A venit vacanta cu trenul din Franta

Ninge cu miros de cozonac cu nuca si gogosi. Sunt acasa, si orasul e aproape la fel ca acum 11 ani cand am plecat, doar oamenii au mai imbatranit. Muntii sunt si ei la fel de frumosi si de albi, si inca imi fac cu ochiul cand ma gandesc la nameti si rasetele iernilor cu colegii de liceu pe partie. Am pus mana pe telefon si l-am sunat pe Adi, ca sa fac rost de numerele de telefon ale celor care au ales sa ramana aici la poalele Parangului, poate poate ne adunam intr-o seara sa bem un ceai cu rom ca in vremurile bune ... Era acasa ... langa Paris :)

Despre suflet si pasiune

Cand am scris zilele trecute despre fostul meu loc de munca am fost nervos. Erau emotii la cald care au iesit asa cum s-a vazut, aruncate pe blog mai mult in ciuda. Pentru ca e o ciuda in mine, sunt o armata de draci impanateniti in ani de zile si va mai trece ceva timp pana cand se vor potoli, pana cand o sa ajunga sa nu-mi mai pese.

E greu sa vezi cum lucrurile se duc in directii gresite, mai ales atunci cand dincolo de timp si sanatate investeti intr-un loc suflet. Mult suflet. Timp de 2 zile am vorbit cu mai multi amici, colegi si prieteni despre ce am scirs acolo, si as vrea sa pot zice azi ca am gresit, ca perceptia mea la cald nu a fost buna, dar nu prea pot sa zic asta.

In loc sa iau inapoi ceea ce am scirs o sa fac exact contrariul si o sa fur fara pic de respect vorbele cuiva: “Ne descompunem de mult, ritmul de imputire e la fel … insa acum a inceput sa puta”. Problema e alta, ca liantul care tinea mecanismul asta inchegat fie a plecat, fie nu mai are motivatia necesara de a face o munca care nu era a lor. Iar aici nu vorbim despre oameni, oarecare, ci despre pasiuni si suflete care au crezut in ceea ce fac si au dat totul pentru asta, multumindu-se cu putin sau cu diplome la party-urile de sfarsit de an. Insa nu prea mai tine, cand cei care vorbesc despre atmosfera de acolo folosesc cuvinte ca naspa, de rahat, si alte adjective mult mai putin ortodoxe.

In martie am scris ca e greu sa te smulgi din radacini. Parca a trecut o viata de atunci si cu toate astea sufletul nu s-a vindecat de tot, doar s-au atenuat un pic iar asta se vede in nervii care ma incearca, iar la intrebarea ominperezenta cum e la Adobe pot sa le raspund ca am gasit mai mult decat am sperat, un loc cu cu oameni incredibili care pun mult suflet in ceea ce fac, un loc cu oameni noi si unii vechi …

Si stiu ce am scris mai sus asta poate sa sune a recrutrare ascunsa dar sincer, nu mai e nevoie. Fac altii munca de convingere in locul meu, si culmea, inca sunt angajati la fostul meu loc de munca … Sa fie fum si abur si shinobi way!

Arta de a fi aburitor … gen

E  atat de multa ceata si abur pe etajul ala ca incepi sa nu mai vezi viitorul. In loc sa dea din maini sau sa dea drumul la ventilatoare unii dintre cei din varful ierarhiei dau din maini a sictir si lipsa de respect pentru cei care vor sa vada mai clar viitorul, pentru cei care inteleg ca uneori ca sa cresti trebuie sa iti smulgi radacinile si sa pleci. Si uneori mai pun si o oala cu apa pe foc!

Mai sunt inca multi oamenii extraodinari acolo, insa ii vad din ce in ce mai dezamagiti, mai carcotasi, cu un pas mai aproape de a renunta, de a strange tot intr-o cutie si a zice la revedere. Pentru unii dintre ei, cei care ne-au invatat sa fim cei ce suntem azi,  am inghitit si am respectat lucruri care nu meritau, am stins luminiile in seri tarzii de weekend, am stat si zeci de ore incontinuu fara somn pentru un release, am avut grija chiar si atunci plecam sa stam un pic mai mult decat a trebuit ca sa terminam ce aveam de facut.  Incep sa ma intreb insa cat timp se va mai confunda loialitatea pentru o companie cu respectul pentru acei cativa, cand se va rupe de tot filmul si se vor trezi fara valori atunci cand se va risipi aburul. 

Cand incepi sa privesti din afara, cand sentimentele s-au potentat si te poti uita la rece, cu minte clara realizezi cat de mult merita cei pe care ii respecti, si cat de putin merita restul care incet dar sigur strica tot ce au consruit ceilalti prin munca si exemplu. Si cand cei care stau langa timona nu stiu unde sa duca corabia si merg in cercuri e chiar un semn de incomptenta sa indrepti degetul spre cei ce pleaca sau cei care ii angajeaza si sa-i acuzi ca iti submineaza afacerea. Luati degetul ala si indreptati-l spre voi pentru ca cei care au ales sa plece nu au facut-o pentru bani sau avantaje materiale, ci pentru o sansa mai buna, pentru a invata sau pentru pur si simplu pentru ca nu vedeau un viitor in spatele vostru. Iar asta este jobul vostru, sa luptati pentru ei, pentru viitorul lor si astfel pentru viitorul vostru.

Cum sa nu arati cu degetul spre tine cand o promisiune se traduce prin “am zis ca discutam in toamna …”. Ideea e ca dupa toamna vine iarna, iar primavara e departe si sunt din ce in ce mai putini cei care vor sa-si sacrifice sanatatea si timpul ca sa va duca acolo! Cum poti sa nu te arati singur cu degetul cand in 8 luni pierzi 3 oameni din middle management a caror experienta adunata in companie ar putea sa cumpere alcool in SUA.  E mai simplu sa zici ca aia sunt de vina, ca le dau acadele invelite in euro, au espressor si cafeua e mai buna si noi nu putem sa concuram cu asta! Newsflash, ca sa mai risipim din abur, banii sunt un factor demotivant. Si unii beau ceai nu cafea ...

Cand am plecat nu am vrut sa judec, pentru ca urma o schimbare si am sperat ca o sa fie mai bine pentru ca lasam in urma multi prieteni si colegi. Dupa aproape un an prietenii si colegii care au ramas sunt mai putini si din cate ii vad nu s-a schimbat nimic in bine, chiar m-as hazarda sa zic ca ii vad mai demotivati si suparati ca niciodata. Poate ca ar trebui sa luati ad literam ceea ce v-au zis oamenii aia cand au plecat pentru ca nu v-au mintit si sa faceti ceva.

Sangele apa nu se face ...

M-am abtinut sa scriu pana acum despre Daniel, pentru ca nu stiam exact ce as putea spune fara sa fiu subiectiv, fara sa retraiesc mult prea intens in mine emotii pe care sincer nu le mai vreau parte din viata mea. Cand citesc ce scrie sau vorbesc cu el e un deja vu dureros, pentru ca nu cred ca cineva ar trebui sa treaca prin asta, cu atat mai putin vreunul dintre noi. Nu pot sa schimb ce am trait, insa acum ceva timp, tot pe un pat de spital mi-am jurat ca pot schimba ce traiesc si ca nu voi lasa un Dumnezeu sa decida in locul meu unde voi fi maine. Si daca am luptat cu boala si cu tot ce vine la pachet cu ea am facut-o din toate puterile mele si pentru mine si cei ce ma iubesc.

Il inteleg mult prea bine pe Daniel, si stiu dureros de in amanut cum este sa fi in situatia aia. Inca imi amintesc ce gust are greata de dupa citostatice sau cat de greu e uneori sa gasesti motive ca sa te dai jos din pat, si cum nervii impotriva sistemului te pot tine in viata cand orice urma de energie e stoarsa din tine. Stiu ca suna a cliseu de film prost ca viata e o lupta dar pentru Daniel bataliile cu adevarat grele acum incep. Si are toate motivele din lumea asta sa le castige...

Respect!

Tzara lu' duracell

Acum ca imi e clar ca Iepurasul Duracell a pierdut alegerile pentru ca forta mistica l-a ajutat pe marinarul violet cu chiloti portocalii stau si ma intreb daca nu cumva sunt in minoritate pe aceste plaiuri ezoterice. Adica cum naiba se face ca la mine in televizor, ratingu' lu' Oreste, al Uraniei sau a babelor ozeniste si mosilor ce propovaduiesc sosirea reptilinenilor pe la Zero TV sau National e pe minus. Daca pana si strategu' din umbra, acest popandau rozaliu crede in asa ceva, iar Vadim e dusman de moarte cu serpilieni, imi ramne o singura speranta: Vanghelie e prea prost sa inteleaga ceva din asta si nici nu e in stare sa foloseasca goagal destul de bine ca sa se educe. Si pana la urma asta cu ezotericu nu merge pe persoana fizica, ca e mai multe chakra d'astea manipure si plane si se confuzeaza persoana fizica care este intre dimensini.Si daca Vanghelie ramane pe baricade pana la urma o sa vina si zodia Iepurasului, iar cum Duracell tine cu 3000 de euro mai mult ca alte baterii sper ca mai vedem o serie de tzop tzop si peste 5 ani. Si cum speranta moare ultima o sa fie tot pentru o noapte!

Am scris prea mult despre politica in ultimul timp si sincer nu stiu de ce. Motive am avut cu duiumul insa sincer cred ca sunt vorbe pierdute pe apa sambetei... sau a noptii de duminica.

Cu mainile curate

E plin de maini in lumea asta. Daca nu cumva esti ghinionist ai 2 maini pe care le iei de-a gata, pur si simplu exista si le folosesti la o gramda de lucruri. E simplu, sunt date si pur si simplu exista. E clar ca negrul pe alb ca o sa gasesti maini peste tot, pe tastaturi, agatate pe barile din metrou, inclestate in imbratiseri de palme la indragostitii din parcuri sau tinand pahare de sampanie pentru a uda victoria in alegeri duminica seara (nu m-am putut abtine...).

Sunt drepte sau stangi si ai nevoie de amandoua, chiar si pentru ca fuma atunci cand bate vantul si iti vei proteja focul ce straneste dorinta cu palma caus. Si daca vei face asta probabil ca vei ajunge sa cunosti multe maini in halate albe care la un moment dat vor avea grija de tine. Am mai vorbit de Proful, insa acum vreau sa vorbesc de manile sale. Mai bine zis de mana dreapta, pentru ca mana sa dreapta este o mana speciala.

Este o mana de medic care nu sta intinsa niciodata pentru ca stie ca alta este menirea unei mane drepte, menirea ei este sa vindece, chiar daca pentru asta trebuie sa taie in carne vie. Si cu mult inainte de isteria asta gripala in care peste tot esti indemnat sa te speli ca sa iti ti mainile curate, mana dreapta a inteles ca curatenia merge mai departe decat sapunul si apa, ca mana are moral si rol de inger, ca trebuie sa fie curata si pe dinauntru ca sa fie usoara ca un fulg.

Este o mana dreapta mult mai dreapta decat majoritatea mainilor in alb, o mana dreapta care din prea mult devotament pentru pacienti a ajuns sa faca infarct de tanara si sa aiba nevoie de alte maini in halate albe. Este o mana dreapta care la randul ei are doua maini, o stanga si dreapta, ambele usoare si maiastre pentru ca stiu sa nu stea drept intinse asteptand niciodata. Si nici nu accepta sa primeasca nimic. Doar multumiri. Pe mana asta dreapta o pacientii o numesc Octavian.

Draga Base

Iti multumesc mult ca ai castigat alegerile si nu m-ai dezamagit. Am stat mult sa ma gandesc daca sa votez cu tine sau cu Geoana, dar pana la urma m-am gandit ca asta este singurul mod de a scapa de tine. Vezi tu, oricat de mult as ura PSD-ul si pe prostanacul care sta cocotat pe cei trei trandafiri de tine vreau sa scap. Si care e cea mai buna metoda de a scapa de tine? Sa iesi presedinte acum ca sa scapam de tine peste 5 ani, pentru ca altfel tare mi-era frica de efectu’ de bumerang de care erai in stare.

Ma bucur tare de tot ca esti presedintele a jumate din Romania. De fapt nici macar asta nu esti, ci esti presedinte a jumatate dintre romani, ca alegerile le-ai castigat cu voturile celor care traiesc atat de bine in Romania ca au decis sa plece din tara asta atat de minunata. Esti un adevarat castigator si ai demonstrat o eleganta iesita din comun in modul in care te-ai comportat dupa castigarea alegerilor si modul in care ai gasit de cuvinta sa-ti feliciti contracandidatii si pe cei care au facut greseala sa creada ca pot scapa de tine votand cu el.

Nici macar fetele celor de la Antena 3 in frunte cu Gadea nu m-au bucurat atat de tare ca victoria ta. Ca ai fraudat sau nu alegerile, ca ai dat cu pumnul, ca decenta este un cuvant strain pentru tine, nu mai conteaza. Orice are un pret pe lumea asta, inclusiv votul, insa sa-l vezi pe Mircea Geoana topaind de fericire este de nepretuit. Unde mai pui ca nici macar nu e vina lui, ca doar eu, un neica nimeni fara experienta in politichie si statistici m-am uitat intr-un tabel de ala cu cifre multe si cuvinte d’astea neaose cum ar fi sondaj, repartitii normale, esantion, si mi-am dat seama ca la o diferenta atat de mica intre un exit poll intre doi candidati indeamna la moderatie. Daca la asta mai adaugi faptul ca saracu prostanac a avut o seara relaxanta chiar inainte de alegeri la spa-ul lui Vantu’ imi dau seama de unde a avut atat de multa energie ca sa fie mai ceva ca iepurasul Duracell (reclama mascata).

Acum sincer sper ca si dupa alegeri o sa-ti pastrezi aceiasi inteligenta de care ai dat dovada si pana acum si o sa faci un guvern capabil dupa chipul si asemanarea ta, cu oameni de mare valoare cum este doamna Ridzi care a reusit performata sa-i aduca lui Geoana 70% din voturile din Valea Jiului. Nu care cumva sa te bata vreun gand pustiu sa pui in fruntea guvernului un om incapabil cum ar fi Isarescu ca ne ducem dracu de rapa si incepe sa mearga tara asta in directi grestie de prosperitate pentru clasa mijlocie, aia care in majoritate voteaza cu prostanacii. Sincer sper dizolvi naiba odata parlamentu’ ca si asa sunt degeaba si sa faci alegeri anticipate pana iese majoritatea care trebe in parlament. Nu de alta dar e bine sa bati fieru acu’ cat e cald ca doar ai aproape un procent in fata buchetului de trandafiri si i-ai ciuruit cu aproape o suta de mii de voturi. Da-le la bot acum cat sunt jos de tot, atat de jos ca pana si tu te uiti cu privirea aia de vultur la ei de sus.

Vreau sa te felicit pentru imnu’ de campanie, ala a lu’ Guta si restul trupelor de manelisti care probabil ca i-a scos pe multi dintre cei din diaspora la vot. A fost o mutare geniala din partea celui care acum 5 ani a castigat alegerile fiind votat in special de intelectuali si de cei din clasa medie. E o mare lovitura de imagine demna de un staff de campanie condus de voluptatea intelectuala a doamnei Udrea.

Ma uitam in seara asta la Badea si mi-am dat seama ca n-are dreptate, tristu' de el. Tu le-ai multumit alora care te-au votat, el i-a blamat pe aia, acum problema e inteleg aia 5.275.807 de romani care te-au votat sunt fraieri, da sincer si aia 5.205.760 care au votat cu Geoana sunt la fel. Nici aia care au stat acasa nu-s mai buni pentru ca i-au lasat pe restul sa aleaga pentru ei. Singurii destepti sunt aia care au votat cu Bugs Bunny. A, stiu ca lipseste un om din numatratoarea votantilor tai, dar e de inteles pentru ca e vorba de Iliescu. Ala e prea destept sa voteze cu un prostanac ...

Despre intelegerea amiabila ...

Vodafone sucks e deja leit motiv pentru mine. Sunt cel mai bun exemplu de client nemultumit, iar ei cel mai prost exemplu de cum sa te comporti intr-un astfel de caz. Am primit raspunsul de la OPC prin care sunt invitat sa incerc sa-mi rezolv problemele cu cei de la Vodafone pe cale amiabila, ca deh s-au saturat sa le dea amenzi pentru ca sunt idioti. Asa ca azi am gasit calea de a rezolva amiabil cererile mele. Ia uite cum:
- Alo, domnul ..., sunt ... de la Vodafone, departamentul de plati! Va sun in legatura cu ultima dumneavoastra factura, bla bla, Aveti nevoie de o amanare de plata?
- Nu! Nu o sa platesc aceasta factura!
- De ce?
- Pentru ca nu mi-ati raspuns in cele 30 de zile lucratoare in care trebuia sa o faceti
- Stai sa verfic va rog . Da aveti dreptate, va trimitem actele cerute pe fax astazi la ora 11. O sa revin cu un telefon sa va confirm ca au fost trimise!
- Multumesc mult. O sa platesc factura dupa ce primesc actele. O zi buna!
- O zi buna!

Cine naiba mai are nevoie de OPC cand poti sa nu-ti platesti factura? Sau mai bine zis cine naiba mai are nevoie de serviciul de relatii cu clientii cand oricum sunt degeaba acolo! La 11 si 10 am primit tot ce am cerut. Ce mai conteaza 10 minute intarziere la 2 luni cat le-a trebuit sa faca asta ... :)

Sunt consecvent

Gata! M-am decis! O sa votez cu cine am votat si data trecuta! Ieri am vorbit de greata si de scarba, in conditiile in care nu pot sa aleg, nu am ce sa aleg pentru presedinte. Cat de tare am gresit! In toti acesti ani in care am crezut ca in Romania o sa se mai schimbe ceva am votat cu potliticieni de fatada, care se vand adevratilor detinatori de voturi si putere. Aceia care sunt de fapt capo de tutti capi in fata carora nu mai exista politicieni ci doar sugari fricosi galbeni la fata indiferent de culoarea rosie sau portocalie a stindardului politic. Votez cu Vantul!

Opriti va rog, vreau sa cobor!

Sunt prost. Nu cred ca exista o alta explicatie pentru care am ales de bunavoie sa dau drumul la televizor in seara asta si sa ma uit la dezbatrea televizata dintre Basescu si Geoana. Orice altceva as fi facut ar fi fost un castig comparativ cu starea de greata si lehamite pe care am avut-o dupa. Nici nu stiu ce sa mai zic legat de cei doi. Sunt anti Basescu pentru ca am crezut in el si sunt anti PSD din toata fiinta pentru ca nu pot sa am incredere intr-un partid al carui presedinte de oroare (da nu e greseala, onoare e un cuvant prea mare pentru o bunicuta cu zambet larg) se adreseaza in plenara (pardon celor care credeau ca un congres PSD e altceva) cu tovarase. Sa fiu al naibii cate paranteze intr-o fraza, e aproape de necitit.

Cum as putea sa definesc greata din seara asta? Greu de tot, nici dupa citostatice nu-mi venea atat de tare sa ma chircesc deasupra veceului. De Basescu, acest carmaci luminos in badarania sa nu am ce sa mai zic. Au trecut 5 ani grei si atat de plini de mizerii ca nu mai am cuvinte. Cum poti tu sa faci un astfel de shift de electorat si sa treci de la cei care stiu sa citeasca la cei ce-l considera pe consateanul Guta un rege este peste puterea mea de a intelege. Am mai zis si la inceput ca sunt prost.

Geoana in schimb e mama falsitatii. Cand a zis ca Romania e cea mai corupta tara europeana am tinut dintii stransi sa nu iasa bucatile mari. Auzi tu, i-am luat pana si pe bulgari la asta, bravo noua, iar ei, cei de la PSD nu au avut nimic de a face cu guvernarea si coruptia de la revolutie incoace. Nici ustori gura lor nu a mancat, dar plini de miros, pardon aere … Cu doua lamai la bord am continuat masochismul ca sa il vad pe Mihai Viteazul. Adica Geoana cel Viteaz care tinand cei trei trandafiri in mana a reusit sa uneasca intreaga imaculata clasa politica romaneasca sub stindardul partidului cel mult iubit si sa o alieze impotriva acestui bataus de minori. Ce sa mai mai Mihai, te-a facut pe fata. Unde mai pui ca si-a jucat rolul melodarmatic de mare lider ce uneste toti romanii in momente grele in sala ce poarta numele primului domnitor al Romaniei: Cuza. Bravo lui Gusa pentru subliminalu’ asta, e cu adevarat valoros!

Cine pierde din toate astea? Crin Antonescu care s-a vandut pentru un pumn de ariginti si care parea mult prea rosu la fata in comparatie cu galbenul lui Quintus. Si eu am pierdut, si probabil miloanele de romani care inca se incapataneaza sa-si pastreze hiq-ul pe meleaguri mioritice! Hai Johhanis! Hai sictir si stinge naiba lumina aia dupa tine!

Ninja din Berceni

E galben si scrie pe el cu litere albastre Mavi Taxi. In el e un mare mare jmecher caruia in ochi ii luceste o luminita rosie, o furie ascunsa ... E grabit, nervos si mai presus de noi muritorii de rand ce stam ca papagalii de Bucuresti incolonati pe 2 benzi asteptand sa izvorasca odata lumina verde si izbavitoare din stalpul semaforului. Refugiu de tramvai e pentru prosti, semnele sunt puse pentru a face peisajul mai frumos si dungile de pe asfalt au rol decorativ. Pentru ca el, cel din taxi, nu e doar un sofer, ci e un ninja, acest nevazut si neauzit conducator auto, ce sfideaza gravitatia, regulile si pe toti ceilalti. A trecut pe langa mine ca vantul de rasarit, teatral si in tromba, a depasit pe linia de tramvai coloana de fraieri, prin dreapta refugiul cu tramvai cu tot, a speriat babele ce traversau pe verde, ce sa mai, e invincibilul de la Eroii Revolutiei. Rosu licarind in ochi , rosul de la semafor ...

Dincolo de intersectie buluc gramada, nervi claxoane. O domnisoara cu un Peugeot 308 gesticula nervoasa. Un taxi galben ce trecuse pe rosu era intors la 180 de grade sifonat de tot pe dreapta. Se pare ca ninja nu e ca in filme! Si cand te gandesti ca licaru' ala rosu din ochi era de la aparatu' de taxat ...

Sequel (update): Azi de dimineata stateam pe Tudor Vladimirescu. O singura banda pe sens, coada mare de tot, pana in Panduri.  Cu coada ochiului vad in oglinda cum, pe langa toti fraierii din coloana, tasneste un taxi pe contrasens. Incredibil era acelasi ninja, fara bara din spate pe care o agatase aseara. Acum fie ca ninja n-a invatat nimic, fie sunt mai multi ninja pe aceiasi masina ... Cum ar canta cei din popor: Vineee politia, ... Nu face nimiiicaaa, ...

Cei care stiu sa piarda

Ar trebui sa nu-mi pese, ar trebui sa-mi fie indiferent insa nu pot sa nu ma storc de ce a mai ramas romanesc in mine si sa nu ma simt scarbit de felul in care prezidentiabilii nostrii au stiut sa traiasca momentul alegerilor. Inteleg ca Vadim nu mai are pastile si de aici izvoraste din plin mania celui care a fost furat pe fata cand este cel mai bun. Asta e de inteles, la fel ca si rasul plin de iteligenta a lui Becali. Il inteleg intructva si pe Geoana care este mult prea subtire si lipsit de inteligenta politica pentru a ramane vreodata in manualele de istorie sub o alta forma decat "liderul de partid pe care Iliescu la numit prostanac". De ei nu pot fi dezamagit.

Ma uimeste oarecum Oprescu, un om pe care il vad cel putin la fel de badaran si lipsit de eleganta ca si Basescu. Ma uit la el si incepe din ce in ce mai mult sa semene cu marinarul, iar discursul despre lupta murdara a alegerilor si imaculata sa independenta e mult sub ceea ce putea sa faca. Politica nu este squash, nici macar rugby. Politica este o bataie generala in cuvinte si uneori in pumni, si nu cred ca un prezidentiabil din orice tara ar fi el a avut vreodata inocenta sa creada ca alegerile sunt un joc de gentlemeni.

Sunt insa scarbit de-a dreptul de Crin Antonescu. In afara faptului ca era adversarul lui Basescu acesta avea ca singur atu eleganta, ce-i drept discutablil si acela. De aici si greata care m-a napadit odata cu discursul lui, de muritor de rand, de pierzator de duzina. Acum ar fi putut sa faca diferenta si sa castige cu adevarat, nu alegerile ci sufletele si mintile a sute de mii de romani tineri si educati. Acesta era momentul in care putea sa demonstreze din ce este plamadit, sa piarda cu capul sus, sa fie elegant si sa-si construiasca discursul incat sa-i captiveze pe toti cei care l-au votat pentru ca erau impotriva lui Basescu. Cred ca mai curand a reusit sa-i alieneze, sa-i impinga in scarba si sa-i faca sa nu mai mearga la vot in turul II. Cel putin pe mine m-a convins ca nici ura importiva lui Basescu nu merita. Crin a reusit sa fie memorabil sa ramana in sufletele noastre si daca in urmatorii 5 ani nu va fi pus in situatii foarte grele in care sa reusesca sa spele asta cred ca tocmai a pierdut alegerile ... cele de peste 5 ani ...

Pana la urma candidatii la presedentie se impart in doua categorii: cei care castiga si cei care au un staff de campanie prost.

Termopane albe

Am avut patul din dreapta de la geam. Termopan aproape nou, pus cu un an in urma cand s-a operat un domn care avea firma de termopane, si a facut cadou spitalului tamplarie si geamuri noi la saloanele care dadeau in strada. Mai putin zgomot, mai multa caldura, mai bine cum s-ar zice. Era alb si durabil si chiar reusea sa stea inchis si sa tina frigul de toamna si ploaia afara.

Inauntru era mai mult scandal, pentru ca la 2 paturi de langa statea un tigan cu maxilarul rupt. Se imbatase si s-a luat la bataie cu calul de la caruta, care l-a facut knock-out. Cine naiba te pune sa te bati beat cu calul, cand poti sa faci asta cu nevasta sau cu copii. Sunt sigur ca acum desi bandajat tot a invatat lectia, pentru ca i-a tras doua dupa ceafa lu ala mic de fata cu un salon intreg. Stau si ma intreb de ce naiba l-au mai reparat doctorii ca daca mai face asta de cateva ori cred ca ma fac cal ...

Pana la urma sa facut liniste cand ingrijitoarea vine si ne zice ca o sa vina apa calda azi la 4 si putem face dus. E de bine, mai ales ca acum vecinul de langa i-a facut cadou un sapun tiganului, nu de alta dar altfel am fi inghetat de frig tot stand cu geamul deschis. Dupa ce am incercat fara succes sa adorm cu Shivaree in urechi m-am hotarat sa ma duc la baie, inainte de a ajunge la dus. E ceva mai mult decat o corvoada, e un fel de experinta in care vezi cat de mult de poti umili.

Imi iau hartia igienica si colacul de veceu. Sub brat. Baia arata ca dupa razboi, aici n-au termopane, iar igenizarea inseamna inca un strat de vopsea pe pereti. Sunt 2 grupuri sanitare, unul infundat si unul la care nu se inchide usa. Asa ca fie devi exhibitionist fie contorsionist. Pe mine m-a facut mama destul de destept sa impaturesc bucati de hartie igienica cu care sa blochez usa, numa asa ca sa fiu io mai special. Colacul e obligatoriu, pentru ca in dotare nu exista. Peria de WC nu s-a inventat inca asa ca e de dorit sa fi primul dimineata dupa ce ingrijitoarele termina de curatat, alfel ai nevoie de un stomac puternic.

Asta era un spital romanesc acum cativa ani, si nu cu prea multi in urma. Cand am plecat am lasat cadou colacul unei prietene si am facut cadou un aspirator profesional pentru curatarea salilor de operatii. In fiecare an de atunci am fost la control si am vazut lucruri schimbate usor usor in bine. Un pacient cu un magazin de materiale de constructii a donat usi noi, au venit bani de la guvern pentru renovarea salilor de operatii, in plin bum imobiliar un patron de firma de constructii si-a permis sa se imbolnaveasca si deci sa puna umarul la renovare. Acum e chiar decent, cu bai curate si corect utilate, cu birouri si camere noi si cu nelipsita placuta a unui senator PSD bolnav, care a tinut sa-i lase numele pe o donatie. Doar apa calda nu a invat drumul zilnic prin pereti pana la ultimul etaj, dar sa-i dam timp. Si directorii de la RADET sunt tot oameni ... Iar termopanele par vechi si prafuite acum.

Deja vu pionieresc

Era ora 11 si ma jucam cu telecomanda pe TV cand dau cu ochii de Geoana pe TVR1. Cand sa schimb microfonul ajunge la un tanar deputat PSD cu dintii rari in gura. In cele 2 minute in care a vorbit, am avut un deja vu. A zis de 7 ori "Domnul Mircea Geoana" cu aceaisi tonalitate cu care un pionier fruntas rostea tovarasului ode de apreciere. Pe cuvant ca ii mai trebuia o cravata rosie si-un snur si deja parca vedeam un congres pionieresc. A accentuat in3 randuri cum ii multumeste tovarasului ca i-a oferit o sansa lui si tinerilor ca el sa se afirme in tara asta si nu in occident. De 3 ori penibil ...
Dupa ce a terminat de vorbit, camera s-a mutat pe o imagine panoramica in care cateva randuri de tristi imbracati in rosu aplaudau mai ceva ca la plenara, iar imediat dupa un stop cadru pe tovarasu' in prim plan cu viitoarea prima doamna in fundal. Nu stiu de ce dar zambetul lui Geoana din acel moment aducea a grimasa de bunicuta, iar fata de prostanac imi parea tot mai tare de tovaras. Cum ar zice tinerii aia ce muncesc ca prostii pe plaiuri straine, dincolo de ocean ... old habits die hard ... aparent la noi se mostenesc!

Nota: Pe mandrul pionier il cheama Georgian Pop si este nascut in 1975. Ciudat e ca a uitat sa mentioneze in CV ca a purtat cravata si ce culoare avea snurul.

Cu seringa in vena

Niciodata nu i-am inteles pe cei care se drogheaza, indiferent de substanta pe care o folosesc ca sa-si explice dependenta. Iti faci rau singur, te omori incet incet in fum alb de tigara, vrei sa simti ca zbori, sau iti doresti sa inghete timpul .. te uiti in oglinda si acolo de fapt nu e altceva decat un om, nimic mai mult.

Dependenta poate ucide. Pana acum m-am gandit la asta doar sub aura negativa, in imaginea mea plina de campii cu flori in alb si negru, pentru ca nu stiam cum alfel. Rational afimatia are mult sens, poate chiar prea mult, pentru ca poti sa mori din supradoza de dragoste sau de heroina la fel de usor. Pentru care dintre dependentii astia sa ai mai multa compasiune, pe care dintre ei sa vrei sa-l salvezi mai mult?

De fapt situatia este foarte gri. Suntem educati sa fim dependeti de tristete, de cum incepem sa simtim dragostea. Stiu ca e o afirmatie hazardata, dar aveti un pic de rabdare cu mine. Cred ca singurele momente de adevrata fericire le simtim atunci cand suntem copii, pentru ca dragostea e simpla atunci. Apoi ajungem adolescenti si incepem sa citim poezii de dragoste, toate triste si tanguitoare. Cati dintre noi s-au gandit macar la Toparceanu cand a fost vorba de dragoste? Nu, noi ii aveam in cap pe Zaharia Stancu, Voiculescu, Baudelaire, Bacovia sau Eminescu. Cati putem asocia cuvantul dor cu fericirea sau macar cu bucuria? Iubim filmele cu happy end, dar cele bune sunt acelea in care eroul sufera cumplit pana atunci, le veneram pe cele triste si le numim arta, comediile romantice le catalogam drept distractii de duminica fara substanta sau insemnatate, ne minuman in fata unui zambet misterios al Mona Lisei pe care daca suntem drepti putem sa-l etichetam drept trist. Sunt dependent de tristete, ca toti ceilalti, si inca ma lupt sa trec de faza de negare. Fac pasi mici spre asta, insa stau cu seringa in vena zi de zi, si visez la fericire si mult prea rar simt acul ma inteapa.

Am inceput cu Niciodata, si asta mi-e caracteristic, sa dau verdicte, sa trag linii. Acum incep sa ma intreb daca sunt cei care isi gasesc un refugiu sau placere in alteceva decat in realitate mai dependeti decat noi? Nu!, mi-as putea raspunde, au doar mai multe vicii ... dar pana si asta este discutabil. "Prefer sa fiu trista decat proasta". Cand asta devine adevarat pentru un om mai ai un simplu pas ca sa ajungi sa crezi ca inteligenta e un viciu ...

Si tu? ...

Azi am iesit la masa cu un bun amic. Dupa o ora si 2 pizza, cu burta plina in parcare, m-a intrebat daca ma duc la vot. Bineinteles ca ma duc, si votez cu Remus ala cu barba si parul lung. Cernea a zis el zambind, si tu votezi cu el?

N-am stat sa numar cati dintre amicii mei o sa voteze cu baiatul de la partidul verde, insa pana acum mi se pare incredibil. Aproape toti dintre cei care acum patru ani am baut pana dimineata dupa ce a iesit Basescu vor vota cu el! Ceea ce ma socheaza si mai mult este ca abosolut nici unul dintre ei, si spre rusinea mea nici eu habar nu avem cine este, sau macar ce vrea sa faca. Pur si simplu gasim in votul asta un fel cool de a transmite celor ce ne conduc un mesaj foarte clar: Suntenti niste idioti si daca nu va veti schimba veti muri!

Remus o sa fie surpriza acestor alegeri, si nu cred ca are vreun merit pentru asta. Tot ce are de facut este sa candideze, pentru ca tot restul il fac ceilalti candidati. Suntem atat de scarbiti de ei, incat omul asta ni se pare cea mai buna alegere! Sincer nici macar nu vreau sa incep sa scriu un articol cu de ce da sau de ce nu votez cu el sau impotriva lui. Realitatea este ca nu am ce sa aleg si pana acum partea cu neprezentarea la vot sau anularea votului e degeaba. La parlamentare am votat cu minoritatea croata si astept cu nerabdare urmatoarele alegeri sa votez cu partidul piratilor :). Nu mai a solutii, pentru ca nimeni nu mi le ofera, si cred ca am un pic prea multa educatie pentru a incerca macar sa ajung in politica.

Eu zic ca o sa ajunga la 5%. Poate chiar la un 10% daca o sa fie vremea frumoasa si cei scarbiti de clasa politica or sa iasa la vot. Si mai interesant este ca votul asta oricum e degeaba pentru ca dintre toti candidatii el nu are nici o sansa sa influenteze proprii votanti. Basescu si Geoana influenteaza mai mult grupul de votanti ai lui Remus decat o va face el vreodata! O sa fie cool de tot daca ajunge in turul doi, pentru ca atunci o sa am mari dileme, mari de tot ... sa aleg un baiat cu parul lung, certat cu cravata si costumul, fara discurs, platforma sau solutii pentru tara asta? Tare interesant ar fi sa ai un presedinte la per tu ...

VodafonE verde

Seful meu primeste in fiecare zi ziarul finaciar si azi mi-a sarit in ochi un articol de pe ultima pagina (da stiu eu sunt mai anapoda, de mic citeam intai sfastitul la carti). Titlu mare cat pagina "Afacerile Vodafone scad, profitabilitatea se mentine", poza cu cu CEO-ul Liliana Solomon ca da bine! Iete-te, in vremuri de criza lumea trage fermoarul de la portofel si mai pune si 2 dictionare peste el sa nu mai miste de loc, vine Vodafone si zice, desi am venituri mai mici, profitul operational e doar cu 0.5% mai mic. Adica EBITu'.

Acum eu nu sunt mare finantist, ca doh lucrez cu biti nu cu bani si ma feresc de bursa ca Vodafone de clienti fericiti, dar una din metodele de a obtine asta cred ca e sa scazi cheltuielile. Nu o sa fabulez pe tema asta si sa ma leg de calitatea scazuta a serviciilor, de telefoanele de upsel la diverse servicii care vin o data pe luna, ci o sa fac un mic exercitiu pe care l-am invatat cu ceva timp in urma si care se bazeaza pe intrebari Fermi. Adica sa incerci sa estimezi unele lucruri mai mult sau mai putin absurde (gen numar de benzinarii, cantareti de jazz, sesizari catre OPC impotriva Vodafone, intelegeti voi ideea). Acum ca o parte din datele pe care imi bazez estimarile sunt reale (numarul de abonati, costul de livrare al facturii, etc...) nu fac decat sa duca estimarea mai aproape de o cifra reala.

Povestea e cam asa. Acum ceva timp Vodafone a devenit verde. Adica a dat un mail nelsolicitat catre toti abonatii posesori de cont pe myVodafone prin care ii anunta cu seninatate si in deplina contradictie cu contractul si legile acestei tari ca vrea sa salveze planeta si ca urmare nu va mai taia copaci ca sa trimita factura catre ei, ca doar o au deja on-line. Daca ar fi scris in paranteza si cati copaci salveaza pe luna mai avea putin si credeam.

Acum ca in timp de criza asta miroase a maro ...(pardon a ipocrizie cu aroma de delicatesa turceasca) nu e prea greu de vazut. Si iaca ca ma apuca pandaliile mele de reclamagiu notoriu si fac un calcul, asa din "poanier". Vodafone are peste 3,66 miloane de abonati si contractul de livrare de facturi prin posta costa cam 0.6 RON de abonat (conform ofertei de pe site-ul postei pentru livrare la mai mult de 3 miloane de scrisori), adica ceva mai mult de juma de milion de euro pe luna.

Acum intram in partea de statistica cu estimari d-astea jmechere si spune tare si mare ca 70% din abonati sunt din mediul urban (am ceva inside information de la o retea concurenta cu ceva mai mult galben amestecat in culoarea brandului, ca cifra asta e foarte aproape de realitate), si ca din astia cam 40% la suta ar avea cont pe myVodafone, adica cam un milion de oameni. Fratilor, daca un milion e prea multzi, pe persoana fizica si juridica adica, atunci e degeaba portalu' si toti banii aia de i-ati bagat in flaiere puse in factura si in reclame on-line este degaba! Daca nu va iese atunci puneti cat vreti voi acolo, ca oricum o dai tot intre 100.000 si 150.000 de euro iese la socoteala. Adica pe minus de la posta si din coloana cu cheltuieli din bugetul oarecum maro ...

Cine reuseste sa-mi zica cati copaci poti sa plantezi pe luna de banii astia? Hai estimati, ca doar Vodafone e acum VERDE! Verde pe maini ca se ia cerneala de pe dolari, mama lor de bani ca si la cerneala s-au zagacit astia cu criza asta!

Stelutza doi doi doi

Am stat mult si m-am gandit daca sa fiu sacrcastic sau nu cand sa povestesc despre asta. Sincer cand vorbesc despre prostie imi place sa o fac la misto dar parca de data asta nu mai pot. M-au sunat azi de dimineata de la Vodafone sa particip la un sondaj in care sa-mi exprim opinia legata de modul in care functioneaza serviciul de relatii cu clientii.

Deci parerea mea: "Este un serviciu de relatii sexuale platite cu tenta sado-masochista". Acum sa o zicem pe a buna, cine e in spatele deciziei de a ma suna pe MINE sa ma intrebe e idiot de-a binelea. Daca e o masina care are un algoritm ala care l-a scris e dus cu pluta!

Statistica pe ultimele 8 luni:
- 3 plangeri la OPC, 2 solutionate cu amenda, una in asteptare
- mi-am schimbat adresa de email "atasata" contului in vodafone.e.de.cacat@gmail.com (inutil sa mai zic de ce!)
- 6 sesizari, 4 pentru incalcari contractuale legate de servicii si facturare, 2 legate de incapacitatea lor de a intelege ca am optat sa NU im foloseasca detaliile contului pentru actiuni de marketing.
- 19 emailuri, dintre care 12 cu greseli de exprimare in singurele propozitii care nu au fost copy paste dintr-un raspuns standard

Da stiu, acum 1 an am gresit cand am semnat prelungirea contractului (dar am 7 ani in retea deja). Astept sa primesc si ultimul raspuns de la OPC. Daca imi dau dreptate am motiv de reziliere unilaterala fara plata de daune. Daca nu mai strang din dinti inca un an pentru ca eu bani in plus nu le dau. De banii de reziliere macar sa le folosesc reteaua sa le scad marginea de profit.

Pana atunci stau si ma mir. Cata prostie poate sa existe in Vodafone? Nu stiu de ce dar am o banuiala ca voi fi surprins din nou. Daca ar durea ar trebui sa raspunda robotul la *222, pentru ca din ce vad pana acum cei ce raspund la telefon sau email nu cred ca s-ar mai putea opri din tipat!

The land of choice

Acum cateva zile am primit emailul. Dupa 3 ani a ramas la fel, foarte scurt si la obiect, doar esenta nu care cumva sa foloseasca mai mult decat era suficient, ca doar e jumate neamt. "La sfarsitul lunii urc totul in avion si plec in Canada. N-am crezut ca o sa ajung sa-ti zic asta da ai avut dreptate. Iti sunt dator cu o bere!". Am pus mana pe telefon si l-am sunat. A fost ciudat, pentru ca am realizat ca aia mica a lui are deja 6 ani, ca am aflat ca de 3 ani locuieste in Bucuresti, la 2 statii de metrou de mine, ca a fost atat de aproape si ca va fi atat de departe in curand.

Cum naiba se face ca el, avocatul avocatilor si aparatorul gliei strabune, jumate neamt din Sibiu dupa tata s-a gasit sa faca ce ne batea pe noi la cap sa nu. Ma racaia asta, pentru ca eu eram intodeauna cel mai vocal don cei care spunea ca tara asta de rahat nu ne merita, ca nu e de datoria noastra sa ne sinucidem lent pentru a schimba ceva ce nu poate fi schimbat. Cate beri nu au curs in dezbaterile astea, batalii fara sens intre doi incapatanati care nu ar inteles niciodata sa accepte ca florile nu sunt doar in negru si alb.

Plec in Canada. Am ras! N-ai ales mah, si tu o tara fara zapada? Nu conteaza, i-am ales pe cei care m-au primit cel mai repede. Da ce naiba ai patit mah de ti s-a luat atat de rau? Probleme cu banii? Nevasta? Nu. Pur si simplu acum 2 ani mi-a tras unu cativa pumni in gura, in mijlocul strazii cu tablagiu de la circulatie de fata, cand eram cu aia mica in masina. Dupa plangere la politie, alergat dupa martori si umilinte aproape incredibile, comandantul de sectie mi-a spus ca el n-are ce sa faca daca ala nu m-a batut indeajuns de bine ca sa pot sa-mi iau ceritificat medico-legal. Nu vreau ca asta mica sa creasca in tara asta de rahat!

Vocea era a lui, dar cuvintele erau ale mele, sau cel putin nu am putut sa fac diferenta intre ganduri si ce auzeam. Si nu stiu nici acum daca tristetea din voce era inchipuita, sau nu. Da, si-a facut bagajele si a renuntat la cel mai mare crez al sau. Nu pentru ca nu a mai putut sa duca mitocania, nesimtirea si incompetenta. Ci pentru ca nu a vrut sa-si vada copilul traind ce a trait el. A pierdut mult mai mult, a pierdut speranta ca poate face ceva, ca poate sa schimbe lucrurile. Nu este primul si cred ca nici de departe nu va fi ultimul. Prea multi dintre noi avem paharele pline, gata sa dea pe afara. Pe afara din tara, adica ...

Pentru el nu mai conteaza Haisamii, aslfaltangii, mogulii si democratii din guverne. Pentru el nu mai conteaza mizeriile din Pubertatea, IQ-ul infim al functionarilor sau nesimtirea celor care ne conduc. Nici macar nu a vrut dreptate. Tot ce a vrut a fost sa nu ia bataie in plina strada de fata cu copilul sau. Pe o strada din Europa, cu un politist (am vrut sa scriu militian da nu e nici o diferenta) de fata, intr-un stat cu legi si oameni platiti din banii nostri sa le faca, si sa vegheze ca ele sunt respectate. Ca noi suntem respectati.

Cu adevarat solganu de tara e genial. Poti sa alegi sa ramai! Sau sa pleci! Tu ce ai face daca ai fi pus in situatia asta? Sper sa nu fiu eu ala care o sa stinga lumina!

La limita rabdarii

Aseara am pierdut un gol frumos. In minutul 87 am shimbat canalul pentru ca eram mult prea dezamagit de ploaie, ghinon si rezultat. Nu am crezut ca o echipa de fotbal din Romania poate sa lupte pana la capat. Poate ca englezul de pe banca a adus in aerul de Urziceni un pic din determinarea de a nu renunta care ne-au fermecat insularii in finalele in care Manchester a fost mai germana decat Bayern si Liverpool i-a invata pe italieni ca 1-0 e mai sigur decat 3-0. Cand am vazut ca scorul a fost 1-1 m-am uitat in calendar sa nu fie 1 Aprilie si apoi pe harta ca sa ma asigur ca intre timp Urziceniul nu s-a mutat la nord de Fulham Road. Cat o sa tina minunea, Dumnezeu stie ... si pentru Urziceni, Dumnezeu inca sta pe banca.

Pana si Darty a devenit fan. Iata dovada ...

Cin' va pune sa platiti pe internet?

Dracu stie! Acum cand stau si ma uit la coafura asta cuib de randunica, cuc sau ce naiba de pasare o fi ,a doamnei din spatele ghiseului de la Electrica ma loveste crudu' adevar. Sa fiu io al naibii, e mai crud decat Daniela aia de dimineata, ca oricum IQ-ul adunat al "sistemului" de facturare si de plati e mic mic mic. Ca al Danielei.

Stau si ma uit ca boul prin geamul ala nespalat si zgariat, cum doamna de dincolo, a invatat la a doua tinerete sa mangaie suav tastele galbene ale unui Pentium II si incearca sa dezlege misterele facturilor alea umflate care apar neplatite, si cu vreao 700 de kilovati in plus. Negru pe alb, mai bine zis fuchsia pe alb ca am dat cu markarul pe indecsii de la contoare, doar doar oi baga ceva viteza in a rezolva problema. Cand rostesc cuvantu' interval deja e prea mult, ca matematica e mai mult decat aritmetica, iar logica e degeaba. A gresit calculatoru' la factura asta! vine cuvantu implacabil de dupa geam. Pacat ca nu exista un termopan anti prostie ca ar fi devenit standard de facto prin toate firmele de utilitati. Incep sa inteleg de ce au schimbat bucata de lemn de sub fanta taiata in geam care face legatura cu taramul fericirii eterne. Se tocise, asa ca marmura e mai buna! Ceva mai rece si mai durabila, sa ingehte mana lui de contribuabil cu factura gresita!

Dupa vreo 15 minute pierdute, alte doua doamne cu diverse culori si nuante de par, o imprimata ce nu merge, un sef nervos al carui salariu este mult prea mare pentru diferenta de (in)competenta si IQ dintre el si subalternele inca prea tinere pentru pensie nu rezolv mai nimic. Las o mana de acte acolo si o sa revin peste vreo 2 zile sa imi iau facturile recalculate, sau cel putin asa zice shefu. E peste puterile lor sa rezolve asa ceva. Ca doar nu te pui cu calculatoru' mama lui de Pentium care face greseli d'astea.

Pana la urma singurul lucru cu adevarat misto e noul nume al companiei: Enel. Cand il citesti invers!

Aceasta este o poveste inventata. Orice asemare cu persoane reale, companii furnizoare de servicii, aceasta tara si stilurile de coafura din anii 80 este pur intamplator!

Intransigenta iertarii de sine

Invatam sa fim competitivi si ca locul doi e pentru cei ce pierd. De cate ori aud ca e important sa participi ma uit la cei care o zic si la cei care ies pe locul 2. Singurii care par a nu avea regrete sunt cei pe care treapta podiumului ii pune mai sus decat restul, cei care pot vedea lumea de sus, la fel ca Dumnezeu. Educatia asta este fundamental gresita, pentru ca in afara de a fi competitivi ne invata sa lupatam intoideauna, cu toti si toate inclusiv cu noi insine si uneori fim intrasingenti fata de cei ce pierd, chiar si atunci cand invisii suntem noi.

Oamenii ajung sa tragem de ei ca sa castige, sa mute liniile respectului si sa incalce principii doar pentru a putea urca pe treapta din varf, pentru a fi recunoscuti si adorati o secunda sau o viata. Ne grabim sa ajungem pe primul loc si uitam sa cedam locul in trafic, sa injuram pietonii de pe trecere, sa nu mai avem rabdarea de a sta la o coada, pentru ca toate ne tin in loc si viteza este cea mai importanta.

De cate ori n-am auzit vorbe de genul, cat de idiot sunt ca am luat-o pe Magheru, domn'le sunt chiar tampit ca am venit azi la banca cand e zi de salariu, uite ce coada. Adica, cum s-ar zice, greseala e a noastra ca facem ceea ce facem, ca nu reusim sa castigam, ca nu suntem primii. E greseala noastra ca nu muncim pana la epuizare, ca ziua nu are mai mult de 24 de ore, ca nu suntem destul de destepti sau de odihniti ca sa dam 110% din ce putem. Am uitat sa ne iertam pe noi insine si incet incet aplicam intrasingenta asupra noastra si a celor din jur.

Hai sa decretam pace, pentru ca nimeni, niciodata nu a zis ca trebuie sa existe doar un invingator. Podumiul este un esafod mai mult decat un premiu, si ne sacrificam linistea si dorintele de zi cu zi pentru a fi sus. Ne sacrificam pe noi!

Versiunea pe scurt a vacantei

Gata, am inceput sa pun din poze on-line. E o vesrsiune prescurtata, periata si mai ales complet subiectiva a ceea ce am vazut in cele 16 zile din Peru. Si inca nu este gata, nu am trecut nici macar prin jumatate din poze.

Update: Aparent Picassa e super tare si impune o limita de 500 de poze per album asa ca am continuat aici. Mai am inca 700 de poze prin care trebuie sa trec (adica cam o treime din total)

Proof of life

Astea sunt cateva cuvinte scrise din Peru. Sunt prea putine iar cele 16 zile merita mai mult decat un blog. Va urma un jurnal, iar ce e mai jos nu e decat o mica bucatica din ceea ce poate ca este cea mai interesanta calatorie din viata mea. O adevarta calatorie de viata.

Cusco a fost foarte frumos, as putea spune ca pe alocuri a fost chiar prea dramatic. Nici macar nu stiu ce sa zic ca mi-a placut cel mai mult, orasul in sine cu aerul arhaic al cladirilor si totusi modern in exprimare, oamenii plini de mandria de a fi urmasii unui mare neam, sau cerul cu norii sai desenati din penel deasupra muntilor.
Stau in aeroport si ma uit la ingramadirea de case aruncate pe colturi de munte si la umbrele negre pe care norii le lasa. E un pastel incredibil intre pamantiu, maro inchis, albastru intens, si albul aproape imaculat de deasupra. Parca ca sa rupa un pic din cer oamenii si-au vopsit casele in albastru, sau portocaliul intens al apusului. Stiu ca asta cu apusul devine laitmotiv dar nu ma pot abtine sa nu scriu despre el. E incredibil cum soarele coboara usor sub nori si apoi sta cateva minute intre ei si munti colorand totul in portocaliu sangeriu sau mov, daca norii poarta cu ei furtuna.
Cred ca doar vazand un astfel de apus in Alti Plano sau in Valea Sacra poti intelege de unde apare betia de culori din viata acestui popor. Nimic nu e exagerat, nimic nu e fad, totul e chiar atat de intens pe cat o arata hainele, casele si arta de aici. Nici macar oamenii nu sunt altfel, pielea le este intens colorata, parul este negru si sarmos de des, si de multe ori au in obraji un rosu sangeriu dat de arsura soarelui mult prea puternic din timpul zilei.
O sa-mi lipseasca orasul asta. Ma intorc in Lima, si cred ca nici macar oceanul nu va reusi sa ma faca sa nu-mi fie dor de Cusco. Oricine ajunge aici ar face bine sa lase acest oras pentru final, pentru ca altfel inima ii va ramane aici, in Valea Sacra a incasilor printe nori, ziduri, oameni si culori. Si ar fi pacat sa nu ai sufletul cu tine de-a lungul unei incredibile aventuri de viata.

Azi plec ...

Mai am jumatate de ora si pot sa zic: azi plec. Ma duc in Peru. Nu stiu ce as mai putea zice, pentru ca sunt prea multe de zis. Nu stiu daca o sa apuc sa scriu cat o sa fiu acolo, ca deh nu o sa fiu tot timpul prin orase mari in care exista internet. Dar o sa incerc, si sper sa ma intorc mai fericit decat am plecat. A, … era sa uit si cu lentila de la Razvan si sacul de dormit de la Ciprian daca tot ma intorc :)

Comoara bunicii

Bunica nu are un cufar. Daca ar avea ar fi ceva din lemn, mare si prafuit, plin de retete despre viata. Daca ridici capacul ai vedea hartii ingalbenite despre o viata prea grea pentru a ma hazarda sa o numesc fericita. Cu toate ca a fost si poate pe alocuri viata a fost grea, bunica a stiut sa o tina simpla. Si aici e reteta, aici e frumusetea. Stie sa se bucure de lucruri simple, pentru ca cele complicate sunt greu de obtinut. E sufucient sa-si vada nepotii, ca sa fie bucuroasa si chiar fericita. Cat de simplu si totusi cat de greu de obtinut pentru ca timpul inseamna bani, si noi, nepotii inca traim cu iluzia ca banii ne adus fericirea. Daca doar am reusi sa gasim si sa deschidem cufarul bunicii si sa citim retetele ei!

Cand 2 jumatati dau cu virgula

Imi place Gaudi. Dincolo de geniul sau inspirat din natura imi place cum a reusit sa foloseasca mozaicul pentru a crea arta si filozofie in acelasi timp. Ma simt ca un mozaic, rupt in cioburi si apoi lipit ca sa pot sa reflect razele celor din jur in unghiurile pe care si le doresc. Am atatea culori cate cere lumea de la mine si toti cei din jur primesc in schimb ceea ce spera sa vada si asta ii face aproape fericiti. Intre atatea cioburi si mortar am ajuns sa uit cine sunt si unde vroiam sa ajung si sa ma multumesc cu tristetea si banalitatea lumii mele pentru a putea sa traiesc la maximum prin comparatie putinele momente de fericire. Nu sunt ipocrit.

Am o viata buna, destul de relaxata si comoda. Am ajuns la 30 de ani sa ma intreb unde sunt eu in tot ce este in jurul meu. Acum 13 ani am decis ca viitorul sta in insiruiri de biti si puterea de a face masinile sa gandeasca si nu in a cauta raspunsuri in pietrele trecutului. Am ales cu capul nu cu inima, si am ajus unde sunt astazi, ceea ce nu e deloc rau. Insa visul nu a murit si oricat de mult a incercat ratiunea sa imi omoare acea parte de suflet nu a reusit.

Asa ca imi voi lua concediu, ma voi urca in avion si ma voi duce in noiembrie in Peru sa caut o jumatate din mine. Cea din suflet pe care am ingropat-o atat de adanc incat a fost nevoie de multe ganduri si trairi nebanuite ca sa imi dau seama ce am pierdut. Sper sa o gasesc, impreuna cu nebunia, fericirea si simplitatea ei, si cand o adun la mozaicul de azi sa nu dea cu virgula. Si cand te gandesti ca in mod normal trebuia sa ma apuce nebuniile la o varsta rotunda, cum ar fi 32 de ani …

Evanghelia dupa Andrei

Andrei era ingerul mamei. L-am cunoscut stand pe banca din dreapta, de pe coridorul de la IOB, o banca inalta, mult prea incomoda pentru un copil. Ma uitam la el cum se juca cu masinuta rosie pe margine si ma intrebam cat de cuminte poate fi, incat sa nu dea deloc din picioarele ce stateau suspendate undeva in aer. S-a uitat la mine si mi-a zis ca masinuta lui nu e de pompieri, desi e rosie si scrie FIRE pe ea. O masina de pompieri trebuie sa aiba furtun si scara, si el stie asta pentru ca atunci cand o sa fie mare o sa se faca pompier.

Timp de trei saptamani cat a fost in tura de dinaintea mea la aparatul de radioterapie am aflat ca cel mai mult ii place vinerea, cand vine tata in vizita si sta pana duminica, si se joaca impreuna cu masinutele, si inainte de a pleca seara ii citeste povesti. Daca este frumos afara ies sa se plimbe impreuna cu mama, dar nu poate sa alerge ca nu are voie si il dor picioarele. Deja s-a plictisit de curtea spitalului pentru ca este a patra oara cand sta la etajul 5, si ar vrea sa plece acasa sa stea cu tata in fiecare zi si sa mearga la scoala. Deja era de-al casei si toata lumea il iubea, pentru ca desi picioarele il dureau ochii sai alergau. Mama lui zambea amar si spunea ca ea a vrut un copil si Dumnezeu i-a dat un inger…

Vinerea mergeam sa luam trimiterile pentru analiza, si s-a intamplat ca doamna profesor sa fie in dimineata aceea jos, la cabinet. Cand am intrat sa imi iau hartiile, prin usa deschisa am vazut cum ii se spunea ca Andrei nu mai poate face radioterapie, pentru ca deja este prea mult. Va ramane doar pe chemo, si vor trebui sa vina la spital doar odata la 3 saptamani. Doua lucruri nu voi putea uita. Cum arata privirea unui om care traieste desi inauntrul sau e mort, pentru ca durerea si disperarea l-au ucis. Si nici lacrimile sarate atunci cand, afara din cabinet, Andrei i-a zis mamei sale cat de mult de bucura ca o sa-si vada tatal in fiecare zi. M-am oprit din plans de abia dupa ce am ajuns la masina.

Zilele trecute, accidental, m-am intalnit cu ingerul cu halat care avea grija de noi la radio terapie. Printre zambete si complimente am intrebat si de Andrei. Acum e inger pentru noi, nu doar pentru mama. Ma intreb de ce a decis Dumnezeu ca ingerii trebuie sa stea atat de putin printre noi!

Cand cuvintele dor

Pentru cineva care vorbeste mult e chiar imposibil de dus situatia in care orice ai incerca sa spui nu va face bine. Mie unuia nu-i prea iese partea asta cu empatia, si de cele mai multe ori spun lucruri care dor, pe mine sau pe cei de langa mine. Am un sistem de filtrare undeva in cap, insa in ultimul timp s-a cam defectat, pentru ca busolele mele s-au aiurit complet, si imi dau seama prea tarziu ca am fost idiot si ca mai bine nu zici nimic. Taci si ascunzi in tine tot ceea ce vroiai sa zici, si speri ca lipsa de cuvinte nu il va rani pe celalat. Mda, nici bucata asta mie nu-mi prea iese. Mu-mi ramane decat sa-mi pun un plasture pe gura, dar atunci mi-e frica ca as vorbi cu ochii!

Despre educatie

A doua zi

Sa zici ca si maine e o zi e cel mai optimist lucru din lume. Mai ales cand maine incepe intodeauna cu o noapte, plina de ganduri si de vise. Iti incepi ziua cu ochii inchisi, si daca faci parte din tagma fericitilor care pot visa, incepi sa traiesti de cand ai pus capul jos. E lumea ta, in care esti cu adevarat tu, cu bucuri si dureri, cu vise de iubire sau durere, cu tristete si puteri fara masura. Apoi vine dimineata si deschizi ochii si incepi sa traiesti, cu orasul, cu oamenii din jur, job, trafic, lift, vecini, claxoane, praf, TV, nervi si rasete. Traiesti ziua, in lumea din jurul tau si faci tot ce trebuie ca sa vina noaptea si sa visezi din nou.

Opreste-te un pic din trait. Trage pe dreapta si incetineste-ti respiratia, si inchide ochii. E ziua de azi ce ai visat azi noapte? Simti ca traiesti sau tot ce faci este sa mai arunci inca o zi in spate, in speranta ca maine vei face macar un pic din ceea ce ai visat? Am spus odata ca cei cu adevarat curajosi sunt nefeirciti, pentru ca incearca sa-si indeplineasca visele si asta aduce deseori dezamagire. Si e adevarat, cateodata dezamagirea e ca vine noaptea si trebuie sa te introci la visat ...

Aripi

In varful turnului era ingerul cu ochii tristi. Copilul a privit de nenumarate ori dincolo de zambet ca sa caute lumina din ochi, si a vazut cum, hranite din durere si tristeta ingerului si a celor din jurul sau incepeau sa-i creasca aripile la loc, mari si albe. Atunci, copilul a inchis ochii, si-a dorit sa aiba aripi si a luat ingerul de mana, starns de tot, fara sa vrea sa-i dea drumul. Cand a deschis ochii, si-a vazut aripile si ingerul langa el zambind amar. I-a multumit ingerului pentru dar fara sa inteleaga ca aripile erau de mult crescute si ca dorinta sa de fapt era sa zboare.

Copilul l-a luat de mana, si fara sa gandeasca s-au aruncat in nori ca sa pluteasca desi nu mai stia sa zboare, iar ingerul era mult prea firav ca sa ii duca pe amandoi. Si au plutit purtati de vant tinandu-se de mana, pana cand copilul a inteles ca trebuie sa invete sa zboare singur sau sa cada in doi, iar pana jos e mult. Orice ar face acum va trebui sa aiba grija sa nu-i franga ingerului aripile, si isi dorea sa-l tina langa el sa nu-i dea drumul, desi asta insemna sa cada. Pana jos e mult, si o sa-si tina ingerul in brate ca sa nu i se franga aripile in mii de bucatele albe. Dar jos e cel mai rau, lipseste vantul. E greu sa zbori din nou fara sa te ajute vantul, sa te ridice si sa-ti usuce lacrimile. Mai ales pentru ingeri e foarte greu, si amandoi o stiu. Copii sunt cruzi atunci cand isi doresc ceva.

A doua sansa

Aproape întotdeauna se întâmpla vara. E vacanta sau sta sa vina si a mai trecut un an de şcoală, ai vrea ca timpul sa se grăbească ca sa creşti odată mare, sa poţi sa fi si tu ca ceilalţi sa te plimbi in parc cu ea de mana. Apoi vine momentul pentru care te-ai pregătit, la care te-ai gândit de mii de ori, l-ai anticipat si l-ai trăit in cap in fiecare zi, de fiecare data când o vedeai. Ti-ai adunat tot curajul din lume, pentru a suta oara, si de data asta ai mers pana la capăt. Ai închis ochii si încet ti-ai aplecat si ti-ai apropiat buzele, de abia atingându-le pe ale ei, in treacăt, uşor, fara se respiri de frica sa nu greşeşti, de frica sa nu cumva sa nu-ti răspundă. Nu ai apucat sa-i simţi respiraţia sau gustul pentru ca emoţiile au fost mult prea puternice, si oricum nu ar fi putut fi altfel decat dulce, mai dulce decat ti-ai închipuit vreodată. In următoarele clipe, fiindcă ea nu s-a tras capul, te simţi centrul lumii si nimic nu mai poate fi la fel. Asta a fost primul sărut, cel mai scurt din viata ta, si cel care iţi va rămâne întotdeauna in minte. Si când timpul s-a grăbit, iar viata ta este obligata sa se împartă matematic intre munca, prieteni si familie, iţi aduci aminte de vara aceea si-ti doreşti sa mai poţi sa trăieşti aceleaşi emoţii. Unii sunt fericiţi si găsesc momente la fel de frumoase, insa niciodată la fel ca primul sărut, el va rămâne primul, si deşi înăuntru mulţi dintre noi sunt încă copii, nu mai pot simţi aşa. Si totuşi, poate ca exista si norocoşi pe lumea asta care primesc o a doua şansa …

Lumea vazuta in oglinda

Apusul de soare

Sunt putine momentele din viata in care te simti cu adevarat liber si afara din sistem. Preferatele mele sunt apusurile de soare pentru ca iti lasa loc sa visezi la fericirea care astazi nu a fost. Incerc sa vad cat mai multe in special cand sunt in vacanta, iar cele mai frumoase au fost in Polara si Primosten.

Aseara inotam in golfuletul din faza vilei din Primosten si mi-am dat seama ca o sa ratez ultimul apus pe anul asta de aici. Asa ca am inotat cu disperare spre larg sa trec de srancile de pe margine, afara din golf. Am vazut un soare rosu care se incet intra in mare si primul impuls a fost sa ma scufund ca sa-l vad unde se duce. Pacat ca nu aveam ochelarii la mine si nu era nimeni in jur ca sa pot imprumuta unii.

4 milioane jumatate

Vreo 500 de mii peste 4 milioane. Dintre care cam 2 pot sa lucreze, restul fiind fie prea tineri fie prea obositi de vreme. Cu toate astea au mai multa minte decat noi pentru ca si-au pastrat cultura, istoria si identitatea, nu si-au darmat bisericiile si casele din piatra si se incapataneaza sa zambeasca tuturor turistilor, inclusiv italienilor!
Au o tara superba, cu mai multi kilometri de autostrazi si tuneluri decat o sa avem noi in zeci de ani de acum incolo. Au mai mult de 10 parcuri nationale, ingrijite si valorificate si nemtii si austriecii stau la coada, incolonati si scot bani buni din buzunar ca sa le vada.

Poti sa te duci la mare, sau la munte si desi nu e ieftin nu o sa ia pielea de pe tine. Nu o sa-ti ceara 100 de euro pe o camera pentru ca stiu ca a doua oara nu o sa mai vi daca fac asta. Mancarea este buna, iar in restaurante este la fel de curat ca in apa.

Nu zic ca nu au si ei probleme lor dar este greu sa le observi cand tota lumea din jurul tau zambste pentru ca de asta depinde salariul lor. Nu stiu cati am mai ramas din cei 20 si ceva de milioane dar imi este foarte clar ca suntem mult prea putini ca sa muncim si sa realziam cat au reusit cei 4 milioane de croati!

Analiza SWOT reflectata din oglinda

Cand te uiti in oglinda nu stii ce sa alegi. Trebuie sa te gandesti la cele mai importante lucruri pe care le poti vedea, dincolo de ochi si piele. Privesti atent, lung si cauti sa gasesti ce este inaintrul tau, ce te defineste, ce te face sa fii omul din fata oglinzii. De fapt nu asta vrei, si privirea iti aluneca, si incerci sa gasesti ceea ce ai vrea sa vezi, lucrurile care te-ar face sa fii omul care vrei de fapt sa fi.

Si atunci urmeaza intrebarile, una dupa alta, curg si se reflecta din oglinda inapoi in sufletul tau si devin seminte pe care va trebui sa le cresti sau sa le zmulgi din radacini daca se dovedesc a fi buruieni. Care e diferenta dintre ce vezi si ce vrei? O rasuflare cat 2 batai de inimi? Sau e mai mult? Unde sa cauti raspunsul asta? La cine? Uite-te atent si o sa vezi ca in jurul tau e o lume intreaga careia ii pasa de tie. Lipeste-ti usor urechea de olginda si o sa auzi spotind ca stii sa asculti chiar si atunci cand nu ai vrea sa faci asta, si de asta esti ascultata la randul tau atunci cand e nevoie. O sa-ti zica ai putut sa faci un om incapatanat sa constinetizeze lucruri pe care nu vroia cand nu vroia. Ai invatat cum e sus intre nori si jos in tarana, si chiar cand singuratatea ti-a infipt capul in tarana te-ai ridicat. Indiferent de cate ori ai cazut ai stiut sa-ti urmezi calea inapoi, chiar daca a fost prea greu de multe ori. Ai invatat ce inseamna sa fie greu din viata si nu din carti si asta iti da puterea enorma de a intelege si de a ajuta. Si o sa-ti mai zica ceva: Ai grija ce-ti doresti. E multa tristete in ochii tai si drumul nu e unul usor, nu pentru cineva caruia ii pasa. O sa fie impliniri insa vei avea in jurul tau multa durere si va trebui sa fi o pasare pe sarma, sa fi iti calculezi fiecare pas pentru a nu aluneca.

Acum te dai un pic in spate. Te uiti atent, aranjezi parul in coada ca sa nu se vada cornitele. Te intorci cu spatele si incet dai din aripi ca sa risipesti fumul. Asta este de fapt felul in care lumea te vede. Un dracusor cu aripi de inger. Sau un inger, care uneori zambeste ca un dracusor ... din ochii caprui care nu stau cuminti niciodata

Just Play!

Profesorul de info din liceu era un imbecil. In loc de HIMEM a zis HIMEN, ideea lui de algoritmica se oprea la ecuatia de gradul 2 si zicea ca jocurile pe calculator sunt idioate. Uneori ramai uimit de cate de multe lucruri poti sa inveti atunci cand te joci.

Cred ca nici acum ca papagalul ala NU ar reusi sa invete ceva dintr-un joc pe calculator!

Today is Ninja Kill Day

Prietenii stie de ce si cum ...

Ceata de la mare

In Mamaia de Rusalii

Varsta perfecta!

La 20 de ani visezi ca lumea poate fi a ta, si nu crezi ca e nevoie sa fi supererou ca sa fi cel mai fericit dintre pamanteni. Apoi iubesti cu adevarat si te muti in garsoniera ei, plangi si urasti, iubesti din nou, iti iei masina, muncesti, mergi la mare, te casatoresti, cu putin noroc faci si un copil, si ajungi la 30 de ani. Atunci tragi linie si intri in depresie. Lumea e prea mare pentru puterea ta, si nici Superman daca ai fi nu ai putea sa faci ce iti doresti. Iluziile si visele de la 20 de ani sunt duse de mult si iti dai seama ca "viata e grea dar scurta". As zice ca e varsta perfecta, cand inveti care este care este diferenta dintre realitate si iluzie. Are un dar aparte varsta asta, se apropie tiptil, pasind usor, si sulfa in goarna exact cand e in spatele tau, mai sa faci infarct nu alta. Cu toate astea eu mai astept. Inca 2 ani, sa fac 32, cifra rotunda in binar, si mai mult decat atat sa pot sa cant de ziua mea in gura mare “Ca la 20 de ani”. Acum ca soptit in barba o sa zic de fapt x20 nu mai conteaza! Doar e ziua mea :P!

Harababura sentimentala

Nu vreau sa fiu zoso, cabral sau joel. Nu scriu blog ca sa imi creez o imagine buna, sa scot bani din publicitate sau sa imi fac un nume in comunitatea tehnica. Din punctual asta de vedere sunt simplu si direct, nu ma intereseaza sa fiu deschis la comentariile celorlati, nici macar nu ma intereseaza daca exista cineva care chiar citeste ce am scris, probabil ca ii pot numara pe detegetele de la o mana pe cai care au citit pana acum.

Sunt egoist, si nu pentru ca asa m-as fi nascut sau pentru ca am fost crescut in felul asta. Mi-am descoperit dorinta de a ma pune pe primul plan de curand, si o consider o calitate nu un defect. Ca sa poti sa ai o viata buna, sa incerci sa fi fericit, sau mai bine zis multumit, trebuie sa traiesti in primul rand pentru tine. A te sacrifica pentru ceilalti e o meteahna veche si proasta, care in final va duce mai multa tristete intr-o viata de om de om. De aceea scriu in primul si in primul rand pentru mine.

Pot spune ca traiesc din plin, si in primul rand NU ma simt mort sau sfarsit. Asta este chintesenta vietii unui om, sa simta. Cand eram atat de rau incat doar moartea ar fi putut fi mai jos am inteles ca orice sentiment este important, pentru ca te face sa vrei sa traiesti, sa faci inca un pas mic pe calea buna, sa te ridici, oricat de incet. Ura fata de Dumnezeu, furia impotriva a ceea ce mi s-a intamplat, orice, oricat de mic e suficient ca sa continui. Atunci am invatat ca nu exista fericire fara suferinta, ca trebuie sa simti furia ca sa poti fi calm, ca dragostea nu poate fi apreciata daca macar odata in viata nu ai stiut ce inseamna sa urasti cu adevarat. Nu exista sentimente bune sau rele, adevarate sau false, pacatoase sau drepte. Exista doar stari de suflet pe care fiecare le traim cum si cand putem. Dragostea are 101 de fete, la fel si ura, si niciodata nu vei suferi de doua ori la fel.

Tot ceea ce scriu are la baza o traire pe care vreau sa o temperez, sa o exprim sau sa mi-o amintesc. Asta este rolul cuvintelor, de a fi martor si in acelasi timp psiholog tacut. Ma enervez si scriu, si cu fiecare fraza furia se atenueaza, se ascunde in spatele cuvintelor, tristetea devine suportabila in fraze, iar cand sunt suparat pot sa imi aduc aminte cat de rau a fost alta data si sa incerc macar o doza de optimism. Nu filtrez niciodata ceea ce scriu, doar ceea ce public, si cred ca o sa gasiti o amestecatura de trairi si simtiri in cuvintele mele. Unele importante, altele mici, insa cu siguranta de cele mai multe ori uimitoare pentru cei de langa mine, pentru ca putini sunt cei care ma cunosc cu adevarat.

Cuvinte vechi

Deunazi am primit mustrari ca ma cenzurez, ca nu public pe blog tot ceea ce scriu. Azi o sa fac o exceptie, si o sa scot de la naftalina un text mai vechi, dintr-o perioada in care dorinta de a trai ma facea sa fiu foarte suparat pe viata, si mai ales sa caut vinovati pentru suferinta pe care o vedeam in ochii celor din jur. Asa ca iata-l:

Ar trebui sa fi perfect pentru ca intruchipezi divinitatea! Da, cu TINE vorbesc, Dumnezeu, Alah sau cum ti-o mai zice lumea. Esti un ratat si un parvenit. Ne faci sa credem ca ne-ai creat asa cum suntem cu un scop, ca in spartele actiunilor tale exista vointa divina. Te ascunzi dupa ingeri ca sa-ti repare greselile pe care le faci. Ai spus ca liberul arbitru este un dar, insa de fapt a fost o gresala de estimare. Te-ai chinuit sa fi perfect si ai creat o lume in 7 zile! Nu stiai ca graba strica treaba? Uite ce-ai facut! N-ai fost in stare sa faci o Eva care sa nu ne alunge din gradina Edenului. Daca nu ai fi gresit in ceea ce ai facut nu ai fi cunoscut niciodata senitmentul de manie, pentru ca perfectiunea nu poate enerva. Cum sa fi TU fiinta suprema cand ai dat gres atat de lamentabil cu lumea de azi? Nu cred in pedepsele divine! Sunt doar greseli de proiectare. Ai gandit la scara mica si n-ai reusit sa vezi ca actiunile tale vor duce la razboaie, durere, ura interrasiala si religioasa, la cancer si copii care mor pe paturi de spital. Nu te cred in stare sa veghezi asupra intregii lumi, nici macar ajutat de o armata de ingeri si o corhoada de preoti. Si mai ai si curajul sa ne indemni sa-ti cerem iertare pentru pacatele noastre! De ce? TU ar trebui sa ne ceri iertare pentru greselile tale, pentru ca fara ele nu am fi cunoscut agonia si durerea, razboiul si ura, boala. Nu vreau sa-ti cer iertare pentru nimic. Pur si simplu nu vreau pentru ca consider ca m-ai pedepsit destul. Pot sa inteleg ca ai avut ceva cu mine, dar ce ai avut cu cei care ma iubesc? Esti chiar atat de obtuz incat sa nu vezi ca pedeapsa TA asupra mea ii doare mai mult pe cei care ma iubesc decat pe mine? Eu as fi putut muri, insa ei ar fi trebuit sa traiasca cu asta! Da sunt suparat pe TINE, si cred ca nu sunt incurcate caile TALE, ci sunt simple si directe. Vorba asta e doar ca sa-ti ascunzi incompetenta! Si daca n-ar fi ingerii din viata mea, te-as concedia din suflet si din cap. Ai grija de ingeri pentru e singurul lucru cu care inca n-ai gresit!

You'll never walk alone

Cand lupti pana in ultimul moment pentru bucuria jocului. Cand alergi mancand pamantul in minutul 90 desi nu mai nici o sansa de castig. Cand ai curajul sa intri pe teren pentru a castiga. Cand ai puterea sa-ti feliciti adversarul care pentru a doua oara consecutiv iti spulbera visele. Cand joci mai mult cu sufletul decat cu capul. Cand ii respecti pe cei ce-ti striga numele si astfel te respecti pe tine. Atunci nu vei fi singur! Neconditionat intrega lume va fi alaturi de tine. Asta inseamna sa lupti, sa nu te dai batut, niciodata. Respect Liverpool pentru un meci cat o lectie de viata !

Eu si amanta mea ...

Visez des ca suntem din nou impreuna. Erai o asiatica frumoasa, zvelta, cu rotunjimi si forme frumoase ce straneau patima. Iti placea sa traiesti periculos si aveai grija de mine daca ma purtam frumos. Ma faceai sa simt ca zbor ca sunt liber si nimic nu ne poate opri. Stiu ca lumea e rea si societatea nu este pregatita pentru noi. Nici acum nu este! Daca n-ar fi fost italianul ala mic si cu nume de urs si acum am fi fost impreuna si acum, dar asa a trebuit sa ne despartim. Nu m-ai facut sa sufar, si am scapat usor. Apreciez! M-am gandit sa te schimb pana mai deunazi dar ceva s-a intamplat si m-am hotarat sa raman fara amanta. Stiu ca imi va fi greu sa ma uit pe strada sis a-I vad de ceilati cu amantele lor cum zburda, dar curajul de merge cu tine in Bucuresti mi-a pierit. Cand permisele de Pitesti vor deveni istorie, cand politistii vor avea grija de noi si soferii care fac stanga pe drept inainte vor ramane fara carnet atunci poate ca imi voi lua o noua Yamaha si voi zbura cu ea pe strazi cum o faceam cu tine. Orice ar fi tu vei ramane prima!

P.S: Sunt zile din viata mea pe care as da orice sa le pot uita, sa imi fie imposibil sa-mi aduc aminte. Lui G i s-a intamplat asta din cauza unui sofer idiot, diferenta fiind ca el nu si-a ales ziua pe care sa o uite ci izbitura de asfalt a ales pentru el. Asta e trist si imi demonstreaza ca oricat de frumos ar fi sa fi motociclist, Romania si mai ales Bucurestiul nu sunt pentru asa ceva! Prea des suntem numiti donatori de organe, si de cele mai multe ori nu din cauza noastra. Ce s-ar fi intamplat daca in loc de o zi din viata lui ar fi pierdut mai mult? Mult mai mult …

Statistica care te lasa rece

Cifrele nu mint decat atunci cand sunt manipulate sa o faca. Nu o sa vorbesc despre procente electorale, rate de divort sau marje de impozit, ci despre o statistica la cald. Sinistrelul Sanatatii are pe site datele referitoare la imbolanvirile de cancer din 2006 si spune ca sunt 2000 de cazuri noi pe an. Am in fata o statistica luata de la un prieten. Lucreaza la o firma „de afara” care plateste medicii din spitalele romanesti sa faca studii clinice pe medicamente noi, iar acum lucreaza pentru o versiune noua de Taxol (un citostatic dat naibii pentru neinitiati). Si el are cifrele lui, stranse de la Constanta, Iasi si IOB anul asta. Binenteles ca sunt secrete, dar ne stim de mult si stie prin ce am trecut, asa ca mi le-a dat. Vreau daor sa zic ca baietii de afara nici nu apasa pe capacul de la pix fara a avea statisticile reale, dara sa faca studii.

In 2008 au fost peste 58.000 de cazuri. Asta DOAR in centrele de mai sus, nu la nivel national (mai sunt Clujul, Timisoara, Tragu Mures, plus toate centrele judetene fara speranta). Pana in Martie 2009 sunt aproape 18.000. Pana in 14 ani sunt 1.4%. Sub 35 de ani au crescut cu 56%. Sunt cifre pe care nimeni nu le publica, si chiar daca ar face-o pe majoritatea nu i-ar interesa, ca deh … care sunt sansele sa mi se intample chiar mie. Asa ca continuati sa fumati si sa mancati aiurea, sa va stresati si sa va bateti joc de sanatatea voastra. Sansele cresc, dar fiti relaxati, sunt inca mici. Stiu cum e cu cifrele astea … va lasa reci! Si, daca aveti noroc lacrimile celor care va iubesc o sa va dea puterea sa va incalziti din nou. Pot sa pun pariu ca statistica privitoare la cati din nefericitii de mai sus au primit o a doua sansa o sa vi se para mult mai interesanta …pacat ca doar Dumnezeu are acess la datele reale!

Filosofia de pe mess

În vederea validarii acestei premise, don Juan si a concentrat toate eforturile pentru a ma conduce la o convingere clara ca ceea ce am în minte ca lume este mai degraba o descriere a lumii, o descriere ce mi a fost insuflata din momentul nasterii. Spunea ca oricine vine în contact cu un copil e un profesor care îi descrie acestuia încontinuu lumea, pâna în momentul în care copilul e capabil sa o perceapa asa cum îi este descrisa. Dupa don Juan, nu retinem acest moment uimitor deoarece nici unul dintre noi n ar putea avea un punct de referinta pentru a face vreo comparatie. Totusi, din acel moment, copilul e un "membru". El cunoaste descrierea lumii, iar apartenenta sa devine deplina, banuiesc, în momentul în care e capabil sa si traduca toate interpretarile perceptuale proprii, pe care, con¬form descrierii, le valideaza. Deci, pentru don Juan, realitatea vietii noastre normale consta dintr un nesfârsit sir de interpretari perceptuale, pe care noi, indivizii care tinem de un grup specific, am învatat sa le facem în comun.

Uite ce se poate sa primesti pe messenger daca esti "cuminte". Nu ma mira de la cine l-am primit, nici de ce, si nici ca era pe mess. Dar ma face sa ma gandesc ca poti sa folosesti Y! si pentru altceva decat bancuri sau indemnuri de "hai la tigara". Astept cu nerabdare ziua in care in Evenimentul Zilei se vor publica fragmente din Sartre iar Click il va avea pe prima pagina pe Nietzche. Parca il si vad pe Lev Sestov prezentand vremea in Libertatea ... Ce vor mai citi atunci bucurestenii in metrou ? Star, Story si Ciao ... bineinteles

Ciresele amare

Am inchis televizorul nervos. Cica daca a doua cifra din CNP-ul tau incepe cu 7 atunci esti generatia de sacrificiu. Hai treaca si pentru a doua si a treia maxim 81. Ai prins epoca de aur si ai copilarit cu cozi la paine, banane pe sub tejghea, ciocolata chinezeasca in cutii albe cu flori rosii, cavit ca recompensa si mult multe altele. Ne-au infierat semnul generatiei Cernobil pe frunte, cei care puteam ajunge mai sus daca n-ar fi fost atatea lipsuri si restrictii de access la informatie. Fa un exercitiu de memorie si inchide ochii. Eu l-am facut aseara …

Am numarat 78 de nume de tovarasi de joaca, soimi ai patriei si pionieri. Mi-am adus aminte de buzduganele facute cu smoala pe varful unui bat, de sabiile de lemn si scuturile din carton sau traforaj din jocurile de-a romanii si turcii. Am fost indian, cu penele furate de la gainilie din curtea bunicii si arcul facut din lemn de alun. Pentru sageti foloseam trestie cu sarma in varf ca sa ii dea greutate. Am fost si cowboy cu pistoale de plastic si palaria lui tata. M-am batut cu Edi, am jucat pio pana tarziu in noapte cu Marius in echipa, am facut fileu de badminton impletit din cordelina, am stat cu Miruna, cu Loti si restul dracilor pana tarziu in noapte jucand capra sau lapte gros. Ii stiu pe nume pe totii copii din blocul meu si inca 3-4 blocuri din jur. M-am jucat cu toti, de la tara tara vrem ostasi, la ratele si vanatorii, badminton, tenis de masa pe mese de beton, fotbal si hotii si vardistii. Ne impuscam cu tuberman si cornete din hartie (saracele caiete de caligrafie sunt martore), am avut prastii cu gloante facute din sarma adusa de tatal lui Sergiu de la mina, am ras, am plans si am fost fericiti asa cum doar naivitatea din copilarie te poate face. Am crescut cu Mirabela si desene animate pe video, cu Ciresarii, Karl May, Zevaco, Dumas si Radu Tudoran. Am invata sa visam citind si sa calatorim imaginar cu degetul pe harta. Vacanta era la bunici, la mare sau la munte, nu in Antalia sau Thailanda. Mai tarziu dupa revolutie am avut parabolica si am invatat engleza de pe cartoon network si filmele cu John Wayne de pe TNT. Insa nici atunci nu eram singuri. Nu toti avea video sau parabolica. Ne strangeam ciorchine la cei care aveau si mancam cornuri, gogosi sau dulceata. Nu cred ca in toata copilaria mea am fost vreodata singur. Pana si in vacanta de vara cand ne imprastiam ca potarnichile pe la bunici tot ramaneam destui draci sa ne jucam ceva.

Poate ca am fost sacrificati, ca nu am avut decat tarziu calculatoare si Discovery. Dar am fost fericiti si cand ma uit la colegi, prieteni si tovarasi de joaca nu vad povesti de oameni ratati ci din contra. Lipsurile ne-au invata sa ne descurcam cu ce aveam si sa inventam. Putinele jucarii pe care le aveam le imparteam intre noi si eram frati, si aveam juramite si cuvinte secrete. In imaginatia noatra orice creanga de copac putea sa fie pusca, puneam mai mlte tevi de tuberman lipite cu banda de izolat ca sa avem mitraliere si ne construiam catusele pentru hoti din sarma. Faceam fumigene din mingii de tenis de masa invelite in staniol si foloseam cravata de pionier ca masca de bandit. Si chiar daca era facuta din cirese amare, dulceata bunicii era mult mai buna decat orice ciocolata fina din ziua de azi…

Ne-am pastrat creativitatea si spiritul de gasca. Avem prieteni multi si acum si nu suntem singuri. Sunt curios ce exercitiu de imaginatie o sa faca peste 30 de ani cei din geneatia Pro/Danonne/Coca Cola. Pun pariu ca o sa poata enumera toate caracterele din WOW, dar nu o sa stie cum il chema pe vecinul de la 5. Poate dupa id-ul de messenger …

Poveste din dulap

Ma strang pantofii. Sunt foarte incantat de ei, sunt maro si de piele, arata super bine si nu sunt deloc comuni. I-am cumparat in weekend si azi i-am purtat prima oara. Asta e … ma strang ca doar sunt in perioada de proba. O sa-i mai incalt de vreo 3-4 ori, or sa inceapa sa ma stranga la jumatatea drumului de la metrou, exact cand am crezut ca s-au lasat. O sa am si bataturi care or sa treaca greu ca n-am ce-i face . Cel mai rau este ca te strang pe neasteptate, cand crezi ca gata s-au lasat si e bine, dar pana la urma zic ca o sa fim prieteni eu si pantofii mei cei noi, si sper ca o sa ii iau cu mine in vacanta multi ani de acum incolo.

Asa se intampla cu perioadele de proba. Acum tu esti pantoful si pentru ei esti nou si bun. Ciudat e ca te-au mai incercat si altii, chiar te-au tinut vreme lunga si prin ploaie si la bine. Uneori au avut grija te tine, alteori te-au lasat prafuit si s-au uitat prin vitrine crezandu-te demodat. Erai comod, dar erai vechi, ponosit si erai al lor. Doar nu o sa pleci de nebun din dulap unde e cald si bine. Si totusi moda se schimba si altcineva te vede in dulap si vede ca exista valoare in tine. Da esti uzat, insa ai trecut prin ploaie si vant si stii sa te feresti si sa mentii sosetele uscate. Mai mult, sunt sanse mici sa-i faci bataturi, pentru ca ai invatat cum sa mergi fara sa strangi. Oricum insa nu e convins, vrea sa fie sigur, asa ca te tine de proba, sa-i castigi increderea pentru ca azi nimeni nu mai crede in reclame si etichete.

Sunt multi pantofi buni din dulapul de unde am plecat. Sunt oameni care stiu sa-i respecte si sa-i incalte cu grija, insa sunt multi care tot incearca sa puna sandalele atunci cand este nevoie de bocanci. Sunt mai comozi, mai siguri, sunt exact ceea ce trebuie. Si refuza sa vada evidentul, la munte nu mergi in sandale ... pentru ca poti sa-ti rupi piciorul. Unde mai pui ca bocancii poate se vor supara daca raman murdari de noroi uitati intr-un colt. Si astia sunt bocanci de caracter, cu vibram, nu merge sa-i dai cu peria un pic pe talpa si sa le zici lasa ca o sa dam si prafu jos de pe voi mai incolo. Bocancii sunt pentru munte, nu pentru mare, sau padure sau pentru pescuit. Ei stiu ce vor, stiu unde e locul lor.

Dar ei tot risca si poate ca o sa castige sau sa piarda ... deh ce stiu eu, sunt doar un pantof care s-a dus la mall!

Ascultand telefoane

- Auzi, nu-i asha ca ne pierdem timpul in nimicuri si lupte cu morile de vant? Consumam aerul din jurul nostru pentru a construi lucruri pe care sa le lasam in urma?
- Hmm ... de ce zici asta?
- Pentru ca suntem egoisti si vrem ca lumea sa-si aduca aminte de noi, sa continuam sa traim si dupa ce nu a mai ramas nimic din noi ...
- Adica zici ca noi oamneii vrem sa fim fantome ?
- Nu, nu! Zic ca vrem sa traim vesnic si asta e singurul mod in care ne apropiem de asta, sa ne putem uita de sus de pe norisor la cum isi aduc oamenii aminte de noi! Suntem egoisti!
- Stii ceva? Eu unul nu vreau sa las nimic in urma, vreau sa fiu o umbra, vreau sa traiesc asa cum simt si vreau fara sa nu mi pese de ce ar trebui sa fac si ce ar trebui sa simt, de lume si de tot ceilati!
- Dar o sa-ti pierzi locul pe norisor!
- Ei si? Eu am rau de inaltime! Unde ai mai auzit tu ingeri carora le e firca sa zboare. Si in plus imi place mult prea mult caldura ...

„Shefule, cred ca am dat de dracu!”, zise baiatul cu ochi albastri apasand pe butonul de stop de la masina de inregistrare.

Respect

Acum cateva zile am auzit o discutie intre 2 amici care sustineau cat de important este sa au un blog cat de cat tehnic si un porfil pe linked in bunicel, ca sa stie lumea de tine in vremurile astea de criza. De fapt in spatele fiecarui blog sta un motiv, poate ca unii vor sa se faca cunoscuti, sa para destepti sau interesanti, sau pur si simplu dea praful jos de pe taste. Pacat ca sunt din ce in ce mai putini cei care folosesc asta ca un mod de a arata cine sunt. Si aceia merita admiratia, pentru ca scriu in primul rand pentru ei, pentru a-si satisface nevoile de suflet nu de mandrie sau statut.

L-am cunsocut acum mai bine de 7 ani si pot spune ca mi-a marcat traseul in viata. Este unul din acei oameni care te determina sa dai tot ce ai mai bun in tine, si am ajuns aici unde sunt acum si din cauza lui. Mergeai la el cu o problema si plecai cu o intrebare, de multe ori fara sa se fi rezolvat ceva, insa cu un anumit mind set care te face sa rezolvi tu, sa faci ceea ce este de facut. Cand mi-a oferit sansa sa fiu programator m-a intrebat daca chiar imi doresc asta si daca cred ca sunt in stare sa fac asta. Apoi mi-a zis ca are incredere in mine ca pot sa fiu unul dintre cei mai buni. A fost unul don momentele magice in care oricat de mult indoiala ai avea in suflet ceva o risipeste. Am muncit pe branci nu pentru a-i demonstra ceva, ci pentru a nu-l dezamagi, si sper am reusit sa nu o fac.

Ceva la el este ciudat in sensul bun, are un stil aparte care izvoraste de undeva din interior si care il face special. Continua sa ma uimeasca de fiecare data prin felul de a fi si prin felul in care stie sa ascunda de multe ori parti importante din sufletul sau. Ghinionul lui e ca nu s-a nascut intr-o veme mai romantica, cu hartie pergament, tocuri cu penita si lampi cu gaz. Atunci ar fi putut fi poet astazi timpurile l-au facut sa fie altceva in viata de zi cu zi. Cati dintre cei care lucreaza cu el ii cunosc oare firea romantica? Cati oare stiu sa citeasca ca de fapt nu e doar obosit ci deprimat? Majoritatea il situ ca BDU. Putini il cunosc ca furcan. Si doar o mana cred ca inteleg cu adevarat ce fel de om este.

Am scris asta acum ceva timp cand i-am citit prima oara blogul. Azi am gasit-o intamplator, cautand altceva, asa ca am publicat-o. Mi-as fi dorit poate sa fim mai apropiati, poate chiar prieteni insa pana acum n-a fost sa fie ... cu toate astea sunt fericit ca il cunosc. Pur si simplu respect.

I like my job ...

In seara asta la servici a inceput miercurea filmelor. Nu stiu cine a venit cu ideea de a alege Office Space ca primul film din ceea ce sper ca va fi o lunga serie, dar a fost genial. Nici ca se putea o alegere mai buna pentru o familie de geeks ce lucreaza intr-o corporatie ce produce soft si e organizata dupa modelul american. Majoritatea l-am vazut deja si oricum cred ca ar trebui sa fie proba de inteviu la angajare filmul asta. Sincer sper ca maine dimineatza cladirea sa nu fie scrum (si aici nu ma refer sub nici o forma la metodologie ca de aia n-am scris cu capital S :))

Acum stau sa ma gandesc cine n-a mai apucat sa manace tiramisu acum 2 saptamani ...

Criza ... (urmeaza statia Universitate cu peronul pe partea stanga)

Am vrut sa fiu spiritual si filosofic dar azi pur si simplu nu mi-a iesit. M-am tarat cu metroul pana in Romana si de acolo in Militari, intr-un metrou plin ochi de libertati deschise. E criza fratilor, criza mare. Stiai ca acum fata de la pagina 5 e de fapt un concurs dotat cu premii constand in lenjerie intima? Pai daca „bunaciunile” patriei au nevoie de un premiu ca sa pozeze la pagina 5, cu rapirea din serai pe fundal, in drumul catre gloria eterna si masina unei clone de-a lui Poponetz, atunci e de rau. Chemati naiba FMIu ala mai repede ca nu se mai dezbraca lumea pe gratis, si maine poimaine nu mai vine nici Magda Ciumeg la OTV, decat daca primeste cel putin 2 pachete de biscuiti si un tomberon curat.

Dupa socul din tabloid (ca ziar sigur nu e), am contemplat LeCeDeurile sau flat screenurile de la Unirea. Dupa o prezentare relativ interesanta si cu un usor stil de documentar ieftin despre nu stiu ce personaj istoric a urmat … Miss Metrou. Mai sa fie, uite ce rampa de lansare pentru o fata care nu e dezavantajata fizic. Adica cand o sa fi bunica o sa poti sa zici, maica la vremea mea eu am fost miss metrou intre Izvor si Eroilor …

Ce e fabulos in asta? Nimic. Insa totul este pitoresc, pentru ca pe ecran a aparut o brunetica gen fata de la pagina 5, in niste ipostaze aproape hilare daca n-ar fi fost complet triste, din care nu lipsea poza de pe pajiste cu tufa verde pe fundal ca sa dea bine. Si ca sa se intregeasca tabloul plin de pitipoance wanabeez a aparut si o banda pe ecran unde primeam informatii referitoare la gratia (a se citi greata) de pe ecran. Spre vina mea si ghinionul celor de langa mine nu i-am retinut numele (da ... stiu am zis deja 5 Ave Maria spre a primi iertarea divina pentru aceasta impardonabila eroare de memorare). Ce am retinut insa, este ca fata este studenta la jurnalism si ca-si doreste cel mai mult in viata sa ajunga ziarista la o revista de scandal. La o adica daca si-ar fi ales o profesie onorabila, de vidanjor de exemplu as fi votat-o cu albele maini. Macar atunci ar fi strans rahatul nu la-r fi imprastiat pe pagina, printre cele 15 cuvinte stinghere organizate anapoda in 2 fraze inghesuite undeva intre cele 10 poze cu Poponetzi, Magde si alte VDT. In aceiasi nota cred ca fantezia ei ascunsa era sa-l intervieveze pe piticul porno, ca deh, nu sunt multi barbati pe lumea asta cu un astfel de raport lungime/inaltime ...

Hai ca am fost rauvoitor, chiar carcotas as putea zice. Pana la urma e o dorinta corecta si chiar realizabila. Ce s-ar fi facut saraca pretendenta la miss daca si-ar fi dorit sa aiba creier, sau world peace? Vise maica, vise ... (sau cosmar)

Off ... cartea mea

Suntem tara mioritelor. Ziarele cu nume se agita incercand sa-si lege numele si continutul de manifestari de cultura. Cotidianul, Adevarul si mai nou Jurnalul se lauda cu sute de mii de carti vandute. Pentru ca sunt ieftine dom- le si pentru ca arata bine! Trist e ca cei care le cumpara sunt mai degraba colectionari decat cititori si oricum sunt mult mai putini decat publicul OTV, Pubertatea si Click(mai bine zis Shit).

Ne lamentam ca nu mai avem cultura dar metroul e o colectie de oameni care citesc tabloide. De fapt citit e mult spus, majoriatea citesc poze. Din cand in cand mai apare cate un razvratit sau dezorientata care citeste o carte, care nu e de rugaciuni ci beletristica. Ce n-am vazut insa sunt acei zecii de mii de bucuresteni citind cartile de la Adevarul sau Jurnalul. I-am vazut cu cartea sub brat, in plasa, la coda in ploaie, der nu cu ea deschisa. Sunt de lux dom-le, le citesti acasa nu in metrou! Doamne ajuta sa scoata astia CLICK in editie cartonata sa o citesti acasa in tip ce te uiti la piticul porno cum discuta cu Simona Senzual despre arestarea lui Tolea ...

Ce ne asteapta? In ritmul asta doua sute de mii de biblioteci pline cu carti ce arata bine, pe care le gaseai oricum la pret de nimic in anticariate daca vroiai sa le citesti. Chiar sunt curios cati o sa-l citeasca pe Sven Hassel din colectia de la adevarul! Pentru cunoscatori, o sa-i gasiti destul de usor seria completa editata la inceputul anilor 90 la anticarii de la Universitate. Va recomand cu caldura Comisarul. E mult mai funny decat fata de la pagina 5 (si probabil chiar mai sexy) ...

Sensibil

Asta inseamna sa ai un pisoi sensibil ... n-ai zice ca stie sa zgarie nu-i asha ?

Radacini

Cand eram mic bunica ma certa pentru ca aveam prostul obicei de a smulge florile din radacina si a le muta in alta parte a curtii unde dupa parerea artistului din mine se potriveau mai bine. Aventura peisagistica s-a finalizat dupa o urmarire prin gradina cu batatorul de covoare, o tufa de trandafiri galbeni, un harlet si cateva ore in care era greu sa ma deosebesti de o cratita. "E foarte greu sa te rupi din radacini mai babi spunea printre riduri buni. O sa vezi tu mai tarziu". Am tot asteptat mai tarziul asta sa tot vina dar greutatea plecarii la faculta am simtit-o mai mult prin prisma disperarii maica-mii nu prin a mea. Era acolo o umbra de regret dupa muntii de acasa si colegii de banca, da au trecut pe nesimtite, si asa am ajuns sa pun la indoiala intelepciunea de viata a batranilor.

Cat de tare m-am inselat! Dupa 7 ani si jumatate (deh sunt un slow learner ...) petrecuti pe baricadele din pipera si militari am plecat de acasa. Si pentru prima oara in viata mea m-am simtit dezradacinat si singur cu toate ca prietenii sunt la un telefon distanta si noua casa e foarte misto. La inceput am crezut ca imi lipsesc cel mai mult colegii si prietenii. Ciudata senzatie mai ales daca e sa tin cont de calitatea umana a noilor colegi. Majoritatea m-au facut sa ma simt foarte bine primit, si incearca sa ma ajute sa ma simt din nou acasa. Orice celula rationala din mine se revolta si nu intelege de ce nu pot, pentru ca nu vad motivele rationale care sa explice ceea ce simt.

Culmea, mediul e mai bun, e mai soare, am apa, ingrasamite, vantul alina placut si cerul e albastru, radacinile le-am luat cu mine. Acum am inteles ce a simtit trandafirul. Nu a murit dar s-a incapatanat sa nu infloreasca in anul urmator. Sper ca talentul meu de gradinar sa fi fost inspirat de data asta pentru ca e mult mai mult decat un trandafir si un batator de covoare la mijloc. Si ridurile bunicii sau mai adancit, insa eu tot "babi" am ramas ... sau poate ca nu?