Niciodata nu i-am inteles pe cei care se drogheaza, indiferent de substanta pe care o folosesc ca sa-si explice dependenta. Iti faci rau singur, te omori incet incet in fum alb de tigara, vrei sa simti ca zbori, sau iti doresti sa inghete timpul .. te uiti in oglinda si acolo de fapt nu e altceva decat un om, nimic mai mult.
Dependenta poate ucide. Pana acum m-am gandit la asta doar sub aura negativa, in imaginea mea plina de campii cu flori in alb si negru, pentru ca nu stiam cum alfel. Rational afimatia are mult sens, poate chiar prea mult, pentru ca poti sa mori din supradoza de dragoste sau de heroina la fel de usor. Pentru care dintre dependentii astia sa ai mai multa compasiune, pe care dintre ei sa vrei sa-l salvezi mai mult?
De fapt situatia este foarte gri. Suntem educati sa fim dependeti de tristete, de cum incepem sa simtim dragostea. Stiu ca e o afirmatie hazardata, dar aveti un pic de rabdare cu mine. Cred ca singurele momente de adevrata fericire le simtim atunci cand suntem copii, pentru ca dragostea e simpla atunci. Apoi ajungem adolescenti si incepem sa citim poezii de dragoste, toate triste si tanguitoare. Cati dintre noi s-au gandit macar la Toparceanu cand a fost vorba de dragoste? Nu, noi ii aveam in cap pe Zaharia Stancu, Voiculescu, Baudelaire, Bacovia sau Eminescu. Cati putem asocia cuvantul dor cu fericirea sau macar cu bucuria? Iubim filmele cu happy end, dar cele bune sunt acelea in care eroul sufera cumplit pana atunci, le veneram pe cele triste si le numim arta, comediile romantice le catalogam drept distractii de duminica fara substanta sau insemnatate, ne minuman in fata unui zambet misterios al Mona Lisei pe care daca suntem drepti putem sa-l etichetam drept trist. Sunt dependent de tristete, ca toti ceilalti, si inca ma lupt sa trec de faza de negare. Fac pasi mici spre asta, insa stau cu seringa in vena zi de zi, si visez la fericire si mult prea rar simt acul ma inteapa.
Am inceput cu Niciodata, si asta mi-e caracteristic, sa dau verdicte, sa trag linii. Acum incep sa ma intreb daca sunt cei care isi gasesc un refugiu sau placere in alteceva decat in realitate mai dependeti decat noi? Nu!, mi-as putea raspunde, au doar mai multe vicii ... dar pana si asta este discutabil. "Prefer sa fiu trista decat proasta". Cand asta devine adevarat pentru un om mai ai un simplu pas ca sa ajungi sa crezi ca inteligenta e un viciu ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu