Ne vedem foarte rar, la un pahar de bere … doua ore. Nu l-am mai vazut de un an jumatate si am reusit cu greu sa ne gasim dupa aproape doua luni de amanari ce pareau nesfarsite. Era sa nu-l recunosc, cu cateva kilograme bune in plus, cu parul mai rar si fata pamantie. Ochii i-au ramas la fel dar sunt ascunsi de multe vanisoare sangerii ce nu sunt altceva decat o prelungire normala a unor cearcane adanci. Deja ma simt vinovat ca e cu mine la bere si nu e acasa.
Am inceput cu Salut, cum mai esti? Primele cuvinte au fost: nu mai pot, sunt un sclav. Am cerut berea si apoi incet ca intr-o piesa proasta am inceput sa vorbim. I-am zis de ultimul meu an, ca a fost cam prost, ca am cam dat-o in bara. A zambit si pentru un moment l-am recunoscut. Mai ce-ti place sa te mai plangi! Da … el este, il stiu de mult a ramas la fel. Ma bucur ca inca mai simti, a continuat. Eu chiar nu mai pot.
De doua luni lucreaza fara pauza. A lucrat si de sarbatori, ca in Martie trebuie sa termine proiectul. E sclav, un sclav destept care odata era pasionat si entuziast, plin de idei ce vroiau sa schimbe lumea. Acum are o familie, un apartament, un teren si multi multi bani de dat la banca. In franci elvetieni. Si o sotie care este bugetar.
Ma simt prins intr-o comedie neagra, din care nu pot iesi. Am vrut sa vand terenul, dar nu il cumpara nimeni. Ma cac pe el de vis frumos de a avea o casa pe pamant. Am devenit sclavul visului asta, si muncesc ca sa am din ce plati ratele si sa traim. Sa plec n-am curaj, in plus am incercat anul trecut si nu merita, nu era nici macar un ban in plus. Freelancing-ul e dus, am nevoie sa dorm … cand naiba sa mai muncesc in plus?
De data asta nu seful lui a omorat pasiunea. Si nici un proiect prost. Ci grija zilei de maine si investiiile proaste. Care o sa-l urmareasca o viata. Arunca totul la gunoi, vinde ce mai poti si pleaca, i-am zis. Nu pot sa pierd tot ce am muncit! E enorm, mult prea mult.
Nu i-am mai zis ca plec iarasi in Peru. Nu am vrut sa mai intorc odata cutitul in rana. Era deja prea adanca. I-am urat noape buna, si i-am spus sa se uite in oglinda dimineata. Acolo o sa gaseasca ce pierde cu adevarat. Si pun pariu ca ce o sa vada valoreaza mai mult decat un apartament la bloc si visul unei case pe pamant!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu