Cand cuvintele dor

Pentru cineva care vorbeste mult e chiar imposibil de dus situatia in care orice ai incerca sa spui nu va face bine. Mie unuia nu-i prea iese partea asta cu empatia, si de cele mai multe ori spun lucruri care dor, pe mine sau pe cei de langa mine. Am un sistem de filtrare undeva in cap, insa in ultimul timp s-a cam defectat, pentru ca busolele mele s-au aiurit complet, si imi dau seama prea tarziu ca am fost idiot si ca mai bine nu zici nimic. Taci si ascunzi in tine tot ceea ce vroiai sa zici, si speri ca lipsa de cuvinte nu il va rani pe celalat. Mda, nici bucata asta mie nu-mi prea iese. Mu-mi ramane decat sa-mi pun un plasture pe gura, dar atunci mi-e frica ca as vorbi cu ochii!

Despre educatie

A doua zi

Sa zici ca si maine e o zi e cel mai optimist lucru din lume. Mai ales cand maine incepe intodeauna cu o noapte, plina de ganduri si de vise. Iti incepi ziua cu ochii inchisi, si daca faci parte din tagma fericitilor care pot visa, incepi sa traiesti de cand ai pus capul jos. E lumea ta, in care esti cu adevarat tu, cu bucuri si dureri, cu vise de iubire sau durere, cu tristete si puteri fara masura. Apoi vine dimineata si deschizi ochii si incepi sa traiesti, cu orasul, cu oamenii din jur, job, trafic, lift, vecini, claxoane, praf, TV, nervi si rasete. Traiesti ziua, in lumea din jurul tau si faci tot ce trebuie ca sa vina noaptea si sa visezi din nou.

Opreste-te un pic din trait. Trage pe dreapta si incetineste-ti respiratia, si inchide ochii. E ziua de azi ce ai visat azi noapte? Simti ca traiesti sau tot ce faci este sa mai arunci inca o zi in spate, in speranta ca maine vei face macar un pic din ceea ce ai visat? Am spus odata ca cei cu adevarat curajosi sunt nefeirciti, pentru ca incearca sa-si indeplineasca visele si asta aduce deseori dezamagire. Si e adevarat, cateodata dezamagirea e ca vine noaptea si trebuie sa te introci la visat ...

Aripi

In varful turnului era ingerul cu ochii tristi. Copilul a privit de nenumarate ori dincolo de zambet ca sa caute lumina din ochi, si a vazut cum, hranite din durere si tristeta ingerului si a celor din jurul sau incepeau sa-i creasca aripile la loc, mari si albe. Atunci, copilul a inchis ochii, si-a dorit sa aiba aripi si a luat ingerul de mana, starns de tot, fara sa vrea sa-i dea drumul. Cand a deschis ochii, si-a vazut aripile si ingerul langa el zambind amar. I-a multumit ingerului pentru dar fara sa inteleaga ca aripile erau de mult crescute si ca dorinta sa de fapt era sa zboare.

Copilul l-a luat de mana, si fara sa gandeasca s-au aruncat in nori ca sa pluteasca desi nu mai stia sa zboare, iar ingerul era mult prea firav ca sa ii duca pe amandoi. Si au plutit purtati de vant tinandu-se de mana, pana cand copilul a inteles ca trebuie sa invete sa zboare singur sau sa cada in doi, iar pana jos e mult. Orice ar face acum va trebui sa aiba grija sa nu-i franga ingerului aripile, si isi dorea sa-l tina langa el sa nu-i dea drumul, desi asta insemna sa cada. Pana jos e mult, si o sa-si tina ingerul in brate ca sa nu i se franga aripile in mii de bucatele albe. Dar jos e cel mai rau, lipseste vantul. E greu sa zbori din nou fara sa te ajute vantul, sa te ridice si sa-ti usuce lacrimile. Mai ales pentru ingeri e foarte greu, si amandoi o stiu. Copii sunt cruzi atunci cand isi doresc ceva.