Celelalte alegeri

In spatele oricarei decizii stau ascunse emotii. Sigur, sunt o finta rational, dar imi bazez rationamentul pe felul in care emotionalul coloreaza poza de moment si calitativul unei situatii nu e dat de matematica pentru ca oricat de interesant ar fi nu poti sa simti ecuatii. Daca esti suficient de destept si de nebun poti sa cuantifici sau sa compari emotiile, dar nu poti sa simti numere (cu exceptia in cazul in care ai castiga cateva milioane la loto …)

De unde tot acest intro? Pai de o luna ma trezesc in postura de receptor al aceleiasi intrebari: De ce ai schimbat proiectul? Pentru unii e halucinata alegerea. Pentru altii pare stupida. Fiecare dintre cei cu care am discutat au avut propria lor idee. Nu am crezut ca pot fi atat de multe idei si posibilitati de a explica o alegere. Personal nu m-as fi gandit nici macar la jumatate din cele pe care le-am auzit.

De fiecare data raspunsul meu a fost acelasi, chiar daca uneori l-am imbracat in alte cuvinte. Ca multe altele din viata mea este direct influentat de experienta cancerului. Am invatat ca in viata sunt multe lucruri care par importante, insa cele care sunt cu adevarat de neinlocuit sunt foarte putine. Sigur te poti minti singur, poti sa renunti la ele o perioada, dar trebuie sa ti cont de efectul de bumerang. Vor veni inapoi, fie ca vrei fie ca nu. Si e preferabil sa nu fie nevoie de un cancer ca sa intelegi asta.

Cel mai important este echilibrul sentimental al unei zile. Sa fiu corporatist imi plateste facturile, dar nu ma defineste. Sa pot insa sa fac ceva ce-mi place la munca, zi de zi, e un factor igienic pentru sanatatea mea. Daca nu ma pot trezi de dimineata si sa-mi zic: azi o sa fie o zi misto si o sa invat ceva nou atunci am pierdut o zi din viata. Lipsa asta duce la carente mai mari, la a uita cum sa te bucuri de celelate lucruri mai simple si mult mult mai importante.

Poti sa alegi sa nu ai asta. Pentru o perioada. Poti sa pleci in concediu ca sa te incarci cu bine si sa poti apoi sa faci ce nu-ti place. O perioda. Poti sa te duci la psiholog si ca cauti noi moduri de a continua sa faci ce nu-ti place. O perioada. Dar cand uiti sa te bucuri de restul lucrurilor din viata ta, cand ceea ce ajunge sa te defineasca este excat lucrul care nu-ti place e deja tarziu. Atunci trebuie sa te opresti sau omul pe care-l vei vedea in oglinda nu mai esti tu. Si sanse mari sunt sa nu-ti placa ce o sa vezi.

Cand n-am mai vrut sa continui in proiectul vechi, eu mi-am ales compromisul. Am ales pentru mine, in felul meu, si platesc costurile acum … insa indiferent de cum le-as aduna si inmulti sunt mult mai mici decat alternativa. Din ce in ce mai multi oamenii din jurul meu ajung la capatul perioadei. Unii se opresc si se intorc la lucrurile simple, fiecare in felul sau cu costurile aferente. Respectul meu pentru toti cei care au curajul si nebunia sa faca asta. Pentru ca o fac pentru ei, si stiu cat de greu este…

Daca esti programator ...

Ieri un amic mi-a dat o problema de interviu de la Facebook. Aproape ca n-am putut sa mai adorm aseara pana cand n-am gasit solutia. Dis de dimineata, m-am trezit si m-am apucat sa scriu cele cateva linii de cod care o rezolva. N-am stat sa ma gandesc nici macar negru sub unghie la cat de idioate erau constrangerile puse asupra problemei.

Azi am dat la randul meu problema catrova oameni. Unul dintre ei, poate printre cei mai destepti oameni pe care ii cunosc, m-a facut sa ma gandesc nu la solutie, ci la problema. Am fost atat de spalat pe creier incat am uitat ca in primul si primul rand NU trebuie sa te gandesti la solutie ci sa-ti clarifici problema.

Tot el mi-a dat si linkul asta. Pentru un programator lectura este cel putin savuroasa. Pe mine m-a facut sa caut rapid in toate scripturile de interviu pe care le am si sa revizuiesc toate problemele de genul asta. Am pastrat doar una ...

Adevarul adevarat si incontestabil

Nu nici un secret ca lucrez la Adobe. Cum nu-i nici un secret ca nu-mi plac trolli si nu citesc bloguri de proasta calitate. Astazi a fost mare, mare, intamplare pe care un amic cu gusturi mai manelisto-cancaniste a avut inspiratia sa mi-o aduca in vedere. Incredibil! Intre Moni poate grabi divortul si Ce Corsa mea!, inegalabilul si atotsituorul Zoso si-a luat in serios rolul de Dumnezeu al blogurilor mioritice si ne-a iluminat cu adevarul adevarat despre ce ar trebui sa faca Adobe. Mai aveam putin si imi dadeau lacrimile de emotie, stateam cu degetele inclestate pe tastatura tremurand de anticipatie. Oh viziune divina ne-ai salvat! Asta este calea cea dreapta, directia care va putea duce compania la care lucrez pe culmi neinchipuite de performanta si profit.

Dupa ce mi-am sters lacrimile de ras am inceput sa citesc comentariile. Acealsi stil … a mea e mai mare si mai tare, flash e de cacat, photosopu’ merge greu, produsele voastre e scumpe rau frate! Mi-a placut mai ales logica increbilia prin care vrem un flash mai bun cat mai repede da’ parca se face prea des update la el. Ce sa mai, un fir al gandirii demn de olimpiada international a blogarilor.

Amu’, gradina domnului e tare larga si tat omu’ are voie sa scrie ce-i doreste inima pe blogu’ lui. Da’ e mare facatura asta a lu’ Zoso. E ca si cum aia de la Cancan s-ar apuca sa dea sfaturi de investii financiare lu’ Morgan Stanley. In plus, nu cred ca vreodata un blog post cu Adobe a stat intr-o companie mai selecta. Adica nu-i de ici de colo sa scrie Zoso despre tine imediat dupa Moni. Daca vedea wallstreetu’ blogpostu’ asta se ducea actiunea in sus ca racheta!

Astept cu nerabdare posturile acestui mare scriitor cu parerile sale super pertinente despre iPad2, eventual imediat dupa un post despre divortul dintre Oana si Pepe. Nu de alta dar sigur Steve Jobs e abonat la RSS feed...

Ca prostul

Stau si astept ca un prost la usa unui cabinet medical. Privat de data asta, si platit de companie. Nu isierita banii, stau de 1 ora iar data trecuta medicul nici macar nu a venit!

Dar de ce sunteti nervos? Vine implacabil intrebarea asistentei... Chiar asa, de ce dracu as fi nervos? Ca doar nu mi-au gresit analizele atat de rau cat sa zici ca-s cu un picior in groapa! Nu, acum doar nu-s in stare sa se organizeze! Aia cu analizele au facut-o luna trecuta! De eram mai slab de inger si netrecut prin multe mizerii ma duceam direct la cimitir! Asa doar mi-am refacut analizele la unii care sunt in stare sa le faca bine!

E clar, sunt prost ca ma enervez din nimicuri de astea! E vina mea ca le permit sa faca asta!

Daca sunt litere mancate sa stiti ca e vina telefonului de pe care scriu. Io am degetele mari si tastele sunt mici :)

Si daca va intrebati clinica de toata prastia despre care vorbesc e Polisano!

A venit razboiul

M-am trezit de dimineata in plin razboi la televizor. O noua Bosnia, un nou Kosovo, posibil un nou Irak. Sigur ca Gaddafi e aproape dement si schizofrenic. Sunt sigur ca isi terorizeaza propriul popor ca orice alt dictator nebun care isi ataca civilii cu armata. E plina istoria de exemple identice.

Ce ma enerveaza la culme e ipocrizia si prostia. Toata lumea s-a trezit acum sa apare poporul libian de dementa dictatorului. Gata nu se mai poate tolera o astfel de situatie. Italienii au strans din dinti atatia ani. La fel si francezii. Impreuna din 2006 pana acum au vandut Libiei lui Gaddafi armament de 1 miliard de dolari. Adica acelasi armament pe care scizofrenicul il foloseste ca sa-si impuste poprul rasculat transformat in insurgenti si rebeli din dorinta de libertate. Sper ca e ipocrizie asta, pentru ca prostia ar fi prea mare si dureroasa. Nu pot sa cred ca in 2006 nici Franta si nici Italia nu stiau cui vand armele.

Si pentru ca suntem in era faisbuc bineinteles ca n-au lipsit de pe afis comentariile de genul: it was about time, fuck gadafi (nici macar numele nu s-a obosit sa-l scrie bine), let’s kick ass … Interesant este ca nu erau puse de romani, ci de americani. Americani care dupa 11 septembrie nu intelegeau cum e posibil ca cineva sa-i urasca atat de mult. E simplu, e foarte foarte simplu. Uitati-va la ce comentarii faceti. Ganditi-va ca atacurile astea, oricat de precise ar fi, vor omora civili. Si cred ca e doar o problema de timp pana cand o parte din razboiul asta se va muta acasa la voi. E o lista atat de lunga de oamenii care urasc america … si disperarea naste intodeauna teroristi … pentru ca oamenii disperati nu mai au ce sa piarda. Viata si-au pierdut-o de mult.

Daca vor sa opreasca terorismul occidentul civilizat ar trebui sa isi schimbe in primul rand atitudinea. Si sa-si educe cetatenii. Exista insa si o raza de speranta in asta … Germania sta de deoparte. Cat despre Paris, o sa mai aman vizitele pe acolo. Nu de alta dar sunt sanse sa se transforme intr-o zona de razboi, mai ales dupa ultimele declaratii ale lui Gaddafi: ...voi folositi metode teroriste, vom transforma asta intr-o revolta mondiala. E multa nebunie in ele. Dar si mult adevar.

La sfarsit de zi

Am fost in parc in weekend ca sa ma vada soarele. As putea sa scriu despre turma de rumegatoare de seminte de floare care asterneau pe jos mandru covor de coji ce ajungea pana la gleznele nu prea firave ale gazelelor ce rapundeau la apelativul Auzi Fa?

Sau as putea sa vorbesc despre familia Cojones(Coaie pentru cei care nu sunt telespectatori Acasa TV). Familie mare, ... apelative dupa intelect, coane. Mi-a luat un timp sa inteleg de ce se strigau unii pe altii dupa numele de familie. Era un semn de curaj.

Am ales insa sa nu vorbesc despre asta ci sa las cateva poze sa vorbeasca. A fost fun, cool, extrem. Adica exact cum ar trebui sa fie la varsta aia ...

Corporatia mea ...

Nu stiu cum se face ca majoritatea oamenilor pe care ii cunosc lucreaza in corporatii de alea cu mesaje, valori, spalaturi pe creier si omoratoare ale spiritului liber. Si in majoritatea lor blameaza toate aceste lucruri, se razvratesc in fata unui pahar de bere de zici ca-s leiti Che Guevara si maine poimaine o sa porneasca o revolutie. E bine ca apoi vine dimineata si ajung la munca intra in sedinte si se duce pe apa sambetei spiritul revolutionar. Mai bine zis pe apa lunii …

Cand eram mai mic si mai idealist eram si eu la fel. Acum m-am facut mai mare si incerc sa nu mai fiu asa. Pana la urma sunt atat de multe lucruri mai bune in viata asta incat chiar nu merita sa-ti bati capul cu sistemul de valori al companiei si cum se aliniaza el cu filosofia ta de viata.

E adevarat ca majoritatea companiilor sug viata din tine. Le dai pasiunea ta, cei mai frumosi ani din viata, iti legi visele si dorintele de povestile lor, te mandresti ca lucrezi in ele. E prea adevarat. Insa nu le dai cadou. La sfarsitul lunii primesti fluturasul de salariu. Cat de tare merita nu tine de mine sa evaluez. Vrei sa te duci in varf de munte sa fi liber. Fa-o! E alegerea ta. Eu aleg sa raman si sa muncesc tocmai ca sa am corporatia mea.

Titlul e edificator… corporatia mea. Eu am corporatia mea, proprie si personala, la mine in cap. Si in corporatia asta a mea valorile sunt cerul albastru si culorile din Peru, mirosul marii si culoarea nisipului din Vama, zambetele celor din viata mea, gustul berii bauta cu prietenii, mistourile nesfrasite la adresa a tot ce nu imi place. Si o sa imi iau o luna de concediu de la corporatia in care lucrez ca o sa-mi plimb creierul (sau ce a mai ramas din el) prin america de sud. Brainwashed, I has it!

Unii din prietenii mei or sa zica ca nu sunt cea mai buna persoana sa vorbesc despre asta pentru ca nu reusesc nici eu sa fac ce am tot zis (stiu cu singurata ca o sa ma ia cineva pe mes sa rada de mine …). Lor o sa le raspund ca nu trebuie sa faci ce face popa, ci mai curand ce zice :). Si cu multi pasi mici ajungi departe …

De primavara

Nu stiu prea exact ce sa intamplat in alchimia zilelor astea, dar incepand de duminica am o stare de bine extraordinara. De mult n-am mai fost atat de relaxat si de bine dispus. Mistocareala a ramas, problemele sunt tot aceleasi, nu s-a schimbat nimic major in stilul in care viata curge, dar odata cu soarele simt ca nu mai am furtuna si frig in suflet si in cap. Dorm bine, sunt odihnit,si dupa mult timp am un chef nebun de munca si a reinceput sa-mi placa ce fac. Cred ca primavara e de vina, pentru ca intodeauna primavara inseamna noi inceputuri.

Acum imi mai doresc sa fie si molipsitor… si sa ma tina :)

Cum te da Faisbuc afara ...

Asta am gasit azi pe mess cand m-am ridicat din pat
[******]: frate ti-ai dat demisia?.
[RDU]:     nope
[******]: hai mah ca pe facebook scrie worked at Adobe.
[RDU]:     mda, sunt handicapati astia
[RDU]:     schimb acum

Asa ca mi-a venit o super idee, de super feature pentru super faisbuc. Pe bani … Seful tau sa-ti poata schimba statusul automat cand te da afara :). Hai ca-mi fac un start-up … (versiunea 2.0 o sa fie si pentru ending a relationship ca e piata mai mare).

Si asa se incheie un bun exemplu despre cum sa NU faci backward compatibility cand iti faci upgrade la profil :).

Printre cuvinte

Ieri a fost record de audienta pe blog.  78, asta daca pot sa am incredere in Analytics. Si cum blogul meu nu e deloc colaborativ azi am avut mess-ul plin de opinii si pareri. Unele mai suparate, altele mai putin, unele contrare, alte pro. Ca doar nu suntem toti o apa si-un pamant sa gandim la fel.

Am avut surpriza sa fie doi oameni care sa-mi atraga atentia ca blogul asta e un monolog si nu un blog. Corecta observatie. Pertinete comentariile. Si tare imi place sa-i dezamagesc si sa le zic ca asta nu e un blog ci un jurnal. Eu ma vars in el atunci cand nu mai am loc in mine sau cand pur si simplu vreau sa arunc o emotie sau o traire. Atat. Nu vreau dialog, nu ma intereseaza parerile scrise ale celorlalti. Poate ca sunt invechit cand cred ca o discutie curge mai bine cu un ceai sau o bere in fata. Prietenii nu-i am pe faisbuc ci in suflet, si sufletul meu nu poate sa conceapa discutiile pe blog, ca e de moda veche.

O sa-mi ziceti ca sunt obtuz, necomunicativ si egocentric. Al naibii gihnion, ce sa zic! Ia sa-l vad eu pe ala a carui parere nu o ascult. Cui i-am dat eu cu flit cand a zis sa iesim la o bere sa mai povestim? Care e cel caruia nu i-am raspuns la mail sau pe mes legat de ceva de pe blogul meu? Nu socializez pe blog cum nu fac asta nici pe faisbuc, twiter sau alte canale virtuale. Cel putin nu cu cei la care tin, si n-as vrea sa-i discriminez. Socialul pentru mine inseamna sa-l vad pe omul din fata, sa-i pot citi bucuriile sau tristetile pe fata. Cand o sa se umanizeze retelele de socializare si blogurile o sa ies si eu al bere virtual.

Un singur lucru din mesajele de azi m-a desumflat un pic. Am suparat pe cineva care a interpretat personal o relatie la fel de personala dar contrara cu parerile lui. Si mi-am dat seama ca printre cuvinte e greu sa fi inteles. Inca un motiv in plus sa-mi limitez blogul la ale mele.