Cand eram mic bunica ma certa pentru ca aveam prostul obicei de a smulge florile din radacina si a le muta in alta parte a curtii unde dupa parerea artistului din mine se potriveau mai bine. Aventura peisagistica s-a finalizat dupa o urmarire prin gradina cu batatorul de covoare, o tufa de trandafiri galbeni, un harlet si cateva ore in care era greu sa ma deosebesti de o cratita. "E foarte greu sa te rupi din radacini mai babi spunea printre riduri buni. O sa vezi tu mai tarziu". Am tot asteptat mai tarziul asta sa tot vina dar greutatea plecarii la faculta am simtit-o mai mult prin prisma disperarii maica-mii nu prin a mea. Era acolo o umbra de regret dupa muntii de acasa si colegii de banca, da au trecut pe nesimtite, si asa am ajuns sa pun la indoiala intelepciunea de viata a batranilor.
Cat de tare m-am inselat! Dupa 7 ani si jumatate (deh sunt un slow learner ...) petrecuti pe baricadele din pipera si militari am plecat de acasa. Si pentru prima oara in viata mea m-am simtit dezradacinat si singur cu toate ca prietenii sunt la un telefon distanta si noua casa e foarte misto. La inceput am crezut ca imi lipsesc cel mai mult colegii si prietenii. Ciudata senzatie mai ales daca e sa tin cont de calitatea umana a noilor colegi. Majoritatea m-au facut sa ma simt foarte bine primit, si incearca sa ma ajute sa ma simt din nou acasa. Orice celula rationala din mine se revolta si nu intelege de ce nu pot, pentru ca nu vad motivele rationale care sa explice ceea ce simt.
Culmea, mediul e mai bun, e mai soare, am apa, ingrasamite, vantul alina placut si cerul e albastru, radacinile le-am luat cu mine. Acum am inteles ce a simtit trandafirul. Nu a murit dar s-a incapatanat sa nu infloreasca in anul urmator. Sper ca talentul meu de gradinar sa fi fost inspirat de data asta pentru ca e mult mai mult decat un trandafir si un batator de covoare la mijloc. Si ridurile bunicii sau mai adancit, insa eu tot "babi" am ramas ... sau poate ca nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu