Striptease pana la capat

O stiti pe aia cu aventura pana la capat ca altfel nu e frumos? Eu n-o stiam, si nu credeam ca drumul spre casa o sa fie cel putin la fel de interesant si aventuros ca tot ceea ce am facut pana acum :). Ma pregatisem de 3 zboruri simple, cu ceva somn daca se poate si atat.

Prima faza a fost in Arequipa. Aveam avion la 1, un zbor de 1 ora pana in Lima, KLM pleca la 8. Perfect, aveam 6 ore de buffer pentru a nu pierde avionul, ce naiba se poate intampla cand inmultesti cu 4 si nu cu 2,5 bufferul necesar. Pai se strica avionul care trebuia sa vina de la Lima, si pleci la 4 juma si zbori 1 ora jumatate ca trebuie sa te invarti in aer ca n-ai unde ateriza. Ok, dupa spume de nervi si vreo 2 emapanadas in Arequipa am ajuns cu avionul in Lima. Iau bagajul, fuga la check-in la KLM ca sa fac drop off la bagaj.

La ghiseul de lasat bagajele este o junioara in training, asa ca dureaza vreo 15 minute sa gaseasca aeroportul de destinatie (i-am soptit codul OTP pana la urma, cand nu se uita trainerul, nu de alta dar tare vroiam sa am si bagaj acasa) si pana la urma m-am ales cu sticker-ul magic Lima-Amsterdam-Bucuresti. Totul bine, dau sa ies cand pe mine si pe inca un tip de langa ne agata 2 baieti cu ecusoane ca vor sa ne vada pasapoartele. Ok, dam pasapoartele, urmeaza ca vor sa vada si bagajele. Asa ca ne luam amadoi rucsacii si ne ducem fiecare intr-o camera, unde ne mai asteptau inca unii. Noroc ca politatiul mai al naibii (care vorbea engleza) a nimerit la vecinu ca era mai gringo si nu stia deloc spaniola.

Dupa ce am desfacut TOT bagajul, inclusiv borseta cu cosmetice mi-au zis sa ma dezbrac. Ok baieti! M-am descaltat tinandu-mi respiratia (dupa 1 luna de mers pe jos e de inteles de ce) si m-am dezbracat in chiloti. Impresionati de bocanci, mi-au multumit asa ca m-am imbracat la loc, si mi-am facut din nou bagajul, dupa care am fost escortat la loc sa-mi las bagajul. Eu am scapat usor, colegul de suferinta a ajuns la 10 minute dupa ce trebuia sa plecam, noroc ca astia de la KLM sunt baieti giugiuc si l-au asteptat.

Am zis ca gata, de acum n-are ce sa se mai intample, ca doar ajung in Europa, civilizatie, alea alea. Am ajuns la Schipol la timp, am trecut de controlul cu caini (cred la toate zborurile din America de Sud e asa) si dupa o cafea si un pic de cascat gura prin duty free am ajuns la poarta D18. De unde trebuie sa plece avionul spre Bucuresti (ca asa scrie pe bilet si pe frumoasele monitoare din aeroport). Acolo insa era o mare mare adunatura de musulmani (si cand zic mare ma refer la un avion plin) care primeau apa si mancare pentru ca zborul lor fusese anulat, sau amanat (n-am inteles  sigur) si ei nu vroiau sa schimbe poarta. M-am dus ca omul la baie si acolo sa vezi fericire, coada mare la chiuvete pentru ca nu mai e mult si apune soarele asa ca toti barbatii musulmani, cu mic cu mare se spala pe maini, pe fata si … pe picioare. Am zis sa nu-i umilesc sa ma descalt si eu :). Acum stau langa poarta sa vad ce o sa se intample, iar baiatul de langa mine deja deruleaza caseta cu chemarea la rugaciune. Tot ce mai lipsesc sunt covorasele, dar pun pariu ca sunt si alea pe undeva prin bagajul de mana :).

Sa vedem ce o sa fie si cine cedeaza pana la urma. Ne mutam noi sau schimba ei poarta … s-a lasat cu remiza, ne-am mutat si noi si tribul :) rezultatul 45 de minute intarziere.

Top 10 plus 1

Acum ca s-a terminat cu plimbatul prin America de Sud si ca tot n-am ce sa fac pana cand imi pleaca avionul m-am apucat sa ma uit la poze si sa-mi fac un top 10 al lucrurilor care mi-au placut cel mai mult in luna asta de zile in care mi-am tocit bocancii pe aici.

1. Cordillera Blanca. Muntii la peste 6000 de metri, cu varful in nori sau la fel de alb ca norii, cu lagune de un albastru incredibil marginite de ghetari si mici orase ascunse in vai verzi la inaltimi de te ia cu ameteala. Poate si pentru ca a fost primul lucru pe care l-am vazut mi-a ramas cel mai mult in cap. In plus drumul prin Canon del Pato cu inimia in gat ...
2. Arequipa este orasul meu preferat din Peru (si nu zic asta pentru ca au WiFi gratis in aeroport, ci pentru ca e a doua oara cand simt asta). Casele coloniale din piatra, El Misti pe fundal, apusurile de soare cu luna, manastirile (in special Santa Catalina), plus o lista lunga de lucruri frumoase, dar poate cel mai mult o sa-mi aduc aminte de strazile pe care le-am luat la pas de atatea ori
3. Kuelap cocotat pe varful muntelui, o incredibila fortareata a oamenilor norilor, impresionata prin grandoare si locatie la fel de mult ca prin munca care a fost necesara pentru a o ridica. Un Machu Picchu al nordului, cu o alta savoare insa si cu mult mult mai putini turisti
4. Mercados, loc de mic dejun sau pranz, pline de culoare si fructe multe multe. Bunatati si nebunie, frenezia pietarilor si bucuria copiilor, totul e atat de viu si proaspat in ele incat toate, de la cele mai mari la cele mai mici au o savoare aparte, greu de explicat fara sa o traiesti.
5. La Paz care este halucinant prin extreme, nebunesc si lunistit, sarac si bogat, plin de oameni si de vile cu sarme ghimpate cu curent in ele. In La Paz orice e posibil, si daca ii dai suficient timp o sa te impresioneze asa cum putine locuri din lume o pot face. Si sa nu uitam de empanadas con queso prejite  pe loc  de senora Dollores la ora la care copii ies de la scoala (si eu din muzeele din calle Jaen).
6. Huanchaco, pentru ocean si valuri si surf si atitudine si oameni si soare si apusuri. Un oras mic mic, cu oameni cu sufletul mare, relaxati si o alternativa de a petrece apusurile si rasariturile mult mai buna decat Trujillio. Si in plus locul unde am luat prima lectie de surf (nu zic neaparat si ultima …)
7. Muzeul Tumbas Reales de Lord de Sipan, de departe cel mai bun muzeu arheologic din Peru, si cred ca unul dintre cele mai bune din lume. Totul se bazeaza pe 2 mormite descoperite, iar felul in care l-au organizat este cel putin demn de lauda
8. Salarul Uyuni si Laguna Collorada … pana la urma peisajele si compania au reusit sa-l aduca in top, si sa mai atenueze din gustul amar al execrabilei organizari si conditiilor de vizitare. Oricum ar fi, chiar si in cele mai proaste conditii este un circuit care merita sa-l faci. O data in viata (sa nu exageram cu repetatul …)
9. Comida del Norte, sau mancarea excelenta din nord.  Ceviche, peste, pato con arroso, king kong, empanadas, tamale, toate nebuniile pe care le-am mancat. 
10. Arica, ultima de pe lista pentru ca a fost si ultimul oras nou in care am fost, si primul oras mare din America de Sud in care m-am simtit in sigurata. Banal si cu putine atractii, cu un ocean cu valuri mari cat casele, cu un murro de unde poti privi de sus atat apusul soarelui cat si rasaritul lunii, cu o catedrala construita din metal, atat de banal si de sters incat erau mult prea putini turisti in afara de surferi. Iar asta in face foarte special si extrem de relaxant, cu multi oameni cu zambetul pe buze. O decizie foarte buna de a-l vedea :)
11. Titicaca nu intra in top, nu pentru ca nu ar fi minunat ci pentru ca l-am vazut a doua oara, si desi e foarte frumos nu mai este la fel de nou si stiam la ce sa ma astept. Si daca pare nedrept fata de Arequipa ... este, si am stat mult sa ma gandesc daca orasul alb n-ar fi trebuit sa fie pe primul loc.

Cam astea au fost cele mai frumoase … lista e mai lunga, da 10 + 1 ajung, ca pleaca avionul :)

Los mejores amigos!

Nu sunt romani ci austrieci, poate si de aici incapatanarea lor de a fi perfecti. Ne-am cunoscut in prima vacanta dupa operatie, si ultima de dinainte de chemoterapie, cand frigul necrutator din Viena m-a convins :). De atunci suntem amigos, si am fost impreuna in multe locuri frumoase in acesti ani, au avut grija de mine intodeauna si m-au ajutat la bine si la greu. Le datorez multe.

Au fost alaturi de mine si in 2009 in Peru, iar fara ei acum ar fi fost cu mult mai greu. Ori de cate ori ma uit la ei imi dau lacrimile (dupa 4 saptamani e si normal sa se intample asta) si va fi greu sa renunt la ei. Am vrut sa o fac, sa le fie asta ultima aventura dar nu pot. Si desi se vede ca sunt trecuti prin multe, ii voi pastra si poate ca vom mai avea parte si de alte aventuri (cu lacrimile de rigoare ori de cate ori ii dau jos …)

Ultima seara

Am terminat si aventura asta in America de Sud. 4 saptamani, 8355 km (asa zice google maps) 1835 de dolari (atat zice contul meu din banca, fara a include aici avionul Bucuresti - Lima) si peste 4000 de poze. Astea se pot cuantifica. Au fost bune si mai putin bune, cu peripetii si oboseala, cu multe lucruri frumoase vazute si aproape fara regrete (alea care totusi isi arata capul sun mai curand legate de lucrurile pe care n-am apucat sa le fac).

Cand trag linie e foarte bine. Sunt fericit ca am venit, mi-a placut si de abia astept sa o fac pe urmatoarea, atunci cand o sa-I vina vremea. Ca o sa fie Venezuela, Columbia si Ecuador, sau Patagonia, sau Brazilia, sincer nu stiu. Dar sigur va fi in America de Sud, pentru ca asta e un colt de lume atat de frumos incat e pacat sa treci prin viata fara sa-l vezi. Si e bine sa-l fac acum cat inca ma mai tin incheieturile si firele albe sunt mai multe in barba decat pe cap.

Nu o sa ma intorc odihnit. Sunt curios cat am slabit, pentru ca desi am mancat am pierdut pe drum 2 gauri la curea (si aici nu pun cele 2 straturi de piele de pe maini si fata care s-au ars in soarele din Anzi). Stiu sigur ca nu o sa mai mananc banane vreo 6 luni, pana cand ma obisnuiesc la loc cu gustul ala de plastic pe care il au cele de acasa. O sa-mi lipseasca zecile de tipuri de fructe cu tuna si pina mancate in strada, cu feliile de pepene la pachet, si pestele crud cu lime. Astea nu le pot avea acasa, dar am multe altele de care mi-a fost dor si pentru care ma intorc.

Insa de mult nu am mai fost atat de linistit si plin de viata chiar daca uneori am fost prea singur pentru a ma bucura deplin de tot ce am vazut. Maine la pranz zbor spre Lima si de acolo cand se lasa seara iau avionul spre acasa. Mai am o dimineata in care sa ma uit la El Misti si sa-i multumesc ca este atat de frumos si ca mi-a dat voie in ultimele 2 zile sa ma odihnesc la poalele lui.

Cand stelele se aliniaza

Acum doi ani cand am fost in Arequipa, Juanita era plecata. Asa's femeile tinere, tare le mai arde de plimbare, o iau din loc cand iti e lumea mai draga. Data trecuta am ajuns pe seara, iar dimineata nu am avut timp sa ma duc sa ma intalnesc cu ea. Azi, imediat dupa pranz am zis ca gata, asta e nu-mi mai scapa de data asta.

Si tam nesam, guvernul local din Arequipa care vegheaza asupra tuturor muzeelor ce nu-s in legatura cu Cel de Sus si grupul de acoliti impartiti in ordine multe da cu matanii pe la gat, s-a gandit el asa bine si a zis ca 18 mai este ziua muzeelor din Arequipa si intrarea e libera. Asa ca am ajuns sa ma vad cu Juanita pe gratis, asta ca sa nu mai zic de toate celelate case coloniale pe care le-am explorat pe indelete fara sa mai scot vreun ban din buzunar.

Asa ca ma duc la intalnirea cu Juanita, intru sfios in camera in care este pastrata la rece, si aud un suav … cat de faina este asta! E clar stelele stau in linie dreapta in spatiul euclidian pentru ca azi am intalnit si primii romani din Peru (unde mai pui ca jumatate sunt ardeleni). E drept ca de 5 ani stau in Olanda, si ca sunt la prima descalecare in America de Sud, da ce mai conteaza. Azi am vorbit romaneste ! Acum stau si beau o ciocolata calda facuta din ciocolata adevarata cu un profiterol care are un sos de ciocolata divin (ati inteles sper cum e cu ciocolata asta) si astept sa se faca ora 8 ca sa merg la cina si sa vad cum e prin Olanda :).

Stiam eu ca-mi place mult orasul asta.

Plimbaretii

Biscuitii din poza sunt facuti in Argentina. Eu i-am cumparat in Puno cu gandul ca e bine sa ai ceva de rontait cu tine cand treci granita in Bolivia, asa ca i-am trecut cu grija de controlul vamal, i-am dus sa vada Isla del Sol si apusul peste lacul Titicaca in Copacabana, au fost alaturi de mine in La Paz, si-au trait momentele de glorie in Uyuni cand au resitat eroic la a fi mancati, au indurat frigul la 4500m si au parasit Bolivia cu capul sus trecand triumfatori in Chile.

Si pentru ca inca se tineau tari, au hotarat sa se intoarca cu mine in Peru, spre Arequipa. Asa ca am ajuns din nou in orasul meu preferat, insa fara amicii mei plimbareti (care ar fi fost de mult mancati daca imi aduceam aminte de ei). Cum astazi am trecut prin 2 vami si inca 3 controale suplimentare, i-am descoperit cu emotie in rucsac :). Si cum drumul de la Tacna la Arequipa a durat 7 ore si nu-mi place mancarea cumparata in autocar suficient de mult cat sa dorm pe WC, plimbaretii biscuiti cu cacao si-au gasit sfarsitul glorios.

Oricum au avut o viata frumoasa … nu-i de ici de colo sa te nasti in Argentina si sa vezi Bolivia si Peru.

E ceva in aerul oceanului Pacific

Am obosit si se vede. Mai am 4 zile in America de Sud insa bateriile sunt si ele pe terminate, asa ca o iau mai usor. Primul semn este ca am terminat cu maratonul. La 5 dimineata in Arica, la granita dintre Chile si Peru am hotarat sa mai zabovesc o zi in Chile. Vroiam un dus fierbinte, o mancare buna si un pat nu inca un scaun de autobuz.

Acum ma pregatesc sa dorm, si nu regret ca m-am oprit aici :). Dupa San Pedro este a doilea oras unde merg linistit cu apartul foto legat de gat la vedere. Lumea este extrem de relaxata, freaca menta pe strada pietonala, bea bere la metru, cafea buna (aparent o raritate in partea asta a lumii), si canta ... Cred ca e ceva ce pun astia in apa din Pacific, ca aceiasi atmosfera am gasit-o si in Huanchaco. Asa ca m-am conformat, am fost sa vad singura catedrala din America de Sud construita din metal (si presupus a fi proiectata de Eiffel), Isla X, un paradis al surferilor cu valuri de 5-6 m, mi-am respectat obiceiul de a manca in piete si multe fructe proaspete (pe care-l pusesem in standby in Bolivia) si am urcat pe Morro de Arica ca sa vad si versiunea Chiliana a razboiului din Pacific (ala din 1880 nu cel clasic) si bineinteles ca sa vad apusul (si nu singur ci impreuna cu berea locala).

Maine ma intorc in Peru si inca nu stiu ce sa fac :). Sandboarding, Paracas sau pur si simplu sa imi perimt 2-3 zile de relaxare in Arequipa. Cred ca o sa ma decid dimineata ...

San Pedro de Atacama

Dupa circuitul din sud vestul Boliviei sa ajung in Chile a fost o mare usurare :). Prima impresie placuta a fost soferul/ghidul care m-a ridicat de la granita. A urmat o mare mare usurare, asfaltul, dupa care am cam tanjit cat eram in Bolivia. Formalitatile vamale au fost floare la ureche, vamesii si politistii de frontiera fiind extrem de binevoitori si de vorbareti :). Pe mine ca m-au vazut roman, pasare rara prin locurile astea, au binevoit sa ma intrebe in italiana de unde sunt si ce mai fac :) … de aici a urrmat o intreaga discutie depre mostenirea gintei latine, scapand astfel de desfacutul bagajului :).

San Pedro de Atacama este de fapt un satuc micut in mijlocul desertului, foarte tursitic si comercial, in care toata lumea traieste de pe urma tursimului (desi ei se lauda ca au si minerit). Toate zambetele, corectitudinea si civilizatia vin insa cu un pret, cam de 5 ori mai mare ca in Bolivia, iar pe alocuri un pic peste ce poti gasi in Mamaia… Un suc natural de fructe e 4 dolari, versus 50 de centi :). Oricum sa nu ma mai uit peste umar la rucscac, sa nu mai verific fiecare banconta schimbata sau primita ca rest sa nu fie falsa, sa ti se zambeasca sincer fara sa traga de tine sa cumperi ceva e parca din alta lume, nu din America de Sud.

Am venit chitit sa dorm o nopate aici. Ginisem eu un tur cu motocicleta prin desert, de jumatate de zi, numai bun sa te simti macar cateva ore ca baietii aia curajosi care in fiecare an isi risca vietiile la Dakar (pastrand proportiile evident, macar ai sansa sa te dai cu motorul pe unde alearga ei). Zis si facut, caut cele 2 agentii pe care le gasisem si ghinion de nesansa, una e inchisa, iar cealata nu mai are locuri decat de pe 22 … adica cand eu o sa dorm linistit pe alt continent. Trec peste dezamagire, o gasesc pe a treia, vad motorul si echipamentul si realizez ca viata mea e mult mai importanta decat o tura cu motorul prin desert, asa ca refuz politicos si discountul de 20% primit in momentul iesirii pe usa. Preferam sa platesc pretul intreg dar sa am echipament, casca si motor ca lumea. Ma opresc la 5 metrii mai incolo, la o agentie de tursim sa vad ce as putea sa fac in 1 zi si jumatate: salar, desert, lagune cu flamingo, sau eventual o excursie in Bolivia. Asa ca mi-am luat bilet de autocar pana in Arica, la granita cu Peru si plec la noapte.

Partea buna vine insa din educatie. M-am oprit la un hostel, le-am zis ca vreau doar un loc unde sa-mi las bagajul si acces la un dus si o baie pentru 6 ore, si mi-au dat o camera doar pentru mine cu 5 dolari. Daca la asta mai pui si faptul ca in satucul asta micut in parcul central ai WiFi gratis, parca treci peste cat de scump e totul… Oricum maine sunt inapoi in Peru, si habar nu am ce o sa fac in ultimele 4 zile pe care le mai am de stat aici.

Companie buna

Uyuni a fost prea turistic pentru gustul meu. Si prea Bolivian, si zic asta ca sa fiu foarte foarte finut cu agentia care mi-a vandut turul, si ca sa nu zic mai multe despre calitatea serviciilor sau relatia dintre promisiuni (chiar si scrise) si realitatea din teren.

Doua lucrui au fost insa intradevar minunate: peisajele si colegii de masina, camera sau suferinta :). Salar-ul a fost intradevar minunat, daca reuseai sa faci poze evitand marea de turisti poti sa te bucuri de ceva extraordinar. A doua zi, lagunele cu flamingo si drumurile din desertul de la 4500m au fost extraordinare (hai sa zicem ca tot praful inhalat a meritat). In a treia zi am vazut cele mai frumoase stele din viata mea la ora 4 jumatate dimineata (in cele 5 minute in care am reusit sa rezist afara la -18 grade). Oricum Bolivia e o tara foarte frumoasa, pe care NU o sa o mai vizitez a doua oara.

Pe de alta parte a fost super fun, si n-ar fi fost asa, daca nu faceam turul asta impreuna cu oamenii care s-au nimerit sa fie fraieriti de aceiasi agentie ca si mine. Oricum cam toti am fost la fel de fraieri, dar macar eu am avut o super companie :).

Lady's first. Audrey si Stephanie sunt doua frantuzoaice din Alpi, prietene de la gradinita, care au vrut sa vina singure in Boliva sa se urce pe munti. Si cum alftel poti face asta mai bine decat certandu-te la fiecare 30 de minute in franceza, cu multi de merdre si impartind tot ce ai pe din doua :). De departe cele mai in forma componente ale grupului, ne-au lasat in urma de cele mai multe ori, si erau primele care se catarau acolo unde te asteptai mai putin. Ca sa nu mai vorbim de savoarea adusa de accentul delicios cu care vorbeau  engleza, si de faptul ca Stephanie era singura care avea un ceas cu alarma, care s-a dovedit inestimabil...

Trio Dutch (Robert, Jeroen si Johan) prietenii de la inaltime ca sa zic asa, de la mare inaltime daca tinem cont ca Robert are 2.05m iar Johan 2m. Singurl mai pamantean la 1.85 era Jeroen, care impreuna cu Robert erau la practica in Bolivia, facand un studiu pentru lucrarea de masterat legata de "Sustenable valorification of Amazonian forests". Adica pe bune, nu copiat din carti ca pe la noi. Johan, care e sora medicala la psihiatrie a venit sa-i viziteze 3 saptamani asa ca au luat cu totii o pauza si au inceput sa se plimbe prin Boliva. Distractia a fost maxima, pentru ca pana la urma toti barbatii sunt copii, iar la 20 si un pic de ani cheful de glume si de mistorui e maxim.

Si ultimul eu, care intamplator stiam cel mai bine spaniola, iar ghidul/sofer nu stia engleza. La cat de bine stiam eu spaniola, realizati ca am facut febra musculara la maini ;). Macar asta a tinut de cald sa nu inghet

Una peste alta, a iesit binisor. Si daca nu cred ca as mai lua inca odata turul (indiferent de agentia de turism :)), sigur mi-a placea sa mai merg undeva in aceiasi formatie :).

Pe drumuri...

Cand in sfarsit am avut si eu net in La Paz nu a mers Blogger si deci nu am avut cum sa postez asta atunci cand ii era vremea. Acum sunt deja in San Pedro de Atacama in Chile, si am terminat cu Salar-ul si desetrurile pentru o vreme ... oricum asta am scris in ultima zi din La Paz

Azi a fost ultima zi in La Paz si o sa-mi lipseasca. Are ceva foarte special orasul asta, de iti taie respiratia la propriu si la figurat. A fost o zi frumoasa, care a inceput cu o vizita la muzeul de arta contemporana care mi-a depasit cu mult asteptarile din toate punctele de vedere. Muzeul este intr-o vila coloniala foarte frumoasa, cu scari si podele din lemn masiv care miros a lemn vechi si colectia de arta este cel putin impresionata. Habar nu aveam ca exista atati pictori bolivieni talentati  :). Mai mai sa plec cu un tablou cu Che Guevara de acolo :) (era de vanzare nu m-am apucat de furaciuni)

Am continuat cu o plimbare pana in Valle de la Luna, un deal de nisip in care apa a sculptat forme de-a dreptul extratereste. Cel putin la fel de interesant ca locul a fost drumul pana acolo, cu un microbuz supra aglomerat si care gonea nebuneste pe pante depasind tot ce ii iesea in cale, in timp de baiatul care strangea banii era pe jumatate afara pe geam strigand in fiecare intersectie in ce zona merg pentru a lua si mai multi pasageri.

Dupa vreo ora de plimbare prin vale am repetat experienta cu microbuzul pana in oras (sunt vreo 10 km) si am luat-o usor la pas spre Plaza Espana si parcul Monticulo. Urcat pe uin varf de deal si deschis in 1776 este cel mai frumos parc al orasului. Are niste privelisti superbe asupra zonei de sud iar mixul dintre cladirile de sticla si casele de caramida netecuita care se catara pe versantii muntilor sunt inegalabile. Daca la asta mai adaugi si Illimani ce se inalta la aproape 6500 m asupra vaii pot intelege de ce am stat 1 ora trantit pe iarba fara sa fac nimic.

Acum stau intr-o cafenea foarte cocheta, sunt la al doilea capuccino care e aproape la fel de bun ca cel pe care il face Radu P. la servici, ceea ce e mare lucru pentru Bolivia. La 20:30 am autobuz spre Uyuni si de acolo voi fi rupt de orice urma de infrastructura pentru urmatoarele 4 zile cand sper sa ajung in Chile. Oricum ar fi, sper ca salar-ul sa fie high point-ul acestei calatorii, pentru el am venit in Bolivia.

Next: Fara telefon sau internet in Salar de Uyuni si Cordilleri

Poze

Nu as putea zice ca am ajuns la civilizatie, dar am reusit sa ating limita de 1000 de poze pentru primul album. Asa ca am facut unul nou, si am adaugat in dreapta sus linkuri catre albumele de poze din America de Sud de anul asta si din 2009.

Un sneak preview

La Paz

Desi stau intr-un hotel bun (de mult nu am mai dormit atat de bine ca in hotelul asta) maine o sa-l schimb pentru ca nu are net. Am gasit vis a vis unul la jumatate de pret, la fel de bun ca si camera (am vazut-o inainte) si unde merge WiFi-ul (acum sunt acolo in hol :)).

Asta a fost un intro perfect pentru La Paz. Nici nu stiu cum sa zic ca e orasul asta. Intimidant? Minunat? Nesigur? Ciudat? Habar nu am, pentru ca e din toate. In primul rand cand vii dinspre Peru spre La Paz tot drumul esti vegheat pe partea stanga de Anzi cu varfuri albe ce sprijina cerul care oricum atat de sus e prea albastru si ai impresia ca norii plutesc pur si simplu. Si cand ajungi in El Alto, aceasta increngatura de case construite fara nici un sens, habar nu ai ce urmeaza. Faci dreapta si apoi dintr-o data, se deschide un hahu, o cadere de aproape 1000 de metrii in care este inghesuit La Paz.

Daca strazile din San Francisco par verticale atunci cele din La Paz sunt pur si simplu nebunesti de abrupte. Oricum pornirea din rampa e cerinta obligatorie prentu ca orasul se incapataneaza sa se urce pe cei mai abrupti versanti, sa-si amestece strazile coloniale cu zgarie norii si caldiri terne. E un mare amalgam, plin de culoare pentru ca e plin de oameni de la tara care isi pastreaza traditiile, cu un Mercado Nero unde poti sa cumperi absolut orice de la sepci Nike cu sloganul Just Bo It pana la obiective originale pentru Nikon (aparent e mult mai popular intre turistii gura casca decat Canon). De piata vrajitorelor nu mai zic nimic, ca oricum n-am putut face poze. Daca vreau sa cumpar o potiune, un fetus de lama, un craniu sau pulbere de stele … totul e de vanzare.

In zona centrala sunt toate pietele astea, un gringo ghetto in jurul caruia s-au dezvoltat strazi intregi de artizanat plus un amalgam de cladiri colonaile si betoane din anii 80 asezate parca de o mana care avea chef sa se joace. Vazut de sus e pur si simplu minunat. De jos e intimidat si plin de culoare. Oricum ar fi insa, La Paz nu are cum sa te lase indiferent. Eventual te poate lasa fara bani, daca nu esti atent :)

Urmatoarele zile o sa fie tot aici, pentru ca pana acum nu am apucat sa vad mare lucru. Sau as zice ca am vazut prea mult. Nici nu stiu ...

Isla del Gringo

Dupa toata aventura cu granita, si pierdutul rezervarii mi-am luat o camera la un hotel bunicel la pret mic si am prins in ultimul moment turul de jumatate de zi pentru Isla Del Sol. De fapt asta era singurul motiv pentru care am zis ca dorm 2 nopti in Copacabana, turul insulei de o zi. Daca tot aveam juma de zi de ars gazul am zis sa fac jumatate din treaba si apoi dimineata restul.

Prima surpriza nu neaparat placuta a fost Copacabana. E o mare mare adunatura de artisti ratati, gringo si localnici care incearca sa ia si pielea de pe tine daca pot. Gustul destul de amar, insa pana la urma vorbim de un oras eminamente turistic, care oricum este ceva mai relaxat decat fratele mai mare de pe cealalta parte a lacului.

Ma urc in barca, prima supriza placuta, are doua motoare Yamaha asa ca merge destul de repede, si intr-o ora si un sfert ajungem la Isla del Sol. Norocul nostru a fost ca baietii cu barca au bagat mare si am ajuns primii din seria de 8 barci care veneau pline cu turisti. Dupa ce platim taxa de vizitare (de care nimeni n-a zis nimic) urcam "the inca steps" facem o vizita intr-o piata obosita si traversam sudul insulei ca sa vedem ruinele unui templu (tare ma indoiesc ca era incas la cat de urata era lucratura in piatra) ne urcam in barca si inapoi la mal.

Ce a fost misto: peisajele  geniale. Ce nu a fost misto: hoardele de turisti, chinuiala de a face o poza fara oameni in ea, turul pe fuga si engleza neinteligibila a ghidului. Maine nu mai merg in nord, Isla Del Sol este highly overated. Asa ca dis de dimineata dupa micul dejun la care am promise clativrte (yummi) o sa imi iau rucsacul si o sa fac pasi repezi spre La Paz. E mult mai relaxant asa, sper sa am net si sa pot campa pentru vreo 3-4 zile.

Oricum si de partea asta a lacului e la fel de frumos, chiar daca e si la fel de turistic. In momentele astea imi lipseste nordul primelor saptamani. Ce a salvat ziua? Apusul de mai jos:

Next: La Paz

Cum sa treci granita in Bolivia

tur organizat care nu schimba autocaru. Zis si facut, iau bilet la supra pret (fata de cat costa normal), la 7 sunt in terminal terestre si ma pun la coada cu restul de gringos care sunt la fel de fraieri ca subsemnatu. Ne urcam frumos in autocar, dureaza 20 de minute sa ne gasim locurile pentru ca intre timp au schimbat autocarul si numerele vechi nu mai sunt valabile, verificam ca avem actele la noi si o luam din loc catre granita. Dupa vreo 2 ore de mers ajungem la granita si surpriza. Io nu aveam biletu' de iesire la mine ci in rucsacu mare. Il rog pe amicul cu atuocarul sa deschida, zice ca nu se poate ca-l controleaza astia dupa aia 2 ore. Bun, ce-i de facut? Pai te debarc aici. Mux frate! Du-te sa   iti faci unul nou. Ajung la politia pentru imigrari, incep aia … ca nu se poate, ca n-au voie, ca costa 100$. Bun, ma intorc nervos si ma duc la vames sa-l intreb daca-l controleaza pe asta. Vamesul tot intr-o fericire, ca cica l-a controlat deja si i-a pus stampila. Bun, ma duc la el sa-mi dea bagajul jos 5 minute, el ca nu se poate. Ok! Ii zic ca ma duc la vames sa-I zic ca e unu in autocar cu droguri in bagaj si ca semnat ca popa. Imi zice ca n-am curaj si ii explic ca pentru 20 de para vamesu' o sa ne controleze pe toti, inclusiv si pe el in cur (si cum nu intelegea foarte bine engleza, i-am explicat dand din maini). Pana la urma deschide aia dar nu ma ajuta de loc. Asa ca m-am apucat si am descarcat vreo 15 bagaje ca sa ajung la al meu, am luat hartia din el si le-am lasat pe toate in mijloc facandu-i semn sa le puna la loc. A turbat de nervi, cred ca daca putea pleca fara mine.
Apoi am trecut prim vama ca pestele prin apa. Stat la coada 1 ora, zambit frumos si injurat in gand, am luat stampilele si am ajuns la autocar, unde el senor turba de nervi ca nu poate pleca. I-am zambit frumos si am mai stat inca 4 ore pana cand o canadianca a platit 30$ spaga si un cuplu de francezi 100$ ca sa ii lase sa iasa din Peru.  Din cauza asta am ajuns in Copacabana dupa 2, am pierdut rezervarea la cel mai misto hostel din oras. De nervi am luat un tur de juma de zi in Isla del Sol in loc de cel de o zi, si bine am facut.

Dar asta o lasam pentru data viitoare. Si pentru cand o sa am si net ca sa pot sa le pun online.

Next: Isla del Sol si La Paz

Puno e Gringo

Nici data trecuta nu prea mi-a placut in Puno. Daca in Cusco unde exista un gringo ghetto tot mai gasesti cateva locuri unde sa mananci ceva ce nu e occidental. In Puno in doua zile am gasit greu de tot ceva mancabil care sa nu fie pizza sau paste.

Si e normal sa fie asa. In centru 90% din oameni sunt turisti. Restul de 10% incearca sa le vanda ceva, fie artizanat, fie macare sau cazare, sau internet… Ai gringo, ai pizza si paste. Peste tot, iar peruanii sunt foarte departe de a fi italieni. Sau macar de a face o mancare italieneasca decenta.

Oricum am gasit un restaurant rezonabil (pizza & pasta) in care insa aveau si altceva decat asta si trucha. Restaurantul era plin de gringos, ca mine, aproape 40 de oameni. Dintre acestia am fost singurul care nu a mancat pizza, paste sau omleta la cina. Sopa criola a fost decenta iar alpaca la gratar a fost chiar buna. Nu stiu ce a fost la desert insa a fost ok (un fel de mousee de caramel). Totul udat din blesug cu mate de coca, si cu increduibila existenta a unui espressor (primul pe care il vad in alta locatie decat un Starbucks).

Toate la un loc. Gringo esti … pizza mananci. Noroc cu fructele.

Taquile si Uros (din nou)

Nu pot sa descriu prea bine cum a fost in Taquile. E greu sa vorbesti de culori, de albastrul unui lac la 3000 m ce se impleteste cu albastrul cerului. E greu sa vorbesti de petele de culoare pe care fiecare om le aduce in peisaj, sau de muntii ce sprijina cerul cu albul zapezilor dincolo de granita in Bolivia.

Ca sa vezi toate astea trebuie sa faci ochi la 5:30 ca sa apuci sa faci dus pana la 6 cand o iei din loc. In jumatate de ora eram pe lac in drum spre Uros, insulele plutitore. Nu prea imi plac Uros pentru ca sunt prea turistice. Atat de turistice incat la plecare femeile aymara care deobicei canta spre a ruga zeii sa-I protejeze pe barbatii ce pleaca la pescuit au cantat "sur le pont d'avignon". Insa toate astea pot fi iertate pentru ca din dorinta de a vinde suveniruri se lasa fotografiate in costumele extrem de colorate. Si mai sunt si copii, care chiar n-au nimic de a face cu turismul, ei pur si simplu de joaca si prin asta ofera o naturalete frumoasa .

Dupa targul turistic de la Uros am mers pe lac timp de inca 2 ore si jumatate pana in Taquile. Ce am gasit m-a uimit pur si simplu. O simplitate si o frumusete incredibila, o insula inchisa, care incepe sa-si piarda din farmec si sa treaca din ce in ce mai mult in turism. Cu toate astea peisajele sunt extraordinare si claritatea aerului te face sa vezi pana departe in Bolivia, piscurile albe ale Anzilor amestecat cu culorile incredibile ale oamneilor care aici pastreaza portul traditional nu pentru turisti ci din traditia care ii face sa fie singurii ce vorbesc quechua intr-o mare de aymara, si care ii face sa fie considerati ca si populatie patrimoniu UNESCO pentru arta tesaturilor. Totul intr-un soare incredibil pe care vantul il face prea des inexistent la 3400 m.

Si ca ziua sa se incheie frumos la intoarcere am prins apusul pe Titicaca. Culori increbile, cel mai frumos albastru din lume.

Next: Bolivia dis de dimineata, Copacabana si Isla del Sol

Spre Puno cu peripetii

Cica ma mandresc ca invat din greseli. Asa ca de data asta, la fel ca si data trecuta m-am dus la Terminal Terestre din Arequipa sa iau un autocar spre Puno. Stiam de data trecuta ca in afara de vreo 4 companii mari, restul sunt adevarate aventuri. Ca deobicei am ajuns cu 15 minute dupa ce plecase ultimul autocar decent. Urmatoarele erau in 2 ore, asa ca am zis cat de rau poate sa fie cu un autocar mai din popor? Sunt doar 5 ore :)

Asa ca pentru a doua oara in viata, am ales un autocar cu etaj, am platit extra 5 lei ca sa am locurile din fata amandoua pentru mine si bineinteles ca mm nimerit singurul gringo de la bord. Nici n-apuc sa ma urc ca hop se aseaza unul langa mine. Ii explic frumos ca am platit ambele locuri, el face pe prostul. Ii arat biletele da din umeri. Asa ca-l chem pe tipu' cu autocaru' si-i explic frumos ca vreau toti banii inapoi, bagajele data jos, tot tacamu'. Pana la urma il muta pe ala, cu comentariile de rigoare. Ala se uita urat la mine ii fac semn ca daca vrea locu 10 soles. Altfel ioc panorama…,

Pana la urma plecam si pana cand iesim din zona urbana ne oprim la fiecare 10 minute sa mai luam pasageri. Lucru care se intoarce importiva noastra la prima cantarire. In primul rand jumatate din pasageri nu aveau bilet, iar autocarul era prea incarcat. Urmeaza juma de ora de negocieri ce se termina cu o spaga. Si asa au trecut 2 ore in loc de una.

Drumul e minunat, cu peisaje incredibile. In plus sunt chiar in fata si vad tot, la fel ca si data trecuta. Inclusiv cum depaseste soferul care incearca sa mai scoata din timpul pierdut. Una peste alta pentru ca mers ca dementul s-au incalzit franele in asa hal, incat a trebuit sa ne mai oprim un pic sa se raceasca inainte de coborare. Nici nu apucam sa plecam bine, ca facem pana. Inca 45 de minute. Macar de data asta am facut pana langa o laguna asa ca am iesit un pic afara si ne-am uitat la flamingi (habar nu am care e plurarul) de departe.

Una peste alta drumul a durat 7 ore. Dar a fost ok, si pana la urma am ajuns in Puno, m-am cazat la un hotel dragut care are si radiator (se face foarte frig seara) si am resuit sa-mi iau biletul de autocar spre Copacabana si pentru insula Taquile.

Next: Taquile intr-o excursie de o zi intrega pe care n-am avut timp sa o fac data trecuta

De toate pentru toti

Azi am castigat jumatate de zi pentru ca am zburat cu avionul in loc sa iau autocarul. Nu e chiar backpacker style, dar cine se mai uita la principii cand ai jumatate de zi in Arequipa. Uitasem cat de frumos este orasul asta, si cum am inceput sa ma plimb dupa amiaza prin el mi-am adus aminte de ce mi-a placut cel mai mult ca oras din tot Peru. Are un mix din toate, are eleganta unui oras colonial si bunastare ceva mai putin extravaganta decat Lima. E mai bine asezat decat Trujillio ca arhitectura si daca ii lipseste plaja o compenseaza prin cei trei vulcani care il vegheaza. Sunt destul de multi turisti, insa nu a devenit chiar "el gringo ghetto" ca si Cusco. Si are happy hours ce dureaza o noapte intreaga la barurile de pe strada sfatului Francisc (misto analogia :)). Mancarea e destul de buna si de ieftina, chiar daca nu poate egala placerile culinare din Chiclayo, si pentru ca este exact la limita de altiplano gasesti taranii aceia frumos imbracati pe care ii vedeai in Huaraz sau Chachapoyas.

Daca o sa-mi mai ramana timp si termin mai repede ce vroiam sa vad cred ca voi veni aici, si voi pleca exact pe 20 cu avionul inapoi la Lima. Ai atat de multe de vazut si de facut aici incat o saptamana nu e suficienta, si azi m-am bucurat din plin de cateva ore de aducere aminte si privit in jur.

De data asta nu m-am mai cazat la El Casa del Melgar, pentru ca dormeam doar o nopte si nu merita investitia. Am gasit insa un hostel curatel si foarte interesant, cu o camera decenta la 35 RON (con banio privado), WiFi si mic dejun in banii astia. Acum ma duc in curte sa ma uit la stele si la luna, ca de la peste 2000 de metrii se vad mai bine ;).

Next: Puno, dis de dimineata cu autobuzul

In Lima

E doua oara cand sunt in Lima si nu pot zice ca s-au schimbat multe de acum 2 ani. Poate doar autobuzul express intre Miraflores si centru sa fie nou :). In rest aceiasi discrepanta intre posh-ul din  San Isidro si shanti town-urile de la periferie. Este incredibil cum in acelasi oras gasesti un cartier intreg cu blocuri de peste 20 de etaje, vile ce imita stilul colonial, gazon si palmieri perfecti, semafoare inteligente si orase de catron fara apa sau electricitate. Nu ca as fi comunist, dar nu e ok sa ai garduri electrificate ca sa pooti sta linistit la tine in casa :). In plus e foarte greu sa te descurci cu transportul in comun in zona asta posh. Au si ei 5 bulevarde mari dintre care doua se numesc Javier Prado si Jose Pardo. Sau invers ca oricum sunt trecute cu J. De asta am bataturi la picioare (si pentru ca merg in sandale …)

Schimbarea in bine fata de restul oraselor e data de semafoare, care de data asta nu mai au chiar un rol decorativ, si nu mai fac din traversarea strazii chiar un sport extrem. Schimbarea in rau … cu semafoarele din Miraflores si San Isidro dispare piata, vanzatorii ambulanti de fructe si apar la tot pasul Pizza Hut, KFC, Burger King si lanturile locale de fast food (aici incluzand si Chifa). E mult mai greu sa gasesti o mancare buna si fara fite, pentru ca mancare buna in restaurante cu multe stele pe firma e destula.

Singurul aspect bun al multinationalelor din zona este Starbucks, care pe langa free WiFi are si singura cafea buna care se poate bea in Peru. In rest, oriunde am fost a fost cafea instant. Pentru a 4-a tare exportatoare de cafea din lume e trist rau :).

Acum stau intr-un parc langa ambasada Boliviei sa-mi iau viza. Am fost de dimineata, n-am avut toate actele in ordine (lipsea itinerariul de la agentia de tursim printat si rezervarea la hotel din La Paz). Lipseau cu buna stiinta pentru ca nu existau, si nu inteleg de ce ar avea nevoie de ele. Cum insa eu nu inteleg multe am facut o chestie misto, m-am dus la hotel si mi-am trimis singur un mail cu itinerariul si rezervarea de la un hotel ce are si agentie de tursim din La Paz :). Cat de bine e sa stii cum sa manaresti display-ul unei adrese de mail si sa scoti campul de reply to la print :). Oricum aparent a mers si acum imi ridic pasaportul care sper sa aiba viza pe el. Daca o are maine sunt pe drum spre Puno, cu un stop over de odihna in Arequipa.

Update: Am viza de 30 de zile si daca tot n-am apucat sa postez asta decat la 12 noaptea in ora locala a fost foarte misto seara asta. Am asistat la un concert de percutie in parc, am fotografiat turma de pisici care a luat in stapanire Parque Kennedy si am fost turist model intr-un tur organizat prin oras :).

Next: Arequipa si Puno. In ordinea asta, incepand de maine.

O zi minunata

Nu stiu de ce dar azi a fost cea mai frumoasa zi de cand sunt in Peru. Nu pot sa pun degetul pe ceva si sa zic ca de asta a fost. Poate ca asteptarile de dimineata erau atat de jos incat totul a mers prea bine in comparatie. Sincer nu stiu :)

Am inceput ziua in piata ca deobicei, cu ceviche si calda de gallina. Am continuat cu multe fructe si poze prin piata, insa mai usor ca in Mercado Modelo nu e prea fericita lumea cand ii faci poze. Pana la urma m-am intors la hotel, am predat camera si am luat-o la picior spre Lambayeque. Am gasit usor de tot de unde se ia collectivo, si m-am inghesuit constincios cu inca 16 peruani intr-un Nissan prea mic pentru numarul de pasageri.

Am ajuns sa vizitez prima oara Tumba Real de Lord de Sipan. Mare greseala cu alegerea muzeului asta primul. A fost incredibil si din fericire nu am avut voie sa fac poze asa ca am petrecut 3 ore bucurandu-ma de cel mai bun muzeu de arheologie din Peru (si poate ca din lume) punandu-mi intrebari existentiale legate de ce nu m-am facut arheolog cand stiu cat de tare mi-am dorit asta. M-a readus cu picioarele pe pamant Muzeul Bruning, care desi nu e deloc de neglijat paleste prin comparatie cu primul. Oricum chiar si el este peste majoritatea muzeelor din Romania.

Cum era pranz si in seara asta nu apucam sa mananc ca o sa merg cu autocarul, am zis ca e momentul sa dau o tura prin Lambayeque ca sa vad casele coloniale, cel mai lung balcon din Peru si eventual sa gasesc un restaurant cat de cat rezonabil ca serviciu. Dupa vreo 30 de minute in care am batut cele 3 strazi din centru si Plaza de Armas, am gasit un restaurant in ghid unde ziceau ca au rata. Asa ca am zis ca asta e, e turistic dar daca oamenii astia zic ca e cea mai buna rata din Peru, trebuie sa o incercam. Am sarit intr-un chu chu (asa se numesc  motoretele taxi) si am ajuns undeva in capatul orasului, intr-o curte la umbra si un restaurant impecabil de curat si foarte bine aranjat. M-au primit cu un lichior de cafea foarte bun, pe un LCD mare de tot incepea Barca-Real in liga campionilor si aveau Cusquena neagra la rece. Asa ca am comandat 2 portii si am mancat jumatate din fiecare: peste innabusit in suc de mango pe pat de piure de porumb cu cartofi dulci si banane prajite si file de rata in sos de vin cu mere sote si orez. Genial e putin spus, la asta am mai adaugat o Cusquena blonda mare si o cafea (decenta chiar daca era instant) si o nota de plata de 50 RON cu bacsis cu tot :). Unde mai pui ca s-a calificat si Barca …

M-am intors in Chiclayo intr-un maxi taxi mai gol, am pierdut vremea prin centru si acum ma duc la autocar. Cand ajung in Lima o sa pun poze ce arata un pic ziua de azi :)

Next: Lima si dumnezeu si ambasada Boliviana site ce urmeaza :). Eu sper ca Bolivia ...

Mercado si mancare

Imi plac pietele din Peru. Cel mai mult mi-au placut cele din munti, pentru ca pe langa culoarea lucrurilor targuite oamenii aduceau culori minunate in ton cu cerul si cu florile. La campie e putin diferit, nu mai sunt taranii la fel de colorati, urbanul e mai prezent si piata nu mai are savoarea aceea de arhaic, e mai mult comert si mai putin suflet.

Un alt motiv pentru care ma duc in pietele din Peru este mancarea. Nu sunt zgarcit ca sa mananc cel mai ieftin, insa sunt gurmand ca sa mananc cel mai bine. Cum altfel poti aprecia mancarea decat cot la cot cu taranii, muncitorii si zilierii. Da sunt probleme de igiena. Da cei mai multi dintre noi n-ar folosi in veci tacamurile si farfuriile de pe care am mancat. Ieri, singura zi in care am mancat micul dejun si cina intr-un restaurant turistic recomandat de Lonely Planet a fost si prima zi in care am luat Ercefuryl :).

Pietele sunt ca uzinele, si mancarea e geniala. In primul rand n-ai nici o sansa sa stii ce mananci sau sa te intelegi cu cei ce prepara mancarea. Nici macar daca stii spaniola, pentru ca toate denumirile sunt locare si cel mult poti sa-ti faci o idee despre ingrediente, asta in cazul in care cineva are timp de pierdut si chef sa-ti explice. Asa ca te invarti vreo 10 minute pe acolo, faci ochii mari la farfuriile ce zboara in jurul tau si arati cu degetul. Garantat vei manca cu maxim 10 lei de nu o sa te mai ridici, si tot garantat sunt doar lucruri proaspete.

Vrei 3 oua fripte si nu are oua? Simplu: 3 huevos, bucatarul (pretentios zis) trimite deobicei un copil de langa sa cumpere ouale si ti le face pe loc. Inainte de a inventa japonezii kaizen-ul au venit peruanii cu mancarea din piata. 3 standuri mai incolo sunt cel putin 4-5 tarani care vand salsa, salsa picante si alte sosuri de astea. Sosuri pe care le primesti pe masa. La colt sunt cei care vand painea, in spate se fac sucurile de fructe, in capatul celalat sunt cei care fileteaza pestele sau vand gaina care a ajuns supa. Totul se ia pe loc, exact atat cat e nevoie, proapat si bun. Industrie nu gluma, si una de care sunt tare fericit ca am aflat. Oricum o dai mancare mai buna ca in piata nu o sa gasesti.

Iar la desert, fructe cat incape. Sunt chiar langa tine, si daca ai pofta de ceva mai mare (ananas sau pepene) sunt vanzatori ambulati care le curata le taie in felii rotunde mari si le vand pe 50 de bani bucata. La ce sa vrei chipsuri cand poti sa mananci ca snack o felie de ananas?

De cand sunt in Peru am incercat sa mananc in Piata cat de mult am putut. Si n-am regrete :)

Luni ...

Azi a fost luni, si ca intodeauna si oriunde pe glob lunea muzeele sunt inchise. Oricine stie asta. Oricine mai putin subsemnatu' care a frecat menta degeaba in Chiclayo. Parta buna este ca am facut un dus fierbinte, fierbinte de o ora (nu mai miros dezagreabil) si ca am dormit doua ore la pranz ca a recuperez din nesomnul din ultimele 2 nopti.

Azi a fost o zi de treburi casnice (da, si in vacanta exista d'astea), gen rearanjarea bagajului ca sa incapa, dus hainele la spalat, luat hainele de la spalat, mancat king kong, ceviche sin picante si rata cu orez. M-am oprit la experiente culinare cand am vazut chirimpico, o tocana de organe si intestine de capra cu orez ;). Partea buna e ca mi-am luat si biletul de autocar pana in Lima, cu Civa (au paturi pe bune). Maine seara dorm pe autocar … din nou.

Next: Muzeele Brunning si Tumba Real apoi Lima unde sper sa obtin viza pentru Bolivia

Prima saptamana in cifre

In prima saptamana in Peru am facut exact 1567 de poze. Aproape cate una pentru fiecare kilometru pe care l-am parcurs (cu aproximatie cam 1600 de kilometrii). Si toate astea au costat cam 350$, aici incluzand si perechea de sandale pe care am cumparat-o :) si pe care cel mai probabil o sa le las aici.

Proful meu de statistica zicea ca cifrele nu mint. Habar nu am daca are dreptate sau nu pentru ca eu nu stiu cum sa le intrepretez. Sunt obosit, dar de mult nu am mai fost atat de relaxat si linistit. Si nici nu stiu sa fi zambit atat de des … (si nu cred ca doar de la King Kong)

Oamenii norilor si omul autobuzului

N-am dormit aproape deloc pe autocar (cam 4 ore) ca soferul conducea ca dementul pe serpentine si oricat de comod ar fi fost scaunul, era foarte greu sa te nu te plimbi dintr-o parte in alta. Oricum dupa 4 ore de somn, la ora 5 dimineata am debarcat in Chachapoyas, orasul numit dupa ultima mare cucerire a incasilor: oamenii norilor.

Dupa o tura descurajanta pe la vreo 3 hosteluri (care fie nu prea aveau apa calda, fie erau exagerat de scumpe pentru cat de curate erau asternuturile) m-am proptit in fata singurei agentii de turism deschise la 6 jumatate. I-am zis ca vreau sa merg la Kuelap azi, si norocul prostului mai avea un loc. El a cerut 22$, i-am zis ca e prea mult, si dupa o discutie amicala, in care eu am zis ca astept sa se deschida alte agentii am convenit la 14$ asa ca last minute. Plus o lectie de engleza de la mine daca imi tine bagajul inchis in camera din spate. Si uite asa m-am imprietenit cu Luis (se citeste z) si pana pe la 8 si un sfert l-am ajutat sa-si exerseze povestea despre Kuelap in engleza (isi doreste foarte mult sa ajunga ghid).

Mi-a promis ca ma ajuta sa-mi gasesc unde sa dorm cand ma intorc, insa deja eram aproape convins ca nu o sa mai raman in oras, in ciuda faptului ca era minunat. Restul de excursii pe care le puteam face mi-am fi luat minim 2 zile fiecare, cuplat cu programul  autocarelor si cu faptul ca trebuia sa ajung cel tarziu joi in Lima pentru viza de Bolivia dadea cu virgula.

A urmat o zi cel putin incredibila cu vizita la Kuelap, fortareata Chachapoyas  care a rezistat 2 ani asediului inca. Daca ti cont ca e in virful muntelui la 3050 de metri altitudine si ca e cel putin intimidanta ca si marime intelegi de ce a rezistat atat. Multi spun ca e un al doilea Macchu Pichu, chiar mai frumos decat faimosul oras sacru. Mie mi-a placut mult, la fel de mult as putea zice, insa sunt doua lucruri diferite, cu scop diferit. La Kuelap, frumusetea e mai brutala, lucratura pietrei este primitiva nu elaborata, iar in spatele arhitecturii se vede clar scopul militar si nu cel ceremonial. Inclusiv asezarea ei este vitala, la intersectia drumurilor antice de aduceau bogatiile junglei catre desertul irigat al coastei. Oricum n-am simtit oboseala, a fost ceva ce m-a incarcat cu energie acolo, suficient de mult cat sa ma bucur de ziua asta, si cat sa ma tin pe picioare pana inapoi in oras.

Seara am luat autocarul spre Chiclayo, unde vreau sa dorm macar o noapte. Nu de alta dar nu cred ca pot trai pe autocar fara dus mai mult de 48 de ore :).

Next: Chiclayo si muzeele din Lambayeque 

Meseria bratara de surfer

Pe la 7 dimineata netu mai mult statea decat mergea in hostel. Frustrare nevoie mare, mai ales pe colegii surferi care vroiau sa vorbeasca cu restul tagmei de la Mancona sa-I intrebe cum sunt valurile mai in nord, ca aici e misto tare. Paul si Sick (ii zic asa ca nu stiu cum il cheama dar in fiecare dimineata vomita in baie dupa betiile crunte pe care le trage) erau deja turbati.

Eu ca orice alt gringo care se respecta ma duc jos la Jose (nume generic ca nici pe asta nu stiu cum il cheama) si-i cer parola de la router ca sa il pot restarta. Da din umeri, asa ca iau un cablu de la unul din computerele de jos, imi leg minunatia de notebook la router-ul dlink si ma bazez ca au lasat parola default. Ia ghici? Si uite asa copiez eu setarile de la router, dau jos firmware-ul si apoi reboot. De unde sa vezi minune banda larga mai ceva ca autostrada, se poate uita lumea linistita la hochei (Sick e canadian si injura de mama focului in fiecare seara cand se uita la Calgary cu habar n-am cine) si armonia este restabilita cu mult inainte de pranz si de mirosul de iarba … si nu ma refer la aia verde de acasa.

Rezultatul: muchas gracias de la Jose si o lectie de surf gratis de la Paul (care mi-a dat imprumut palca lui Sick). Cuvintele de incurajare ale lui Sick au fost geniale: I love you man but if you don't take care of my board I'll kill you … Asa ca ma duc pe plaja, stau 15 minute pe uscat ca sa invat ce am de facut (presupun ca eram foarte comic mimand pe nisip miscarile), apoi in apa.

Si uite asa se face ca primele 15 minute am invatat cum sa nu ma doboare valu cand eu eram intins pe burta pe surf. E mai greu decat pare :). Urmatorul pas este sa si merg cu valul, de data asta in picioare. Adica dai din maini, te ridici intr-o pozitie semi fandata, si apoi cu talpile pe placa. In urmatoarea ora si jumatate a fost folosita cu succes la a ma urca din apa pe placa, val dupa val. La final am reusit sa ma tin in picioare timp de 5 secunde, faza la care Paul tipa great dude, you're doing great. Considerand ca asta este apogeul (si pentru ca aveam un autobuz de prins) m-am retras in plina glorie in aplauzele intregii plaje (sau cel putin asa mi se parea mie ca aud avand urechile infundate).

Refuz sa povestesc cat de bine aratam in costumul de surf al lui Sick (care e cat mine de inalt dar vomita zilnic  …)

Next: Chacahpoyas si misticul Kuelap