Nervii nu sunt constructivi atunci cand vine vorba de socializare, chiar dimpotriva de cele mai multe ori sfarsesc lamentabil, fie printr-un imi pare rau fie prin a munci dublu ca sa reconstruiesti ce ai daramat. Pe mine m-au ajutat doar ca factor motivational interior, si nici atunci intodeauna, si cred sincer ca singura valoare pe care o au e cea de supapa.
In ultima vreme sunt nervos, cu capsa pusa cum s-ar zice si ma atac in special pe zonele sensibile. Acum incerc sa invat sa controlez iesirile si mai nou fac shut down, pentru ca la mine nervii sunt intodeauna amestecati cu rautate si e mare pacat. Prefer sa invat sa tac, sa las sa treaca, sa fiu nesimtit si sa nu raspund, nu pentru ca ar fi mai usor sa fac asta, ci pentru ca nu vreau sa sparg oale. Nu vreau efect de bumerang pentru ca inevitabil cioburile tot la mine ajung si e prea greu sa le pui la loc.
E foarte greu sa inveti sa taci si sa nu reactionezi, sa numeri pana la zece pana te calmezi. In ritmul asta o sa visez numeralele in spaniola pana la sfarsitul saptamanii.
Si ca intodeauna exista un catch 22. Nervii nu fug, nu dispar ci raman acolo. Si chiar daca pari calm, sau nesimtit, sau ignorat cred ca e infinit mai bine decat sa regreti ce ai zis la nervi.
Ce fac cand nu mai pot? E foarte simplu, imi iau jucariile si plec :), ca orice alt copil razgaiat de 30 de ani ...
