda sa zic ca e una din putinele dati in care lipsa indiferentei fata de Dumnezeu nu lua forma unei anghioase amestecata cu furie si ura. Ironic sa-mi petrec un 1 Mai la biserica ...

Si pentru ca evident dupa 1 vine 2 Mai, am fost in parc, intr-o seara absolut normala de duminica. Si la fel de normal ca si peisajul a fost bombardamentul de senzatii auditive si vizuale neplacute datorate exclusiv unor apartinatori de subspecie umana care inca nu sunt in stare sa rosteasca pe silabe educatie. A fost covarsitoare proportia needucatiolor, grobienilor, pustanilor si smenarilor pentru care gramatica limbii romane este un fel de evanghelie dupa Vanghelie, pentru care cuvintele de alint sunt: imparate, smechere, fa proasto!. Umpleau parcul plimbandu-se in haite, reprezentand viitorul agramat al tarii, o adunatura de n-aIQ ce te fac sa te intrebi daca bunul simt al englezilor chiar este "common sense" sau e exceptie.

Uite asa am vazut extremele lumii mele in doua zile, una alba, una neagra si cand le amesteci ramane doar un gri murdar ca cel al blocului de vis a vis (scuze pentru cei care locuiesc in sectorul care este plin de culori frumoase date cu bidineaua pe persoana fizica).

Observatie pur statistica de duminica: IQ-ul este invers proportional cu cantitatea de gel din par. Partea proasta e ca nu o sa poata deveni cu totii fotbalisti ...

Nu mai am chef ...

Stau si ma uit la randurile pe care le-am scris in ultima luna. Sunt cam 10 posturi si toate zac intr-un folder in loc sa fie blog. Mi-am pierdut cheful de a scoate din mine, cuvintele nu se leaga sunt fie prea triste fie prea acide, nu au noima sau sens, mai mult atunci cand le recitesc nu retraiesc nimic, de parca nici macar nu ar fi ale mele.

Nu mai am chef de scirs. inspiratie n-am avut niciodata, in locul ei a fost furie, tristete si uneori chiar fericire. Nu stiu daca de o luna mi-am marit galeata atat de mult incat sa nu mai dea pe afara, dar un lucru e sigur. Nu cred ca o sa mai scriu o perioada ...

What’s in it for me?

In seara asta  am primit de la un amic (fost coleg de munca) un link la un job de Project Manager (nu zic exact unde e jobul desi e simplu de dedus).  Si cum de ceva timp am invatat sa citesc printer randuri, si cum compania este una de software m-am distrat un pic citind bucata despre  “What's in it for you?”.

Pe scurt mi-au atras antentia urmatorul lucru:”Working on great products that you see on shelves”. Acum sincer parerea mea despre un produs software nu se masoara in cate cutii vad pe raftul unui magazine. Ca sa fiu si mai précis, nu prea cred ca va mai exista mult timp ideaa de a vinde la raft software. Ma uit la Google si Apple, poate cele mai de success companii ale momentului in IT si vad ca Google nu are magazine desi produce si vinde software, iar Apple vinde cea mai mare parte a aplicatiilor prin AppStore adica on-line. In plus e mult mai verde ca nu mai consume hartie si CO2 ca sa trimiti in celalat capat al lumii o cutie de carton cu un CD in ea :).

Stiu ca pot parea rautacios, dar vreau sa spun ca totusi e un pas inainte. Pana acum un an si ceva la capitolul beneficii pentru un job de tipul asta era listat “laptop”. Please please puteti sa-mi dati un laptop ca sa pot lucra de acasa? Please …

Gata cu rautatile pentru seara de azi ... mai e si maine o zi

ALICE in Wonderland (trei de mare)

De o luna nu ma mai trezesc folosind cafeaua cu lapte de dimineata, nu ca as mai avea nevoie sa fac asta. Romania lui minus zero grade imi da suficiente motive sa ma trezesc la realitate in fiecare dimineata, si sa-mi pastrez gustul amar pana cel putin la pranz.

Nu cred ca mai exista o tara in lumea asta mai complicata si mai plina de umor negru. Suntem definitia paradoxului, intruchiparea prostiei si a nepasarii, a lipsei de libertate si a galagiei de papagal. Cum altfel ar putea fi mandrele plaiuri in care un presedinte needucat si ignorant este numit academician pentru ca a catadicsit sa-si faca jobul de primar si sa ajute academia Romana sa-si faca un sediu? In aceiasi linie ar trebui ca Becali sa fie partiarh pentru ca a construit biserici, si nu m-ar mira sa ma trezesc intr-o dimineata sa-l vad pe acest Mihai Viteazu’ la televizor raspopit cu crucea in mana blagostovind babele adunate ciorchine pe dealul Mitropoliei.

Nu mai avem rusine si nici inteligenta. Nu am avut vreodata mari asteptari de la iepurasul ce a fost presedinte o noapte, dar nici chiar asa. Cat de idioti ne pot crede politicienii romani sa ne minta in fata cu nonsalanta, pentru ca apoi sa-si inghita cuvintele si sa incerce sa o intoarca atat de patetic incat si un politist cu doua clase sa-si dea seama. Un lucru stiu cu siguranta, ca niciodata nu o sa vad in vreun ziar ca Geoana a avut in viata lui amante. Asta n-ar fi in stare sa minta nici macar o gasca. Pe deasupra mai e si prostanac pentru ca pana acum nu a invatat cum sa minta de la aceasta bunicuta cu zambet larg care i-a fost presedinte de partid si tara. E suficient sa te uiti la dosarele desecretizate ale revolutiei ca sa iti dai seama cum ar fi aratat Mata Hari la 70+ ani (in varianta sovietico-bolsevica)…

Am vrut libertate. Hai mai sa plecam de aici, ca tot ce am castigat e o iluzie si o bascalie. Marturie poate sa depuna Andrei Gheorghe (si aici nu ma refer la papagalul violet ce pana deunazi era consilier la finante), ci la cetateanul ale carui drepturi au fost calcate in picioare de politia romana pentru ca a facut o poza unor tablagii grasi cu manile murdare de spaga care vegheau la respectarea sfintei spagi (pardon legi) pe stationarea interzisa. E ilar cand auzi modul in care procurorul a justificat lipsirea de libertate fara mandat sau acuzatie. Ce sa mai crezi despre politie cand sunt incapabili sa ia o caseta video cu un scandal sau sa rezolve un caz real, dar sunt primii la a-si bate joc de cei care prin munca lor le platesc salariile si aparatele de spaga (pardon, de radar vroiam sa zic…)

Nu stiu ce naiba e cu mine de vorbesc asa aiurea de munca. Traiesc intr-o o tara cu adevarat suprinzatoare pentru ca tocmai avem al doilea caz de oameni care mor de extenuare cu obiectul muncii in brate. Prima a murit cu dosarele in brate iar angajatorul, acest Enrst si Tanar, a scapat cu o amenda, iar angajatii si acum baga ca migu’ 10-12 ore de munca pe zi, ca asa se face profit, cu 3 oameni care sa faca in juma’ din timp un audit pentru care e nevoie de 6. A doua e in coma, dupa un atac cerebral in fata calculatorului unde programa pentru o companie (a se citi plantatie de bumbac). Si asta ca sa-si creasca gemenii, viitorul tarii cum s-ar zice. Punem pariu ca se lasa cu maxim o amenda?

Ce pot sa mai zic despre acest taram minunat? Ma simt ca ALICE in tara minunilor in aceasta Romanie mereu surprinzatoare …Si ma opersc aici ca-mi vin in cap doar citate din Parazitii

99

Aproape in fiecare seara in drumul spre casa trec pe langa Cotroceni insa nu tin minte in ultimii 3 ani de zile sa fi auzit acorduri de Bach sau Rachmaninoff. Nici Sinatra sau Joe Dassin, de fapt nu-mi aduc aminte ca din vacarmul de claxoane sa fi auzit ceva. Doar liniste si o lipsa acuta de raspunsuri. Pe mine ma ia dorul de muzica clasica cam rar, insa de manele nu ma apuca niciodata. Am ochelarii mei de cal in ceea ce priveste muzica buna, inchid deseori ochii si ascult in cap Shivaree cu Goodnight Moon sau Iris-ul lui Goo Goo Dols.

Mai nou imi umplu diminetile cu Guerilla de Dimineata, un mix placut de inteligenta si muzica buna, iar serile obosite le duc cu Robbie Williams si ale sale You Know Me si No Regrets. Nu stiu daca asta e muzica buna, nu stiu daca sunt acel 1% care nu as da zile de la mine, care nu vede in Guta un rege, care inca se incapataneaza sa stea si daruiasca zilele si sanatatea acestei tari. Mai important nu ma simt jignit sau atins de acest 99, pentru ca nu ma pot simti atins de un om care nu ma reprezinta, pe care nu-l consider presedintele sau superiorul meu. Sau macar educat.

Pe de alta parte, daca 99 din 100 de romani sunt manelisti, ce spune asta despre un presedinte al carui imn de campanie rasuna pe Taraf TV in heavy rotation ... Just press PLAY

A fost odata Februarie

A fost ceata, de un gri stres, mai ca nici nu vedeai la 2 pasi in fata, nici nu reuseasi sa distingi relieful orasului sau gropile din asfalt. E o iarna urata, numai buna de hibernare, de ascuns prin cotloane si de tinut in tine. Zapada nu mai este alba ci aproape neagra, s-a metamorfozat din troiene de facut ingeri in munti de gheata acoperiti de praf. Stau si ma gandesc la alb si ingeri si imi dau seama ca de fapt nu au fost aici, nu i-am vazut si i-am trait doar atunci cand am pus capul pe perna, simplu si efemer, pentru ca odata cu ziua deja zapada era gri. Acum aripile s-au topit si in afara de gropi in jur este mult gunoi, mult mai mult decat vreau sa vad, mai mult decat am crezut ca este sau ca poate fi. Nu mai vreau alb si ingeri, astea sunt vise si iluzii ce incep cu a fost odata. E complicat sa-ti faci idei despre lucruri frumoase cand dupa alb, cand in sfarsit te impaci cu soarele, ramane sa strangi gunoiul, si de abia apoi sa inveti sa te bucuri de primavara.

Saptamana asta e un pic mai bine, a mai iesit soarele si parca e mai putin trist decat pana acum. Iar daca esti atent la cer si nu in jos nu o sa vezi gunoiul cum sclipeste in soare ...

Jazz for Life

Asta e fara cuvinte ...
http://www.zanarim.ro/2010/02/15/jazz-for-life-jazz-pentru-daniel/

Uimire?

E infinit mai greu sa darami decat sa construiesti, e infinit mai greu sa repari decat sa nu gresesti, e infinit mai greu sa te ridici decat sa cazi. Si e imposibil sa uiti ...

Starea de hibernare

Cam la un an dupa m-am gandit indelung la cum am trecut peste perioada cea mai grea a bolii, si am realizat ca am fost un urs. Un urs mare de tot, de peste suta de kile, cu pofta de viata ca un pui, cu rasete si chef de joaca care odata ce a dat de iarna a intrat in hibernare.

Fizic, am tras de mine cum nu credeam ca as putea face vreodata, si chiar si acum am momente in care ma intreb cum de ma ridicam din pat sau puteam sa pun pasii unul in fata celuilat. Asta a fost ursul puternic, ala care a consumat din resurse pentru a supravietui, ala care s-a incapatanat sa stea cat de drept putea intre doua runde de perfuzii si iradieri. Am tras de mine atat de mult incat inainte de ultima sedinta de chemoterapie am jucat fotbal, iar colegii au invatat ca trebuie sa-mi puna pasa excat la picior pentru ca nu mai aveam puterea sa fac pasii in plus.

Apoi mi-am construit ziduri peste ziduri, ca sa tin departe de mine si de boala mea oamenii pe care ii iubesc. Am devenit ursuz si morocanon, plin de toane pentru ca atat am situt sa fiu, atat am putut sa fac ca sa-i feresec pe ei de nesfrasitele asteptari din saloanele si coridoarele spitalului, de ochii tristi ai copiilor bolnavi, de mirosul raului care era in mine.

Aici nu am stiut sa renunt si m-am transformat in ursul egoist, care desi renascut nu a mai daramat pravanele si a inceput sa se hraneasca doar pentru el, din orgoliu si din betia data de reusita de a fi supravietuit. Am primit fara sa zis Mor ajutorul celor din jur si am considerat ca totul mi se cuvine, ca doar fusesem un animal ranit. Iar cei ce ma iubesc au inteles asta si mi-au suportat-o, si inca mi-o suporta.

Asa m-am simitit atunci. Ca in hibernare, dramuind fiecare resursa pe care o aveam, carandu-ma fizic de unul singur la spital, iar seva si energia luand-o din ura mea fata de Dumnezeu si lume. Acum incerc sa vad ce fac cu mine, macar un urs polar sa fiu, ca aia sunt mai veseli ...

Obosit in SF

A fost o saptamana in San Francisco, in care desi am vrut, nu am pus intre mine si viata mea un ocean, ci m-am agatat de fiecare cuvant si clipa ca sa aduc cu mine stresul. Cel mai important insa este ca am inchis o bucata din mine, ca acum sunt lucruri din mine care sunt trecute si impacate. M-as hazarda sa zic ca am gasit un pic de liniste in furie si ca oboseala e foarte buna uneori.


A fost o saptamana foarte grea, cu mult de munca, cu program la dublu as putea zice, de la 9 la 18 la birou si pana tarziu in noapte cu cei de acasa. A fost o saptamana in care o prietena glumea ca pe tricoul din Peru, in poza de pe Facebook, POW inseamna Prisoner of Work ... tare imi e ca are multa dreptate, cel putin in ultima vreme m-am aruncat in munca zi de zi, fara sa rasuflu...


A fost o saptamana in care am invatat ca toti muncesc mult, dar ca cei de acolo au un mare atu, stiu sa fie relaxati, stiu ca atunci cand pleaca acasa sa nu-si care cu ei munca. E clar ca am nevoie de o vacanta. In poza asta am un zambet, si stau sa ma intreb de la ce este. De la oboseala, de senzatia de liniste sau de la promisiunea de odihna din Aprilie soptita incet in barba?

Azi e deja luni!

San Francisco si Faisbuc

La coltul strazii, langa intrarea din boutique hotelul in care imi petrec putinele ore de respiro e in fiecare seara un alt cersetor. Nu sunt agresivi, pur si simplu iti cer bani, sau tigari, sau mancare, orice, chiar si sticla de plastic de apa pe care o pot vinde apoi cu 10 centi. Si mult prea des te apeleaza cu helo my friend ...

Soferii de taxi, chelnerii, vanzatorii, toti au atitudinea aceea rece politicoasa, te intreba de sanantata, cu nelipsitul how are you rostit sec, fara infexliuni, pasiuni dorinte sau macar vreo urma de sentiment. Nici macar un sentiment negativ. Si mult prea des, mai ales daca e vorba de soferii de taxi urmeaza si un invariabil friend ...

Am cont pe Faisbuc. E cam degeaba, il am de mult de tot si pana de curand nu l-am folosit niciodata, insa un prieten mi-a zis ca sunt bulangiu ca nu vreau sa-i dau add in lista mea de prieteni. Si am dat, si uite ca asa, de la unul am ajuns la zeci si ma indrept vertiginos spre prima suta. Si la mai mare. Si uita asa in minunata vale a viselor, in Palo Alto, niste baieti au creat Facebook in care totata lume e prietena cu toata lumea, in care ai gradini virtuale, mafia wars, poti trimite zambete, poti fi cine vrei tu si vorbi cu oricine. Cum ar veni, hola amigo ca sa fim bilingvi ...

Prietenii pot sa-i numar pe degete. Inca ma mai gandesc daca am nevoie de doua maini pentru asta si sunt un pic in dubiu. Daca imi iau lista de prieteni de pe faisbuc si la 2 noaptea pun mana pe telefon sa zic ca am nevoie sa vorbesc cu cineva cea mai mare parte din cei aproape 100 de friendsi or sa dispara in ceata mai ceva ca potarnichile. Uite cum un site de socializare a reusit sa puna o eticheta americana peste un cuvant si sa-i schimbe definitia si rezonanta in miloane de oameni.

In plus pana cand nu o sa am o extensie pe USB prin care sa beau bere si o strada cu terase si baruri Faisbuc ramane un loc de dat in taste, ce-i drept intr-un mod social, ca iti pui profilul, viata, pozele si gandurile pe un zid sa le vada toti prietenii din lume ca sa nu te uite. Hai noroc mai friendule ...

Munca de EUchipa

"There is no I in Team". E cliseu, e cheesy, un fel de expresie urbana ce se vrea a fi o lectie despre lucrul in echipa. Nu stiu cat de bine stiu sa lucrez in echipa, nu stiu daca as lucra mai bine singur, nu stiu daca motivele pentru care ma straduiesc cat de mult pot sa fiu parte dintr-o echipa sunt egoiste sau altruiste, sincer nu prea conteaza. Un singur lucru stiu, si anume ca daca esti parte dintr-o echipa, daca muncesti sau traiesti, sau joci fotbal atunci tot efortul, toata sudoarea si munca ta nu mai sunt ale tale, ci devin universale, le pui in slujba celor care cot la cot cu tine incearca sa obtina mai mult decat ai fi facut-o tu singur. La fel e si cu succesul si cu nerusita, le imparti, razi sau plangi impreuna, te bucuri sau pleci acasa trist, indiferent de care e rolul tau in echipa, pentru ca oricine are un rol face angrenajul sa mearga.

Exista un EU in echipa. Este acel eu care munceste sa obtina rezultatele, care pune deasupra interesului propriu si orgolilui binele unei colectivitati. Este acel EU care atunci cand prezinta rezultatele muncii echipei din care a lucrat incepe fiecare propozitie cu NOI ...

Eu sunt egoist si recunosc asta, si ca un mare mare egoist recunosc ca fara echipa mea sunt un nimeni, fara oamenii care muncesc ca nebunii sa reuseasca imposibilul sunt degeaba, si de aceea singura fraza care incepe cu EU cand vorbesc despre echipa mea este "EU am gresit ...". In restul exista doar NOI.

Azi nu am chef de teatru

Nu-mi place sa fiu intors pe toate fetele sa mi se vada cusaturile, am oglinda pentru asta, si oricum parerea mea conteaza. Nu imi place sa mi se zica cum si ce sa fac, vreau sa fiu mintit, vrajit, dus cu zaharelul, am pretentia ca tot ceea ce fac sa fie din vointa mea, ideea mea, viata mea. Sunt egoist si rau. Cel putin uneori, cel mai adesea cu oamenii cu care nu ar trebui sa fiu, pentru ca asa iti construiesti ziduri, iti definesti zona sigura, zona in care tu esti rege, in care tu controlezi soarta.

Pretextele le cream ca sa ne mintim singuri, nu ca sa-i mintim pe altii, si nu intelege de ce lumea nu vede asta. Avem nevoie de ele ca sa ne pastram iluzia de liberate, de liber arbitru, ca noi suntem cei care decidem. Bunatatea e un pretext ca sa cerem inapoi cu dobanda dragoste, sau bunatate sau salvarea eterna, e o investitie in viitor, un fel de legenda urbana, o calitate. Nu vad de ce egoistul e mai prost decat altruistul, cel putin nu in lumea astea, nu vad de ce sa am girja de mine in primul rand e rau, nu vad de ce m-as sacrifica pentru altceva mai mult decat as face-o pentru mine. Poate ca nu e calea catre edenul etern, insa pana la urma cine iti garanteaza ca dumnezeu se uita sau ca stocheaza informatia asta? Cine site care sunt criteriile de evaluare din purgatoriu? De ce sa stigmezi, sa arati cu degetul un egoist? Doar pentru ca te raneste ca sa se apare pe el insusi de a fi ranit, doar pentru ca-si urmareste binele?

Vreau sa fiu egoist, sa pot sa iubesc si sa urasc. Ata ura si iubirea tin de fericire, si sincer nu cred ca pot exista fara egoism si sunt definiorii, trebuie sa coexiste nu ca sa se potenteze ci tocmai ca sa fie catalist una pentru alta. Ura e o calitate, si niciodata nu vei ura mai mult decat ti re reufza, decat ti se interzice. Cand ti se refuza dragostea, mangaierea, fericirea, inveti sa urasti atat cat e nevoie ca sa treci peste asta. Cred sincer ca iubirea pasionala, nebuna de a dreptul, obesesiva pana la durere e pur egoista, nu exista bunatate, vrei totul pentru tine, doar al tau. Cand pierzi si a durut, cand inveti sa urasti pentru astra de abia de atunci inveti sa iubesti si pentru celalat, nu mai devreme ...

Asta e iuliza mea de libertate, si poate pentru ca azi noapte a ploua, pentru ca San Francisco a amutit, pentru ca n-am dorimt decat 4 ore, pentru toate din cap, nu stiu de ce am scris ce am scris, sau poate ca o stiu prea bine. Am obosit sa ma luptsa nu fiu ceea ce sunt si azi e prea greu sa o fac ... Stigmatizati-ma, sincer azi sunt mult prea egoist sa-mi pese!

Portocaliu

E cod portocaliu si tot orasul e sub zapada, alba si multa ca atunci cand noi eram mici si torienele pareau munti. E vreamea pentru ingeri ..., insa de pe geamul hotelului din San Francisco nu se vede, e prea departe Bucurestiul. Se ofera cineva sa faca un inger in zapada si pentru mine?

His story

Dezamagirea e mare, se vede si se simte in fiecare gest, in lipsa unui zambet sau in amaraciunea ce curbeaza buzele, iar cuvintele continua sa curga nestavilite si negandite odata cu bataile de inima, si incet fac prapastie din crapatura dintre suflete. Este atat de frig afara si urma de caldura a unei imbratisari e doar a amintire veche si frumoasa, prezentul este rece si inghetat, iar cand te intorci cu spatele simti singuratatea, firgul si tristetea in fiecare fibra a ceea ce a mai ramas din inima ta. Si atunci iti dai seama ca nu mai sunt cuvinte care sa aline si ar fi putut fi e ireal si mult prea departe ingropat. Fericirea incepe cu a fost odata ...