Azi m-am ratacit in Dobrogea. Nu a fost o zi cu soare, erau norii prea desi ca sa lase mai mult de cateva pete de lumina sa atinga verdele crud de pe campuri. Am cutreierat prin sate nestiute, cu biserici in varf de deal, pline de oameni care isi imparteau ziua intre Dumnezeu si referendum. Am hoinarit pe drumuri bune cu gropi si drumuri proaste cu asfalt, printre culori de toamna si miros de sate, cu intersectii blocate de vaci sau oi, cu serpentine nesemnalizate si carute in varf de panta. Am ratacit cateva ore pana in Vama Veche, din dor de nisip si apa de turcoaz si raze de soare.
Si soarele a iesit un pic, cat sa zambeasca si sa-mi aduca ochelarii pe ochi, cat sa-si arunce razele filtrate pe plaja si sa umple de culori nisipul, ca in fiecare toamna tarzie pe o plaja pustie. Azi nu a fost o zi normala pentru ca magica si fabuloasa cerhana cu chefal, icre si nectar bulgaresc luase o pauza, desi era deschisa pe tot parcursul anului.
E prea frumoasa plaja. Prea plina de scoici si de culoare, ca o femeie frumoasa ce isi schimba garderoba cu fiecare nor ce trece. Si pentru ca nu toate culorile sunt la fel si pestii nu vor sa manance chiar orice, frutuna a mai adus ceva cu ea … o portocala.
E seara si sunt in Bucuresti. Si imi lipseste marea …
