sâmbătă, 5 octombrie 2013

Sa fie razboi!



Cred ca venit momentul in care trebuie sa facem mai mult decat rezistenta pasiva. Am aratat pana acum in strada ca suntem multi ca stim foarte clar ce vrem si ca suntem hotarati, insa cu toate astea nu s-a schimbat nimic nici la nivel politic si nici la nivel de media/economic. Ne-am facut auziti, insa atat timp cat nu-i lovim in buzunare pe cei care coduc si manipuleaza Romania nu vom avea un impact suficient de puternic.

In strada acum este clasa de mijloc a Romaniei. De acasa ne sustin tot cei din clasa de mijloc, adica cei care conteaza in ecuatia economica, cei care genereaza consum si implicit taxe. Nu putem din pacate sa facem greva fiscala insa tot putem sa ii atingem unde ii doare, in special pe cei din media. Am auzit de prea multe ori ca au luat deja banii de la RMGC si ca de aia fac propaganda. Hai sa-i facem sa piarda bani, sa ducem contractul lor cu RMGC sa treaca in “rosu”.

Stiu ca pare complicat, insa sincer nu este. Nu o sa fiu idiot si sa zic ca toate mass-media e “cumparata”. Nici macar toate posturile TV sau ziare. Insa sunt unele care clar se detaseaza in a fi pro RMGC, iar noi ca si consumatori avem puterea de a NU mai cumpara produsele care platesc pentru reclama. Si ca sa fim eficienti tot ce trebuie sa facem e sa fim focusati.

Un scurt exemplu:

  • Alegem emisiunile Antena3: “Sinetza zilei” si “In gura presei”, care sunt de departe liderii in razboiul cu strada, si ne uitam care sunt companiile care ii finanteaza prin publicitate;
  • Fiecare dintre noi, protestatarii din strada, trimitem un email catre fiecare din companiile respective  si le-am zice ca nu vom mai cumpara produsele lor, tocmai pentru ca isi fac publicitate in aceste emisiuni;
  • Ne vom tine de cuvant si nu vom mai cumpara produsele lor pana cand nu isi rup contractele respective;
  • Putem duce asta mai departe in social media la nivel de brand si in felul asta vom pune presiune pe departamentele de PR care la randul lor vor pune presiune pe agentiile de publicitate;

Daca nu vreti sa fie Antena 3, alegeti altii. Ca sa aiba impact insa e musai sa fim multi si focusati.

Sunt sigur ca nu toate companiile or sa renunte la publicitate, insa dupa vreo 2 luni in care macar jumatate dintre noi nu or sa mai cumpere produsele respective o sa se vada in vanzari si, implicit o sa ii coste. O parte din cele care o vor face vor ajunge sa recunoasca public datorita presiunii pe brand. Si sa nu uitam ca “Antenele” sunt in momentul asta lider de piata cu aproape 28% din piata de publicitate TV.

Daca merge cu primii, continuam si cu restul, emisiune cu emisiune, ziar dupa ziar. E dreptul nostru sa alegem sa NU finantam grupuri media si jurnalisti care nu ne respecta si care noi consideram ca nu-si fac meseria corect. De fiecare data cand cumparam ceva, finantam indirect un grup media.

Si chiar mai mult, putem face si ceva pozitiv. Sa impingem in fata acele brand-uri care iau atitudine pro “Salvati Rosia Montana”. Cum ar fi Timisoreana, care acum 2 saptamani avea o reclama la Universitate cu un pahar de bere asociat cu textul: “Aur Curat”. Haideti sa ii rasplatim pe cei care au curajul sa fie cu noi.
Toate astea sunt in puterea noastra, si din cate am vazut in strada, daca o sa facem asta, o sa-i doara. Sa fie razboi!

marți, 17 septembrie 2013

Si totusi se poate ...

Acum aproape 4 luni mi-am cumparat un Jawbone Up. Am citit mult inainte de a alege, m-am gandit, am vorbit cu prieteni care o cumparasera deja si m-am hotarat sa ii aleg pe ei. De atunci am folosit-o in fiecare zi pana saptamana trecuta cand s-a stricat. S-a dus bateria dintr-o data, nu mai tine nici macar o zi. Cam naspa pentru ceva ce costa cu 30% mai mult decat concurenta.

Asa ca le-am dat un mail la suport sambata seara la noi (cand era sambata dimineata la ei). In mai putin de o ora am avut primul reply in care ma rugau sa mai incerc inca o data un soft reset. Pana duminica am facut si asta si le-am raspuns ca nu a functionat si le-am dat adresa de acasa asa cum mi-au cerut. Ma asteptam sa primesc un raspuns luni.

Insa am primit un rapsuns duminica seara, in care isi cereau scuze ca nu livreaza in Romania si ma intrebau daca nu cumva pot sa ii ajut cu o adresa in alta tara din Europa. Le-am zis ca o sa vin eu in SUA saptamana asta si daca pot sa mi-o trimita la hotel. Au raspuns ca desi in mod normal nu se face expeditie de urgenta o sa incerce sa rezolve si imi dau mail.

Azi e marti, am raspunsul, am tracking number-ul si am primit tot ce am cerut desi in mod normal ar fi trebuit sa trimit eu bratara stricata inainte de a o primi pe cea noua. Mailul se inchie cu "Thanks again, – can’t wait to get you back to living UP!". 

De sambata am schimbat 5 mailuri cu 3 persoane diferite si nici un moment nu a fost nevoie sa reiau explicatiile sau discutiile. In fiecare pas au fost atenti la detalii, mi-au oferit informatiile de care aveam nevoie si "au incalcat procedurile" pentru a rezolva problema unui client. Pentru ca asta e tot ce conteaza.

Asta e normalitate, si desi am avut o problema tot ce pot sa zic este: Jawbone rulez!




luni, 16 septembrie 2013

Cei de pe asfalt

La televizor e plin de oameni inteligenti care isi dau cu presupusul. Cred ca, am impresia, mi se pare ... le auzi atat de la moderatori cat si de la invitati. Apoi mai sunt zeii, fie ei Gadeni sau Badeni sau Bancieni, care le stiu pe toate pentru ca dumnezeul lor, seful trustului care le da leafa zi de zi i-a iluminat asa ca ei si doar ei in inelepciunea lor infinita stiu adevarul. Daca nu esti cercetator britanic nu ai nici o sansa sa-i contrazici.

Asta e o invitatie pentru toti jurnalistii si oamenii de presa. Lasati microfoanele si emisiunile, luati un tricou si niste blugi si coborati in strada printe protestatari duminica seara. O sa vedeti cum nu veti mai fi nevoiti sa va dati cu presupusul ci veti cunoaste adevarul, chiar daca el nu va fi acelasi cu cel impus de cei care va platesc salariul.

In strada sunt oameni normali si cu mult bun simt. Zic asta pentru ca fac galagie cu peturi pe care apoi le duc la cosul de gunoi si pentru ca timp de 15 zile desii au fost cu miile nu s-au luat la bataie cu testoasele niciodata iar politistii si jandarmii care insotesc coloana zambesc si glumesc cu ei. In strada sunt oameni care muncesc in fiecare zi, care au facut scoli ca sa poata sa aiba un job bine platit, care scriu si vorbesc engleza mai bine decat premierul si presedintele tarii. Sunt oamenii din clasa de mijloc, care pana acum au tacut si care si-au platit impozitele in fiecare an pentru ca asa e corect. Sunt oameni care cer bon fiscal, care stiu sa faca acordul intre subiect si predicat si sa-l foloseasca pe care. E posibil sa fie de dreapta, sau de stanga sau de centru, dar cel mai important e ca sunt siderati si saturati de atat de mult amatorism. Sunt oameni care stiu sa-si faca munca bine si care s-au saturat de lingai si de lipsa de profesionalism atat din partea politicienilor cat si a jurnalistilor.

O sa fiti suprinsi sa vedeti ca majoritatea au terminat sau or sa termine o scoala, asa ca au citit destula istorie cat sa isi aduca aminte de Certej si de Baia Mare, care sunht in stare sa inteleaga sa inteleaga ca oricat de impermeabila ar fi argila nimeni nu iti poate garanta ca apa nu va gasi o fisura, care stiu suficienta fizica si matematica ca sa inteleaga ca nimeni nu poate sa jure ca un baraj va ramane fi cababil sa tina in spate un lac cat 4 munti pentru sute de ani, care mai stiu chimie cat sa inteleaga ca cianura este nociva, care stiu sa citeasca o lege si sa inteleaga cand avocatii si juristii dintre ei le explica de ce e ilegal ce vrea sa faca guvernul.

Sunt oameni prea inteligenti ca sa se lase prostiti de retorica banala a prim pionierului misnistru-deputat sau de amenintarile cu judecata ale RMCG pentru ca stiu ca mita se poate demonstra, ca toata "istoria" companiei de la Rosia Montana e cusuta cu ata alba si ca niste avocati buni pot sa castige un eventual proces.

Veniti in strada, nu ca jurnalisti ci ca oameni. Veniti sa cunoasteti parintii care isi aduc copii, biciclistii care bat din peturi, studentii, artistii, avocatii, programatorii, ecologistii, somerii, pe toti aceia care nu vor sa amaneteze santatea generatiilor viitoare si natura acestei tari pentru ca niste politicieni sunt lacomi. Oamenii astia nu vor altceva decat legi drepte si egale pentru toti, inclusiv pentru voi!

Duminica au fost zeci de mii in toata tara. Sunt oameni frumosi de care trebuie sa fiti mandri! Asa ca scoateti-va si voi capul din televior si haide-ti sa ne cunoastem ...


joi, 5 septembrie 2013

Despre animale

Este irelevant cati romani sunt de acord cu eutanasierea cainilor. Este irelevant cati romani sunt pentru sau impotriva exploatarii de la Rosia Montana. Ce este relevant este ca majoritatea celor care ne conduc nu isi folosesc creierul. Noi fraierii, pur si simplu suntem manipulati, mintiti si prostiti in fata. Si asta in tara al carei imn este “Desteapta-te romane!”

Suntem o natie de dobitoci pentru ca suportam sa fim condusi de niste jegosi ordinari. Incepand cu Basescu si terminand cu cuplul Ponta-Antonescu avem in fruntea tarii o gasca de imbecili mincinosi si corupti, populisti cretini si oportunisti gretosi. Oprescu plange moartea unui copil dar nu face nimic. Hingherii cheltuiesc de zeci de ori mai multi bani pe „Alte cheltuieli” decat pe mancarea pentru cainii din adaposturi. Ponta si Antonescu au jurat ca or sa opreasca Rosia Montana, si au trimis la curtea constitutionala legea cu maidanezii pentru a nu piedere capital politic. Azi se jura pe rosu ca ei sunt Maica Tereza reincarnata. Totul e carpeala. Jaf! Salvarea curului si imbogatirea peste noapte indiferet de costuri e sport national. Nu se mai pune problema de cinste, verticalitate, onoare. Iti pui sincer intrebarea daca oamenii astia mai au creier. Pentru ca sincer mie mi se par idioti. Ei sunt modelele care ne conduc. Ati vazut cati dintre ei sunt profesori?

Solutii exista. Poti crea locuri de munca si prosperitate fara a jefui Apusenii. Cum ar fi daca in loc de a scoate aurul de la Rosia Montana am lua fonduri de la UE ca sa protejam zona si sa dezvoltam turismul? Sustenabil ....Poti sa tratezi cauza care genereaza existenta cainilor vagabonzi, nu efectul. Cum ar fi daca in loc de eutanasiere, fiecare caine cumparat in Romania ar avea un cip si ar exista o baza de date cu propietarii? Cum ar fi daca pentru fiecare caine „pierdut” pe strada amenda ar fi de 10.000 de euro si 6 luni de puscarie? Nepopular. Dar toate astea nu creeaza capital de imagine si voturi decat intre hipsteri, studenti, ecologisti si „golani”. In plus au enormul dezavantaj ca nu dau spaga. Restul votantilor dau manelele la maxim si conduc jipane si mertzane si beemveuri in timp ce minoritarii merg pe biciclete pe trotuar si pun comentarii inteligente pe facebook si hashtaguri pe twitter.

Am adormit de tot, cu totii ... hai amin, si sa mai tragem si o catedrala mare de tot ca parca dormi mai bine in sunet de clopote care sa acopere grohaiturile din parlament!  Tare ma tem ca daca o sa ne mai trezim vreodata o sa ne dam seama ca am eutanasiat pe cine nu trebuie si o sa o punem ad-hoc de o pomana porcului mai ceva ca in 89. Atunci sa vezi nene muscaturi!

sâmbătă, 31 august 2013

Nevasta, aurul si premierul

Deja e de porc. Mi se pare incredibil cum guvernul Romaniei condus de premierul VICTOR PONTA inainteaza parlamentului o lege stramba facuta special pentru a face din Rosia Montana stat in stat si apoi acelasi premier are nesimtirea si indolenta sa zica pe Antena 3 ca "Eu voi vota împotrivă, pe considerentele pe care le-am spus". Gasiti articolul aici.

Poate ca sunt eu prea dur si domnul Ponta sufera de fapt de tulburarea de identitate disociativa. Cand e la palatul Victoria e pentru minerit in Rosia Montana, cand e parlamentar e impotriva. Sau poate ca atunci cand a semnat in calitate de premier legea doar a copiat de la colegul din dreapta. Cred ca adevarul adevarat insa e altul. Ponta nu e nici fatarnic, nici nu are dedublare de personalitate ci pur si simplu ii e frica de sotie care acum ceva timp declara ca "Se leaga cu lanturi" pentru a protesta fata de acest proiect .

Si uite asa, Ponta nu vrea cearta conjugala iar Antonescu nu da un raspuns inca pentru ca asteapta dezbaterile asa cum ii sade bine unui adevarat lider de opinie, fost interimar si viitor candidat la presedentie: sa asteapte. Sa speram ca dezbaterile nu vor fi dis de dimineata ...

vineri, 30 august 2013

Onoarea e de aur

Este anormal sa avem un guvern care voteaza o lege prin care sa excepteze de la legiile tarii o companie. Este anormal sa avem un premier care sa isi bata joc pe fata de o promisiune facuta in campania electorala. Ai putea zice ca in cazul asta onoarea unui om NU ar trebui sa aiba pret. Insa in cazul lui Victor Ponta care este plagiator dovedit nu mai exista onoare. Deci, pentru Romania este absolut NORMAL ce face guvernul acestei tari.

Este anormal sa mai exploatezi aur folosind cianuri si sa razi un munte pentru o redeventa. Asta inseamna nu ca iti vinzi tara ci ca vinzi viitorul unor oameni. Cati din cei care tipa acum ca la Rosia Montana vor fi scosi oamenii din saracie, ca vor fi create mii de locuri de munca, ca va exista bunastare au facut cu adevarat calculele? Cati s-au gandit cate mii de copii se vor imbolnavi grav de la poluare, cum va fi distrusa iremediabil una din cele mai frumoase zone din tara asta? Cand in loc de linistea arhaica a Apusenilor vor auzi basculante si dinamita, cand in loc de apa vor bea cianuri, cand in loc de aer vor respira praf cati dintre oamenii locului se vor mai uita la buzunare? Care vor fi tot goale, pentru ca buzunarele pline vor fi in Canada si la Bucuresti in guvern. Daca legea asta trece de parlament vom fi lumea a treia. Nu doar fara onoare, dar si fara viitor.

Eu vreau sa imi vand tara, dar nu oricui cum o fac oamenii fara onoare care ne coduc acum. As vinde-o cuiva care sa o pretuiasca si sa o ingrijeasca, nu cuiva care sa ii darame muntii, sa-i distruga raurile si sa-i otraveasca pamantul. Nu as da tara asta unor lacuste pentru un pun de arginti. Sau de aur. As vinde-o cuiva ca Printul Charles care stie sa o aprecieze pentru ceea ce este.

Ce face guvernul Ponta acum este IMORAL. Este mai rau decat Ada Kaleh-ul. Atunci au murit oameni de inima rea. Acum ne jucam cu viata celor care vor avea de suferit in urma poluarii. Pentru ca indiferent de cat ar incerca sa ne convinga canadienii ca exploatarea cu cianura este „curata” nimeni cu garanteaza asta. Ar fi infinit mai moral sa impozitezi BOR si sa legalizezi prostitutia. Si cred ca tara asta am castiga mai multi bani si am crea mai multe locuri de munca.

Nu i-am votat. Dar asta nu ma incalzeste cu nimic pentru ca tot niste oameni fara onoare vor decide pentru mine. Cei care ati pus stampila pe Ponta si USL-ul priviti-va in oglinda. Tocmai ati fost vanduti!


vineri, 23 august 2013

Toate mi se intampla numai mie ...

Epopeea bancara pe care a generat-o retragerea celor de Citi nu s-a terminat. In primul rand banca la care vroiam sa ma duc pleaca si ea. Millenium se retrage din Romania, si desi nu au iesit in public am auzit deja de la surse din interior ca nu e zvon ci certitudine.

Raiffeisen e de rasul curcilor. In momentul asta am 3 scrisori diferite de la ei, 2 carduri emise in 2 sucursale aflate in capete opuse ale orasului si nici un contract pe masa. Am primit prin posta o "oferta" care in principiu NU e o oferta pentru ca include doar linkuri catre pagini web unde exista o oferta. In schimb sunt invitat sa ma duc in capatul diametral opus al Bucurestiului ca sa imi ridic contractul si cardurile.

Dupa un telefon scurt la serviciul clienti mi s-a sugerat ca ar fi bine sa ma duc la sucursala la care sunt asignat. Cateva lovituri in taste mai tarziu si spre stupefactia lor au ajuns la concluzia ca:
- sunt asignat in doua sucursale diferite cu doua oferte diferite;
- adresa mea de acasa nu exista in CRM. Probabil ca plicul de la posta a ajuns prin magie;
- adresa de la munca nu exista in CRM. Proabil ca cei la curier au ghicit in stele unde sa-l aduca;
- algoritmul de repartizare al clientilor pe sucursale este de precizie nemteasca si se bazeaza gasirea celui mai indepartat punct aflat la distanta egala fata de cele doua adrese inexistene in sistemul lor;
- mi s-a cerut sa le dau numarul de telefon pentru ca ei nu-l au. E incredibil cum poti sa trimiti mesaje la un numar de telefon pe care nu il ai;
- dupa toate acestea am fost anuntat respectuos ca voi fi sunat imediat ce se clarifica situatia intern;

Le-am explicat respectuos ca eu nu ma deplasez nici unde si ca ar fi de preferat sa vina sa vorbeasca cu mine daca vor sa lucrez cu ei. Pana pe 28 octombrie sunt ok ca e valabil contractul actual. Intre timp caut banca si astept propuneri :).

P.S: Altele decat ING va rog, ca astia iti iau comision si la transfer intrabancar prin home bank si sa-ti vina cardul dureaza mai mult de o saptamana. Totul in numele unor servicii de calitate superioara cand in fapt singurul lucru bun la ei e ca NU trebuie sa interactionezi cu oamenii ...

luni, 12 august 2013

Buna ziua, sunt bancherul dumeavoastra ...

Cateodata ma intreb daca nu cumva sunt eu o specie mai aparte de roman care sufera de sindromul clientului care vrea sa fie tratat bine pe banii lui. Apoi ma uit in jur, imi aduc aminte ca traiesc in Romania si imi dau seama ca tine de educatie. Si ca nu prea mai are sens sa am asteptari mari ...

O sa reiau astazi cazul transferului de la Citibank la Raiffeisen care dupa umila mea parere este cel mai mare fuck-up de marketing pe care doua banci puteau sa-l faca. Sincer cred ca era incredibil de greu sa comunici mai prost si mai ineficient.

La 1 iulie s-a aprobat achizitia protofolilui de clienti Citibank de catre Raiffesen. Mai mult de 100.000 de oameni, majoritatea clienti peste medie, probabil ca o buna parte din ei chiar premium (dupa estimarile mele in jur de 20% se califica lejer in categoria gold). Nu are sens sa vorbim de costul normal de achiztie pentru un astfel de client pentru ca e mare de tot. Astfel de oameni nu intra pe usa sucursalei ca sa mearga la ghiseu. Deci creme de la creme venite la pachet ...

Ce a facut Raiffeisen? A reusit sa-si bata joc de comunicarea cu ei. In primul si primul rand pe data de 1 Iulie, sau imediat dupa s-a limitat la a publica un comunicat insipid pe site-ul lor si o lista de FAQ-uri. Atat. Nici un mail de bun venit, nici un telefon de va multumim ca ne-ati ales, macar un SMS cu „bine ati venit in familia noastra”. Vrei sa afli care-i treaba, pune mana si citeste. Citi la randul ei nu a mai investit nimic in asta, nici macar un anunt in internet banking sau un mesaj de va multumim. Un mic gust amar lasat la despartie care nu le face deloc cinste in conditiile in care diferentiatorii lor au fost tocmai serviciile bune la costuri mici.

De altfel, la vreo 3 saptamani de la eveniment, sau mai bine zis in saptamana in care vine extrasul de la cardul de credit, austriecii mi-au bagat rapid un mesaj pe telefon in care sa ma anunte ca am posibilitatea sa-mi platesc cardul la orice agentie Raiffeisen. Asta a fost primul lor mesaj catre mine.

Bun. SMS-ul costa mult, cativa centi adica sa fi trimis 100.000+ de SMS-uri bulk catre toti clientii ca sa le urezi bun venit ar fi costat cateva mii. Sub 1000 de fapt, daca ai fi folosit un servicu specializat :).
La mai bine de o luna dupa am primit si un mail de la austrieci cu oferta, mail care l-am primit in exact aceiasi zi in care in care a venit si oferta „pentru angajati”. Pana atunci a fost liniste maxima, ca e complicat sa faci un document PDF in care sa copiezi oferta ta sandard de pe site, sa adaugi 2-3 paragrafe, sa scrii mare oferta speciala si sa mai pui si o lista cu 4 lucruri pe care le dai in plus. Nu e ca si cum ai fi avut vreo 3 luni sa pregatesti asta. Oferta am primit-o in exact aceiasi zi in care am primit si SMS-ul ca trebuie sa-mi platesc cardul de credit :). Minunata coincidenta.

Ce concluzii am tras eu din asta?

  • In primul rand pe Raiffeisen in intereseaza exclusiv sa NU piarda bani si nu sa castige clienti. Orice banca care nu se oboseste sa cheltuiasca cu mine 1 cent ca sa imi dea un SMS nu poate sa aiba servicii bune. 
  • In al doilea rand Raiffeisen ar trebui sa aiba ca logo un melc. Daca au avut nevoie de 40 de zile ca imi ureze bun venit nu vreau sa ma gandesc cat va dura sa-mi rezolve o problema. Pentru ca probleme vor aparea. 
  • In al treilea rand Raiffesen ca banca e mai importanta decat clientii ei. Pentru ca in conceptia lor, ei si-au facut treaba si ne-au anuntat bun venit la ei pe site. Era de datoria mea sa ma duc sa citesc. Oare cand se schimba comisioanele e la fel?

Am vorbit pana acum cu exact 48 de colegi si amici care sunt/au fost la Citi despre ce vor sa faca. Esantionul este mic, probabil nu e reprezentativ statistic, dar cred ca numerele finale nu vor fi departe de adevar ...

  • Aproape 42% au plecat deja la ING, preferand sa plateasca mai mult pentru niste servicii decente. Ca sa ii citez pe cativa dintre ei, „ce altceva sa aleg?”
  • 4% s-au decis ca vor ramane cu Raiffeisen. Umitor probabil, sunt cei care au deja un credit in derulare la ei si nu au chef sa alerge sa il schimbe acum. 
  • Aproape 17% au plecat la alte banci, mai bine zis s-au reintors la bancile la care aveau creditul deja.
  • Restul de aproape 38% asteapta inca oferta austriecilor ca sa ia o decizie.

Partea trista la tot acest fuck-up este ca nici o alta banca nu a facut nimic activ ca sa puna mana pe acesti clienti. Daca as fi fost the underdog (Millenium, Intesa, Carpatica, Transilvania, Alpha) faceam un pachet special cu care ma duceam la toate companiile care lucreaza cu Citi si il prezentam angajatilor. Plus un sistem de „vino cu un prieten de la Citi”. Ar fi fost usor sa le zboare clientii.

P.S: Reprezentantul de ING a venit pana acum de cel putin 4 ori in ultima luna plecand de la situatia in care deja exista o oferta speciala pentru angajati :). De unde si cei 42% ...

P.S.2: Special pentru Cristina (in ordinea numerelor de pe tricou ...)


  • 41.67%
  • 4.17%
  • 16.67%
  • 37.5%

miercuri, 7 august 2013

Bucuria de la Unirii

Nu e nici o filosofie in titlul asta. Fericirea vine invelita in staniol are gust de ciocolata, napolitane, lapte de pasare, jeleuri. Are gust de bucurie. Se gaseste la Unirea in statia de metrou in pasajul care iese la Hanul lui Manuc.

E de departe cel mai bun motiv pe care l-ar putea invoca cei care vor unirea cu Republica Moldova ;)




vineri, 26 iulie 2013

De ce ne place Taxi

Pentru ca ai nevoie sa intelegi engleza si sa fi vazut filme la video ca prinzi subtilitatea ultimei lor melodii:



Pentru ca trebuie sa fi luat Bac-ul cu cel putin nota 7 la Matematica ca sa intelegi tot textul de la Matematica Imposibila:



Pentru ca poti fi romantic fara sa trebuiasca sa-i zici unei femei "Da-te-n dragostea mea":



Pentru ca inventeaza cuvinte frumoase:



Pentru ca ai nevoie de un pic mai mult creier ca sa asculti si sa-ti placa muzica asta si pentru ca nu o sa ajunga in heavy rotation la ZU.

Ne place!

vineri, 19 iulie 2013

Rugaciune catre serviciile on-line

Daca exista un Dumnezeu al serviciilor on-line din Romania atunci si-a ales saptamana asta ca sa-si ia vacanta. Pe bune, pe mine cel putin m-a facut ateu complet dupa ultimele 3 zile.

Acum doua zile, ca orice indatorat pe la banci am vrut si eu sa imi platesc datoriile si cardul de credit. On-line ca Chrome-ul meu, desi e doar un biet browser e mult mai putin artificial decat orice poti gasi in spatele unui ghiseu. Dupa indelungi incercari de a trece cu success de sistemul de autentificare prin SMS am sunat la banca si am folosit si Phone Banking. E cam la fel ca on-line bankingul doar ca tu vorbesti si altcineva da in taste. Partea buna e ca lucrurile s-au rezolvat inainte ca domnisoarei de la capatul firului sa-I expire sesiunea. Citibank 1 Chrome 0 (desi saracul nu are nici o vina ca din 5 SMS-uri a ajuns unul). Totul e bine cand se termina cu bine.

Tot saptamana asta m-am gandit sa-mi iau si un telefon nou, cu prelungire de abonament si puncte ca e mai ieftin. Si pentru ca ma incapatanez sa fiu antisocial si sa nu ma duc la magazin in persoana, am zis sa cumpar on-line de la orange. Si de aici incepe balciul …

Dupa ce am intrat in cont a ramas blocat in datele tale sunt in curs de actualizare exact 2 minute. Adica pana m-am plictisit, am inchis tab-ul si l-am deschis din nou. Bineinteles ca a doua oara a mers (si pentru trolli asta e un truc pe care l-am invata pe Windows dar il aplic cu maxim succes pe Mac). Asa ca m-am dus la magazinul on-line sa-mi aleg un telefon. Si mare de tot pe prima pagina vad o mega super oferta cu Reducere Dupa Soare. Dau si eu click ca sa vad cum e cu temperatura la preturi si incepe browser-ul saracu sa cicleze ca turbatul intre un applet java ce ma indemna sa astept si un index.html ce era alb la fata ca nu fusese la mare in viata lui. Asa ca mi-am zis ca satana s-a jucat cu Chrome si am inchis browser-ul, am ras toate cookie-urile cu orange in nume si cache-ul. Dupa restart totul absolut perfect si o luam de la capat. 10 minute pe ceas pana acum. Gasesc telefonul, imi place pretul, il pun in cos si dau sa fac comanda. Surpriza, nu pot folosi punctele. Nici o problema imi zic, asta e pot trai si fara ele. Dau sa continui, aleg datele de facturare si vreau sa schimb adresa de livrare.

Si aici vine Dumnezeu. Frate, cica exista scris in Magazinus 4:14 “He himself can only change the address that we might get our products”. Mai pe romaneste sa nu te puna dracu sa incerci sa faci asta ca dropdown-ul cu sectorul e arma diavolului daca pe calculatorul tau e un mar muscat. Eu fiind foarte necredincios din fire l-am lasat naibii pe Chrome si am incercat cu Safari si cu Firefox. Da dropdown-ul din care trebuia sa selectezi sectorul nu s-a lasat deloc deloc induplecat sa mearga pe calculatorul ce purta stigma pacatului originar (sau original zic unii ca e facut de Steve Jobs).
Incapatanat nevoie mare sun la numarul afisat ca sfantul Windows din masina virtuala era expirat. Dupa ca ascult ca boul toate optiunile din meniu apas 1 si tot asa, dar nu gasesc cum sa fiu transferat la un operator. Asa ca sun la serviciul clienti unde dupa 5 minute de asteptare si 6 butoane apasate o voce de Eva imi zice sa sun inapoi la primul numar si sa apas 2, ca asa voi fi transferat. Aparent n-am avut globul de cristal la mine ca sa-mi dau seama de asta pentru ca textul de pe optiunea doi nu include in el cuvintele transfer, operator sau uman.

Asa ca sun din nou ajung la o alta Eva care s-a dovedit mult mai capabila decat browser-ul meu. In primul rand a vazut ca nu am punctele activate. Si m-a intrebat de ce. Eu m-am blocat. Chiar atat de arogant sa fiu incat sa nu vreau sa-mi activez punctele? Am rugat-o sa le activeze ea. Perfect. Apoi i-am zis ca vreau sa cumpar, sa schimb adresa, etc ... Totul s-a rezolvat instantaneu. A incercat sa-mi vanda si o husa si un incarcator de masina. I-am zis ca am deja, dar NU m-a crezut pe cuvant. A trebuit sa-i explic folosind cuvinte mari gen USB si standard. Pana la urma totul s-a rezolvat. Mai putin partea cu punctele care dureaza cel putin 30 de minute, dar imi va trimite ea mail cand e gata ... sweet heaven. Ce bine!

Cam o ora mai tarziu m-a sunat sa-mi zica ca problema e rezolvata si ca pot sa ma loghez ca sa platesc. Eu ca boul am dat click din mail si bineinteles ca NU a mers ca iarasi a intrat in ciclul ala infinit. Asa ca satul sa sterg cache-ul si cookie-urile am bagat rapid un tab de icongnito, am dat click ca apucatul prin comanda, am bagat cardul si pam-pam ... in maxim 5 zile lucratoare o sa am telefon. Nici nu apuc bine sa ma bucur de fericirea extrema a oricarui nou posesor virtual de smartphone ca vine mailul de la PayU. In care adresa de livrare e aia veche. Verific adresa de livrare din comanda (care inca nu era trecuta ca platita, si e cea buna). Asa ca sun din nou si aflu ca in Paimentus Inetgratus 4:24 scrie “Though shall not trust in the 3rd party integration but trust in me the Online Store alone”. Asta a fost aventura cu Orange.

Pana luni trebuie sa platesc si factura de la Enel. Stie careva unde e casieria?


vineri, 3 mai 2013

Unul din multi


Acum cateva zile am citit un articol bazat pe raportul celor de la Capgemini in care scria ca aproape 80% dintre romani iau in considerare sa isi schimbe banca cu care lucreaza acum. Dintre acestia mai mult de 15% au dat ca sigura schimbarea. Daca as lucra in domeniu m-ar fi frica, sincer, pentru ca un procent atat de mare reflecta probleme sistemice majore.

Sa nu sarim acum sa zicem ca bancile din Romania nu sunt solide. In privinta asta nu am griji, ca sunt construite din beton armat, cel putin atat timp cat domnul Isarescu este la BNR. Problema e alta, si anume relatia pe care o au cu clientii si imaginea pe care si-au creat-o. Din pacate sunt in cei 80%, nu pentru ca vreau ci pentru ca nu am de ales.

Lumea vorbeste si de bine si de rau. Prietenii iti povestesc despre experientele lor, ale amiciilor lor si tot asa. Bancile cu fresh start, intrate noi au avut sansa sa-si faca o imagine buna de la inceput. In majoritatea cazurilor si-au batut apoi joc de ea, dar asta e alta poveste. De asta ING a prins, Citi a luat caimacul (cel putin in Bucuresti), RBS a fost sus o vreme. Atitudine buna, oameni de calitate, atentie fata de clienti.

Lucrurile s-au schimbat. Azi conteaza sa ai internet & mobile banking, comisioane mici sau deloc, retrageri de oriunde, phone banking 24/7. Degeaba faci 100 de sucursale cu granit pe jos daca nu pot sa imi vad real time tranzactiile pe telefon. Degeaba bagi sute de mii de euro in panotaje si publicitate la TV daca trebuie sa vin la banca pentru orice operatiunie. Degeaba imi oferi un card gold daca trebuie sa-ti aduc o caramida de acte in original ca sa-l pot lua. Citi mi-a livrat cardurile in 4 zile, si le-am activat prin telefon in mai putin de 2 minute. La ING a durat 9 zile si a fost nevoie de un drum la banca.

Nu stiu cine va castiga. Stiu insa ca de mai bine de o luna ma tot gandesc la ce banca o sa plec. Asa ca m-am uitat pe oferte si mi-am intrebat colegii, prietenii si cunoscutii, iar ce va zic mai jos e feedback-ul pe care l-am strans:
- ING are servicii bune dar beneficii extrem de putine. Are comisioane mari si desi are retrageri gratuite le are doar de la bancomatele lor. Premium, dar scump, probabil isi va lua inapoi de la Citi multi dintre clientii pe care i-a pierdut, desi acum are serviciile mai proaste decat acum 4 ani.
- Millenium are cele mai bune oferte, sau ca sa zicem asa cele mai apropiate de Citi. Din cei 6 oameni cu care am vorbit de Millenium, doar unul fost partial nemultumit, ceva legat de niste comisioane de care nu stia. Banca e noua, nu are multi clienti deci inca are o imagine buna. Daca va fi agresiva si va veni cu un pachet special pentru fostii clienti de la Citi (eu asa as face) are sanse sa-i bata pe ING
- Raiffeisen e 50%-50%. Nimeni nu prea ar vrea sa lucreze cu ei, insa toata lumea asteapta sa vada ce oferta vor face. Imaginea e una invechita, cu servicii proaste, ghisee multe si casiere acre. Garda veche cum s-ar zice
- Credit Europe Bank sunt decenti la oferta, insa au multe documente de semnat si acte de adus. Am auzit si de bine, insa au fost 2 povesti horror legate de credite si cardul Avantaj. Imaginea nu e cea mai buna ci mai curand una de pluton.
- BRD e un fel de diavol. De fapt ar fi corect sa zic ca BRD si Volksbank sunt intr-o liga aparte de care e obligatoriu sa te feresti. S-ar putea scrie o carte cu povesti de groaza doar din ce am auzit eu.
- BCR pare sa nu mai existe. Sau cel putin nimeni din toti cei pe care ii cunosc eu nu au mai lucrat cu ei in ultimii 5 ani. Si aici vorbim de cea mai mare banca din Romania. Asta spune foarte multe.
Despre restul nu am auzit

Cred ca a venit momentul negocierilor. Fiecare client poate sa incerce sa-si negocieze o oferta mai buna. Bancile trebuie sa inteleaga ca nu ne fac un favor, si ca noi ii creditam cu incredere si cu banii nostrii. Iar asta trebuie sa implice o relatie personala si respect reciproc. Si zero comisioane daca se poate, sau macar un flat fee ca sa fim fara griji :)

marți, 30 aprilie 2013

O seara regala


Nu mai am trapa, asa ca azi am condus cu geamurile deschis. Aerul era cald si mirosea a vara, Sweet child of mine umplea difuzoarele cu muzica nostalgiei mele, si seara abia incepea. In frigider ma astepta o neflitrata rece ca gheata si o o halba cu Internet Explorer primita cadou la nu mai stiu ce conferinta. Berea era germana, bineinteles, pregatita pentru un Real si Borussia ce promitea sa fie senzational. Halba s-a golit prin minutul 65 cand putea fi lejer  0-3 daca Lewandovski nu s-ar fi jucat cu mingea ca pe maidan. Probabil ca Ramos i-a tras prea multe palme si i-a bagat prea multe degete in ochi polonezului asa ca acesta nu a mai gasit plasa. Oricum gustul era amar de la hamei, seara era desumflata, si Realul parea ca nu stie cum sa piarda frumos. Din orgoliul sau nemasurat, portughezul de pe banca regalilor a gasit doua mutari magice si un brazilian i-a pasat unui german, care a centrat pentru golul unui francez. Ultimele 10 minute din meci au fost "muy loco" cu Ramos in careu pentru 2-0, si cu Real care a aratat inca o data de ce e o echipa atat de mare. Pentru cateva minute am crezut ca nemtii nu vor mai fi nemti. Dar pana la urma Realul a murit frumos.

A fost o seara frumoasa. O sa o incheie tot cu Guns' "You could be mine" dedicata lui Mourinho . Din nostalgie asa ...

marți, 16 aprilie 2013

Eterna si fascinanta [...]


Dis de dimineata, un magazin mic de cartier cu materiale de constructii. Eu ratacit la coada pentru doua tuburi de silicon alb. In fata mea un mester impreuna cu proprietarul care il tocmise sa ii repare ceva prin casa. Cred ca sunt putini cei care nu l-au intalnit inca pe Dorel, mesterul, intruchiparea intelepciunii si a artei constructiilor, acest adevarat urmas al lui Manole plin de inteligenta, de arta de a intinde Atlas-ul pe pereti. El este maestrul zidar, zugrav, instalator, parchetar, electrician, dulgher, toate in una si unul pentru toate. Cu spatele drept, cu pieptul in fata ii explica de sus proprietarului cum el stie de toate, cum e mai mult decat perfect, raspunsul la toate rugiile insignifiantului client. 10 minute mai tarziu a cumparat printre multe altele, o dalta de zidarie si un ciocan de dulgher. Pentru ca nu-i asa, cu ciocanul ala poti sa scoti si cuie :)... pana si eu care mai daram un perete sau mai dau jos o fainta odata la 5 ani imi iubesc mai mult degetele decat acest Dorel. Sincer nu stiam daca rad sau imi para rau de proprietar.

Un pic inainte de ora 9 ajung si la un Petrom din ala mic de cartier, cu 4 pompe si o singura casa. 3 oameni in fata, 20 de minute de asteptare. Guvernul nostru mirobolant a schimbat legea ca sa stopeze evaziunea cu bonuri de combustibil. Aparent toti cei trei din fata mea aveau masini de firma, iar schimbarea i-a luat prin suprindere pe cei de la Petrom, asa ca stau si dau facturi. Primul de la coada arata a agent de vanzari. Al doilea are si card. A treia doamna are copilul in masina. Un singur lucru e neschimbat insa ... intrebarea casierei: Si ce numar trecem?. Nici unul din cei trei nu si-a dat numarul masinii de la pompa. Cu alte cuvinte casiera isi ajuta clientii sa faca evaziune, statul sta cu buza umflata, iar eu astept de 5 ori mai mult la coada decat in mod normal. Am inteles insa de la casiera ca lucrurile or sa fie mai ok, in sensul ca cei de la Petrom si OMV vor implementa si ei softul "ala pe care il au deja aia la MOL". Sincer nu stiu cand naiba mai au ungurii timp sa ne fure Ardealul ca mi se par prea ocupati sa-si faca treaba cum trebuie ...

Dupa mine e un popa. Si el cere factura ... asa ca hai cu catedrala aia odata, ca poate se roaga Ponta la Dumnezeu mai cu talent si combate evaziunea ... altfel nu-mi explic cum de biserica ia bani de la buget dar nu plateste taxe. Vorba aia, noi sa fim sanatosi ca sigur nu ne plictisim pe aici!

luni, 8 aprilie 2013

Plicul alb de la Citibank (cel mai tare transfer intra sezon)


Stimata Citibank,

Va comunicam prin acest blogpost ca am decis: experienta de tranzitie catre Raiffeisen nu se preconizeaza a fi cu happy end. Daca se va schimba ceva, va vom anunta in timp util.

Cu stima,

Un client reputabil ...

De mult nu am mai vazut un asa fuck up de comunicare cum a fost cel prin care Citibank imi explica cum ne-au transferat la Raiffeisen.

E luni, ora 14:00. Suna telefonul. Raspund si la capatul firului este curierul care imi spune ca e la adresa de corespondenta si trebuie sa-mi livreze un plic de la Citibank. Ii raspund ca e luni si e ora 14. El intreaba daca sunt la adresa. Nu sunt, ca e adresa de acasa, si deobicei lunea oamenii sunt la munca, ca sa aiba ce sa vireze in contul de la banca. Presupun ca asta e regula, nu exceptia.

Presupunerea mea se dovedeste adevarata. In jurul meu sunau telefoanele intr-o veselie. Plicurile au ajuns prin Ploiesti, Iasi, Bacau, pe unde aveau oamenii adresa din buletin. Si de fiecare data, curierul este absolut mirat ca nu este NIMENI acasa ca sa ridice plicurile intre orele 9-18, in timpul saptamanii. Breaking news ... Citi nu "livreaza" catre Raiffeisen un pachet de pensionari, ci clienti cu locuri de munca si salarii.

Modul in care au facut asta ... Le fail! Nu cred ca exista un singur client Citi care sa NU aiba internet banking sau o adresa de mail asociata, astfel incat sa ii rogi sa-ti comunice o adresa de livrare pentru plic inainte de a-l trimite. Dar na, ma incapatanez sa cred ca am de a face cu fiinte inteligente. Sunt aproape sigur ca ar fi avut costuri mai mici de livrare daca pur si simplu sunau fiecare din cei peste 100.000 de clienti inainte de a le trimite plicul.

Dar sa trecem mai departe, doua zile mai tarziu vine si plicul si odata cu el, metoda halucinanta de a rezolva transferul de la Citi la Raiffeisen. Hai sa incepem cu exprimarea, extrem de directa si impersonala. Oricat am cautat un multumesc ca ai fost clientul nostru in scrisoarea aia, nu am reusit sa-l gasesc. In schimb am gasit jumatate de pagina despre Raiffeisen despre care am aflat ca e este "un grup financiar reputabil". Vorbesc si Romana si Engleza (si bineinteles Romgleza) dar de reputabil nu am auzit. Reputat poate!

De exemplu, data de transfer care nu e fixa ci preconizata. E posibil sa fie 1 iulie, dar ... daca se va schimba "o sa va anuntam noi in timp util". Oricat am cautat in documentele pe care le-am primit, mi-a fost imposibil sa gasesc o definitie pentru "timp util". Timp util sa ce? Sa dau un telefon? Sa mananc o prajitura? Sa desfac o sticla de bere? O sa ziceti ca sunt carcotas, dar ...

Pana la data transferului (aia prezumptiva) trebuie sa le dai un raspuns in scris cu ce vrei sa faci mai departe. Deci eu, am obligatia sa le trimit in scris optiunea mea, pana la o data care NU e fixa, se poate schimba, sau chiar si mai bine poate sa dispara complet in cazul in care Consiliul Concurentei va zice NU. Ce se intampla daca nu le le trimiti raspunsul?

Pai daca ai card de credit stai linistit ca banca vegheaza. Adica totul se transfera catre Raiffeisen ca doar nu sunt nebuni sa ramana cu gaura in credit :). Daca in schimb ai card de debit, contul de blocheaza automat pana cand banca primeste "autograful tau" pe hartie. Nu prin telefon, ci pe hartie, negru pe alb. Ti se vireaza salariul in contul de debit? Da cu subsemnatu', ca altfel ramane blocat. Prin telefon NU se poate? O voce suava a raspuns ca nu se poate decat prin posta sau la sucursala. Vestea buna e ca sunt doar trei sucursale si inca n-am aflat daca e vreuna deschisa in weekend. Ca doar de aia folosesc internet banking ca sa ma duc personal in sucursala. Halucinant cum solutia vine de la o banca care a castigat cota de piata tocmai pentru ca NU era nevoie sa mergi in sucursala.
[Update ... Aparent s-au sesizat si NU mai trebuie sa trimiti plicul (se considera acceptare tacita si este scrisa in una din scrisori, doar ca "Data incetarii" pana la care bineinteles ca nu este explicata in nici un document]

Partea faina incepe insa de la data transferului, cand orice relatie contractula cu Citi se termina. Adica Raiffeisen preia legal contractele si cu totii devenim clienti Raiffeisen. Pentru o perioada (denumita de tranzitie) Citi va continua sa ofere suport, "aka pot sa suni la Citi daca ai probleme si sa iti folosesti on-line bankingul", dar in numele Raiffeisen. Perioada de tranzitie este o necunoscuta ... undeva in toamna lui 2013. Adica cand o sa pice frunza'n dunga. Partea interesanta este ca pe toata perioada de tranzitie Raiffeisen NU poate sa schimbe termenii contractului.

Va dati seama ca asta insemana ca pentru 3 luni Raiffeisen va avea COMISIOANE ZERO pentru totii clientii veniti de la Citi? WOW! Moment istoric ... comision ZERO si Raiffeisen in aceiasi fraza!

Nu stiu de ce dar dupa experienta asta am o presimtire ca "oferta" austriecilor va fi mult sub ce are acum de la Citi. La fel si serviciile. Irefutabil (ca sa rimeze cu reputabil)!

P.S: Cred ca faza cu reputabil a fost scrisa inainte de "optimizarea" fiscala a grupului ca altfel nu-mi explic adjectivul (multumesc Andrei pentru linkul din ZF!)

joi, 28 martie 2013

Comisionul meu

Deci, eu nu vreau sa platesc comisioane inutile catre banci. De cand s-a tot anuntat faza cu Citi, prin grupul meu de amici a inceput dezbaterea furtunoasa legata de cum Citi a gresit ca a dat comisioane zero, ca de aia nu e profitabila si ca acum nici o banca nu o sa mai faca asta. Hai sa ne uitam un pic la cum scot bancile bani de la noi.

1) Daca ai un credit lucrurile sunt extrem de clare si simple. Banca iti da banu, tu dai inapoi plus plus. Adica nu doar dobanda, ci si comisioane de analiza, dosar, depunere de numerar, intrat in banca, iesit din banca, risc sau lipsa de risc, si multe alte astfel de invetii. De aia a iesit BNR in fata acum cativa ani si a zis DAE. Adica un procent ce include tot ce o sa platesti pentru banii aia. Sa nu fiu inteles gresit, este absolut normal sa dai bani pentru asta. Banca investete in tine si ca orice investitie nu e facuta din dorinta de a face bine, ci pentru a scoate bani.

2) Daca ai un cont la ei, devine oarecum 50-50. Daca ai cont inseamna ca ai si bani, de care banca se foloseste. Sigur ca si banca are costuri operative ca na, are nevoie de sediu, de angajati, de servere, de masini de lux pentru directori si prime pentru secretare. E decent sa ceri un comision cu care sa acoperi costurile de rulare atunci cand le ai. Adica nu inteleg ce te costa sa administrezi un cont, in conditiile in care oricum imi comisionezi retragerea de la bancomat. Sau de ce daca am internet banking trebuie sa platesc daca vreau sa-mi schimb limita de retragere? Tu ca banca te folosesti de banii mei, iar eu nu iti cer un comision pentru asta. E un acord tacit prin care eu am incredere in tine sa-mi tii banii iar tu ii folosesti ca sa scoti profit. Hai sa nu vorbim de dobanzi la depozite. In Romania la RON sunt negative daca aplici inflatia si comisioanele de retragere. Oricum o dai, comisioanele de adimistrare pentru contul curent sunt discutabile ...

3) Cardul e sfant. Aici e cornul abundentei pentru banci pentru ca scot galagia de bani. Galagie de aia cu surle si trambite. In primul rand prostul plateste, iar prostul esti tu. Sa o luam cu inceputul. Taxa de emitere de card si de adminstrare. In cazul in care nu stiati, Visa/Mastercard deobicei DAU bani bancilor pentru fiecare card pe care acestea il emit. Deci Banca ia bani din doua parti la fiecare emitere de card. Bine, plasticul ala costa si el ceva, ca are o banda magnetica. Cam 1-2$/card daca e pictat frumos, pus in plic si are si un PIN atasat.
Apoi vine folosirea cardului. Cand te duci cu el la bancomat platesti comision de retragere. Asta la majoritatea bancilor. Cele care nu fac asta si-au dat semana ca oricum lumea nu prea mai retrage ci plateste cu el asa ca si-au permis sa ofere comision zero pentru ATM-urile proprii. Pentru ca acolo chiar nu au costuri, exceptand cazul in care nu cumva in masinariile alea exista de fapt vreo tanti care numara banii de mana si scrie chitanta de mana. Restul costurilor sunt infime ...
Dar porcul cu marul in gura e plata cu cardul. Nici o banca din Romania NU comisioneaza asta. Cat altruism! Cata dorinta de a face bine! Cat rahat pe fata. La fiecare plata pe care o faci cu cardul o parte din bani se impart intre comerciat si banci. Spun banci pentru ca e vorba de banca care a emis cardul, banca care a procesat plata si VISA/Mastercard ... In mod direct tu nu esti taxat de banca, dar personal nu stiu nici un comerciant care sa nu includa acest cost in pretul produsului. Exista tari unde produsele au doua preturi, unul pentru plata cash altul (mai mare) pentru plata cu cardul. Tocmai de asta. Cine pierde? Omul care NU plateste cu cardul. De doua ori, pentru ca oricum nu va primi restul la banut inapoi (cine nu ma crede sa incerce experienta asta in Billa). Deci indirect platesti comision la fiecare plata cu cardul. De asta sunt banci care isi permit sa aiba oferte de tipul 2% inapoi din anumite cumparaturi pe care le faci (in special la cardurile de credit unde bucata e mai mare).

In acest moment stiu cel putin 3 banci din Romania care au comsioane ZERO pentru conturi, emitere de carduri, retragere de bani de la bancomat si internet banking. Pentru ca FACE sens sa fie zero, in conditiile in care fiecare din aceste servicii sunt deja acoperite de venituri din alte surse sau de reducere de cheltuieli (e infinit mai ieftin pentru banca sa faci un OP online decat la ghiseu). Ceilalti care NU au comisioane zero, isi ascund incapacitatea de a genera profit sanatos prin a taxa dublu, uneori chiar triplu clientii existenti.

Personal nu cred ca cei de la Citi au gresit, ci cred in continuare ca au facut exact ce trebuia facut la momentul respectiv. Au luat o mare halca din clientii premium de la ING, au mai furat de la RBS si Raiffeisen si bineinteles de la invechitii BRD si BCR. Majoritatea celor cu care am vorbit dupa post-ul trecut au zis ca e posibil sa se intoarca la ING (second best), insa am avut supriza placuta a unei oferte de la Millenium, care e foarte aproape de ce ofera acum Citi. Culmea ironiei ... consultantul de credit de la Millenium lucrase la ING acum 3 ani :) si sincer s-a vazut scoala buna de acolo.

joi, 21 martie 2013

100.000 de clienti sau praful de pe toba?


Azi Raiffeisen Bank a anuntat ca a batut palma cu cei de la Citi ca sa le cumpere portofoliul de clienti retail. Daca mutarea va fi aprobata de consiliul concurentei 100.000 de clienti Citi vor primi prin posta o scrisoare frumos redactata prin care vor fi anuntati de mutare si de conditiile in care aceasta este posibila. Bineinteles ca vor avea o perioada de gratie de 2-3 luni in care sa ia decizia de a trece sau nu cate noua stapanire. Pana aici totul bine si frumos.

Daca ar fi sa fac un profil pentru majoritatea clientilor Citi bazandu-ma exlusiv pe cei pe care ii cunosc personal ...
- venituri peste medie, deci mai si economisesc
- 25-40 de ani
- platesc in majoritatea timpului cu cardul
- au card de credit
- nu prea au timp de pierdut deci NU vor sa ajunga la un ghiseu (internet banking heavy user)
- mai au si cate un cont in valuta
- sunt atenti la costuri, pentru ca stiu cat de mult muncesc sa-si faca banii
- au trecut pana acum cel putin prin 1-2 banci si are un credit, deobicei la o alta banca decat Citi
La mine in dictionar asta se numeste client premium, adica exact genul de client pe care il vrei, pentru ca are bani, iar tu ca banca esti in business-ul de asta. Nu cred ca multi dintre clientii actuali ai Citi sunt indatorati catre banca cu sume importante astfel incat sa ramana "obligati" in acest transfer chit ca vor chit ca nu.

Si acum vine intrebarea. De fapt cati clienti a cumparat Raiffeisen? Raspunsul asta e extrem de greu de dat pentru ca tine de mai multi factori:

1) Ce vor face cei de la Raiffeisen ... Tinand cont ca sunt client Citi am aurncat un ochi rapid pe oferta curenta a austriecilor si pot zice cu mana pe inimia ca daca nu or sa vina cu ceva comparabil cu ce am acum de la Citi nu exista nici cea mai mica sansa sa devin clientul lor :). In plus, cel mai mare plus pentru mine era ca puteam sa scot bani fara comision de la orice Citibank din lume (Peru, Turcia, Papua Noua Guinee). Pur si simplu NU au cum sa faca match la asta ...

Pentru restul, daca austriecii NU or sa vina cu o ofera killer care sa fie cel putin la fel de buna cu ce au acum clientii Citi viitorul nu va suna bine. Sunt sanse mari sa piarda undeva la 50% din ce cumpara. Si aici nu vorbim doar de "depozite" ci mai ales de rulaje.

In plus Site-ul e prafuit rau, imaginea e perfecta pentru anul 2001, on-line banking-ul aduce mai mult a BRD decat a ING (desi cred ca au cam aceiasi platforma). Mult de lucru, putin timp sa o faca.

2) Repatrieri. Dupa cum ziceam mai sus o buna parte din clienti celor de la Citi au deja un credit pe la o alta banca, dar au trecut la citi pentru ca se saturasera de sclavagism pe banii lor (comisioane aberante, costuri mari, customer care de rahat). Acum insa, dupa mai bine de 2 ani de la momentul in care Citi a inceput sa traga caimacul de la restul bancilor s-au mai desteptat si restul si vor incerca sa-i aduca inapoi ca sa isi consolideze costurile. Cu unii dintre ei vor reusi, mai ales bancile grecesti au ceva sanse sa mai aduca ceva.

3) Premium trage la premium. Raiffeisen NU este premium ca imagine si ca servicii. Adica este cu o clasa sub ING sau RBS. E de pluton, la fel ca BRD, BCR sau BancPost. Daca ING si RBS se misca "cu talent" si incep sa faca exact ceea ce a facut Citi acum 2-3 ani (adica active headhunting dupa clienti) or sa aiba mult succes. E vorba de imagine si de cateva alte lucruri cum ar fi "hassle free" banking. Fara ghiseu, fara comisioane mari, retragi de la ce ATM vrei tu. Nu ma fa sa gandesc, nu ma jecmani daca scot bani de la cei de langa. Nu am timp sa alerg dupa un ATM al bancii tale asa atunci cand am nevoie urgenta de cash (ceea ce se intampla foarte rar oricum).

Ma astept sa vad campanii targhetate pentru clientii Citi. Daca as fi banca asta as face, pentru ca cateva mii de clienti premium nu ii gasesti usor, si mai ales costa al naibii de mult sa ii "achizitionezi". Deci sa curga ofertele, sa fie razboi. E si o chestie de orgoliu, vrei sa ai banii mei, arata-mi ca iti pasa de mine, da-mi un mesaj personal.

Ca si o nota de subsol ... RBS sta un pic mai bine ca ING la capitolul asta.

4) Istorie ... Daca ai fost clientul austriecilor sunt sanse foarte mari sa nu te intorci. Nu zic ca sunt mai rai ca altii, dar din exemplele pe care le stiu acum nu cred ca au vreo sansa sa-si repatrieze clienti Citi. Si eu am plecat suparat de la ING (mai mult din principiu), insa nu am fost iremediabil suparat de serviciile lor. Probabil in cateva luni voi redeveni clientul lor, daca vor veni cu o oferta suficient de buna.

5) Masa tratativelor. E momentul ca bancile din romania sa inteleaga ca o oferta comerciala e negociabila. Daca o sa dau un mail cuiva sa zic, sunt client Citi si NU vreau sa trec la Raiffeisen ma astept sa fiu sunat, si "groomed". De exemplu, daca as fi la Raiffeisen, din cei 100.000 i-as lua pe cei mai "atractivi" 30-40.000 si i-as suna personal pentru a le face o oferta pe care sa NU o poata refuza. In special pe cei care NU au credite sau costuri de mutare la o alta banca.

Pentru prima oara in Romania o mare parte din cei 100.000 de clienti Citi sunt extrem de puternici. Si ar fi o schimbare bine venita sa le aratam ca decizia e la noi si nu la ei. Banii sunt ai nostrii :).

Nu cred ca vom ajunge vreodata sa aflam raspunsul la intrebarea de mai sus. Dar tare mi-ar placea sa vad ce o sa iasa din toate astea ...

sâmbătă, 23 februarie 2013

Facultatea de Stat

Am ajuns să folosim programatori din India, China și chiar Tunisia. Pe bune, deja știu 3 amici care în căutare disperata de oameni care să fie în stare să scrie o aplicație de Android sau de iOS repede și bine lucrează cu programatori de afară.

Dar sa începem prin a vorbi despre povestea lui Geo. Geo are o firmă mică de soft și trăia până acum câțiva ani din outsourcing. Apoi a venit peste el criza, forfetarul, sănătatea pentru PFA și a dat oamenii afară ca nu mai avea cum să îi țină. Norocul lui s-a numit iOS și mai apoi Android, așa ca acum Geo are deja câteva zeci de aplicații care din vânzări și reclame îl țin pe linia de plutire. Și pentru că acum a mai trecut criza și era băiat de treabă, mai are de 4-5 ori pe ani și ceva proiecte de afară. Până acum a lucrat cu studenți pentru ca făceau mult Web, iar HTML, CSS, JS și un pic de PHP sau RoR nu erau mare lucru de învățat.

Dar s-au mai schimbat lucrurile. Ca să știi ce faci în Java si Obejctive-C ai nevoie de ceva mai mult background tehnic și de un pic mai mult timp. După vreo 3 țepe mari (adică luat studenți, făcut trening, investit in ei vreo 3 luni până când au devenit productivi, pierdut exact 3 luni mai târziu …) s-a lecuit și s-a gândit el sa nu mai colaboreze decât cu oameni care știu deja. Surpriza a fost mare de tot. Nu a găsit omul in tot Bucureștiul studenți care să știe așa ceva și sa vrea un part-time, cu program flexibil. A căutat aproape 6 luni. Nada … Când a găsit cât de cât ceva programatorii cereau in jur de 800-1000 de euro pe luna minim, pentru un part-time, voiau banii în mână nu FPA. Așa că Geo a ajuns sa lucreze foarte bine cu două echipe, una din China pentru iOS și una din India pentru Android. Și la jumătate de preț față de Romania, cu factură, etc …

Sunt 2 probleme aici:
Prima e de legislație, care te cocoșează cu taxe și nu te ajută deloc. Ești startup și ai nevoie de 2-5 oameni. Buzz off, dai la stat aproape 1.7 din banii pe care îi ia angajatul în mână. Reducerea pentru programatori? No way, că nu te încadrezi la cifra de afaceri.  Dacă ne uităm un pic la ce au făcut alții pentru asta o să vedem că există soluții. Vorba aia, nu cerem bani de la stat, ci un pic de inteligență (știu că să ceri inteligenta de la statul român e imposibil). Hai sa vedem, dacă ar face statul o derogare de la toate impozitele cu angajații pentru primii 3 ani de funcționare in anumite condiții pentru startup-urile noi din câteva domenii? Pai putem vorbii de mii de firme, cu 2-5 angajați, deci zeci de mii de șomeri mai puțini. În plus, firmele astea au nevoie de servicii (sedii, contabilitate, etc …), iar aceste servicii generează locuri de munca adiționale și impozite. In cel mai rău caz statul ar fi pe break even.  Se zice ca 10% din firme au succes. Deci câteva sute or să treacă de cei 3 ani și o să reușească sa înceapă să plătească impozite normal. Dacă or să fie cu adevărat de succes or să genereze venituri mari, sau foarte mari, poate chiar or să fie vândute (nu zic Instagram, dar daca se vând 2-3 pe an cu câte 5-10 mil $ deja doar din 16% impozit pe venituri pentru persoane fizice statul scoate mai mulți bani decât ar scoate impozitându-le pe toate). În plus, s-ar putea plăti salarii decente, bani care ar fi impozitați indirect (TVA, accize) și care ajung tot în economia noastră. Pentru asta însă ai nevoie de voiință, creier și un program pe care sa-l gandești în perspectivă (pe termen lung adică, deobicei mai lung decât un ciclu parlamentar …).

A doua problema este învățământul. Școala noastră e degeaba. Sau ma rog, aproape degeaba. Cu câteva excepții notabile (Politehnica București fiind una dintre ele, școliile de vară fiind celelalte) în facultățiile tehnice din România nu există cursuri decente axate pe tehologiile noi. Vrei sa inveți sa programezi în Android, iOS, Ruby, Python, Node.js? Sau sa lucrezi cu Mongo sau Hadoop? O faci in timpul tău, pe banii tăi. Facultatea o sa te învețe formele normale ale unei baze de date, UML plus o carcă de imbecilităti care NU contează atunci când ai nevoie de un job. De asta, 80% dintre studenții de la Cibernetică care au dat un test de angajare cu mine NU au trecut de prima probă. Dacă te pune sfăntul să-l întrebi de un lucru de bază cum ar fi: sigleton design pattern, mostenire, heap vs. stack, box model-ul de CSS, daca stringurile sunt mutabile in C#, e ca și cum ai deschide cutia Pandorei. Cum naiba să știe așa ceva, când jumătate din timp li se predau materii de genul: Economia informaţiei, Sisteme informaţionale economice, Proiectarea sistemelor informatice, Serii de timp, Metode moderne de analiză și proiectare a sistemelor informatice pentru afaceri, Managementul documentelor … Sincer acum, cum ar fi să poți alege între un curs cu Oracle și unul cu baze de date NoSQL? Sau să ai în lista de opționale: Programarea pe Android, Programarea pe iOS, Introducere în Node.JS, Dezvolarea aplicațiilor web cu Python, Dezvolarea aplicațiilor web cu PHP, Front-end development cu HTML 5 si CSS3 (plus Twiter Bootstrap, jQuerry, developing websites for mobile devices) etc … Pun pariu că dacă s-ar dori să existe aceste cursuri ar fi bătaie pe locuri. Pentru simplul motiv că un curs similar platit e cam 1000 de euro, și pentru ca ai avea sanse să-ți găsești un job după ce termini facultatea. Pentru că în timpul facultății NU ai mai avea timp să lucrezi … cursurile ar fi cu adevărat interesante și te-ai duce la școală. Toată lumea castigă: faclutățiile au absolvenți care își găsesc de muncă, studenții învață ceva relevant iar companiile au forță de muncă calificată și nu mai au nevoie de 3-6 luni ca să poată produce. Sau poate că nu toată lumea câștigă… profesorii care încă mai predau forma normală 4 și alte astfel de fosile ar avea doar de pierdut.

Povestile lui Andrei

Deobicei nu public cuvintele altora, insa am primit o continuare la Tiganul si rromii trimisa de un amic pe mail. Mai jos gasiti povestile lui si probabil frustrarea multor romani.

Germania – pierd avionul într-o seara si profit de ocazie sa ma plimb si eu prin centrul Munchen-ului. Miroase a prosperitate economica, curatenie si rigurozitate tipic nemteasca; totul pare frumos, însa abia când se lasa seara realizez izbitoarea insiruire de obiective comerciale: sex club, table dance, kebab fast food, hooters, beer&tits, Arabian food boutique. Fara sa judec prea profund, cataloghez întreaga lume de pe strada drept “o gloata de turcaleti afemeiati” si trec pe lânga vitrine în cautarea unui restaurant cu mâncare decenta. Subit, mi se pare ca încep sa aud fraze în limba româna. Ma gândesc ca poate este de la foame, sau poate de la oboseala… Însa nu. Din sex-cluburile pe lânga care treceam pasager ieseau grupuri de fete usor bronzate, putin peticite (nicidecum îmbracate) care exclamau: “Hai fa, traversam?”, “Cât ai facut fa în seara asta?” si alte mesaje din acelasi dictionary pestrit.
Am înghitit sec.
At the end of the day, ce nationalitate au curvele? RO, chiar daca ele sunt tiganci. Sad but true.

Austria – merg în vacanta de Craciun în Viena. Lume cosmopolita, educata, nivel de trai ridicat – you know. Însa toate nodurile acestei frumoase metropole erauîmpânzite de cersetori pigmentati, care ziceau un „Sa va dea Dumnezeu sanatate!” în limba româna. Sunt însa cert ca faceau niste cursuri intensive de limba germana – doar stiu si ei ca astfel le va creste rata de conversie. Smart, one can say.
On our way back to the beloved Românica: asteptam îmbarcarea la poarta asociata zborului Austrian. Pentru a evita companie neplacuta, nu zbor cu companii low-cost. But surprise! Un cârd de cca. 10 fete puternic bronzate, în fuste mini si cu tocuri de 10 cm asteapta si ele îmbarcarea. Ma amuz usor, glumind cu prietena pe seama tocurilor; ne gândim ca sunt chiar foarte utile pentru a nu ti se scufunda calcâiul în zapada de 10 cm care era asternuta afara. Seems legit, we said.
Trec câteva minute si vine politia la poarta. Se dovedeste ca nitte ciori din acel cârd furasera dintr-un free shop mai multe parfumuri. Scandal. Urlete. Înjuraturi. Scuipaturi.Am înghitit, din nou, sec.
Again, ce nationalitate au cersetorii si “divele”? RO, chiar daca ei sunt tigani. Sad but true.

De obicei nu prea îmi mai bat capul cu lucruri care nu ma afecteaza. Însa urmatoarea poveste este doar un singur exemplu care ilustreaza cum ne afecteaza si pe noi, români de rând care nu avem nimic în comun cu tiganii. Ba chiar dezavuam comportamentul lor.

Olanda –  în hypermarket, la casa:
Eu: “Do you take Visa CCs?”
Cashier: “Sure.” Si swipe-uie?te CC-ul. Brusc, apare o problema pe care nu se sfieste sa mi-o comunice: “There seems to be a problem. Your CC was issued by a Romanian bank and hence we cannot process it.”
Eu ramân putin retardat fata de reactia tipei. Ea, evident, nu a considerat nimic deplasat – eram doar un alt “român” cu cardul probabil clonat, iar directiva ei era în concordanta cu o politica de bun simt, menita sa minimizeze riscul si posibilele fraude/pierderi.
Am înghitit amar, am platit cash si am gândit “niste rasisti…”. Pe urma, gândindu-ma la povesti similare cu cele de mai sus, mi-am dat seama ca, macrocosmically, casiera are dreptate. Microcosmically, nu. Are legatura cu ce zicea nenea Jobs: You can only connect the dots looking backwards.

Ca sa nu închei într-o nota trista, am sa î?i mai relatez o poveste:

SUA – Apple Store. Mi-am cumparat o chestie >50 USD si, conform legislatiei lor, mi-a fost cerut un ID proof. Nu aveam pasaportul la mine, asa ca le înaintez cartea de identitate RO. Prima remarca, sub un zâmbet prietenesc: „Wow. That’s a damn big driving license. Are you allowed to drive trucks with it?” Îi explic omului, putin jenat (ca urmare a experientelor din Europa), ca de fapt ala este un buletin de Romania. Cea de-a doua remarca a lui, simply priceless: „Oh, that’s right, mate. Are you working for Google here?”
De data aceasta, sentimentul trait este de mândrie. Mi-am dat seama ca nu era nicio problema faptul ca nu aveam pasaportul la mine. Americanii, cel putin californienii, au deja un pasaport universal pentru noi, românii: „those smart guys”.
Deci nu! NU vreau sa intram în programul Visa Waiver. NU vreau sa existe curse low-cost EUR-America! Sunt singurele filtre care functioneaza...

sâmbătă, 16 februarie 2013

Ziua in care decenta a murit

Antena 1 a facut mai mult decat sa ameninte. L-a dat in judecata pe Petrisor Obae si paginademedia.ro.

Ce zice Antena 1 in comunicatul legat de proces:
"Constatăm că acțiunile de defăimare și manipulare prin mesajele publicate de domnul Obae au depășit cu mult limita decenței și a opiniei jurnalistice echilibrate"

Cum poti sa zici ca e defaimare si manipulare dincolo de limitele decentei, cand emisiunea cu pricina a fost amendata de CNA cu 20.000 RON pe 12 februarie? Lupul striga lupul? Antena 1 are tupeul sa zica ca a fost depasita limita decentei si a opiniei jurnalistice echilibrate? Care este etalonul decentei? Acces Direct?

Ce face Antena 1 este un atac fatis, o incercare de intimidare a unui jurnalist care a avut curajul sa scrie importiva lor. Imi doresc sincer ca domnul Obae sa castige cu surle si trambite si astfel sa devina un exemplu de urmat.

joi, 14 februarie 2013

Tiganul si rromii

Acum mai bine de 6 ani tot pe o zi de 13 a ajuns in salonul in care eram si eu un tigan. Sarac, de la tara, fara asigurare medicala si fara carte sau educatie. Aparent bause prea mult si pentru ca nevasta nu era prin batatura, s-a apucat sa-si bata iapa. Spre deosebire de nevata iapa avea creier, mandire si copite asa ca l-a pocnit in fata si i-a rupt maxilarul. Pana aici e o poveste normala cu tiganul de la tara.De aici insa incepe partea interesanta. Tiganul nostru folosea sapunul si apa dupa un strict calendar ortodox, adica de Paste si de Craciun, si cum pana la urmatoarea sarbatoare mare mai erau vreo 3 luni in salon nu se putea sta de miros. Asa ca am facut un puci si un sapun de la unul, un plic de sampon de la altul, o amenintare ca nu mai primeste calmante de la asistenta si tiganul nostru insotit de nevasta a facut dus. O data la 2 zile. Si n-a murit inecat ...

Derulam rapid pana ieri pana in saptamana asta, cand pe holul unui alt spital o satra de rromi isi pazeau un membru adus de urgenta la chirurgie. Rromii acestia erau mandri foc traditiile lor, si pe buna dreptate. Pirandele aveau fuste senzationale, salbe de aur la gat, barbatii ghiuluri si lanturi mari la gat, inclusiv puradeii erau imbracati "de duminca" cu palarii negre de fetru. Este genul de diversitate si traditie pe care le admir in aceiasi masura in care admir un costum popular. Insa aici se opreste admiratia.

In primul rand comportamentul social al satrei se asamana mai mult cu cel al unui card de ciori. Si nu folosesc alaturarea cu inaripatele pe post de jignire, ci pur si simplu inchipuiti-va un card de ciori iarna care croncase si se agita bezmetic. Daca i-ati fi vazut pe copii alergand pe scari in spital printre oameni bolnavi si ati fi masurat decibelii va jur ca asta era imaginea perfecta. Cine se simte lezat poate sa taie ciori si sa scrie pescarusi. Cu ceva insistente au dus copii la masina si au lasat volumul mai incet, doar pentru a pune in aplicare o alta traditie. Picnicul pe scarile spitalului. Si nu chipsuri sau covrigi. Ci paine, branza , pateu, ceapa, ardei, salam si bineiteles ziare in loc de fata de masa. La un loc satra avea mai mult aur decat un amanet mare din Bucuresti, deci nu cred ca un pranz la impinge tava spitalului sau restaurantele de pe langa i-ar fi saracit. Dar era vreme urata afara si nici un parculet sau o banca.

Sa zicem ca astea pot fi oarecum de inteles, nu neaparat de acceptat. Ce nu pot insa sa inteleg este insa igiena. Absolut toti cei din satra erau bine imbracati, cu haine curate si aranjate. Cu toate astea, erau cativa indivizi si o piranda, care miroseau a transpiratie si un amestec de cur si picioare nespalate (daca e prea dura afirmatia imi pare rau ... si unde mai pui ca aveam si nasul infundat). Nu pot sa inteleg cum ceilati din satra ii acceptau asa.

Ai sa revin la miezul problemei. Diversitatea e frumoasa atat timp cat prin modul ei de manifestrare ii respecta pe cei din jur cu cutumele si legiile lor. Nimeni nu iti zice sa nu fi autentic, dar tine de educatie sa te speli, sa pastrezi linistea intr-un spital si sa nu mananci intr-un loc unde se plimba oameni bolnavi pe langa tine (ultima tine de instnctul de autoconservare). Ce a lipsit atat tiganului cat si satrei de rromi la 6 ani distanta, au fost cei 7 ani de acasa, si iertat sa-mi fie dar NU societatea este responsabila pentru asta ci familia sau grupul. Oricate ONG-uri vor lupta sa trimita copii rromi sau tigani la scoala aceasta NU va suplini nicioadata ceea ce se invata acasa. Sa te speli pe maini si pe dinti, sa nu mirosi, sunt reguli elementare de igiena. Sa respecti reguluile unui loc in care te duci, fie el cinematograf, spital, sauna sau aeroport nu tine de etnie ci de buna crestere si educatie.

As putea fi acuzat de stereotipie, pentru ca sunt sigur ca sunt si romani sau unguri sau italieni care put si care sunt needucati. Insa exista un sambur de adevar cand olandezii, norvegienii, suedezii si finaldezii ii catalogeaza pe rromi ca cersetori si hoti. Vorbim de societati extrem de tolreante cu orice tip de imigrant, ca de francezi sau italieni nu mai are rost sa zicem cum ne eticheteaza. Mi-as fi dorit ca exemple de mai sus sa nu tina de o etnie sau o minoritate, insa din pacate astea sunt datele problemei. Iar a incerca sa ne ascundem dupa deget nu va duce decat la o explozie de xenofobism in care "oameni de bine" vor cere sterilizarea femeilor de etnie rroma sau creearea de lagare si tabere. Important e ca si ONG-urile si grupurile de rromi sa inteleaga lucrul asta si sa rezolve aceste probleme pastrandu-si frumusetea traditiilor. Altfel vor fi in continuare marginalizati, aratati cu degetul si etichetati toti prin prisma celor multi, nu a elitelor. Cum de altfel s-a si inatmplat in spital ...

marți, 12 februarie 2013

O seara plina de nervi

Avem o tara frumoasa. Si nu te plictisesti sa traiesti in ea. Cu bune si cu rele, cu miorite si fara caprele vecinului avem multe de facut ca sa iesim la liman. Dar, nu e un loc in care sa nu poti trai.

Pana cand ajungi la un spital. Daca voi pleca vreodata din tara asta de asta o voi face. Pentru ca nu e suficient sa fi bolnav, sistemul te face sa te simti indatorat, adus de spate, in anumite momente chiar umilit. Si nu mai vreau, vreau demintate, medici care sa vorbeasca cu tine, sa iti explice, asistente care sa aiba rabdare, tomografe care sa mearga, pastile pe care sa nu le aduci de acasa.

As vrea sa dau vina pe sistem, dar sistemul e format din oameni. Si eu imi platesc impozitele la stat, inclusiv cele pe sanatate. Si mai platesc si rezerve private ca sa am o urma de decenta in conditii. Dar mai mult decat atat nu stiu ce sa mai fac, si nu ma pot abtine sa nu spumeg de furie pe situatia de acum.

Daca as putea, maine as pleca din Romania. Nu din snobism, ci pentru demintatea care mi-a mai ramas ... si uitandu-ma in jur eu sunt un caz fericit!

duminică, 10 februarie 2013

Avon, Antena 1, etica in afaceri si ceara din urechi


E aboslut halunciant modul in care trustul lui Voiculescu a ales sa trateze o situatie delicata, care tine de etica in afaceri. Sa o luam cu inceputul ... Access Direct, emisiunea tabloid a Simonei Gheorge a reusit inca o editie grobiana in care subiectul de maxmia audienta a fost ceara din urechi a unei pseudo vedete. Pagina de media, prin cuvintele lui Petrisor Obae, a hotarat sa comenteze grostescul incident si mai mult decat atat sa publice si lista companiilor care au avut publicitate in respectiva editie. Printre respectivii se numarau Avon, L'Oreal si Colgate.

Primul semn de normalitate apare din partea celor de la Avon care se hotarasc sa-si retraga reclamele de la Acces Direct. E aboslut firesc pentru o companie de cosmetice sa NU doreasca sa-si asocieze numele cu o emisiune care face audienta bazandu-se pe lipsa de igiena a unui invitat (sincer ma intreb cum de L'Oreal nu a facut asta prima tinand cont ca sunt si marca premium, si imi e greu sa cred ca au in traget-ul principal publicul tinta a celor de la Access direct). Normalitatea unui astfel de gest este data si de modul in care se vinde si se cumpara publicitatea, in sensul in care nu cred ca cei de la Avon sau L'Oreal au negociat direct cu Antenele sau au stiut macar ca vor aparea la Acces Direct. In general lucrurile astea se negociaza prin agentii, in functie de palierul orar si punctele de rating si alte lucruri despre care nu prea am habar.

Aici vine primul mare derapaj al celor de la Antene, un knee-jerk reaction ce ar trebui studiat la categoria cum sa-ti alienezi clientii. Arunca in presa o "scrisoare deschisa" in care pur si simplu ii mustruluiesc pe cei de la Avon pentru lipsa lor de etica de afaceri. Aroganti si sfidatori e putin spus, si sincer nu imi pot explica cum un PR a putut sa lasa asa ceva sa treaca (sunt sigur ca nu Sorin Alexandrescu, CEO Antena Group a scris cu manuta lui scrisoarea). Daca ar fi sa fac o traducere libera a mesajului ar iesi cam asa:
"Bai Avonule, gandac insignifiant ce esti tu, cu 0,003% din cifra mea de afaceri tu faci pe smecheru? Adica eu iti dau oportunitatea sa apari la mine pe post nenorocitule si tu musti mana care te hraneste? Gandac nenoricit, eu te-am tratat cu respect desi tu nu contezi, iar tu acum te intorci impotriva mea? Ba fraierule tot ce obtii cu asta este sa nu mai apari in fata celor care conteaza ba! Aia care fac rating! Doar EU stiu mai bine de ce clienti ai TU nevoie! Semnat, Cea Mai Mare Televiziune Din Romania".
Asa ceva NU se face. Pentru ca, indiferent de cat de mici si neimportanti ar fi cei de la Avon in ecuatia cifrei de afaceri a celor de la Antene, ei au fost si raman clientii respectivului trust. Atentie, Avon nu s-a delimitat complet de Antena 1, ci s-a hotarat sa isi redirectioneze bugetul pe care il are pentru publicitate catre alte emisiuni ale respectivului post.

Al doilea mare derapaj al Antenelor a fost vis a vis de pagina de media pe care o actioneaza in judecata pentru ca si-a permis sa publice informatii despre Acces Direct. Sa vedem de ce se face vinovat un ziarist:

  1. A publicat o parere personala despre calitatea unei emisiuni. Antenele nu contesta corectitudinea informatiei prezentate, ci modul malitios de ambalare a acesteia, si mai ales faptul ca ziaristul NU a infierat in acelasi mod si alte televiziuni care prezinta emisiuni de aceiasi calitate (ProTV, Kanal D, etc ...). Mi se pare absolut ireal sa ii zici unui ziarist ca nu se uita si la altii ci doar la tine. E ca si cum i-ai zice unui telespectator sa se uite si al alte canale la emisiuni concurente inainte de a avea dreptul sa scrie daca ii place sau nu emisiunea ta. De exemplu, inclusiv Catalin Tolontan scrie ca era mai "corect" sa fie asa. Personal cred ca aceasta afirmatie ar fi fost mai adevarata daca articolul celor de la pagina de media ar fi fost despre emisiunile tabloid in general. Articolul a fost insa despre cazul particular al Ioanei Tufaru si modul in care Access Direct a prezentat ceara din urechi. Punct.
  2. A publicat lista completa de sponsori ai emisunii, lucru care a adus un prejudiciu Antenei 1. Pai hai sa vedem ... lista de sponsori e publica, pentru ca oricine se uita la TV o vede din moment ce vede spoturile. Deci un ziarist a prezentat o informatie publica. Punct. Impactul de business? Hai sa vedem ... nici unul din sponsori NU si-a retras banii de la Antena 1. Nici macar Avon, care desi a luat pozitie, doar a redirectionat banii. Oricum 500.000 euro daune pentru 0,003% din cifra de afaceri!!! Cred ca e momentul unui control de la fisc la Antena 1 ca am impresia ca platesc mult prea putine impozite :)...

Antenele se poarta ca un dictator. Nu esti cu mine, esti impotriva mea. Scrii de rau, te dau in judecata. Esti client si ai curajul sa iei pozitie? Te mustruluiesc in public. Daca as fi Avon as renunta imediat la orice colaborare cu trustul lui Voiculescu. Imediat! Si pun pariu ca NU s-ar simti in vanzari. Daca as fi L'Oreal sau Colgate, sau Nestle (M&M's) as renunta imediat la orice asociere cu Acces Direct. Chiar imi doresc ca brandul meu sa fie asociat cu niste laturi? M&M's sau pasta de dinti egal ceara din urechi? Data viitoare cand va spalati pe dinti ...

Normalitatea ar fi fost ca Antena 1 sa le multumeasca celor de la Avon si sa ii asigure de tot suportul lor in a gasi cea mai buna solutie de publicitate pentru produsele lor.

Disclaimer: A fost o vreme cand ma uitam la Antene. Mai bine zis ma uitam la Mircea Badea si Moise Guran. In cazul primului am renuntat sa-l mai urmaresc in momentul in care mitocania a eclipsat complet ironia si umorul taios pentru care il respectam si ajungeam sa ma uit la emisiunea lui pana tarziu in noapte si chiar sa o revad cu placere dimineata in reluare. Cat despre domnul Guran, numai de bine :).

duminică, 3 februarie 2013

15 minute de bucurie

Uneori gasesti locuri magice atunci cand te astepti mai putin. Timp de 15 minute ieri m-am intors la bucuria de a fi copil, de a ma juca cu lucruri simple, frumoase, fara beculete, plastic sau made in China pe spate. Am regasit un magazinas mic, pierdut pe undeva pe langa Piata Gemeni, care e plin ochi cu jucarii de lemn si jocuri de cand eram copil. M-am uitat pret de cateva minute intr-o luneta cu bile colorate, invartind-o ca sa se schimbe culorile, am vazut jocuri din lemn perfect executate, papusi, si multe multe jucarii inteligente. Sa nu uit de acuarele, ceara de modelat, plastilina, creiaone si creta colorate.

Pentru 15 minute am putut sa fiu din nou copil fara ca asta sa imi fi trecut prin cap cand am facut ochi dimineata. Boribon, iti multumesc!


vineri, 1 februarie 2013

Bir bir sa' naltam!

Azi a intrat in vigoare noul cod fiscal. O sa urmeze o mare nebunie, in care taranii romani care inca nu au plecat la cules capsuni prin Spania or sa inceapa sa-si ascunda porcii si vacile de prin ograda ca sa nu mai iasa la numaratoare si sa plateasca impozit. Ai mai mult de doua hectare, mai doneaza la prieteni ca sa ramai cu 1,99. Moromete style!

Urmeaza aberatia cu impozitul pe diurna. Adica eu angajatu' care primeste bani sa mananc atunci cand ma deplasez o sa platesc si impozit pe banii aia. Bine, daca esti firma platitoare de profit si diurna nu e mai mare de 32,5 RON nu bagi mana in buzunar. Altfel te-am ars fraiere. De banii astia manaci 2 meniuri si o cafea la Mac. Cu putin noroc iti ajung si de o pastila de stomac si hartia igienica obligatorie unui astfel de deliciu culinar. Nu mai intru in amanunte legate de ONG-uri si firme ce nu platesc impozit pe profit ca aia NU e oameni!

Urmeaza cel mai probabil impozitul pe manele, pe numarul de becuri din casa, taxa de deschidere a usii la administratia fiscala si cresterea TVA-ului la hartia igienica concomitent cu scaderea TVA-ului la paine!

Ma intreb din nou ... cine dracu o sa fie ultimul care pleaca? Sa lase lumina aprinsa ca astia nu fura pe intuneric!

joi, 31 ianuarie 2013

La Inalta Poarta ...

Imi aduc aminte de virulenta si verticalitatea lui Ponta si Antonescu referitoare la neatarnarea Romaniei si romanilor fata de europeni si a lor uniune. Provizoriul presedinte al tarii o luase la intrebari pe doamna Merkel, Ponta ne explica clar ca noi ne tinem tare, ca avem coloana vertebrala si nu mergem in genunchi la puterile straine. Up yours Baroso! Natiune, popor, mandire! Toate in perioada referendumului.

La 1 februarile trebuia sa intre in vigoare codul de procedura civila. Cod care includea in el cateva prevederi prin care romanii pacaliti de catre banci nu mai erau obligati sa dea fiecare in judecata banca si sa astepte 3 ani ca sa isi primeasca dreptatea. Motivatia e halucinata "Ponta a precizat că bugetul de anul trecut nu a fost construit pentru aplicare Codului de Procedură Civilă"

Bancile tipa de mama focului ca o sa fie nenorocite daca se intampla asta. Ca sunt zeci de milioane de euro in joc, ca e dezastru. Fie vorba intre noi, sunt zeci de milioane de euro in joc, milioane luate cu japca de la clientii fraieri prin metode de cele mai multe ori ilegale si in toate cazurile IMORALE. Adica a crescut dobanda o sa o crestem si pe a voastra. A scazut, asta e ghinion pentru client si marca banu' ca altfel te executam.

E naspa. Niste smenari (bancile), prin metode si contracte demne de niste escroci notorii, au luat banii unor oameni. Codul de procedura civila venea sa le dea acestora din urma (a se citi poporul roman) drepturi prin care puteau sa repare acest lucru. Bancile au facut lobby. FMI a venit la Bucuresti si a zis ... amanati. Guvernul Ponta a executat imediat, fara sa comenteze. Cine pierde? Tot fraierul care isi plateste impozitele si ratele. Era cel puitn MORAL sa ii dai dreptul sa isi ia banii inapoi, daca justitia ii dadea dreptate. Atentie, nu era vorba de o lege prin care bancile sa fie obligate sa plateasca. Este vorba de o prevedere prin care ti se simplifica procedurile si ti se usureaza accesul la justitie.

Unde e neatrnarea fata de "puterile straine"? Unde sunt interesele poporului? Unde sunt comentariile partizanilor USL, pui de daci si de romani? Unde e revolta? ... Nu mai e ... ca nu poti sa ai verticalitate cand fruntea ta e in tarana fata de Inalta Poarta. Parodon FMI vroiam sa zic!

marți, 29 ianuarie 2013

Cei 20%

Tot ce conteaza in lumea capitalista e optimul lui Pareto. In produsele pe care le facem, in modul in care ne calculam rentabilitatea unei investitii sau al unui proiect, in modul in care ne prioritizam actiuniile, feature-urile sau produsele, exista acel 80% devenit regula.

De exemplu 80% din "bercenari" l-au ales pe Voiculescu. Ieri, toti acesti 80% si-au luat-o optim peste bot, pentru ca domnul senator a ales sa demisioneze pentru a mai juca alba neagra cu justitia. In alte cuvinte a facut ceva pe toti cei care si-au pus stampila pe el in speranta ca va face ceva bun cu mandatul lui. Domnul Voiculescu a luat acest mandat si s-a sters cu el la fund. Cu fiecare stampila in pare, pentru ca cantitatea de dejectii este mare.

Ma bucur sincer am fost in restul de 20%.

luni, 28 ianuarie 2013

America ilogica

Nu stiu daca e pe bune sau e doar o gluma proasta dar cred ca tocmai am citit cea mai proasta lege posibila. Deci, daca e pe bune, si esti cetatean american tocmai a devenit ILEGAL sa iti deblochezi telefonul.

Adica un detinator de pasaport al SUA, daca isi cumpara un telefon blocat intr-o retea si vrea si el sa mearga la baietii din Regie ca sa poata sa-l foloseasca in orice alta retea de telefonie mobila poate sa stea la racorica pana la 10 ani si sa plateasca 1 milion de $.

Articolul in original il gasiti in The Atlantic. Daca aveti 15 minute de pauza puteti sa aruncati un ochi si pe comentariile de pe Reddit.



Partea interesanta este, ca daca legea ar fi data in Romania, cel mai probabil ar dura exact 10 minute pana la primul mod de a scapa de ea. L-as ruga pe colegul de munca sa imi duca el telefonul la deblocat, pentru ca textul e clar: Nu ai voie sa-ti deblochezi telefonul TAU. Nu zice nimic de al altuia :).

Inca nu m-am decis daca pur si simplu e vorba de prostie si incostienta crasa, sau pur si simplu cineva are chef de glume ...

duminică, 27 ianuarie 2013

O intamplare adevarata


Viata bate filmul. De exemplu nu iti poti inchipui se poate termina cu o masa la restaurant, cand esti invitat sa sarbatoresti o zi de nastere. Si totusi, un astfel de scenariu este posibil, oricat de improbabil ar parea. Din nefericire ieri am fost spectator la un incident halucinant.

Oricat de mult au incercat cei din restaurat sa il salveze, omul se axfisia din cauza unei bucati de carne de vita. Metoda Heimlich nu a functionat nici macar cand cel care a incercat sa o aplice era cat un munte de om. Veniti aproape toti, angajatii si mesenii au incercat fara succes sa-l ajute, inclusiv tinandu-l de picioare cu capul in jos. Pana la urma tot ce au mai putut face a fost masajul cardiac.

Ambulanta a ajuns in cam 8 minute de la momentul la care inca isteria nu incepuse,insa sirenele celor de la SMURD acoperind cu greu tipetele sotiei disperate. Sotul a fost intubat, oxigen, palete de resuscitare toate insotie de tipetele sotiei si lacrimile celor din jur.

Nu stiu daca domnul respectiva a supravietuit sau nu, pentru ca am plecat inainte de a vedea deznodamantul. De altfel nici macar nu mai vroiam sa stiu. Insa dupa experienta de ieri, doua lucruri sunt foarte clare: viata te ia prin surprindere ... si e indicat sa mesteci mancarea bine inainte de a o inghiti.

marți, 22 ianuarie 2013

De regim


Sunt la regim de slabit dupa toate „porcariile” si tavile de prajituri de la sfarsitul anului. Cutia de ciocolata Poiana cu ingrediente un pic sarate pe care am topit-o in 3 zile nu se pune la socoteala. Se pune doar la kilograme.

Asta inseamna ca pe langa ca sunt un pic kranky visez mancare. Si cum nu are farmec sa visezi mititei, sarmale si alte de astea, m-am trezit uitandu-ma lung de tot la un pliant care se odihneste la mine pe birou de mai bine de doi ani.

Arroz con pato, pato entomatado, ceviche, pescados y mariscos. Intr-un cuvant Restaurant El Rincon de Pato. Am ajuns in Lambayeque in ultima mea excursie din Peru ca sa vad muzeele Tumba Real si Brüning. Primul cu tematica Lord of Sipan a fost fabulos. Al doilea a fost prafuit dar cu o ceramica si bijuterii Chimu si Moche senzationale. Cumva dupa atat cultura mi s-a facut foame si am intrebat unde pot manca ceva bun. Algo muy bueno adica.

Cand un localnic mai spalat mi-a zis de El Rincon de Pato si a adaugat si sintagma turistico am strambat din nas. A zambit cand mi-a vazut grimasa, si a zis ca e tipico criollio si ca turistico e pus in nume doar pentru ca e la marginea orasului si altfel n-ar calca nici un picior de turist pe acolo. El mehor pato!

Asa ca am luat un chu chu (echivalentul peruan al unui tuk-tuk) si dupa 15 minute de mers pe stradute construite in plin desert si cu mustati spre cer am ajuns in ceea ce s-ar numi o mahala. Pentru mai putin pudici, un fel de strada din Ferentari doar ca in mijlocul desertului.

Cu inima cat un purice am intrat si am macant senzational: peste innabusit in suc de mango pe pat de piure de porumb cu cartofi dulci si banane prajite.



Si pentru ca restaurantul era faimos pentru rata cu orez nu am ratat nici file de rata in sos de vin cu mere sote si orez. Sa visezi cu ochii deschisi nu alta!


Totul a fost insotit de doua Cusquena, una bruna si una blonda.



Imi e pofta de America de Sud ...

duminică, 20 ianuarie 2013

Sabia lui Stefan cel Mare


Paharele stau cuminti pe masa de lemn, acompaniate de scaune cu design aparte si mult haz de necaz. De mult timp nu ne-am mai vazut in formula asta, impreuna, si avem multe de povestit. Cateva pahare de vin de mai tarziu, dupa ce am trecut prin banalitatiile legate de ultimii doi an de viata personala, ajugem in sfarsit la subiecte serioase legate de politica, de Romania … despre viitor.

Culmea, crasma in care ne auzim vocile e numita dupa o carte a lui Cioran, iar masa suntem trei autohtoni care traim in Romania si doi romani care muncesc afara. Cei doi autoexilati, care au dat bir cu fugitii nu traiesc nici in Anglia si nici in Irlanda. Ei doar muncesc acolo, pentru ca nu e de conceput sa traiesti in alta parte decat in Romania, cand tu esti pui de dac. E una din putinele dati cand tac si ascult. E greu, dar vinul e excelent si asta ajuta.

Resuim cumva sa trecem de absurdul situatiei prin glume. Tonul il dau expatii care ajunsesera intr-o pozitie inconfortabila, la a fi aratati cu degetul. Deschid gura si schimb subiesctul, povestind despre vacante viitoare si concedii trecute, si Instambulul devine punctul comun. Toti l-am vizitat, majoritatea anul trecut. Si am ajuns la sabia lui Stefan cel Mare, cel mai mare dintre toti romanii.

Incep din nou sa ascult si ma ingrozesc cum comunismul nationalist al anilor 80 a reusit sa ne intipareasca in retina si in creier imaginea eronata a istoriei. In fata mea, paharul se goleste, si creste patosul cu care Stefan, figura legendara devine epopeica, napolenoica, maginfica si tot odata grotesc de ilogica.  E imaginea din povestiri istorice, cu domnitorul cu coroana care e roman, nu moldovean, cu ai sai razesti cu furci si coase care spulbera val dupa val de ieniceri profesionisti inarmati pana in dinti, ostasi ai unui imperiu pagan care vrea sa ne asupreasca pe noi, romanii, sa ne dezbine pentru ca suntem prea buni, sa ne cucereasca pentru ca suntem prea bogati, prea destepti si prea bine pozitionati.

Ascult minute in sir aceiasi retorica plina de eroismul deja arhicunoscut. Ctitor de manastiri si biserici, nu de drumuri si orase. Unsul lui Dumnezeu pe pamant impotriva armatelor lui Alah, marele aparator al crestinatatii. Bai occidentalilor, fraierilor, daca nu era Stefan sa castige razboiul cu turcii voi acum ati fi avut moschei nu catedrale.

Il opresc scurt din retorica. Auzi? Daca i-a batut pe turci, cum de a ajuns sabia lui in muzeul din Istanbul? Nici nu apuc sa termin intrebarea ca tavalulg reporneste. E respectful turcilor pentru geniul militar si curajul lui Stefan. Mamele otomane obisnuiau sa-si sperie copii care nu-si mancau tot brocoliul cu imaginea acestui mare domnitor. Sunt foarte aproape de a renunta cand mai arunc o intrebare. Daca Stefan a castigat razboiul, de ce a pierdut sudul Basarabiei si a platit tribut?

Se face un pic de liniste. Implacabil vine raspunsul … era batran, obosise si nu mai putea sa-i bata pe turci de unul singur ... Cred ca e singurul razboi din istoria omenirii cand dupa ce ai castigat, rezultatul e sa cedezi teritorii si sa platesti tribut celui care a pierdut.

Si atunci ma loveste. Stefan este intradevar un erou. Nu pentru ca i-a batut pe turci sau pentru ca a ascultat de maica-sa cum ne zice Bolintineanu. Ci pentru ca a avut curajul sa incerce sa schimbe lumea si a facut atat cat a putut el pentru asta. La fel cum cei doi “britanici” de langa mine sunt eroi pentru ca au lasat in spate locul in care s-au nascut pentru o viata mai buna, nu una mai usoara. Noi am ramas si nu facem nimic ca sa schimbam jegul si clica care ne inconjoara.

Dinescule, mai toarna un pahar! Nu te cunosc ca poet, dar la vin esti maestru …