vineri, 14 ianuarie 2011

Rabdarea de a-i intelege pe altii (sau 2 lectii pe ziua de azi)

Oricum te uiti la lumea asta suntem diferiti. Mai cu burta, mai cu ochi caprui, cu par sau mai putin par fiecare le avem pe ale noastre si le percepem asa cum ne-a obisnuit societatea (ne)civilizata in care ne pierdem vremea zi de zi. Si chit ca ne place suntem obligati de bunul simt si de instinctul de supravietuire sa-i respectam pe cei din jur oricat de diferiti ar fi fata de noi.

De exemplu azi am intalnit un om cu chef de gluma care de fapt nu e glumet. Nu are nici un sens fraza pe care tocmai am zis-o, nu-I asa? Ei bine, din fericire are, pentru ca obisnuinta il face pe acelasi om sa mai sara din cand in cand cu amandoua picioarele in balta si sa-i stropeasca pe cei din jur. Uneori o face nativ si rautacios, alteori chiar e gluma, cum a fost azi. Problema e sa reusesti sa diferentiezi intre ele si sa poti sa le intelegi, sa accepti ca asa se invarte lumea pentru el. Asta ar fi prima lectie de azi, sa-i accepti pe cei din jur asa cum sunt, chiar si atunci cand te stropesc.

Tot cam prin acelasi orizont se invarte si al doilea exemplu, care este despre superstaruri de data asta. Adica e vorba de echipa muncitoreasca de pe teren, aia in care fiecare are rolul ei. Ai mingicarul care le invarte de le rupe, ai portarul care da siguranta, ai extrema care alearga pana nu mai poate in toate directiile, coordonatorul de joc, si inchizatorii, baietii aia fara sclipici care pun osul la treaba. Mai ca era sa uit de antrenor, nu de alta dar e cam cel mai important. El trebuie sa stie unde este locul fiecaruia si sa-si pretuiasca jucatorii nu pentru sclipiciul pe care il au pe ghete, ci mai curand pentru cat de bine sau rau functioneaza echipa cu ei in teren. Nici un jucator nu este perfect, insa valoarea lui este data de cum joaca echipa cu el in teren, nu de cat de bine i se pare antrenorului ca dirbleaza. Nu de alta, dar nu stiu daca vrei sa ai un portar care sa dirbleze si niciodata nu vei castiga daca nu ai si un portar. Si asta e a doua lectie pe ziua de azi: Spania a castigat campionatul mondial in timp ce Messi a luat balonul de aur vazand finala la televizor. Iti dai seama ce glumet ar fi un antrenor care si-ar face o echipa cu 11 de Messi …

Tot e bine ca e vineri!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu