Intre Google+ si Facebook diferenta e facuta un verb

De vreo 2 saptamani Google+ e pe prima pagina oriunde ma uit. Deja s-a cantat prohodul pentru Facebook, Twitter si restul retelelor sociale, si e toti se intrec in a scrie despre cele 6 feature-uri cool care au omorat Facebook, cum a ajuns Google+ sa faca Twitter plictisitor, cele 10 lucruri care fac din Google+ cea mai tare retea de socializare.

In primele 2 saptamani de folosire 75% din flux-ul celor din cercurile mele era de trolling despre cat de bun e Google+. Vorba aia, e bun dar eu sunt deja aici, nu vreau sa mai citesc despre asta. Pentru asta am Tech Crunch si digg. Oricum pana la urma era de asteptat sa fie asa, pentru ca intodeauna early adopters sunt in general technology junkies sau trolls. Insa chiar si acum prea mult din ceea ce se posteaza e un pic prea diferit de Facebook si nu in sensul bun al cuvantului.
Imi place mult ideea de cercuri, mai bine zis de a pune „prietenii” in galeti si de a controla cui trimiti informatiile si accesul la datele tale. Venind de la Google, chiar e fun sa vezi ca cel mai mare argument al lor este cel de privacy. Pe de alta parte, sunt suficient de atent la ceea ce postez pe Facebook, deci nu imi fac mari probleme pentru asta, iar modelul de categorii de prieteni pare suficient de simplu de emulat si pentru ei (deja exista friends si friends of firends).

Intre Facebook si Google+ nu stiu ce o sa aleg, insa sigur nu o sa merg mai departe cu amandoua. Insa daca e sa zic primul lucru care mi-a venit in cap cand am folosit Google+ e ca e facut de ingineri, nu de designeri. Adaugarea la cercuri e cam prost gandita, interfata desi curata si destul de simpla are un look&feel de beta, insa ceea ce e absolut idiot e +1. Pe Facebook ai Like si cand gasesti ceva ce-ti place, ce e fun sau cool „You just like it”. In Google+ nu ai un verb, deci nu ai o actiune, este ceva impersonal, e doar un +1 din mii si atat. Vorbind cu un prieten la telefon de abia astept sa-l aud zicand ... frate geniala poza aia, mi-a placut atat de mult ca ti-am dat +1 ... Sa vezi: 345 de persoane au dat +1 pe postul tau e mult mai placut decat 345 de persoane care au zis I like this. Iar dintre toate companiile din lume Google era prima care trebuia sa inteleaga valoarea unui verb. Daca nu ma credeti pe cuvant ... just google it!

Intrebare retorica

Din seria cu "Lives to build a team and apply management by the book instead of living to create software" si "It is not always about the people, even if we are successful through them" am citit vineri un articol foarte interesant scris de Michael Lopp. La asta mai poti adauga si ultimele 2 headline-uri Management: their productivity is your productivity si Management Everyone wants to grow.

Intrebarea este cum ar fi aratat feedback-ul pentru un astfel de manager daca ar fi lucrat in aceiasi echipa ca mine ... retoric vorbind :).

Orice asemanare cu personaje sau situatii reale este absolut intamplatoare si tine exclusiv de imaginatia cititorului.

Seful de trib

Asta e o poveste dintr-o multinationala ratacita pe meleaguri mioritice. Si oricat de ciudat ar parea, e adevarata, romaneasca si deloc halucinanta. Si nu e din IT, desi nu m-ar mira sa gasesc cateva exemple si prin zona asta.

Shoni (nume fictiv bineinteles) e baiat de treaba, munceste de 10 ani in multinationale si deja stie cum merge treaba. Cateva reusite, cateva abureli, traiectorie crescatoare pe CV totul bine si frumos. Dorinta lui de mic copil era sa ajunga cel mai mare, pionier sef, manajer de echipa de success, GM sau Country Manager, nu neaparat in ordinea asta. Cu alte cuvinte: obiectiv sef de trib.

La prima n-a mers, ca a venit un manajer de afara care a mirosit faza, asa ca Shoni si-a facut bagajele si a schimbat multinationala. In noua locatie de otel si sticla a inceput sa lucreze la obiectiv, a ajuns manager de zona, apoi de business unit. Si ca sa-i dam cezarului ce-i al cezarului si lui Shoni ce i se cuvine, omul nu era complet pe langa profesional. Era chiar bun in vanzari, in special cele care tineau de propria persoana. Tot aici a prins si gustul de politichie, si a inceput, incet dar sigur sa-l sape pe seful de trib.

Dupa doi ai a reusit, si a fost promovat in fruntea firmei, care din cauza sapelnitelor a ajuns cam rau, cu oameni interesati de politica nu de munca, si cu Shoni salvatorul in fruntea turmei. Acum sa vezi fericire maxima ... si-a atins obiectivul.

De atunci a trecut 1 an, si ma trezesc cu un mail de la Shoni ce-mi zice ca e in cautare de noi oportunitati. Cam atat a reusit sa reziste in castelul de carti pe care si l-a construit singur. Poate ca daca ar fi privit un pic in perspectiva si-ar fi pus intrebarea: cand ajung sef de trib ce o sa fac? Dar e mai simplu sa te gandesti cum sa ajungi sus. E si mai simplu sa darami lucruri ca sa te poti catara pe ele. Dar e al naibii de nesanatos sa-ti setezi ca obeictiv doar sa ajungi in varf.

Shoni nu e singurul caz pe care l-am vazut. E doar cel mai nou, si ca sa fiu sincer stiu si un caz fericit in care seful de trib chiar stia ce sa faca. Insa in cazul ala, omul a promovat fumand pipa pacii nu dand cu tomahawk-ul in cap si s-a rezumat la a le da lopeti concurentilor sai.

Social sau nu?

Acum ceva timp scriam despre ce inseamna prieten pentru cei de la facebuk. Si desi folosesc reteaua de socializare cu pricina (in general pentru a ma lauda cu ce pisoi frumos am) nu mi-am schimbat parerea despre comodizarea (scuzati romgleza) ideii de prieten.

Tot de curand am terminat de citit o carte foarte interesanta despre istoria societatii umane: Virusi, Arme si Otel de Jared Diamnod. E una din cartile care explica impecabil evolutia sociologica si antropologica a omenirii. Poate ca de asta a luat si Pulitzer.

Si daca va intrebati unde bat cu asta ... e simplu. Parerile mele si explicatiile cartii le-am gasit foarte interesant adunate intr-o prezentare despre ce inseamna de fapt o retea sociala virtuala. E destul de lunga prezentare dar merita fiecare minut: http://www.slideshare.net/padday/the-real-life-social-network-v2

Isterie cu Bac

Daca mai vad sau aud o singura stire legata de BAC ma urc pe pereti. Stirile le vad doar la EuroNews, dar azi citind bucatile economice din Romania l-am vazut pe Isarescu vorbind despre BAC. Acum chiar sa citesc numai TechCrunch?

Sincer nu cred ca mai ai ce sa zici, nu vad in asta o tragedie nationala sau o apocalipsa. Ce se intampla acum e doar un rezultat normal si concret al ultimilor 10 ani, rezultat pe care il vad la aproape la fiecare interviu pe care il tin, cu fiecare absolvent care incearca se se angajeze. Singurul lucru trist din asta e ca eu am mai mult de munca, pentru ca oamenii educati si inteligenti sunt din ce in ce mai putini, iar grosul celor cu care ajung sa vorbesc la telefon e complet pe langa. Si nu vreau sa zic ca facultatile nu-si fac treaba. Doamne fereste de asa ceva, doar sunt profesori ce castiga zeci de mii de RON pe luna din proiecte de cercetare despre care nu au habar. Iar la cursuri nu ajung cei mai tineri din facultati care stiu despre ce sa vorbeasca. Nu ma credeti pe cuvant? Mergeti in ASE si intrebati un profesor de programare despre principiile OOP Design-ului. O sa aveti impresia ca sunteti surd ...

Sunt de acord ca asta meritam ca societate. Serios acum, daca avem presedinti de partid ejaculati din functiile de conducere, daca inregistram "succesuri" si hahalere cu parlamentari europeni, daca luptam importiva polutiei cu partide ecologiste ce mai vreti? Cati oameni citesc o carte sau macar se uita la Discovery? Infinit mai putin decat manelistii, telenovelistii si cei ce nu-si mai dezlipesc ochii de la curvele (pardon divele) de pe ecran. Si sa fim seriosi, mai ramane sa inventam telenovela reality show in care Daniela Crudu ii da bani lui Vali de la Valcea ca sa ... Astia suntem cu asta defilam, si aici si in Italia sau Spania, unde nu e gratar de sfarsit de spatamana fara un cantec cu dusmani si bani.

Oricat de trist ar parea nu vad oamenii buluc in Carturesti sa-si cumpere carti. La fel cum nu vad vreo urma de gramatica sau educatie la pustanii din tramvai sau metrou. Ridicam la rang de arta prostia si lipsa de educatie, si sincer nu poti da vina pe media, politicieni sau profesori. Pentru ca educatia incepe de acasa, se continua acasa si se termina acasa. Scoala si societatea sunt carje, dar responsabilitatea ramane a familiei. Daca parintele asculta Guta e cam greu pentru copil sa citeasca Baudelaire, ca doar trebuie sa existe si subiecte comune de discutie in casa. Si pana la urma, cei 60% care nu stiu geografie, istorie, gramatica sau matematica sunt cei care se uita la TV si voteaza. Si, ca in orice democratie majoritatea decide, asa ca trebuie sa ne obijnuim cu Burlacul, Capatos, Vaporul Dragostei si restul emisiunilor de o mare calitate culturala.

Bineinteles ca exista si exceptii. Si deja o mare parte din ele isi fac bagajele si pleaca in locuri unde a fi educat nu mai este o ineptie si nu mai esti considerat neadaptat daca ai auzit de Bach insa nu poti fredona "As da zile de la mine ...". In ritmul asta viitorul e afara :).