miercuri, 1 septembrie 2010

Doua beri si o limonada

Se zice ca adevarul se gasteste pe fundul unui pahar de vin, insa cam acum o luna eu l-am vazut in galben auriul usor spritat al unei halbe de bere. A venit subit, ca o senzatie care te invaluie asa deodata fara sa bata sa usa sau sa te pregateasca. Nu a fost buldozer deloc, ci doar un deja vu de trairi pe care de data asta le-am inteles altfel, desi le mai traisem de cateva ori cel putin.

Acum nu pot sa neg ca n-au fost si alti catalisti in zona care sa agite un pic bulele din halba. A mai fost o bere si o limonada care venise cu masina, insa senzatia de bine de a revedea prieteni vechi s-a amestecat cu dorul de timpuri trecute si satisfactii consumate. Si pentru prima data in ceva vreme am inteles cuvinte cu adevarat radaciniile unor cuvinte si simtiri, ce inseamna sa fi cu adevarat inspirational, si cat de rar te intalnesti cu oameni care fac asta pentru ca asa s-au asezat fibrele in ei, fara efort, fara analize sau premeditari.

Stiu ca din cuvintele insirate limonada a crezut ca uneori ca gata, mediul corporatist m-a spalat pe creier macar pe anumite zone si ca o parte din scanteia aia misto, din frumusetea unor pasiuni a disparut in mine, si poate ca are un pic dreptate. Berea vecina a zis chiar ca nu exista loialitati fata de companii ci doar fata de oameni, si am realizat ca asta este adevarul gol golut. Iar istoria a ridicat pentru mine stacheta sus de tot in zona asta si in acest moment macar pe partea asta lucrurile sunt adecvate si arata bine. Ramane insa o zona de melancolie pentru ce ar fi putut sa fie si n-a fost, dar pentru asta va exista intodeauna bere si limonada in centrul vechi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu