Sunt capos si de multe ori imi asez cu grija ochelarii de cal mai ales atunci cand cred ca am dreptate. Insa ceea ce este mai rau este ca sunt pasional si emotiv si simt in interior o mancarime acuta pe care nu o pot ignora in a incerca sa nu repet greselile trecutului. Asta sunt si de multe ori nu imi face bine sa fiu asa, nici inauntru si nici pe dinafara la cum ma vad oamenii. Si daca de prima chiar imi pasa de a doua nu prea ma intereseaza atat de mult, pentru ca asta sunt si asa stiu sa traiesc.
Pentru mine florile sunt albe si negre. Cand te uiti la ele de sus o sa se vada gri, dar cand ajungi de aproape de foarte aproape trebuie sa fie albe sau negre. Asa sunt croit sa fiu si stiu ca e gresit. Dar cum unii cred in Dumnezeu, in bine si in rau asa cred si eu ca trebuie sa fie alb sau negru in punctele mici. Poti sa faci compromisuri ca sa ajungi la griul aceptat de toti, dar il faci combinand albul tau cu negrul celui de langa, insa nu altfel. Pentru ca indiferent daca ai dreptate sau nu, nu vei putea masura succesul sau ratarea daca nu vei putea descompune totul in alb si negru si sa alegi antiteza. Daca nu faci asta ajungi sa inoti la nesfarsit in nuante de gri un pic mai albe sau mai negre dupa gust.
Sapte ani plus, oricat de carcotas as fi fost, si am fost poate cel mai carcotas, ma trezeam sa merg la munca cu pasiunea asta a mea, si am tipat si am plans de nervi, si am fost suparat si am facut si un cancer, dar am simtit fiecare moment, l-am trait cu intesitate maxima, cu bucuria, placerea si pasiunea de a face ceea ce imi place. Si imi place sa cred ca am reusit sa fac lucruri bune chiar si asa incapatanat si carcotas cum am fost.
Asta incerc sa fac acum, sa imi aleg mai atent bataliile si sa nu pun eticheta de alb sau negru pe lucrurile mari ci pe puncte mici. Insa sincer imi e extrem de greu sa astept sa se intample lucrurile ca sa vad cat de gri sunt, mai ales cand de prea multe ori urmatoarea varianta de gri e tot un amestec de nuante nu de rosu si alb. Mi-ar placea sa pot sa tac si sa stau si astept in liniste, sa-i las si pe altii sa dea cu capul de toc, si sa-i doara. Sau sa nu-i doara pentru ca ei au avut dreptate de la inceput sau pentru ca eu nimerit nuanta de gri. Insa oricat de dulce ar fi succesul sau de amara ar fi ratarea e prea greu sa stau deoparte si sa nu-mi pese.
Il iubesc prea mult pe niciodata ca sa nu-l folosesc foarte des. Asa am zis cand am plecat dupa 7 ani, niciodata nu o sa mai imi las emotiile sa iasa si sa ma consume, ca o sa ma schimb sa nu imi mai doresc sa schimb lumea, ca nu mai vreau sa-mi pese atat de tare decat de mine. Am crezut cu tarie ca in viata poti iubi doar odata, si ca odata arsa flacara primei iubiri, odata ce radacinile pe care le-ai infipt s-au facut scrum o sa fie usor sa fac asta. Si uite ca niciodata asta e mincinos si un an de zile mai tarziu ma enervez la fel de tare si pasiunea arde la fel de rau si emotiile ar iesi cat de tare ar putea daca ar avea loc de ochelarii de cal. Si nu-mi face bine, si sa fiu al naibii daca o sa ma schimb, pentru ca ar insemna ca nu-mi mai pese, iar asta ar insemna ca dimineata ar deveni urata din momentul ala.
Tot e bine ca imi trece repede :). Ultima oara m-a tinut 7 ani …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu