Asta a fost un intro perfect pentru La Paz. Nici nu stiu cum sa zic ca e orasul asta. Intimidant? Minunat? Nesigur? Ciudat? Habar nu am, pentru ca e din toate. In primul rand cand vii dinspre Peru spre La Paz tot drumul esti vegheat pe partea stanga de Anzi cu varfuri albe ce sprijina cerul care oricum atat de sus e prea albastru si ai impresia ca norii plutesc pur si simplu. Si cand ajungi in El Alto, aceasta increngatura de case construite fara nici un sens, habar nu ai ce urmeaza. Faci dreapta si apoi dintr-o data, se deschide un hahu, o cadere de aproape 1000 de metrii in care este inghesuit La Paz.
Daca strazile din San Francisco par verticale atunci cele din La Paz sunt pur si simplu nebunesti de abrupte. Oricum pornirea din rampa e cerinta obligatorie prentu ca orasul se incapataneaza sa se urce pe cei mai abrupti versanti, sa-si amestece strazile coloniale cu zgarie norii si caldiri terne. E un mare amalgam, plin de culoare pentru ca e plin de oameni de la tara care isi pastreaza traditiile, cu un Mercado Nero unde poti sa cumperi absolut orice de la sepci Nike cu sloganul Just Bo It pana la obiective originale pentru Nikon (aparent e mult mai popular intre turistii gura casca decat Canon). De piata vrajitorelor nu mai zic nimic, ca oricum n-am putut face poze. Daca vreau sa cumpar o potiune, un fetus de lama, un craniu sau pulbere de stele … totul e de vanzare.
In zona centrala sunt toate pietele astea, un gringo ghetto in jurul caruia s-au dezvoltat strazi intregi de artizanat plus un amalgam de cladiri colonaile si betoane din anii 80 asezate parca de o mana care avea chef sa se joace. Vazut de sus e pur si simplu minunat. De jos e intimidat si plin de culoare. Oricum ar fi insa, La Paz nu are cum sa te lase indiferent. Eventual te poate lasa fara bani, daca nu esti atent :)
Urmatoarele zile o sa fie tot aici, pentru ca pana acum nu am apucat sa vad mare lucru. Sau as zice ca am vazut prea mult. Nici nu stiu ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu