Din ’94 de cand am vazut pe video Use Your Illusions I+II la Tokyo astept concertul lui Guns, iar aseara s-a implnit visul. Acum ca de fapt a fost mai aproape de cosmar e doar o chestie de nuanta, insa cand am ajuns la intrare parca ma teleportasem intr-un film prost. In primul rand era vorba de o parte colocatarii de concert care la 30+ ani inca doreau sa-si retraiasca adolescenta in geci si pantaloni de piele. Era o mare discrepanta intre grupurile de Axel wannabe’s si managerul de langa mine care jumatate de seara a incercat sa discute la telefon bugetul de marketing, insa tot e bine ca a intrziat Guns 1 ora jumatate ca a avut omul timp de discutii. Oricum o intorceam nu se pupa deloc cu imaginea aia din capul meu de acum 16 ani.
Dupa vreo cateva beri pe jumatate apa a aparut si Guns, sau mai bine zis Guns tribute band pentru ca a fost vorba de o caricatura de trupa condusa de un Axel care de abia vorbea … de cantat nici vorba. De sonorizare nu mai zic nimic ca am prieteni care au boxe mai scumpe decat aveau aia la concert, si basul era mai slab decat la Kylie Minogue. La un moment dat s-a dat drumul la glume in jur, gen bagati CD-ul si plecati acasa ca mai bine e un playback, pe chitarist in cheama BackSlash?, pacat ca n-au venit in concert inainte sa moara, si alte comportamente de autoabaza perfect normale date fiind valentele muzicale ale celor de pe scena. Cand au masacrat solo-ul de chitara din November Rain deja a fost prea mult si tare ma batea un gand sa plec acasa, dar am rezistat cu eroismul pe care doar 16 ani de asteptare pot sa-l alimenteze.
Singurele clisee care au fost conforme cu visul meu au fost Sweet Child of Mine si Knockin’ on Heaven Doors. Macar pentru momentele astea a meritat sa ii vad. Acum stiu sigur ca a murit speranta ca vreodata sa se mai intoarca timpurile alea frumose. Tot ce mai ramane sa vad daca nu cumva mai am caseta aia video cu Tokyo …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu