Am inchis televizorul nervos. Cica daca a doua cifra din CNP-ul tau incepe cu 7 atunci esti generatia de sacrificiu. Hai treaca si pentru a doua si a treia maxim 81. Ai prins epoca de aur si ai copilarit cu cozi la paine, banane pe sub tejghea, ciocolata chinezeasca in cutii albe cu flori rosii, cavit ca recompensa si mult multe altele. Ne-au infierat semnul generatiei Cernobil pe frunte, cei care puteam ajunge mai sus daca n-ar fi fost atatea lipsuri si restrictii de access la informatie. Fa un exercitiu de memorie si inchide ochii. Eu l-am facut aseara …
Am numarat 78 de nume de tovarasi de joaca, soimi ai patriei si pionieri. Mi-am adus aminte de buzduganele facute cu smoala pe varful unui bat, de sabiile de lemn si scuturile din carton sau traforaj din jocurile de-a romanii si turcii. Am fost indian, cu penele furate de la gainilie din curtea bunicii si arcul facut din lemn de alun. Pentru sageti foloseam trestie cu sarma in varf ca sa ii dea greutate. Am fost si cowboy cu pistoale de plastic si palaria lui tata. M-am batut cu Edi, am jucat pio pana tarziu in noapte cu Marius in echipa, am facut fileu de badminton impletit din cordelina, am stat cu Miruna, cu Loti si restul dracilor pana tarziu in noapte jucand capra sau lapte gros. Ii stiu pe nume pe totii copii din blocul meu si inca 3-4 blocuri din jur. M-am jucat cu toti, de la tara tara vrem ostasi, la ratele si vanatorii, badminton, tenis de masa pe mese de beton, fotbal si hotii si vardistii. Ne impuscam cu tuberman si cornete din hartie (saracele caiete de caligrafie sunt martore), am avut prastii cu gloante facute din sarma adusa de tatal lui Sergiu de la mina, am ras, am plans si am fost fericiti asa cum doar naivitatea din copilarie te poate face. Am crescut cu Mirabela si desene animate pe video, cu Ciresarii, Karl May, Zevaco, Dumas si Radu Tudoran. Am invata sa visam citind si sa calatorim imaginar cu degetul pe harta. Vacanta era la bunici, la mare sau la munte, nu in Antalia sau Thailanda. Mai tarziu dupa revolutie am avut parabolica si am invatat engleza de pe cartoon network si filmele cu John Wayne de pe TNT. Insa nici atunci nu eram singuri. Nu toti avea video sau parabolica. Ne strangeam ciorchine la cei care aveau si mancam cornuri, gogosi sau dulceata. Nu cred ca in toata copilaria mea am fost vreodata singur. Pana si in vacanta de vara cand ne imprastiam ca potarnichile pe la bunici tot ramaneam destui draci sa ne jucam ceva.
Poate ca am fost sacrificati, ca nu am avut decat tarziu calculatoare si Discovery. Dar am fost fericiti si cand ma uit la colegi, prieteni si tovarasi de joaca nu vad povesti de oameni ratati ci din contra. Lipsurile ne-au invata sa ne descurcam cu ce aveam si sa inventam. Putinele jucarii pe care le aveam le imparteam intre noi si eram frati, si aveam juramite si cuvinte secrete. In imaginatia noatra orice creanga de copac putea sa fie pusca, puneam mai mlte tevi de tuberman lipite cu banda de izolat ca sa avem mitraliere si ne construiam catusele pentru hoti din sarma. Faceam fumigene din mingii de tenis de masa invelite in staniol si foloseam cravata de pionier ca masca de bandit. Si chiar daca era facuta din cirese amare, dulceata bunicii era mult mai buna decat orice ciocolata fina din ziua de azi…
Ne-am pastrat creativitatea si spiritul de gasca. Avem prieteni multi si acum si nu suntem singuri. Sunt curios ce exercitiu de imaginatie o sa faca peste 30 de ani cei din geneatia Pro/Danonne/Coca Cola. Pun pariu ca o sa poata enumera toate caracterele din WOW, dar nu o sa stie cum il chema pe vecinul de la 5. Poate dupa id-ul de messenger …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu