Poveste din dulap

Ma strang pantofii. Sunt foarte incantat de ei, sunt maro si de piele, arata super bine si nu sunt deloc comuni. I-am cumparat in weekend si azi i-am purtat prima oara. Asta e … ma strang ca doar sunt in perioada de proba. O sa-i mai incalt de vreo 3-4 ori, or sa inceapa sa ma stranga la jumatatea drumului de la metrou, exact cand am crezut ca s-au lasat. O sa am si bataturi care or sa treaca greu ca n-am ce-i face . Cel mai rau este ca te strang pe neasteptate, cand crezi ca gata s-au lasat si e bine, dar pana la urma zic ca o sa fim prieteni eu si pantofii mei cei noi, si sper ca o sa ii iau cu mine in vacanta multi ani de acum incolo.

Asa se intampla cu perioadele de proba. Acum tu esti pantoful si pentru ei esti nou si bun. Ciudat e ca te-au mai incercat si altii, chiar te-au tinut vreme lunga si prin ploaie si la bine. Uneori au avut grija te tine, alteori te-au lasat prafuit si s-au uitat prin vitrine crezandu-te demodat. Erai comod, dar erai vechi, ponosit si erai al lor. Doar nu o sa pleci de nebun din dulap unde e cald si bine. Si totusi moda se schimba si altcineva te vede in dulap si vede ca exista valoare in tine. Da esti uzat, insa ai trecut prin ploaie si vant si stii sa te feresti si sa mentii sosetele uscate. Mai mult, sunt sanse mici sa-i faci bataturi, pentru ca ai invatat cum sa mergi fara sa strangi. Oricum insa nu e convins, vrea sa fie sigur, asa ca te tine de proba, sa-i castigi increderea pentru ca azi nimeni nu mai crede in reclame si etichete.

Sunt multi pantofi buni din dulapul de unde am plecat. Sunt oameni care stiu sa-i respecte si sa-i incalte cu grija, insa sunt multi care tot incearca sa puna sandalele atunci cand este nevoie de bocanci. Sunt mai comozi, mai siguri, sunt exact ceea ce trebuie. Si refuza sa vada evidentul, la munte nu mergi in sandale ... pentru ca poti sa-ti rupi piciorul. Unde mai pui ca bocancii poate se vor supara daca raman murdari de noroi uitati intr-un colt. Si astia sunt bocanci de caracter, cu vibram, nu merge sa-i dai cu peria un pic pe talpa si sa le zici lasa ca o sa dam si prafu jos de pe voi mai incolo. Bocancii sunt pentru munte, nu pentru mare, sau padure sau pentru pescuit. Ei stiu ce vor, stiu unde e locul lor.

Dar ei tot risca si poate ca o sa castige sau sa piarda ... deh ce stiu eu, sunt doar un pantof care s-a dus la mall!

Ascultand telefoane

- Auzi, nu-i asha ca ne pierdem timpul in nimicuri si lupte cu morile de vant? Consumam aerul din jurul nostru pentru a construi lucruri pe care sa le lasam in urma?
- Hmm ... de ce zici asta?
- Pentru ca suntem egoisti si vrem ca lumea sa-si aduca aminte de noi, sa continuam sa traim si dupa ce nu a mai ramas nimic din noi ...
- Adica zici ca noi oamneii vrem sa fim fantome ?
- Nu, nu! Zic ca vrem sa traim vesnic si asta e singurul mod in care ne apropiem de asta, sa ne putem uita de sus de pe norisor la cum isi aduc oamenii aminte de noi! Suntem egoisti!
- Stii ceva? Eu unul nu vreau sa las nimic in urma, vreau sa fiu o umbra, vreau sa traiesc asa cum simt si vreau fara sa nu mi pese de ce ar trebui sa fac si ce ar trebui sa simt, de lume si de tot ceilati!
- Dar o sa-ti pierzi locul pe norisor!
- Ei si? Eu am rau de inaltime! Unde ai mai auzit tu ingeri carora le e firca sa zboare. Si in plus imi place mult prea mult caldura ...

„Shefule, cred ca am dat de dracu!”, zise baiatul cu ochi albastri apasand pe butonul de stop de la masina de inregistrare.

Respect

Acum cateva zile am auzit o discutie intre 2 amici care sustineau cat de important este sa au un blog cat de cat tehnic si un porfil pe linked in bunicel, ca sa stie lumea de tine in vremurile astea de criza. De fapt in spatele fiecarui blog sta un motiv, poate ca unii vor sa se faca cunoscuti, sa para destepti sau interesanti, sau pur si simplu dea praful jos de pe taste. Pacat ca sunt din ce in ce mai putini cei care folosesc asta ca un mod de a arata cine sunt. Si aceia merita admiratia, pentru ca scriu in primul rand pentru ei, pentru a-si satisface nevoile de suflet nu de mandrie sau statut.

L-am cunsocut acum mai bine de 7 ani si pot spune ca mi-a marcat traseul in viata. Este unul din acei oameni care te determina sa dai tot ce ai mai bun in tine, si am ajuns aici unde sunt acum si din cauza lui. Mergeai la el cu o problema si plecai cu o intrebare, de multe ori fara sa se fi rezolvat ceva, insa cu un anumit mind set care te face sa rezolvi tu, sa faci ceea ce este de facut. Cand mi-a oferit sansa sa fiu programator m-a intrebat daca chiar imi doresc asta si daca cred ca sunt in stare sa fac asta. Apoi mi-a zis ca are incredere in mine ca pot sa fiu unul dintre cei mai buni. A fost unul don momentele magice in care oricat de mult indoiala ai avea in suflet ceva o risipeste. Am muncit pe branci nu pentru a-i demonstra ceva, ci pentru a nu-l dezamagi, si sper am reusit sa nu o fac.

Ceva la el este ciudat in sensul bun, are un stil aparte care izvoraste de undeva din interior si care il face special. Continua sa ma uimeasca de fiecare data prin felul de a fi si prin felul in care stie sa ascunda de multe ori parti importante din sufletul sau. Ghinionul lui e ca nu s-a nascut intr-o veme mai romantica, cu hartie pergament, tocuri cu penita si lampi cu gaz. Atunci ar fi putut fi poet astazi timpurile l-au facut sa fie altceva in viata de zi cu zi. Cati dintre cei care lucreaza cu el ii cunosc oare firea romantica? Cati oare stiu sa citeasca ca de fapt nu e doar obosit ci deprimat? Majoritatea il situ ca BDU. Putini il cunosc ca furcan. Si doar o mana cred ca inteleg cu adevarat ce fel de om este.

Am scris asta acum ceva timp cand i-am citit prima oara blogul. Azi am gasit-o intamplator, cautand altceva, asa ca am publicat-o. Mi-as fi dorit poate sa fim mai apropiati, poate chiar prieteni insa pana acum n-a fost sa fie ... cu toate astea sunt fericit ca il cunosc. Pur si simplu respect.

I like my job ...

In seara asta la servici a inceput miercurea filmelor. Nu stiu cine a venit cu ideea de a alege Office Space ca primul film din ceea ce sper ca va fi o lunga serie, dar a fost genial. Nici ca se putea o alegere mai buna pentru o familie de geeks ce lucreaza intr-o corporatie ce produce soft si e organizata dupa modelul american. Majoritatea l-am vazut deja si oricum cred ca ar trebui sa fie proba de inteviu la angajare filmul asta. Sincer sper ca maine dimineatza cladirea sa nu fie scrum (si aici nu ma refer sub nici o forma la metodologie ca de aia n-am scris cu capital S :))

Acum stau sa ma gandesc cine n-a mai apucat sa manace tiramisu acum 2 saptamani ...

Criza ... (urmeaza statia Universitate cu peronul pe partea stanga)

Am vrut sa fiu spiritual si filosofic dar azi pur si simplu nu mi-a iesit. M-am tarat cu metroul pana in Romana si de acolo in Militari, intr-un metrou plin ochi de libertati deschise. E criza fratilor, criza mare. Stiai ca acum fata de la pagina 5 e de fapt un concurs dotat cu premii constand in lenjerie intima? Pai daca „bunaciunile” patriei au nevoie de un premiu ca sa pozeze la pagina 5, cu rapirea din serai pe fundal, in drumul catre gloria eterna si masina unei clone de-a lui Poponetz, atunci e de rau. Chemati naiba FMIu ala mai repede ca nu se mai dezbraca lumea pe gratis, si maine poimaine nu mai vine nici Magda Ciumeg la OTV, decat daca primeste cel putin 2 pachete de biscuiti si un tomberon curat.

Dupa socul din tabloid (ca ziar sigur nu e), am contemplat LeCeDeurile sau flat screenurile de la Unirea. Dupa o prezentare relativ interesanta si cu un usor stil de documentar ieftin despre nu stiu ce personaj istoric a urmat … Miss Metrou. Mai sa fie, uite ce rampa de lansare pentru o fata care nu e dezavantajata fizic. Adica cand o sa fi bunica o sa poti sa zici, maica la vremea mea eu am fost miss metrou intre Izvor si Eroilor …

Ce e fabulos in asta? Nimic. Insa totul este pitoresc, pentru ca pe ecran a aparut o brunetica gen fata de la pagina 5, in niste ipostaze aproape hilare daca n-ar fi fost complet triste, din care nu lipsea poza de pe pajiste cu tufa verde pe fundal ca sa dea bine. Si ca sa se intregeasca tabloul plin de pitipoance wanabeez a aparut si o banda pe ecran unde primeam informatii referitoare la gratia (a se citi greata) de pe ecran. Spre vina mea si ghinionul celor de langa mine nu i-am retinut numele (da ... stiu am zis deja 5 Ave Maria spre a primi iertarea divina pentru aceasta impardonabila eroare de memorare). Ce am retinut insa, este ca fata este studenta la jurnalism si ca-si doreste cel mai mult in viata sa ajunga ziarista la o revista de scandal. La o adica daca si-ar fi ales o profesie onorabila, de vidanjor de exemplu as fi votat-o cu albele maini. Macar atunci ar fi strans rahatul nu la-r fi imprastiat pe pagina, printre cele 15 cuvinte stinghere organizate anapoda in 2 fraze inghesuite undeva intre cele 10 poze cu Poponetzi, Magde si alte VDT. In aceiasi nota cred ca fantezia ei ascunsa era sa-l intervieveze pe piticul porno, ca deh, nu sunt multi barbati pe lumea asta cu un astfel de raport lungime/inaltime ...

Hai ca am fost rauvoitor, chiar carcotas as putea zice. Pana la urma e o dorinta corecta si chiar realizabila. Ce s-ar fi facut saraca pretendenta la miss daca si-ar fi dorit sa aiba creier, sau world peace? Vise maica, vise ... (sau cosmar)

Off ... cartea mea

Suntem tara mioritelor. Ziarele cu nume se agita incercand sa-si lege numele si continutul de manifestari de cultura. Cotidianul, Adevarul si mai nou Jurnalul se lauda cu sute de mii de carti vandute. Pentru ca sunt ieftine dom- le si pentru ca arata bine! Trist e ca cei care le cumpara sunt mai degraba colectionari decat cititori si oricum sunt mult mai putini decat publicul OTV, Pubertatea si Click(mai bine zis Shit).

Ne lamentam ca nu mai avem cultura dar metroul e o colectie de oameni care citesc tabloide. De fapt citit e mult spus, majoriatea citesc poze. Din cand in cand mai apare cate un razvratit sau dezorientata care citeste o carte, care nu e de rugaciuni ci beletristica. Ce n-am vazut insa sunt acei zecii de mii de bucuresteni citind cartile de la Adevarul sau Jurnalul. I-am vazut cu cartea sub brat, in plasa, la coda in ploaie, der nu cu ea deschisa. Sunt de lux dom-le, le citesti acasa nu in metrou! Doamne ajuta sa scoata astia CLICK in editie cartonata sa o citesti acasa in tip ce te uiti la piticul porno cum discuta cu Simona Senzual despre arestarea lui Tolea ...

Ce ne asteapta? In ritmul asta doua sute de mii de biblioteci pline cu carti ce arata bine, pe care le gaseai oricum la pret de nimic in anticariate daca vroiai sa le citesti. Chiar sunt curios cati o sa-l citeasca pe Sven Hassel din colectia de la adevarul! Pentru cunoscatori, o sa-i gasiti destul de usor seria completa editata la inceputul anilor 90 la anticarii de la Universitate. Va recomand cu caldura Comisarul. E mult mai funny decat fata de la pagina 5 (si probabil chiar mai sexy) ...

Sensibil

Asta inseamna sa ai un pisoi sensibil ... n-ai zice ca stie sa zgarie nu-i asha ?

Radacini

Cand eram mic bunica ma certa pentru ca aveam prostul obicei de a smulge florile din radacina si a le muta in alta parte a curtii unde dupa parerea artistului din mine se potriveau mai bine. Aventura peisagistica s-a finalizat dupa o urmarire prin gradina cu batatorul de covoare, o tufa de trandafiri galbeni, un harlet si cateva ore in care era greu sa ma deosebesti de o cratita. "E foarte greu sa te rupi din radacini mai babi spunea printre riduri buni. O sa vezi tu mai tarziu". Am tot asteptat mai tarziul asta sa tot vina dar greutatea plecarii la faculta am simtit-o mai mult prin prisma disperarii maica-mii nu prin a mea. Era acolo o umbra de regret dupa muntii de acasa si colegii de banca, da au trecut pe nesimtite, si asa am ajuns sa pun la indoiala intelepciunea de viata a batranilor.

Cat de tare m-am inselat! Dupa 7 ani si jumatate (deh sunt un slow learner ...) petrecuti pe baricadele din pipera si militari am plecat de acasa. Si pentru prima oara in viata mea m-am simtit dezradacinat si singur cu toate ca prietenii sunt la un telefon distanta si noua casa e foarte misto. La inceput am crezut ca imi lipsesc cel mai mult colegii si prietenii. Ciudata senzatie mai ales daca e sa tin cont de calitatea umana a noilor colegi. Majoritatea m-au facut sa ma simt foarte bine primit, si incearca sa ma ajute sa ma simt din nou acasa. Orice celula rationala din mine se revolta si nu intelege de ce nu pot, pentru ca nu vad motivele rationale care sa explice ceea ce simt.

Culmea, mediul e mai bun, e mai soare, am apa, ingrasamite, vantul alina placut si cerul e albastru, radacinile le-am luat cu mine. Acum am inteles ce a simtit trandafirul. Nu a murit dar s-a incapatanat sa nu infloreasca in anul urmator. Sper ca talentul meu de gradinar sa fi fost inspirat de data asta pentru ca e mult mai mult decat un trandafir si un batator de covoare la mijloc. Si ridurile bunicii sau mai adancit, insa eu tot "babi" am ramas ... sau poate ca nu?