… and I’ll write you a tragedy. Mi-am adus aminte de cuvintele lui Scott Fitzgerald zilele astea cand aud din nou, prea mult despre lasitate, dezamagirea de a nu lupta in continuare, cum doar cei tari raman sa lupte si cat de important este sa fi conducator de razboi.
La inceput a fost chiar funny sa vad reactii de genul asta, pentru ca sunt sigur ca fiecare om de pe lumea asta isi duce propriile razboaie pe care le considera epice. Mi-au distrat si mai tare reactiile de la inceputul anului de genul noi suntem tari ca rezistam, proiectul asta e doar pentru cei care pot. Autoindoctrinarea asta are ceva din naivitatea unei varste la care inveti culori si forme. Si tot pe seama naivitatii pun si lipsa de informare din momentul in care oamenii au knee jerk reactions de genul asta.
La 26 de ani am facut cancer. De atunci am avut 3 operatii in plus, o treime de limba in minus, am invatat sa vorbesc din nou, am facut 45 de sedinte de radio terapie, 6 de chemo, m-am dus singur cu masina la fiecare dintre ele, am vomitat pe strada cand imi era rau, am avut 2 luni in care nu am mancat nimic si am baut doar apa, mergeam la serviciu, martea jucam fotbal desi nu puteam sa alerg iar miercurea ma duceam la chemoterapie. La sfarsit a scris vindecat pe fisa, si de atunci in fiecare an ma duc si ma caut si sub firele de par din cap. Asta a fost si ramane razboiul meu definitoriu si ori de cate ori imi aleg o batalie pe care sa o port sunt atent daca merita sa fac asta.
Celor ce-mi contesta curajul sau sunt dezamagiti de „lasitatea” mea le urez din tot sufletul sa nu fie vreodata in situatia de a invata sa-si aleaga razboaiele asa cum am fost eu sa nu ajunga sa aiba un baseline ca al meu. E foarte frumos sa ai lejeritatea de a alege batali pe care daca le pierzi supravietuiesti. E si mai misto sa fi erou, mai ales ca de cele mai multe ori cei care platesc pretul tradegiei sunt camarazii de arme. Insa inainte de a vinde castraveti gradinarului gandeste-te la ce scoti din gura si nu contesta decizia unui om de a nu-si dori sa continue un razboi. Daca vrei sa-l convingi sa lupte sau sa se razgandeasca contesta-i motivele si nu decizia si nu-i vorbi de dezamagire si lipsa de curaj pentru ca intre curaj si nebunie e o linie foarte subtire. Iar cand se face pace s-ar putea sa ramai cu urme adanci de la nebunie.
Tot ce poti sa obtii cu astfel de reactii este sa imi lasi un gust amar, iar in cazul in care insisti sa-mi pierzi respectul. Iar daca tii cu tot dinadinsul sa fi erou si sa lupti pana la capat atunci vei avea admiratia mea la sfarsit, cand indiferent daca castigi sau pierzi, toti camarazii tai de arme se vor uita la tine si vor rosti: Respectele mele eroule! Voi lupta alaturi de tine si data viitoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu