30 de centimetri

Cum pati sa masori distanta distanta dintre doua suflete? Poti incerca sa o masori in numar de priviri pe minut sau in numar de atingeri in public. Poti sa o masori in secunde de despartire? Eu am masurat-o in centimetri si am gasit ca sunt excat 30. Adica distanta dintre doua paturi in camera de hotel si lenea de a le unii, caci oricum se vor desparti pe parcurs, sau si mai bine distanta dintre daua trupuri noaptea dupa ce adorm si nu exista aer conditionat. Cel mai elocvent insa este patratul masutei dintre doua sezlonguri de pe plaja, adica excat 30 de centimetri. Am vazut insa si oamnei fara distanta, care in loc de a face plaja "civilizat" si a dormi in hoteluri cu paturi duble si aer conditionat au ales sa-si lipeasca trupurile noaptea in cort si sa stea aproape lipiti pe un prosop pe plaja oferind niste momente de intimitate cel putin induiosatoare. Si da imi este ciuda, daca va intrebati, pentru ca desi iubesc as preferea de o mie de ori sa fiu indragostit si sa aleg "lipsa de civilizatie" acelor lucruri care nu fac altceva decat sa adauge la distanta dintre 2 suflete sub eticheta confortului. Cand nu imi permiteam confortul eram mai fericit, pentru ca lipsa lui, desi uneori deranjeaza, ne face sa fim mai apropiati si mai atenti la ce vrea si ce simte celalat.

Afara din Bucuresti

Orasul asta este sufocat de prostie, manelisti si oameni care se grabesc. Politetea este doar un cuvant din dictionar, in rest comunicam prin calxoane si injuraturi. Aseara, dupa ce mi-a intarziat salariul 4 zile, mi-am platit rata cu 5 minute inainte de inchidere in ultima zi fara penalizari. Am trecut peste mutrele casierei de la Volksbank care imi facea un favor luandu-mi banii, si m-am trezit singur in debandada din piata Unirii. Atunci am luat o hotarare atipica pentru un Bucurestean. Sa merg pe jos pana acasa. Pe Cantemir pana in parc, nimic nou in afara de manele, injuraturi, claxoane si aglomeratie. Toti se grabesc insa de fapt stau pe loc, pe nervii lor si pe plamanii nostrii. Am dat mai tare ipdoul si cu Duffy in creier am ajuns in parc unde i-am gasit pe extraterestrii. Oameni care se plimbau, stateau, zambeau si povesteau. Pana si cei care alergau nu erau deloc grabiti. Era o alta lume, ca si cum ai fi intrat intr-o capsula care schimba totul, in care oamenii sunt fericiti, curati si semi-civilizati.

Si pentru prima oara in mult timp, am oprit muzica, m-am asezat pe o banca la umbra si m-am bucurat de liniste cu o carte in mana timp de o ora. Pentru prima oara in mult timp, nu mai m-am grabit acasa, am citit si am savurat vremea si culoarea din jurul meu, m-am simtit tanar si liber, fara griji. Tot ce mai lipsea era sa fiu indragostit si as fi putut jura ca am 18 ani. Pacat ca nu a tinut decat o ora, pentru ca la Brancoveanu, un claxon si un "fa proasto hai treci dracu odata!" m-au trezit din visare. Eram la loc in Bucuresti!

Houellebecq

"Cand sexualitatea dispare, apare, in prezenta lui vag ostila, trupul celuilalt; apar zgomomotele, miscarile, mirosurile; prezenta insasi a trupului pe care nu-l mai poti atinge, nici venera, prin contact, devine putin cate putin o suferinta; toate acestea , din nefericire, sunt stiute. Disparitia erotismului e urmata indeaproape de cea a tandretii. Nu exista relatie epurata, de unire superioara a sufletelor, nu exista nimic care sa-i poata semnana sau macar s-o evoce intr-un mod aluziv. Cand iubirea fizica dispare, totul dispare; o iritare ursuza fara adancime vine sa umple succesiunea zilelor [...] Pe scurt, eram intr-un mare rahat."

Cand altii spun lucruile mai bine decat tine ce sens mai are sa-ti folosesti propriile cuvinte?

Fantezia fericirii

Fericirea zace in fantezii. Ele hranesc sufletul, mintea, trupul prin bmw-ul din parcare sau motorul care goneste pe splai cu 200 la ora, prin ochii caprui ai vecinei de la 10. Ne fac sa ne simtim puternici, iubiti, unici, inteligenti sau bogati, si poate mai mult decat orice liberi, iar senzatia de libertate e totuna cu fericirea. Insa fanteziile sunt bune doar atat timp cant nu sunt puse in practica. Cat sunt trairi si vise, ascunse sau nu, sunt perfecte, pentru ca viata bate visul. Alftel o sa descoperi ca bmw-ul face pana, se strica si trebuie sa mergi in service, ca lumea reala e limitata de overdraftul cardului si ca ochii vecinei de la 10 sunt in majoritatea timpului la fel tristi si obositi ca ai tai. Majoritatea oamenilor nu isi traiesc visele din teama de a da gres. Mai suntrm cativa care nu le indeplinim tocmai din frica de a reusi. Cei indeajuns de curajosi ... ei sunt nefericiti...

Libertate

Am terminiat de citit o carte usoara, simpla fara pretentii si de doua zile nu imi mai pot scoate din cap ce inseamna libertatea. Cat de liberi suntem de fapt? In ce ne masuram libertatea: in drepturi sau in constrangeri?

La intalnirea de 10 ani toti colegii mei s-au autodefinit prin ceea ce fac sau prin copii lor. E trist sa spui ca esti manager sau medic sau redactor sef. E si mai trist cand nu ai altceva de zis. Daca ceea ce ma carcterizeaza cel mai bine este ceea ce fac inseamna ca undeva am gresit radical, pentru ca nu asta sunt. Ce ma enerveaza cel mai tare? Ca in loc sa povestesc ceva frumos HR-ului meu i-am indrugat povesti de la servici, cine m-a enervat si de ce. E chiar trist ca n-am gasit altceva de povestit.

Cu toate astea sunt un caz partial fericit. Muncesc mult insa o fac pentru mine si pentru cele cateva momente de nebunie pe care mi le permit ocazional. Si, in lumea de azi nebunia se traduce in libertate. Mi-am luat motor ca sa ma simt liber, si daca trag linie azi nu prea ies pe plus. Plec in vacante cat mai dese insa nici acolo nu sunt liber. Parca am innebunit si nu mai stiu ce sa fac. Ma gandesc la cei care au copii. Muncesc si se sacrifica pentru ei, ca acestia sa aiba sansa la tot ce e mai bun, sa devina la randul lor sclavi intr-o societate in care libertatea e o iluzie.

Dupa mine societatea de astazi este puscaria vietii si inca una grea, pentru ca traiesti cu iluzia libertatii, desi in realitate esti legat fedeles… Suntem intr-un labirint si nu reusim sa scapam din el, oricat ne-am stradui. Unii se mai cred Icari si mor tineri dobandind astfel singurul tip de libertate definitiva. Altii ajung sa urasca tot ce e in jur. Mai suntem cativa care ne incapatanam sa iubim si sa ne simtim liberi atunci cand nu suntem singuri. La ce bun? Vine lunea si ne intoarcem la munca sa platim ratele la masini, motoare si pereti de beton …

Boala studentului

Era foarte de dimineata si ploua a septembrie la inceput, iar Octavian s-a incapatanat sa ma cheme inainte de a incepe programul ca sa pot sa-mi fac analizele cat mai devreme ca sa nu stau nemancat prea mult timp.

Octavian e ceva mai mult dect medicul meu de familie. E un bun amic care se incapataneaza sa aiba grija de mine. Am ajuns la el cu lista de analize pe care le ceruse profu’. S-a uitat lung la ea, s-a uitat si mai lung la mine in gura si s-a apucat sa puna bife pe o foaie roz pal pe care numai el si asistenta intelegeau ce scriu. Singurul lucru pe care l-am priceput de pe foaia aia era sifilis. Am inceput sa rad si i-am zis ca n-am de unde … iar el a zis ca asta e boala studentului si ca prefera sa ma cert cu sotia decat sa ajung la cutit dintr-o greseala. Asta imi place la el ca intodeauna e optimist, insa de data asta nu a fost sa fie. Partea interesanta este ca in urmatorii doi ani nu doar ca am ajuns sa inteleg ce scria pe foaia roz, ci sa stiu si intervalele, limitele si ce inseamna fiecare casuta. Destul de trist.

Surptinzator laboatorul unde am facut analizele era incedibil de curat si de bine organizat. Nici macar nu am sunat, m-am dus doar langa spitalul Colentina si am zis ca e o urgenta. In jumatate de ora terminasem tot si pentru prima oara in viata mi-am dorit sa fi fost destul de inconstient sa ma duc la curve…

Dar, cum nu sunt inconsitent, rana de pe limba s-a dovedit a fi o tumora asa ca a trebuit sa incep marea epopee a cancerului meu. Si ca orice om care se respecta am inceput prin a amana operatia ca sa termin ce aveam de lucru la servici. Nu mult, ci cu o luna si jumatate, pentru ca nu stiam cand sau daca o sa ma intorc si firewall-ul nu putea sa astepte …

Sad but True

I think computer viruses should count as life. I think it says
something about human nature that the only form of life we have
created so far is purely destructive. We've created life in our own
image.

Stephen Hawking

Link de la prieteni

"Stii ce mananci ?" e o intrebare fumata, intoarsa pe toate partile, in care fiecare dintre noi este expert, insa am incercat pe pielea mea si e buna. Personal cred ca tine mai mult de common sense decat de stiinta insa, David Servan-Schreiber tine neaparat sa ma contazica ... Cred ca mai corect ar fi "Stii cum traiesti??". Nu, nu stiu.

Profu'

La profu’ am ajuns intr-o dimineata din septembrie. Era prea devreme pentru mine si prea cald ca sa ma simt in largul meu. In plus a trebuit sa stau si sa astept pe la usi, in picioare, alaturi de multi altii. Asa se intampla intodeauna cand vrei sa ajungi la o vedeta. Stai si astepti pana cand o secretara insipida si mult prea plina de importanta slujbei sale care salveaza vieti te pofteste inauntru, iar eu umil, cu buchetul de flori in maini si balbaind scuze, intru cu capul plecat ca nu cumva sa ma uit direct in ochii ei si sa o supar, ca dupa aia iarasi o sa stau la usi. As fi vrut sa povestesc ca s-a intmplat altfel dar nu a fost sa fie.

Am intrat la prof si in birou. Mirosea a chirurg excelent, a Kent lung si pe pereti erau poze de la conferinte si un afis mare “In aceasta unitate sanitara nu se fumeaza”. M-am gandit atunci cat de meserias e profu’ asta daca in spitalul lui isi permite sa-si igonore propriile reguli.

M-a asezat pe scaun, s-a uitat la mine in gura si apoi a inceput sa ma intrebe. Intrebarile curgeau una dupa alta prin fumul de Kent si ma intrebam daca chiar e real. M-a intrebat daca fumez sau daca am fumat. I-am raspuns ca nu, insa nu m-a crezut, ca doar el si-a dat doctoratul acum multi ani si stie clar ca majoritatea tumorilor de pe limba sunt cancer iar la oameni atat de tineri sunt de la fumat. Am tusit de doua ori de la fum, am lacrimat un pic si i-am raspuns ca eu sunt mai special. M-a intrebat daca beau alcool sau daca m-am muscat de limba. I-am rspuns ca nu. La final a concis ca trebuie sa fiu intr-adevar special, dar ca o sa stie sigut de abia dupa ce ma opereaza.

Poate ca unii medici incearca sa te menajeze sa te ia pe ocolite, insa nu era genul lui. M-a intrebat daca vreau sa stiu adevarul, i-am zic ca-l stiu deja. M-a intrebat ce stiu si i-am zis ca nu cred ca sunt atat de norocos incat sa nu ma incadrez in trend. A zambit. A fost singura data cand l-am vazut zambind. In rest a fost dur, insensibil, brutal si lipsit de constiinta adica exact cum ar trebui sa fie un chirurg excelent. Nu mi-a bagat mana in buzunar insa a acceptat o sponsorizare pentru spital, dar nu sub forma de bani.

De cele mai multe ori pe scaunul sau am plans de durere pentru ca nu cred ca avea idee despre ce inseamna compasiunea. Stia totul despre cancerul de BMF insa fuma tigara dupa tigara la el in birou, fara sa-i pese ca tot ceea ce incearca sa repare in fiecare zi i se poate intmpla si lui. Nu mi-a placut niciodata pentru ca nu avea ce sa-mi placa la el, insa il respect enorm pentru ceea ce face. E incredibil si mi-as dori sa se lase de fumat. Poate ca asa o sa traiasca mai mult ca sa poata salva mai multi oameni.

Dupa ce am plecat de la el, m-am ales cu 2 hartii. Una cu lista de analize si niste mazgalituri pentru medicul de famile. Asa ca a am pus mana poe mobil si l-am sunat pe Octav sa-l intreb cand sa merg pe la el ca e gorasa rau. Octav a zis sa vin a doua zi de dimineata la cabinet fara sa mananc sau sa beau. Doamne cat urasc sa ma trezesc devreme !!!

Allah fie cu noi

Cel mai tare lucru din viata mea a fost un fistic. Mic, dar al dracului de important. Era verde, prajit si cu sare, insa se incapatana sa iasa din coaja. A fost mana divinitatii care a pornit tavalugul de evenimente din viata mea, care m-a trezit din visare si m-a trimis in plin cosmar, desi harbar nu aveam atunci. Era momentul ala dintre vis si realitate de care nu esti niciodata constient.

L-am cumparat din Metro pentru Gabi, care probail ca intr-o viata anterioara a fost elefant, la cat de mult ii place sa rontaie chestii d’astea. Eu m-am incapatanat sa-l mananc si ca deobicei a cedat cel mai destept, in cazul de fata nu eu dar nici fisticu’. A cedat maseaua care s-a rupt cu scrasnet si cu gust de dentist. La dracu cu fisticu’ asta …

Asa ca luni trebuia sa merg la dentist, insa cum in primii 26 de ani din viata intodeauna am pus munca pe primul loc am ajuns dupa 2 saptamani, cand deja limba se ranise in maseaua sparta. Dentista mi-a zis ca m-am ales cu o taietura de toata frumusetea, iar eu uitiand-ma adanc in ochii ei ca sa nu tzzip am lasat-o sa scoata ce mai ramasese din masea. Apoi a vorbit de colutoriu, glicerina boraxata si iritatie mecanica. Avea ochii verzi, parul castaniu lung si cret, asa ca m-am dus la farmacie, si m-am intors dupa 2 saptamani la control si scos de ate. Surprinzator pentru mine m-am ales cu o trimitere la BMF la Urgenta (pentru infideli este vorba de Spitalul de Chirurgie Buco-Maxilo-Faciala, pentru aia pe care ii doare capu’ e vorba de o Stomatologie mai avansata).

Si ca sa vezi cum Allah e mare si atotstiutor, la Urgenta am dat peste Abdul Mohamad bin Ceva care era de garda in ziua aia. Deh fistic la arab trage. Eu, ca un cunoscator intr-ale cum se iau examenele daca esti arab la medicina in Romania, m-am uitat chiorash. El in schimb s-a uitat la limba mea, a zis ca e nashpa si ca trebuie sa mergem sa ma vada un doctor meseriash, ca el crede ca e tumoare ca asha a vazut el in poza din cartea de chirurgie din anul 5. Bine ca steam jos, ca era sa cad pe spate cand am auzit ca Abdul chiar deschisese cartea de chirurgie. In 10 minute eram cu liftul la etajul trei unde l-am cunoscut pe Tavi, care a vorbit de colutoriu, glicerina boraxata si iritatie mecanica. Si fiindca mai auzisem de asta am vorbit si eu ca sa ma dau rotund ca stiu de ele. Asa ca m-am ales cu o programare la consult la domnul profesor si cu senzatia ca Allah a vrut sa-mi transmita un mesaj prin fisticul ala.

Cat de clar a fost mesajul am aflat in prima faza acasa cu Google. Eu zic asa, singurul lucru care nu minte pe lumea asta e statistica, iar statistic vorbind 97% din tumorile de pe limba sunt cancer. Daca tin cont ca nu tin minte sa dfi visat anterior ca m-am muscat de limba si ca am facut 3 ani de statistica la ASE e destul de clar la ce se reduce problema: “Cat de norocos te simti ??”. Sincer n-am stiut ce sa raspund, dar dupa un Cernobal, Pepsi, Mac, KFC, munca ca migu si scoala mai mult de 16 ore pe zi, nu prea imi venea sa cred ca o sa castig la loto. Cat de norocos am fost aveam sa aflu mult mai tarziu, din fericire nu prea traziu ca sa mai schimb ceva.

Data viitoare o sa incerc sa miros betigase parfumate, sa mananc curry sau ce o mai fi nevoie ca sa ma vada si restul dumnezeilor, nu de alta dar daca a fost nevoie de Allah e nashpa, inseamna ca al meu inger ma cam parasise pe parcurs si e bine sa te pui bine cu toti, ca nu stii de unde sare fisticu (pardon iepurele …). Si daca e careva care sa zica ca nu o sa mai fie o data viitoare, cu siguranta se insala. Eu nu mai cred in vise. Si totul din cauza unui fistic …

Vise

M-am nascut visand. Cel mai mult imi este dor de Fat-Frumos si de Povestile Nemuritoare din copilarie. Totul era simplu si cald, de la vocea tatei, la radioul care imi zicea la opt fara zece “Noapte Buna Copii”. Am invatat sa citesc doar ca sa pot visa mai mult, cu Jules Verne sau Zevaco, si sa ma plimb cu degetul pe harta dupa Speranta lui Anton Lupan sau sa ma cred Winetoo …

Am crescut si nu m-am oprit din visat, am visat primul sarut si prima dezamagire din dragoste, fluturii din stomac cand am visat-o prima oara pe cea mai frumoasa fata din lume sau emotia cand am spus Da. Am visat tot liceul si toata facultatea cu bune si cu rele, am visat sa fiu programator si sa ajung in State. Am visat 26 de ani 2 saptamani si 4 zile, insa nu mai tin minte ce ora era cand m-am trezit.

De atunci am invatat ca nu e bine sa visezi tot timpul, pentru ca ajungi sa se naruie totul in jurul tau, tot ce ai gandit si ti-ai dorit, tot ce ai caldit incet, vis dupa vis. Un amic zicea ca dintr-un optimist convins am ajuns cel mai nashpa pesimist. Un Gica Contra, care nu vede decat lucrurile urate, rautatea din oameni si jumatatile goale de pahar. Ce este cel mai grav e ca greseste, sunt mai curand un realist si tot ce vad este ceea ce se intampla in jurul meu. Daca prin fumul de tigara al celui din fata mea, daca intre doua claxoane si manifestari de ginta, daca intre doua comentarii, un baga-mi-as si o felatie exprimate cu voce tare la un film, nu mai vad lucruri frumoase in lume imi pare rau.

Nu eu am dezamagit lumea, ci ea pe mine. Am dorit sa o schimb insa nu a vrut, am incercat sa educ din ea cat am putut insa nu sunt un profesor bun, m-am certat cu ea si cu toti cei din jurul meu pana cand s-a terminat totul si a ramas sa vad doar rautatea, ura si neputiinta. Si cu toate astea inca mai traiesc uneori momente de sublima frumuseste care ma lasa mut. Si e mare lucru sa ma faca ceva sa ma opresc din vorbit.

M-am lasat de visat … am inceput sa traiesc si sa fiu egoist. Sau pesimist. Cert este ca m-am schimbat, si atunci cand m-am trezit m-am nascut a doua oara. Pacat ca odata cu visele nu au disparut si cosmarurile.