Nu vreau sa fiu zoso, cabral sau joel. Nu scriu blog ca sa imi creez o imagine buna, sa scot bani din publicitate sau sa imi fac un nume in comunitatea tehnica. Din punctual asta de vedere sunt simplu si direct, nu ma intereseaza sa fiu deschis la comentariile celorlati, nici macar nu ma intereseaza daca exista cineva care chiar citeste ce am scris, probabil ca ii pot numara pe detegetele de la o mana pe cai care au citit pana acum.
Sunt egoist, si nu pentru ca asa m-as fi nascut sau pentru ca am fost crescut in felul asta. Mi-am descoperit dorinta de a ma pune pe primul plan de curand, si o consider o calitate nu un defect. Ca sa poti sa ai o viata buna, sa incerci sa fi fericit, sau mai bine zis multumit, trebuie sa traiesti in primul rand pentru tine. A te sacrifica pentru ceilalti e o meteahna veche si proasta, care in final va duce mai multa tristete intr-o viata de om de om. De aceea scriu in primul si in primul rand pentru mine.
Pot spune ca traiesc din plin, si in primul rand NU ma simt mort sau sfarsit. Asta este chintesenta vietii unui om, sa simta. Cand eram atat de rau incat doar moartea ar fi putut fi mai jos am inteles ca orice sentiment este important, pentru ca te face sa vrei sa traiesti, sa faci inca un pas mic pe calea buna, sa te ridici, oricat de incet. Ura fata de Dumnezeu, furia impotriva a ceea ce mi s-a intamplat, orice, oricat de mic e suficient ca sa continui. Atunci am invatat ca nu exista fericire fara suferinta, ca trebuie sa simti furia ca sa poti fi calm, ca dragostea nu poate fi apreciata daca macar odata in viata nu ai stiut ce inseamna sa urasti cu adevarat. Nu exista sentimente bune sau rele, adevarate sau false, pacatoase sau drepte. Exista doar stari de suflet pe care fiecare le traim cum si cand putem. Dragostea are 101 de fete, la fel si ura, si niciodata nu vei suferi de doua ori la fel.
Tot ceea ce scriu are la baza o traire pe care vreau sa o temperez, sa o exprim sau sa mi-o amintesc. Asta este rolul cuvintelor, de a fi martor si in acelasi timp psiholog tacut. Ma enervez si scriu, si cu fiecare fraza furia se atenueaza, se ascunde in spatele cuvintelor, tristetea devine suportabila in fraze, iar cand sunt suparat pot sa imi aduc aminte cat de rau a fost alta data si sa incerc macar o doza de optimism. Nu filtrez niciodata ceea ce scriu, doar ceea ce public, si cred ca o sa gasiti o amestecatura de trairi si simtiri in cuvintele mele. Unele importante, altele mici, insa cu siguranta de cele mai multe ori uimitoare pentru cei de langa mine, pentru ca putini sunt cei care ma cunosc cu adevarat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu