Azi masa de pranz mi-a demonstrat ca speranta moare dar nu se preda. Am primit o lectie incredibila de darurie si pasiune de a face lucrurile bine. Cum altfel poate sa fie cand un amic vine la tine, scoate un bon si mazgaleste pe el cateva idei duse intr-o discutie la o farfurie de aripioare de cum sa faca lucrurile mai bine intr-un loc in care deja face mult mai mult decat altii.
Am inceput impreuna un drum acum mult timp, cand mergea pe jos din Drumul Taberei in Pipera, cand astepta sa se faca 5 dimieata sa ia metroul spre casa. A muncit nopti, a ajuns manager de proiect, a crescut o echipa incredibila, s-a incapatanat sa faca lucrurile cum trebuie si inca crede ca el trebuie sa faca lumea sa se roteasca ca altfel s-ar opri.
Sunt norocosi cei care inca profita de pe urma unui caracter mare dublat de un suflet pasionat. Sper sa-l mai tina lupta asta cu morile de vant, si colesterolul lui deja proverbial sa fie de la mancare nu de la stres...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu