Capitalism

Sincer nu stiu ce as putea sa scriu despre linkul asta. E interesant, adevarat si altfel ...

Simtul omorului

Ati vazut vreodata un popa glumind in biserica? Eu unul nu, pentru ca religia e o treaba serioasa, de oameni evlaviosi si care se caiesc pentru pacatele lumesti cautand iertarea divina. Bisericile sunt intimidante si serioase, fara loc de gluma, cu picture si statui fara zambete sau suras. Nu e loc de umor acolo unde ai cruce, si sa nu care cumva sa te puna Aghiuta sa razi in timpul slujbei sau cand te inchini la preasfintele icoane sau moaste.

Am vazut in schimb preoti veseli, care stiu sa rada, sa zambeasca si sa glumeasca, si se folosesc de asta in viata de zi cu zi, si stau sa ma intreb de ce nu fac asta si atunci cand pastoresc activ si oficial trumele de inchinatori in ale crucii. Sincer, babele cred ca ar gusta o gluma din cand in cand, ce naiba ...

Apoi mi-am dat seama ca nu l-am vazut niciodata, in nici o ipostaza pe Dumnezeu zambind. Nici macar amar. Iar de umor nu se poate pune problema. Stiti vreo anecdota sau un banc misto din biblie? Undeva intre geneza si apocalipsa? Nu s-a strecurat nimic nimic printre prounci, pacate, rugaciuni si pilde?
Dumnezeu asta e perfect. Adica cel mai perfect, le stie pe toate si nimic nu poate sa-l mai suprinda. Asa ca de unde naiba sa aiba umor. E un batranel cu barba alba, incruntat non-stop care sta si da din cap a lehamite cand vede unde a ajuns lumea. E cam ... trist. Anticii il aveau pe Zeus, acel capo di tutti capi dupa care urmaritorii crucii l-au desenat pe Dumnezeu. Pacat, Bachus ar fi fost mult mai petrecaret si mai distrat, sa vezi ce haz de necaz am fi facut la inundatii daca era el Zeu'.

Imi e clar acum. Dumnezeu e mult prea perfect ca sa glumeasca. Si atunci stau si ma intreb, daca toate lucrurile urate si nemeritate pe care le-am vazut in viata mea (si lista e a dracului de lunga) nu sunt glume proaste ale celui de sus, de ce naiba il iertam noi pe el si mai mergem la biserica? ... Sunt arogant , nu-i asa? Tot e mai bine decat ...

(Si daca va intrebati de ce sunt doua posturi intr-o zi, asta a fost scris acum 2 zile)

(In)Decenta

Ce s-a intamplat la maternitatea Giulesti este cutremurator. Circul mediatic care a urmat insa este revoltator pana la punctul in care imi vine sa le indes microfoanle pe gat jurnalistilor si invitatiilor lor. Nu am vazut nici un pic de decenta in goana dupa senzational. O drama s-a transformat cu fiecare minut in titluri lacrimogene, cu ingerasi, dumnezei, cruci, eroi, apoi a ajuns sa fie un scapegoating legat de sistemul sanitar, asistente si ministrii, spitale vechi si vesnicul marinar vinovat de toate.

De mult nu am vazut atata nepasare si placere data de senzational ca acum. Peste tot vezi o placere perversa de a despica firul tragediei in patru si ecranul televizorului nu este in stare sa mascheze deloc empatia falsa a purtatoarelor de farduri si replicile idioate ale oficialilor sau specialistilor care cred ca au ceva de spus. Am auzit de zeci de ori cum un pompier a smuls cu dintii furtunele incubatoarelor ca sa poata sa scoata de acolo copii, insa numele i l-am auzit doar odata. Da cei care au fost acolo sa-i salveze sunt eroi, insa asta este job-ul lor zilnic: sa fie eroi, la fel cum job-ul celor de la televizor este sa faca audiente. Diferenta mare este ca primii au decenta... cei de la televizor nu fac alteceva decat sa vomite cuvinte si pareri ce sporesc senzationalul unei drame ce nu-si are locul intr-o lume civilizata.

Nu cred ca exista ceva in toata fatada asta care sa-i ajute pe cei care si-au pierdut copiii, si stiu ca atunci cand pierzi bucati din suflet ai nevoie de timp si liniste ca sa le plangi si ca sa inveti sa supravietuiesti. Nimic din ce face media nu ajuta, ba din contra rascoeste suflete care se zbat in agonie si durere, si sincer nu cred ca Basescu, Dumnezeu si toti cei care sunt pusi in lumina reflectoarelor au ceva de spus care sa poata sa faca diferenta acum. Intai de toate trebuie sa plangem in liniste, sa ne respectam durerea, si mai apoi sa vedem ce putem face ca astfel de lucruri sa nu se mai intample. Nu e nimic senzational in tragedia asta. E doar durere si tristete si disperarea unor parinti.

In momentele astea e nevoie de liniste. Si de bun simt. Umanitate e prea mult sa ceri, si inca n-am vazut nici un jurnalist care sa tina cont de ceea ce simt parintii. Umanitatea nu vinde publicitate iar bunul simt nu mai e demult acasa pe ecran. Si ieri seara imi venea sa-i sparg capul lui Vranceanu Firea... Si avea dreptate Boc. Asta nu e motiv de doliu national. Si biserica are dreptate sa nu le faca slujba, ca doar nu sunt crestini. Si Vasile din scara doi are dreptate ca asistenta e de vina. Toti au dreptate si tuturor le doresc ca macar o data in viata sa simta disperarea celor care si-au pierdut copii si sa vada cat de mult conteaza pentru ei, in acele momente cine are dreptate. Si daca as fi unul din acei parinti acum si as trece pe langa o biserica, mi-as face cruce de trei ori, si apoi i-as bate cu ea pe toti cei care au dreptate. Pentru ca macar as avea DREPTUL sa fac asta ...

Z++

Jesus Christ Superstar sau Zeu? E cam greu de ales intre cele doua imagini ce ar trebui sa învaluie ideea de putere si adevar absolut. M-as alatura grupului care tind spre prima optiune din motive de pura asemanare estetico-ezoterica, dar cred ca ar fi gresit oricum. Eu o sa-l numesc doar Z si o sa las in ceata absoluta pe cei ce o sa se intrebe de unde vine Z …

Pe Z il stiu de mai mult de un cincinal, si ca intodeauna mi-a influentat mult parerea despre lumea din jur. Ai zice ca e greu sa faca asta, ca doar are o samanta de introvertit in el, dar sincer e imposibil sa respiri acelasi aer cu el si sa nu primesti nimic bun si contagios, ceva ce sa nu te faca sa cresti, sa fi mai bun, sa inveti ceva nou. Nu stiu sa-i placa ceva fara sa fie pe dea-ntregul  pasionat de lucrul respectiv, fie ca e scrisul de cod sau masinile germane cu elice.

Mi-am facut deseori top 5-ul de oamenii cu care as porni la drum intr-un businiess de IT, si niciodata nu a coborat sub trei. E prea bun ca sa nu fie in acolo, si prea incapatanat ca sa o lase pe tanjeala si sa se strice singur. Probabil ca daca ar fi fost un pic mai stramb, daca ar fi lasat de la el atunci cand a avea principii dauneaza, ar fi fost mult mult mai sus decat acum. Insa igiena ideilor sale de viata e mult prea obsesiva pentru a face compromisuri.

Atunci cand a plecat prima oara am incercat sa-l aduc acolo unde eram eu, dar nu s-a putut. Apoi s-a plictisit cam jumatate de an intr-un loc in care era subutilizat si mai ales subevaluat. S-a intors la o pasiune mai veche pentru a pleca din nou, de data asta afara, in incapatanarea sa de a NU mai sta intr-o tara care ii ofera prea putine. Sincer are dreptate pentru ca merita mai mult decat poate primi aici, mai mult decat ii pot oferi amalgamul balcanico-mioritic de care ne izbim zilnic.

Cand mi-a zis ca pleaca din tara m-am gandit la incapatanarea lui, si la consecventa cu care a cautat sa faca asta de ceva timp incoace. Azi mi-am dat seama ca nu el este incapatanatul, ci noi suntem, cei care ramanem …

Obrigado Mr. Z!