De neclintit

E un sentiment incredibil de puternic sa fi de neclintit. Adica ce poate fi mai aproape de nemurire, de a fi zeu? Esti drept, stai ca un munte si nu te misti orice s-ar intampla in jurul tau, si faci asta pentru ca poti si stii ca inauntrul tau tu ai dreptate, lucurile sunt exact asa cum le simti si le gandesti tu, nu exista nici un alt raspuns adevarat pentru simplul motiv ca nu se poate.

E un fel de betie a gandirii. Nu mai conteaza aproape nimic din jur pentru ca orice s-ar intampla esti in centrul lumii si tot restul se invarte in jurul tau. Se invarte nebuneste, e drept, dar nebunia e frumoasa si adevarul e cel pe care tu il stii si il vezi.

Exista un singur lucru pe care nu-l suporti. Sa te schimbi. Si nu vrei sa faci asta, nu exista motivele ca sa iti doresti lucrul asta pentru ca nimic nu te poate da jos din varful muntelui, cel putin nu atata timp cat tu ai dreptate. Ai muncit enorm sa ajungi acolo, un efort supraomenesc si acum stai acolo sus cu ochii intredeschisi ca sa nu te orbeasca soarele in timp ce contemplezi de sus tot ceea ce ai reusit sa construiesti in jur. Lumea e a ta.

Te imbeti cu succesul asta si nici macar o data nu-ti trece prin suflet sau minte gandul ca nu este etern. Ar trebui sa fie, pentru ca a fost prea greu si pana si vesnicia pare prea putin. Si cand zi de zi te uiti in oglinda si te vezi zeu, dupa un timp incepi sa uiti ca poti gresi sau ca nu ai dreptate.

Pe cei mai fericiti dintre noi starea asta ii tine putin. Am simtit-o cand am citit pe fisa de la IOB diagnosticul de vindecat. Am avut nevoie de 2 accidente de motocicleta si inca cateva dusuri reci ca sa realizez ca nu sunt nemuritor si ca va trebui sa ma schimb (de preferat in bine). Partea fun este ca dusuri reci sunt destule. Tot ce e nevoie e sa se termine vara ca sa le simti cu adevarat cat de inghetate sunt.