Farmacia magica sau noi idei de afaceri

Durere de cap de vreo doua zile. Durere de apuca dracii si iti vine sa te urci pe pereti. Nurofenul o gaseste, desi reclama zice ca da. Antinevralgicul probabil ca functioneaza doar pe dureri romanesti si asta e straina. Cine stie? Pai in mod normal farmacistul de la colt.

Zis si facut, farmacia e deschisa de curand, ca aia veche cu doamnele alea dragute care stiau toate tabieturile in materie de medicamente a dat faliment. Asta e nou nouta, cu brand, cu firma cu un domn si o doamna in spatele mobilierului din pal.

Vreti un card? Nu ca ma doare capul. Cum va doare capul. De innebunesc  … de aici din fata de la ochi, pana in spate. Si am luat nurofen, antinevralgic tot ce era analgezic si aveam prin casa, dar nu trece. Apoi urmeaza cascatul, ca na munca multa oboseala omului.

Recomandarea este fascinata, mioritica, demna de gradina carpatilor. Pai vad ca cascati poate ca o fi un deochi. Ati incercat cu un Tatal Nostru? Halucinant …

Asa ca astept cu nerabdare sa gasesc in farmacii raionul cu vrajitoare, cutii de chibrite si apa sfintiita, serivcii profesionale de deochi si preotul si maicutele de rigoare pentru Tatal Nostru sau alte acatiste pentru deochi, pilule cu iarba magica si ceaiuri sfiitite. Bineinteles toate cu binecuvantarea Patriarhiei, a urmaselor mamei omida si a cui o mai fi interesat de valorile religioase si magice ale acestui popor. Mina de aur, diferentiator intre competitori, bani fara numar. Se baga careva in afacere? 

Minus 7

El este vecinul meu de la 7. Un mare om, un mare caracter, plin de bunatate pentru semenii lui. Nimic nu poate sa-i egaleze alturismul, este atat de dornic de a darui incat e imposibil sa-i stea ceva in cale. Nici macar bunul simt nu ii poate sta in cale. Nimic. Doar generozitate fara limite.

Dupa spusele lui din 1986, adica de cand e blocul si cand inca era un mic mucos, el fumeaza in lift si in scara. Pentru ca poate ca asa vrea el, vecinul ce imparte totul cu noi. Degeaba ai rugaminti desarte, degeaba incepi cu va rog frumos, el nu intelege rugamintile colocatariolor de scara. El nu intelege de ce nu poate sa ne ajute sa fumam pe gratis, pe banii lui de bun samaritean. De ce am vrea sa folosim pronumele de politete cand exista bre, fraiere, smechere, sau alte apelative de mare angajament social. Adica dumneavoastra nu e suficient de cald, nu e suficient de social, nu are aceea apropiere de care el are nevoie.

Nu poate intelege cum de noi, ceilalti, nu vrem sa apreciem generozitatea sa, cum de ne permitem sa-l rugam frumos sa nu mai fumeze. Pai ce e vina lui ca ne apuca tusea in lift? El fumeaza tigari bune, ca are bani, ce pana lui. Se vede si in poza, e om de calitate, cu retorica si inteligenta … emotionala.

Acum pe bune, ce sa ii faci unui astfel de grobian? L-am rugat frumos, i-am vorbit calm incercand sa  explic ca nu e ok pentru restul ca el sa fumeze in lift. A doua oara am ridicat vocea, apoi am sunat la politia comunitara, care aproape mi-a ras in fata (pe banii mei). A treia oara i-am zis ca e nesimtit, si mi-a zis sa-l dau in judecata. Ce poti sa-i faci unui astfel de nesimtit? Sa-l bati? Sa te bazezi pe lege (asta e retorica)? Sa ii vopsesti usa in fiecare zi pana cand intelege mesajul? Sa-ti faci dreptate singur?

Da … el este vecinul meu de la 7. Adica exact numarul de ani care ii lipsesc, desi ii are trecuti in buletin.

Fara regrete, doar cu dor

Acum vreo cateva saptamani, seful meu m-a intrebat daca regret ca am plecat de la Adobe. I-am raspuns ca nu, dar sunt lucruri de acolo care imi lipsesc. Vineri m-am intalnit cu ceea ce-mi lipsea, la o bere la Oscar's. O parte din fosti mei colegi, langa care am trait aproape 3 ani de bune si rele, dar mai ales de zambete.

A fost mult fum.Si muzica de cand eram in liceu. Si berea nu a fost extraordinara. Si nici mancarea. Dar a fost prea putin timp, si tare as fi vrut sa fie o seara ma lunga. Mi-a fost dor de ei, si de cei care au fost la bere si de cei care nu au venit. Si a trecut prea mult timp de cand nu ii vazusem. Mie imi place sa nu repet greselile asa ca nu o sa mai astept 3 luni pana la urmatoarea iesire. Am ajuns cumva sa povestim ce cei care au ramas in aceiasi masura ca si de cei care au plecat. Am ajuns sa le povstesc de fostii colegi de la Adobe, acum la Microsoft cu care ma vazusem cu mai putin de jumatate de luna in urma in Redmond. Si toate s-au legat, si pentru cateva ore am ras, am glumit, am vorbit serios, am povestit si am ascultat. Si a fost frumos ...

Cand omul pentru care am revenit la Bitdefender m-a intrebat ce imi lipseste cel mai mult am raspuns sincer: colegii de acolo. La fel de sincer cum am raspuns si cand m-a intrebat de ce m-as intoarce la Bitdefender. Raspunsul a fost intodeauna acelasi: oamenii cu care lucrez, multi dintre ei amici si cativa pe care am onoarea sa ii numesc prieteni.

Doua povesti

Ultima zi de facultate, el si ea se intalnesc. Aici porneste o poveste de dragoste frumoasa, care nu se consuma imediat ci se intinde o viata intreaga. Ajung cei mai buni prieteni, 2 oameni care se iubesc, fiecare in felul sau si care se intalnesc sau isi vorbesc in fiecare an in aceiasi zi. Ea il iubeste, el prefera intai sa traiasca nebuneste, sa-si arunce viata pe fereastra. Dupa multi ani si multa suferinta, dupa cautari si certuri el are curajul sa o iubeasca complet. Emotionat, ea era deja cu un altul, mai frumos, mai cuminte, mai bun, dar il alege pe el. Au doi ani frumosi, fericiti, in care isi traiesc dragostea pe care ar fi putut sa o traisca toata viata. Apoi ea moare.

El este prins intr-o casatorie cu o femeie pe care o iubeste, dar de care nu mai e indragostit. Ea este o femeie speciala, singura si frumoasa. Din intamplare ajung sa fie prieteni cativa ani, apoi se indragostesc si isi incep povestea de iubire. El e prins intre cele doua femei pe care le iubeste, intre datorie si fericire, intre siguranta si nebunia vietii. Ea il asteapta o perioada, apoi isi cauta visele in alta parte. El se urca in avion, fuge dupa ea sa-i zica ca o iubeste si ca o vrea, dar e prea tarziu, e prea ranit dupa ce o vede in bratele altuia si renunta. Se intoarce acasa. Ea e inselata, mintita, umilita de barbatul pe care il alesese si se urca in avion sa vina inapoi. Avionul nu mai ajunge niciodata, lucruri raman nespuse, fericirea a murit.

Doua povesti despre iubire, doua povesti despre lasitatea barbatilor, doua povesti cu fericire tragica in care femeia moare la final. De ce mai nou povestile de dragoste care sunt scrise se sfarsesc prin moartea unuia dintre ei? Nu exista oare dragoste eterna? De ce azi dragostea dureaza 3 ani iar in povesti craiesele si feti frumosii traiesc fericiti pana la adanci batraneti?

Visam la povesti din copilarie si citim carti scrise azi (si da ... ambele povesti sunt din carti scrise in ultimii ani). Avem dorinte din povesti dar zi de zi traim intr-o lume in care termen lung inseamna 2 ani. Chiar trebuie sa omoram personajele pentru ca altfel dragostea ar deveni banala?

Citesc mult, si uneori am nevoie de povesti pentru copii mari. Fantasy, dragoni, magie. Deobicei binele invinge la sfarsit, dupa mult chin si suferinta, dar triumfa. Dragostea ramane si supravietuieste. Cred ca avem nevoie de povestile astea, pentru ca altfel o sa ajungem sa credem ca e imposibil.

Timp de vise

- Am mult de munca, prea mult. Ma simt sufocat, obosit, rupt de viata si de oameni. Citesc despre prieteni pe facebook, berea o beau singur seara, adorm cu televizorul deschis si nu am mai citit un roman bun de 1 an. Pana si cu tine schimb 2 cuvinte pe mess odata la cateva luni. Sunt corporatist, m-am bagat si in nebunia asta de MBA acum si nu mai stiu pentru ce…
- Ce vrei de la viata?
- Nu stiu ce o sa fac …
- Nu e vorba despre ce o sa faci, ci e vorba despre ce vrei, ce visezi?
- Nu am timp sa ma gandesc la asta.

Cand nu mai ai timp de vise inseamna ca ai trecut linia. Orice altceva e reparabil si recuperabil, fara vise esti orb, surd si singur … pur si simplu nu mai esti.

Unfriend

Acum ceva timp m-a apucat curatenia pe faisbuc. Am luat la mana sutele de contacte si am zis ca gata, fac ordine, le asez, scap de zgomot. Cand am gasit primul pretendent la sters am dat click pe lista si m-am trezit ca nu e delete, nu e remove ci „unfriend”. Un fel de dezimprietenire, imi iau jucariile si plec, nu ma mai lasa mama sa joc cu tine. Dupa un pic de gandire am zis ca e prea mult sa dau unfriend, din doua motive:

In primul rand omul nu era prieten, nici macar amic ci eram tangential din acelasi oras, acelasi liceu si aveam in comun vreo 10 oamnei. Sigur ca ne salutam pe strada si la scoala, dar NU am fost prieteni niciodata, deci n-am cu sa dau „unfriend”

In al doilea rand asta e personala. Adica daca tot e sa zic ca nu mai sunt prieten cu cineva trebuie sa insemne ceva pentru mine. Pe faisbuc am prieteni si cunostiinte. Toti au aceiasi eticheta de „prieten” , dar pentru mine sa te consider prieten chiar insemana mult si ar fi foarte grav sa ajung sa zic … de azi nu mai sunt prieten cu tine. Chiar si pe faisbuc.

Asa ca i-am impartit in liste si am adunat exact 15 oameni in lista de close friends. Cei cu zgomot au ajuns la cunostiinte, colegi, munca si alte etichete de astea. Asta mi-a permis sa fac curat in feed si sa-mi pastrez in acelasi timp ideea mea despre cuvinte.

Ieri insa am dat click. Am facut pasul asta pentru cineva care conta. Pentru cineva care merita sa folosesc „unfriend”, din orice perspectiva ai privi lucrurile. A fost greu, a fost la nervi, inca ma mai gandesc la asta. E un pas mare si nu-l iau usor, e mult mai mult decat un click. Si e infinit mai greu sa-ti faci curat in viata decat pe faisbuc, si mult mult mai trist. Cel putin pentru mine.

Si da, in era asta digitala am sters contactul si din mess, am adaugat adresele de mail in regulile de spam si am sters numarul din telefon. Dintre toate, cel mai greu a fost insa sa dau unfriend. Pentru ca dincolo de toata ciorba socio-digitala, asta am facut: am reununtat la un prieten, si stiu sigur ca o sa imi fie dor ... and I didn't fucking LIKE it!

Omul negru

Emotionalul e bun, e al naibii de bun. Si de cele mai multe ori este gresit, nedrept, obtuz si negativ. Sa zicem ca ai gresit fata de o persoana apropiata la un moment dat. Sau a fost invers. Sau ambele. Sa zicem ca inca exista o suparare, mare sau mica care se agata de interactiunea dintre voi, care umbreste.

Si la un moment dat ceva rau se intampla. Emotional sau fizic, oricum ar fi unul dintre cei doi nu e bine, se simte rau, e jos de tot si are nevoie de ajutor. Si tu vrei sa-l ajuti, sa fi acolo sa il susti sa se ridice. Dar e umbra. Celalat presupune, te crede rau, citeste printre randuri lucruri care nu sunt, nu se poate distanta de ceea ce crede, nu crede ca esti cu adevarat langa el. Presupunerile deranjeaza, enrveraza, intristeaza si te fac sa te indepartezi. Vrei un pod, vrei sa ajuti. Cat esti pregatit sa platesti pentru asta? Cat de mult merita sa somatizezi din perceptia negativa a celuilat pentru a-l ajuta?

Trebuie sa fi rational. Sa lasi dracului emotionalul acasa, altfel nu o sa mearga. Vrei sa ajuti, dar esti omul negru. Jumatate din ce zici irita pentru ca celalalt are alti ochelari decat ai tu. Si iti zici ok, las emotia mea deoparte, nu ma enervez, inteleg ca e greu pentru tine si o sa inghit ... si apoi, dupa un timp, cand celalalt nu vede podul ci doar gropi si scanduri lipsa rationalul o sa ajunga sa te sacaie cu o intrbare ... daca la ficare cuvant pe care il scoti exista o sansa mare sa fi perceput ca omul negru atunci ... chiar ajuti sau mai rau faci?

Cu ce raspuzi la asta? Cu mintea sau cu sufletul? Pentru ca sunt exclusive.

Leadership

Saptamana trecuta am fost intrebat cum as defini un leader. Si cum era intr-un curs in care se discuta despre management si leadership am dat o definitie aproape de manual. Azi mi-am dat seama ca trebuie sa o schimb.
Imi ajung degetele de la o mana ca sa numar oamenii cu adevarat inspirationali cu care am avut sansa sa lucrez (chiar mai putin de 5). Pentru unul dintre ei am ales in toamna sa-mi schimb jobul. Imi ajung  cele 10 degete ca sa-i numar pe oamenii cu adevarat inspirationali pe care i-am vazut sau i-am auzit.

Azi Alastair Mitchell a fost foarte aproape. A fost o singura prezentare, dar a umplut sala, si a facut asta intr-un mod relaxant, pozitiv, neagresiv. Subiectul nu a fost interesant pentru mine, insa prezentatorul mai mult decat a compensat lipsa de lipici. A stiut sa ma convinga, sa ma prinda, sa ma faca sa ma simt bine si relaxat fara a fi energetic sau expansiv. La final m-am trezit spunandu-mi in gand: mi-ar placea sa lucrez pentru omul asta.
Asta inseamna leadership. La dracu … asta inseamna o companie. Oameni care te fac sa vi cu placere la munca. Oameni care te inspira si stiu sa tina in priza cu eleganta si naturalete, fara a fi dictatori. Ei te pot face sa fi loial si pasionat mai mult decat orice salariu sau pachet de beneficii.

Asa ca asta e noua mea definitie pentru un lider: Omul pe care nu poti refuzi atunci cand iti cere sa i te alaturi ca sa schimbati lumea impreuna. Chiar si pe gratis…

Poate ca prima mea impresie a fost gresita. Poate ca omul de azi nu e asa. Stiu insa sigur ca nu a fost emotionala, si mai mult decat atat … stiu ca a fost impartasita de multi dintre cei de la how to web.

Fara GPS

Azi m-am ratacit in Dobrogea. Nu a fost o zi cu soare, erau norii prea desi ca sa lase mai mult de cateva pete de lumina sa atinga verdele crud de pe campuri. Am cutreierat prin sate nestiute, cu biserici in varf de deal, pline de oameni care isi imparteau ziua intre Dumnezeu si  referendum. Am hoinarit pe drumuri bune cu gropi si drumuri proaste cu asfalt, printre culori de toamna si miros de sate, cu intersectii blocate de vaci sau oi, cu serpentine nesemnalizate si carute in varf de panta. Am ratacit cateva ore pana in Vama Veche, din dor de nisip si apa de turcoaz si raze de soare.

Si soarele a iesit un pic, cat sa zambeasca si sa-mi aduca ochelarii pe ochi, cat sa-si arunce razele filtrate pe plaja si sa umple de culori nisipul, ca in fiecare toamna tarzie pe o plaja pustie. Azi nu a fost o zi normala pentru ca magica si fabuloasa cerhana cu chefal, icre si nectar bulgaresc luase o pauza, desi era deschisa pe tot parcursul anului.

E prea frumoasa plaja. Prea plina de scoici si de culoare, ca o femeie frumoasa ce isi schimba garderoba cu fiecare nor ce trece. Si pentru ca nu toate culorile sunt la fel si pestii nu vor sa manance chiar orice, frutuna a mai adus ceva cu ea … o portocala.

E seara si sunt in Bucuresti. Si imi lipseste marea …

Despre iubire

E inalt si blond, imbracat intr-un sacou gri inchis cu un palton peste si o carte in mana. E din alt flim, face nota aparte in tramvai, nu se potriveste deloc cu scaunele rosii si mizeria de pe jos. Curat, unghii impecabile, pieptanat cuminte, ochi albastri si zambet perfect.

Citesc o carte in engleza, despre asasini si tarmuri mitice, ca mai toate povestile pentru copii mari cu care imi omor uneori orele. Se aseaza pe scaunul din fata mea, zambeste si deschide discutia. Il cheama Dorian, e American si ma intreaba in engleza daca l-am gasit pe Dumnezeu in viata mea…

- Nu l-am pierdut niciodata, deci n-aveam de ce sa-l gasesc ... raspuns sec de cliseu de film.
- Deci Dumnezeu este in viata ta, te iubeste si iti zambeste
- Azi imi zambeste soarele si asta poate fi parte din Dumnezeu daca ti neaparat sa fie
- Il iubesti pe Dumnezeu?, ma intreba Dorian scotand din rucsac o biblie, care sigur e un pic diferita in punctele esentiale de versiunea lui King James
- Nu, raspund asteptand mingea la fileu…
- Insa Dumnezeu te iubeste!
- Nu cred, pentru ca Dumnezeu nu ma cunoaste si nu poti iubi ceva ce nu cunosti!
- Dumnezeu ii iubeste pe toti copii lui … si dechide cartea incercand parca sa-mi demonstreze ceva
- Dorian, inchide cartea, i-am zis. Daca vrei sa-mi demonstrezi ca Dumnezeu e capabil de iubire du-te intr-un spital, gaseste un copil bolnav de cancer in faza terminala, uita-te in ochii lui si ai parintilor lui si zi-le ca Dumnezeu ii iubeste! Si daca dupa experienta asta tu poti sa crezi ca Dumnezeu ne iubeste pe toti atunci avem definitii diferite despre ce inseamna iubire!

A mai vorbit o vreme, incercand sa ma convinga, insa nu am mai raspuns nimic. Apoi a schimbat tramvaiul. Poate ca are dreptate si Dumnezeu ne iubeste pe toti, dar nu este atent. Poate ca dragoste fara suferinta nu se poate. Poate ca de asta refuz sa-l iubesc … pentru ca doar cei pe care ii lasi in inima ta te pot rani. Iar eu cred ca am dus destul si am avut meciurile mele cu El. Prea multe ca sa-l mai cred capabil de iubire …