Imi e dor de plajele aproape goale fara sezlonguri si umbrele, de valurile mari imbalzinte de surferi care stiu sa traiasca, de berea rece bauta la apus cu picioarele goale in nisip, de primavara eterna si soarele care era fierbinte fara sa arda.
Imi e dor sa hoinaresc pe strazi ore intregi, prin orase vechi si trafic apocaliptic, prin piete pline cu de toate, de mii de magazine mici cu lucruri asezate claie peste gramada, de nebunia taxiurilor si autobuzelor algomerate, de trecerile de pietoni fara semafoare si de politistii care se agita sa dezluseasca haosul.
Imi e dor sa mananc empanadas, ceviche si choclo con queso, sa ma asez la masa cu localnicii in cele mai obscure restaurante si dis de dimineata in piete, sa zic dos huevos bien frito si sa beau suc de mango natural, sa gust din zeci de fructe si sa ma trezesc ca a trecut o zi in care toate au avut gust.
Imi e dor sa fiu obosit, rupt dupa o zi intrega, sa-mi iubesc bocancii si sa-mi arunc sandalele dupa o luna de mers, sa urc pe munti, sa vad lacuri si lame si vicunii, campii cat vezi cu ochii cu iarba galbena, lacuri mai albastre decat cerul si nori perfecti, toate atat de sus incat sa le poti vedea clar atat de departe pana unde cerul se uneste cu pamantul.
Imi e dor de oameni care zambesc desi viata e grea, care se baga in vorba nu pentru a fi politicosi ci pentru ca pur si simplu vor sa te cunoasca, de zecile de prieteni facuti pe drum, de poteci pe care se despart pentru a se uni mai incolo, de copii care mananca caramele si vorbesc cu gura plina, de fericirea din aer si de zambetul meu de acolo.
Imi e dor de America de Sud …
